MOARA CU NOROC

de Ioan Slavici

Prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, Ioan Slavici este un autor moralist,
un fin psiholog, un creator de tipologii. Scriitor realist, unul dintre marii clasici ai literaturii
române, acesta contribuie la dezvoltarea prozei realiste, fiind si initiatorul nuvelei
psihologice.
Capodopera a lui Slavici, ”Moara cu noroc” este o nuvela psihologica,realista,clasica si
obiectiva ce a fost publicata in volumul ”Novele din popor” in anul 1881. Nuvela este o
specie a genului epic in proză, de dimensiuni medii, cu un singur fir narativ, un conflict unic,
o intrigă riguros construită, cu un numar redus de personaje, accentul fiind pus mai mult pe
definirea personajului, decât pe acțiune.
Opera se incadreaza in realism prin tema, obiectivitatea viziunii, veridicitatea
faptelor,prin personajele tipice. Actiunea se concentreaza asupra unui conflict de natura
psihologica, din sufletul personajului principal, care oscileaza intre dorinta de a ramâne om
cinstit, dragostea fata de familie si patima banului care pune stapanire pe el. Nuvelă realistă si
psihologică, opera lui Slavici urmărește efectele dezumanizante ale dorinței de îmbogățire pe
fondul surprinderii lumii transilvănene a secolului al XIX-lea
Titlul are valoare simbolica, fiind, in acelasi timp, si ironic. Moara este un loc blestemat
fiind „cu noroc” numai in sensul malefic al castigului de multi bani pe căi necinstite.
Tema nuvelei o constituie consecinţele nefaste ale lăcomiei pentru bani atunci când
acestia pun stăpânire pe om, controlandu-i comportamentul si hotarandu-i soarta.
Compozitional, nuvela este alcatuita din 17 capitole prezentate in ordinea cronologica a
desfasurarii actiunii si integrate de cuvintele rostite de batrana,soacra lui Ghita, la inceputul si
la finalul operei.
Perspectiva narativa este obiectiva, naratorul nu se implica in actiune, este
obiectiv,omniscient, naratiunea fiind relatata la persoana a III-a.
Perspectiva temporala se defineste printr-un timp real,actiunea incepand in preajma
zilei de Sf.Gheorghe(23aprilie) si terminandu-se de Pasti,intr-un an de la sfarsitul secolului al
XIX-lea.
Perspectiva spatiala este reprezentata,pe de o parte, de un spatiu exterior,real,hanul,iar
pe de alta parte, de un spatiu interior,psihologic,reflectand conflictul interior al
protagonistului,care-i determina destinul tragic.
Acţiunea nuvelei se defineşte printr-o construcţie epică, riguroasă, cu un singur plan
narativ, care se referă la dezumanizarea lui Ghiţă, din cauza lăcomiei de bani.
Conflictul psihologic(interior) este de natura etica si decide soarta personajelor.
Conflictul social(exterior) ilustreaza realitatile comunitatii ardelenesti,reprezentate de
neputinta lui Ghita de a-si schimba statutul social,din cauza afacerilor,in care influenta
decisiva o are forta banului.
Nuvela este realista,de factura clasica,avand o structura riguroasa,unde fiecare episod
aduce elemente esentiale si absolut necesare pentru firul epic.Cele saptesprezece capitole sunt
prezentate in ordinea cronologica a desfasurarii actiunii si sunt integrate de cuvintele rostite
de batrana la inceputul si la finalul operei:,,Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci dacă e
vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”si ,,Se vede că au lăsat ferestrele
deschise… Aşa le-a fost dată!”
Incipitul nuvelei fixează, prin intermediul cuvintelor bătrânei, teza morală a textului care
se referă la faptul că omul trebuie să se mulţumească cu ce are şi să nu încerce să-şi schimbe
destinul.
 Expoziţiunea prezinta personajele,fixează timpul si spaţiul unde se petrece acţiunea, la
hanul „Moara cu noroc”,situat la o răscruce de drumuri,pe langa Ineu.
La început, scopul nobil de a scoate familia din starea de sărăcie este satisfăcut prin
munca cinstită a hangiului, prin priceperea şi hărnicia sa. Firul existenţei liniştite se rupe însă
în momentul în care la han apare Lică Sămădăul,seful porcarilor,eveniment care
constiuie intriga nuvelei.Apariţia lui Lică echivalează cu începutul sfârşitului familiei lui
Ghiţă. Încă de la început, cei doi soţi,Ana si Ghita,îi intuiesc caracterul, dar dorinţa de
îmbogăţire este mai puternică. Caracterul puternic al Sămădăului şi dorinţa acestuia de a
subordona destinul celorlalţi se observă din felul în care îi impune lui Ghiţă să-l ajute.”Eu
voiesc să ştiu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice şi cine ce face, şi
voiesc ca nimeni în afară de mine să nu ştie. Cred că ne-am înţeles?!”
Desfăşurarea acţiunii urmăreşte dezumanizarea treptată a lui Ghiţă, care devine stăpânit
de patima banului. Hangiul acceptă colaborarea cu Lică, devenind treptat complice la
afacerile necurate ale acestuia. La început, îşi ia măsuri de apărare împotriva Sămădaului,dar
acestea sunt inutile, deoarece patima banului îi modifică personalitatea şi îl înstrăinează de
familie. Devine din ce în ce mai ursuz, are reacţii violente faţă de Ana şi faţă de copii, nu îi
mai face plăcere să-şi petreacă timpul cu ei şi ajunge chiar să-i considere o piedică în procesul
său de îmbogăţire. Slavici se dovedeşte a fi un fin psiholog, deoarece descrie cu minuţiozitate
îndoielile lui Ghiţă, conflictul său interior care se dă între dorinţa de a rămâne un om cinstit şi
de a păstra unitatea şi fericirea familiei şi dorinţa de îmbogăţire. Aceste frământări sunt redate
cu ajutorul monologului interior: „Ei! Ce să-mi fac?... Aşa m-a lăsat Dumnezeu!... Ce să-mi
fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea?Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că are
cocoaşe în spinare.” Autorul analizează drama de conştiinţă a personajului.Deşi starea
materială este înfloritoare, Ghiţă ajunge să-şi piardă încrederea în sine. Felul în care Lică îi
manipulează deciziile schimbă nu numai propria percepţie asupra lui, dar şi felul în care îl văd
ceilalţi,Ana ajungând în final să-l considere „o muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti”.
Încearcă să-şi rezolve conflictul interior după ce este chemat să depună mărturie în cazul
uciderii unei femei şi a unui copil. Prin faptul că jură strâmb la proces, acoperindu-l pe Lică,
devine complice la crimă.Hotăreşte totuşi să-l trădeze pe acesta, cu ajutorul jandarmului
Pintea.Greşeala esenţială a lui Ghiţă este că, deşi doreşte să revină la drumul cel bun, nu este
onest până la capăt nici faţă de sine, dar nici faţă de Lică sau Pintea.
Punctul culminant prezintă imaginea ultimei trepte de degradare morală a personajului.
Orbit de dorinţa de a se răzbuna pe Lică,Ghita isi lasă soţia, în ziua de Paşte,drept momeală în
braţele Sămădăului. Speră, până în ultimul moment, că aceasta va rezista ispitei reprezentate
de Lică. Dezgustată însă de laşitatea lui Ghiţă, care se înstrăinase de ea şi de familie, într-un
gest de răzbunare, Ana i se dăruieşte Sămădaului, deoarece, în ciuda nelegiuirilor
comise,acesta e „om”, pe când Ghiţă „nu e decât o muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti”.
Deznodământul presupune rezolvarea conflictului interior, şi apoi al celui exterior.
Dezumanizarea totală a lui Ghiţă şi dovada incapacităţii lui de a reveni pe drumul iniţial, este
subliniată prin gestul lui final de a-şi ucide soţia.Ghiţă este şi el ucis de Răuţ, din ordinul lui
Lică. Pentru a nu se lăsa prins de jandarmul Pintea,Samadaul ia decizia de a-şi lua viaţa,
izbindu-se cu capul de un copac.Un incendiu provocat de oamenii lui Lică mistuie cârciuma
de la Moara cu noroc,purificând astfel locul de toate relele săvârşite. Singurele personaje care
supravieţuiesc sunt bătrâna şi cei doi copii, nuvela având astfel un final moralizator.
Finalul nuvelei este de o simplitate clasică. Bătrâna, ca ultim martor al destinelor
personajelor, afirmă: „Simţeam eu că nu are să iasă bine: dar aşa le-a fost dat.” Nimic nu stă
mai presus de destinul omului şi aici se creează din nou o punte între tragedia clasică şi
mentalitatea populară românească.
,,Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică prin tematică, conflict interior, prin
modalităţile de caracterizare a personajului şi de investigare psihologică.
 În nuvela psihologică accentul cade asupra complexităţii personajului, asupra
transformărilor interioare ale conştiinţei sale şi asupra tensiunilor sufleteşti trăite de acesta.
Relaţia dintre Ghiţă şi cel care îi influenţează destinul, Lică Sămădăul, stă sub semnul
supunerii şi al fricii. În timp, tensiunea dintre ei se amplifică, iar Lică preia controlul asupra
lui Ghiţă, care, orbit de patima banului îşi pierdea luciditatea. Deşi conştientizează că se află
pe o cale a pierzaniei, deşi vede cum i se destramă familia, nu e dispus să renunţe la
câştigurile sale.
Tema morală, a dezumanizării sub influenţa patimei pentru bani, este reflectată în
construcţia personajului Ghiţă, într-o manieră realistă.Ghiţă este conceput ca un prototip al
dezumanizării. Destinul său tragic are un rol moralizator, potrivit avertismentului rostit de
bătrână în prolog. Drama familiei cârciumarului este generată, în mare măsură, de eşecul
comunicării. Frământat interior, Ghiţă ajunge să piardă nu numai încrederea în sine, ci şi
încrederea soţiei sale, Ana. Fericirea dată de,,liniştea colibei” în care domneşte armonia, este
înlocuită de nefericirea dată de goana după bogăţie. Dar eşecul nu trebuie văzut ca fiind
generat numai de patima banului, ci şi de alegerile greşite făcute în viaţă de Ghiţă şi de lipsa
de comunicare dintre soţi.
Chiar dacă autorul îşi pedepseşte în final personajele, le înzestrează cu o măreţie tragică,
demnă de literatura română clasică.
Limbajul este unul regional,ardelenesc,popular.Stilul naratorului este unul
sobru,concis,fara podoabe stilistice,specific prozei realiste.
In opinia mea, opera are un caracter moralizator sustinut si de simetria incipitului cu
finalul. Avertismentele batranei din incipitul nuvelei, cu privire la goana dupa inavutire, sunt
ignorate de Ghita, iar acesta isi pierde linistea colibei, instrainându-se de familie. Patima
banului il loveste treptat si il dezumanizeaza, transformandu-l in complice la talharie si omor,
iar in final, in criminal.
In concluzie, opera ”Moara cu noroc”este o nuvela realista si psihologica remarcabilă
prin complexitatea personajului principal, prin compoziţie, observaţie psihologică şi socială.

Caracterizarea personajului

Prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, Ioan Slavici este un autor moralist,
un fin psiholog, un creator de tipologii. Scriitor realist, unul dintre marii clasici ai literaturii
române, acesta contribuie la dezvoltarea prozei realiste, fiind si initiatorul nuvelei
psihologice.
Capodopera a lui Slavici, ”Moara cu noroc” este o nuvela psihologica,realista,clasica
si obiectiva ce a fost publicata in volumul ”Novele din popor” in anul 1881. Nuvela este o
specie a genului epic in proză, de dimensiuni medii, cu un singur fir narativ, un conflict unic,
o intrigă riguros construită, cu un numar redus de personaje, accentul fiind pus mai mult pe
definirea personajului, decât pe acțiune.
Opera se incadreaza in realism prin tema, obiectivitatea viziunii, veridicitatea
faptelor,prin personajele tipice. Actiunea se concentreaza asupra unui conflict de natura
psihologica, din sufletul personajului principal, care oscileaza intre dorinta de a ramane om
cinstit, dragostea fata de familie si patima banului care pune stapanire pe el. Nuvelă realistă si
psihologică, opera lui Slavici urmărește efectele dezumanizante ale dorinței de îmbogățire pe
fondul surprinderii lumii transilvănene a secolului al XIX-lea
 Titlul are valoare simbolica, fiind, in acelasi timp, si ironic. Moara este un loc blestemat
fiind „cu noroc” numai in sensul malefic al castigului de multi bani pe căi necinstite.
Tema nuvelei o constituie consecinţele nefaste ale lăcomiei pentru bani atunci când
acestia pun stăpânire pe om, controlandu-i comportamentul si hotarandu-i soarta.
Perspectiva narativa este obiectiva, naratorul nu se implica in actiune, este obiectiv,
omniscient, naratiunea fiind relatata la persoana a III-a.
Perspectiva temporala se defineste printr-un timp real,actiunea incepand in preajma
zilei de Sf.Gheorghe(23aprilie) si terminandu-se de Pasti,intr-un an de la sfarsitul secolului al
XIX-lea.
Perspectiva spatiala este reprezentata,pe de o parte, de un spatiu exterior,real,hanul,iar
pe de alta parte, de un spatiu interior,psihologic,reflectand conflictul interior al
protagonistului,care-i determina destinul tragic.
Acţiunea nuvelei se defineşte printr-o construcţie epică, riguroasă, cu un singur plan
narativ, care se referă la dezumanizarea lui Ghiţă, din cauza lăcomiei de bani.
Ghiţă este unul dintre cele mai reprezentative personaje din literatura română,
impunându-se prin complexitate, dar şi prin putere de individualizare, ilustrând consecinţele
distrugătoare pe care le are asupra omului setea de înavuţire. Cheia moralităţii stă in cuvintele
bătrânei de la începutul si sfârşitul nuvelei, ce cuprind normele etice care trebuie aplicate şi
respectate in viata de orice om cinstit si drept. Oricine se abate de la acest adevăr
fundamental, se autodistruge prin trăiri zguduitoare, ce duc cu siguranţa spre un sfârşit
tragic.Ghita este caracterizat in mod direct de narator, de celelalte personaje si prin
autocaracterizare, dar si in mod indirect, prin fapte, vorbe, actiuni, ganduri, relatia cu
celelalte personaje.
Statutul social al personajului este reliefat inca de la inceputul nuvelei. Ghita este
casatorit cu Ana.Ei au impreuna doi copii si locuiesc in casa cu soacra,mama Anei. Familia
duce un trai modest, deoarece Ghita, cizmar de meserie, nu are de lucru. Nemultumit de
conditia sa sociala,el tinde firesc spre bunastare si isi convinge familia sa se mute pentru trei
ani la carciuma ”Moara cu noroc”.
Din punct de vedere moral, Ghita este un om harnic si cinstit, la început, nu vrea
decât să strangă atâţia bani, încât să angajeze vreo zece „calfe” cărora sa le dea de ”cârpit”
cizmele oamenilor. Bun meserias,blând,cumsecade, el trudeste din greu pentru fericirea
familiei sale si se bucura atunci cand vede ca afacerile ii merg bine, iar familia este
multumita.
Apariţia lui Lică Sămădăul la han tulbură echilibrul familiei, dar şi pe cel interior, al
lui Ghiţă. Cu toate că îşi dă seama că Lică reprezintă un pericol pentru el şi pentru familia lui,
nu se poate sustrage ispitei malefice pe care acesta o exercită asupra sa, deoarece tentaţia
îmbogăţirii este mare: „se gândea la câştigul pe care l-ar putea face în tovărăşia lui Lică,
vedea banii grămadă înaintea sa şi i se împăienjeneau parcă ochii„. Din momentul legării
acestei „prietenii” începe procesul iremediabil de înstrăinare a lui Ghiţă faţă de familie. El se
dezumanizeaza,devine o victimă a lui Lică numai pentru că acesta îi descoperă slăbiciunea
pentru bani.Schimbările lui Ghita sunt prezentate în mod direct de către narator: Ghiţă
devine „de tot ursuz”,„se aprindea pentru orişice lucru de nimic”, „nu mai zâmbea ca
înainte, ci râdea cu hohot, încât îți venea să te sparii de el”, iar când se mai ”juca”, rar, cu
Ana „îşi pierdea repede cumpătul şi-i lăsa urme vinete pe braţ”. Devine mohorât, violent, are
gesturi de brutalitate neînţeleasă faţă de Ana şi faţă de copii.
Acţiunile, gesturile si atitudinea lui Ghiţă scot la iveală incertitudinea şi nesiguranţa
care-l domina, teama si suspiciunea instalate definitiv în el când intra in complicitate cu
Lică.Ajunge sa regrete faptul ca are sotie şi copii, şi-ar fi dorit să poată spune ca prea puţin îi
pasă. Refuză să dea amănunte despre afacerile cu Lică, se îndepărtează încet, dar sigur de
soţia sa, relaţiile dintre ei fiind din ce în ce mai reci.
 Psihologic, Ghită este individualizat prin monologul interior, dar si prin caracterizarea
directa facuta de narator, care ii dezvaluie conflictul dintre dorinta de a ramane om cinstit,
dragostea fata de familie si patima banului care pune treptat stăpânire pe sufletul sau.
Trasatura dominanta a personajului este lacomia, trasatura care il conduce la dezumanizare,
degradare morala.
Conflictul interior este din ce in ce mai puternic, lupta dându-se între fondul cinstit al
lui Ghiţă şi ispita îmbogăţirii. Sufletul complex si labil este „sfârtecat” intre dorinţa de a pleca
de la Moara cu noroc, rămânând un om cinstit, si tentaţia, pe care n-o mai poate controla, a
lăcomiei de bani. Ghiţă îsi face reproşuri, are remuşcări sincere şi dureroase, manifestate prin
autocaracterizare: „Iartă-mă, Ano, iartă-mă cel puţin tu, căci eu n-am sa mă iert cât oi trăi pe
faţa pământului.” Altă dată,îşi deplânge prăbuşirea, căreia nu i se poate împotrivi. Situaţia
materiala a lui Ghiţă e înfloritoare, datorită afacerilor cu Lică şi, deşi fricos şi laş, Ghiţă se
afundă tot mai mult in faptele mârşave puse la cale de Lică.
Dezumanizarea lui Ghita este lenta, dar sigura, intrucat el devine din partas la afaceri
necurate, complice la talharie si omor, depunand marturie mincinoasa in favoarea lui Lica.
Dupa proces este apasat de remuscari, de sentimentul vinovatiei si se autocaracterizeaza in
fata copiilor: “voi nu mai aveti un tata […] om cinstit”, “tatal vostru e un ticalos”. Desi isi
propune sa-l dea in vileag pe Lica, amână foarte mult momentul, din dorinta de a strange cat
mai multi bani. Constient ca nu-si mai poate controla dorinta de imbogatire, da vina pe firea
lui slaba, autocaracterizandu-se: „aşa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva
mai tare decât voinţa mea?! Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat ca are cocoaşa în spinare”.
Odată cu mărturia mincinoasă, prăbuşirea lui este inevitabilă şi rapidă, o foloseşte pe
Ana drept momeală pentru a-l demasca pe Lică, nu numai pentru că îl mustra conştiinţa
pentru ceea ce devenise el, dar si dintr-o gelozie ajunsă la paroxism. Vazandu-se parasita de
sot, Ana isi exprima dispretul pentru ceea ce ajunsese Ghita, in mod direct: “nu e decat o
muiere imbracata in haine barbatesti”. Prabusirea psihologica a lui Ghita este inevitabila,
intrucat devine el insusi criminal, injunghiind-o pe Ana,care „era întinsă la pământ şi cu
pieptul plin de sânge cald, iar Ghiţă o ţinea sub genunchi şi apăsa cuţitul mai adânc spre
inima ei. In aceeaşi clipa, Răuţ îşi descarcă pistolul în ceafa lui Ghiţă, care căzu înapoi fără
să mai poată afla cine l-a împuşcat”. El este ucis de Raut, devenind astfel o victima a
propriului destin din cauza neputintei de a se impotrivi setei sale nemasurate de avere.
Patima pentru bani îl dezumanizează pe Ghiţă care cade prada propriului său destin
căruia nu i se poate opune, prăbuşindu-se încet, dar sigur – de la omul cinstit şi harnic la
statutul de complice în afaceri necurate şi crimă, până la a deveni ucigas.
In opinia mea, destinul personajului principal al nuvelei, Ghita, ilustreaza consecintele
devastatoare pe care le are asupra omului dorinta de imbogatire. Chiar daca oscileaza si are
momente de regret, patima banului il dezumanizeaza treptat, transformandu-l din omul cinstit
la inceput in complice la talharie si omor, iar in final in criminal.
In concluzie, sanctionarea personajului este pe masura faptelor savarsite, intrucat ii
lipsesc simtul masurii, echilibrul, stima de sine, calitati pentru care Slavici pledeaza in opera
sa.