Moara cu noroc

de Ioan Slavici
- caracterizare Ghita-

Intr-o nuvela, accentul nu cade pe actul povestirii in sine, ci pe

complexitatea personajelor. Intr-o nuvela psihologica, se insista asupra redarii
cat mai realiste ale unor tipuri umane si prezentarea unui personaj ce sufera
anumite schimbari de caracter si de comportament, datorare mediului nociv in
care este plasat.
Aceste aspecte ale nuvelei psihologice l-au atras pe moralistul Ioan
Slavici, un mare clasic, care a publicat in anul 1881 un vomul de nuvele
intitulat “ Novele din popor”, dintre care se remarca nuvela psihologica “
Moara cu noroc”, ce dezvolta tema impactului dezumanizant al banului asupra
omului de rand.
Titlul operei fixeaza toposul, carciuma numita “Moara cu noroc” si
sugereaza a fi un loc prielnic pentru fericire si bunastare. Cu toate acestea,
parcurgand sirul de intamplari descrise in nuvela, se observa ca sintagma din
titlu este incarcata cu ironie, intrucat se demonstreaza ca locul este unul cu
ghinion.
Nuvela este alcatuita din 17 capitole ce prezinta o actiune organizata pe
momentele subiectului si un conflict complex ce se contureaza in jurul
personajului principal, Ghita.
Din perspectiva socială, nuvela prezintă un conflict exterior datorat de
încercarea lui Ghiţă de a-şi depăşi condiţia socială, pentru care se confruntă cu
personajul antagonist, Lică Sămădăul. Din perspectiva psihologică, nuvela
prezintă conflictul interior trăit de Ghiţă care este sfâşiat de dorinţe puternice
şi contradictorii: pe de-o parte el vrea să rămână cinstit şi fericit alături de
familie, pe de altă parte vrea să se îmbogăţească repede şi fară efort.
 Caracterizarea lui Ghita este realizata atat in mod direct de catre
narator,de alte personaje si prin autocaracterizare,cat si in mod indirect prin
fapte,vorbe,gesturi.
In expozitiune se prezinta personajele si situatia lor intiala. Ghita este
cizmar, un om de rand cu familie, care hotaraste sa ia in arenda carciuma de la
Moara cu noroc, neascultand sfaturile soacrei sale : “Omul sa fie multmit cu
saracia sa,caci daca e vorba,nu bogatia ci linistea colibei tale te face fericit”. Tot in
incipit se prezinta si drumul simbolic al protagonistului catre han. Acesta trece prin
“ paduri si peste tarini” si lasa in urma sate civilizate. Dat fiind faptul ca hanul se
afla intr-o vale, se poate interpreta drumul lui Ghita ca o coborare in infern. Cele
cinci cruci din fata hanului vin in sprijinul acestei interpretari, avand un rol de
anticipare al destinului tragic al personajelor.
Expozitiunea se termina odata cu aparitia la Moara cu Noroc, a lui Lica
Samadaul, un simbol al raului care ii da de inteles lui Ghita ca, daca vrea sa
ramana aici, va trebui sa devina omul lui. Invoiala cu Lica care duce la un mare
zbucium launtric in sufletul lui Ghita, declanseaza intriga operei. Cu toate ca
realiza pericolul intruchipat de Lica, Ghita nu se putea stapani in fata tentatiilor,
ceea ce dezvaluie prin caracterizare indirecta faptul ca are un caracter slab: “ se
gandea la castigul pe care l-ar putea face in tovarasia lui Lica,vedea banii gramada
inaintea sa si i se impaienjeneau parca ochii”.
Caracterizarea directa realizata de narator surprinde transformarile
protagonistului. Daca in incipit Ghita era omul harnic in familist, pe parcurul
desfasurarii evenimentelor el devine “ tot mai ursuz, se aprindea pentru orișice
lucru de nimic, nu mai zâmbea ca mai nainte, ci râdea cu hohot, încât îți
venea să te sperii de el” . La un momentdat, ajunge chiar sa regrete ca are familie
si copii, pentru ca nu isi poate asuma in totalitate riscul imbogatirii alaturi de Lica.
Autocaracterizarea se realizeaza prin intermediul monologului
interior,cand se redau gandurile si framatarile personajului : “Ei! Ce sa-mi
fac?..Asa m-a lasat Dumnezeu!..Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare
decat vointa mea?”
 Ghiţă este caracterizat în mod direct de Lică. Acesta îşi dă seama că
Ghiţă e om de nădejde şi chiar îi spune acest lucru: „Tu eşti om, Ghiţă, om cu
multă ură în sufletul tău, şi eşti om cu minte”. Totuşi Sămădăului nu-i convine un
om pe care să nu-1 ţină de frică şi de aceea treptat distruge imaginea
celorlalţi despre cârciumar ca om onest şi cinstit. Astfel, Ghiţă se trezeşte
implicat fără voie în jefuirea arendaşului şi în uciderea unei femei. Este închis şi i
se dă drumul acasă numai „pe chezăşie". La proces jură strâmb, devenind în felul
acesta complicele lui Lică. Are totuşi momente de sinceritate, de remuşcare, când
cere iertare soţiei şi copiilor: „Iartă-mă, Ano! îi zise el. lartă-mă cel puţin tu,
căci eu n-am să mă iert cât voi trăi pe faţa pământului”. Ana spune despre el ca
“ nu este decat o muiere imbracata in haine barbatesti”.
Ajuns pe ultima treaptă a degradării morale, Ghita este dispus să facă
orice pentru a se răzbuna si îşi aruncă soţia în braţele lui Lică. Dezgustată de
laşitatea soţului, Ana i se dăruieşte samadaului. Cănd se întoarce şi realizează acest
lucru, Ghiţă o ucide pe Ana, iar el la rândul său este ucis de Răuţ, din ordinul lui
Lică.
Ghita depaseste limita normala a unui om care aspira spre o fireasca
satisfactie materiala si sociala, aducand un final tragic atat lui cat si familiei sale.
In concluzie, Ghita este un personaj realist memorabil din literatura
romana, si, cu toate ca este pur fictional, prin vorbele batranei soacre si prin
puternicul caracter de lectie de viata al operei, moralistul Ioan Slavici reuseste sa
surprinda cu finete efectele dezumanizante ale dorintei de inavutire asupra omului
de rand si faptul ca orice alta persoana reala ar putea indura aceleasi consecinte
daca s-ar lasa orbit de puterea banilor.