Moara cu noroc de Ioan Slavici

Tema și viziunea despre lume într-o nuvelă studiată

Context
Ioan Slavici este primul mare scriitor modern al Transilvaniei. S-a afirmat ca deschizător de drumuri prin crearea romanului
realist obiectiv „Mara” și prin integrarea elementelor de analiză psihologică în scrierile sale. „Moara cu noroc” (publicată în volumul
„Novele din popor”, 1881) este o nuvelă psihologică, remarcabilă nu numai prin complexitatea personajului principal, ci și prin
observația socială pe care se construiește imaginea unei lumi de la sfârșitul veacului al XIX-lea.
1. Încadrare în tipologie / curent
Nuvela este specia genului epic în proză, cu un singur fir narativ, urmărind un conflict unic, concentrat, cu personaje nu
prea numeroase caracterizate succint în funcție de contribuția lor la desfășurarea acțiunii. Principalele caracteristici ale nuvelei sunt:
fapte verosimile, un singur conflict, intrigă riguros construită, tendința spre obiectivare, accent pus pe definirea personajului, nu pe
acțiune și o puternică legătură cu realitatea.
Considerată de G. Călinescu „o nuvelă solidă cu subiect de roman”, nuvela Moara cu noroc este, în primul rând, o nuvelă
realistă prin: tendința de obiectivare a perspectivei narative, narațiunea la persoana a III-a, atitudinea detașată în descriere,
oglindirea vieții sociale și importanța acordată banului, atitudinea critică față de aspecte ale societății - dorința de înavuțire,
personaje tipice în împrejurări tipice, condiționate de mediu și epocă, repere spațio-temporale precise, veridicitatea întâmplărilor,
sobrietatea stilului – anticalofil, tehnica detaliului.
În al doilea rînd, este o nuvelă psihologică prin tematică, prin conflictul interior, prin modalitățile de caracterizare a
personajului și de investigare psihologică.
2. Ilustrarea temei și a viziunii despre lume
Tema nuvelei este de factură tradițională, familia fiind una dintre cele mai prolifice teme din literatura tuturor timpurilor.
Întâlnim de asemenea tema destinului ce deschide și închide nuvela, tema degradării umane generate de patima înavuțirii, dar și
tema fascinației răului prin prezența malefică a lui Lică.
Două episoade care ilustrează tema sunt: prima întâlnire dintre Ghiță și Lică și secvența din finalul textului. După ce Ghiță ia
în arendă hanul, Sămădăul se impune în fața noului cârciumar cu propiile reguli: „Eu vreau să știu totdeauna cine trece pe aici, cine
umblă pe drum, cine ce zice și cine ce face și voiesc ca, în afară de mine să nu mai știe nimeni. Cred că ne-am înțeles!” Astfel, Ghiță se
trezește implicat fără voie în jefuirea arendașului și în uciderea unei femei. Este închis și i se dă drumul acasă numai „pe chezășie”. La
proces jură strâmb, devenind în felul acesta complicele lui Lică. Arestul și judecata îi provoacă mustrări de conștiință pentru modul în
care s-a purtat. Începe să colaboreze cu Pintea, dar nu este sincer în totalitate nici față de acesta. Ghiță îi oferă probe în ceea ce
privește vinovăția Sămădăului numai după ce își poate opri jumătate din sumele aduse de acesta. O scenă importantă pentru
devenirea personajului este la proces, unde Lică neagă tot ce declaraseră ceilalți iar Ghiță deși știa că Buză Ruptă și Săilă Boarul sunt
nevinovați, nu ia nicio măsură nedorind să se pună în primejdie de dragul altora.
În finalul nuvelei Ghiță ajunge pe ultima treaptă a degradării morale în momentul în care, orbit de furie și dispus să facă
orice pentru a se răzbuna pe Lică, își aruncă soția, la sărbătorile Paștelui, drept momeală, în brațele Sămădăului. Speră până în
ultimul moment că se va produce o minune și că Ana va rezista influențelor malefice ale sămădăului. Dezgustată însă de lașitatea lui
Ghiță care se înstrăinase de ea și de familie, într-un gest de răzbunare, Ana i se dăruiește lui Lică, deoarece, în ciuda nelegiuirilor
comise, Lică e „om”, pe când Ghiță „nu e decât muiere îmbrăcată în haine bărbătești”. În momentul în care își dă seama că soția l-a
înșelat, Ghiță o ucide pe Ana, încercând să scape de chinul păcatului. La rândul lui, Ghiță este ucis de Răuț, din ordinul lui Lică. Hanul
este incendiat iar Lică se sinucide pentru a nu fi prins.
Viziunea despre lume în nuvela lui Ioan Slavici este configurată conform principiilor scriitorului ardelean, care își
construiește subiectele și personajele pornind de la teze morale și principii etice ferme. Teza de la care pornește Ioan Slavici este
formulată în cuvintele bătrânei din incipitul nuvelei și se referă la raportul dintre bogăție și fericire. Potrivit acesteia, fericirea nu
trebuie căutată în bunăstarea materială obținută cu orice preț: „omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci
liniștea colibei tale te face fericit.”
3. Elemente de structură și compoziție
Titlul nuvelei „Moara cu noroc” este un element paratextual cu valoare simbolică, fiind dat de numele hanului așezat la
răscruce de drumuri. Valoarea simbolică a acestui topos se luminează în capitolul al II-lea, prin afirmația că „moara a încetat a mai
măcina și s-a prefăcut în cârciumă” și prin imaginea celor două „mori” – moara adevărată, „părăsită, cu lopețile rupte” și hanul
(motiv frecvent în literatura română – valorizat negativ de Slavici). Titlul închide în el o amară ironie, simbolizând un spațiu malefic
intrat sub zodia unui „noroc” înșelător, efemer ce evidențiază intenția moralizatoare a scriitorului, funcția modelatoare a operei.
Perspectiva narativă este specifică nuvelelor realiste. Întâmplările din narațiunea realistă sunt relatate la persoana a III-a,
din perspectiva unui narator omniscient și omniprezent. Pe lângă perspectiva obiectivă a naratorului, intervine tehnica punctului de
vedere în intervențiile simetrice ale bătrânei, din incipitul și din finalul nuvelei. În cuvintele acesteia se ascunde însă vocea
auctorială, iar intervenția moralizatoare este astfel pusă sub masca obiectivității.
Se remarcă simetria incipitului și finalului prin cele două intervenții ale bătrânei ce punctează tezele morale ale nuvelei.
Incipitul nuvelei e de factură clasică și are statutul uni prolog. Cele 17 capitole sunt intercalate de cuvintele rostite de bătrână ce pot
constitui prologul și epilogul. În prolog se enunţă, prin cuvintele bătrânei, pe care Ghiţă o consultă ca pe un oracol, concordanţa
dintre ordinea divină şi cea umană prin respectarea normei sociale şi morale: „Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa căci, dacă e vorba,
nu bogăţia ci liniştea colibei tale te face fericit.” Bătrâna refuză să hotărască pentru ei, dar totuşi îi avertizează, ea şi-a acceptat
destinul: „Mă tem ca nu cumva, căutând acum la bătrâneţe un noroc nou, să pierd pe acela de care am avut parte până în ziua de
astăzi.” Finalul/Epilogul pecetluieşte tot prin cuvintele bătrânei destinul tragic al eroilor „Se vede că au lăsat ferestrele deschise ...
Sîmţeam eu că nu are să iasă bine: dar aşa le-a fost dat!”.
Alcătuită din 17 capitole, nuvela are un subiect concentrat. În expozițiune, Ghiță, cizmar sărac, dar onest, harnic și
muncitor, hotărăște să ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc, pentru a câștiga rapid bani. O vreme, la Moara cu noroc,
afacerile îi merg bine lui Ghiță. Relațiile de familie sunt înfloritoare, familia este prosperă și cunoaște pacea sufletească. Apariția lui
Lică Sămădăul, șeful porcarilor și al turmelor de porci din împrejurimi, la Moara cu noroc, constituie intriga nuvelei, declanșează în
sufletul lui Ghiță conflictul interior și tulbură echilibrul familiei. Desfășurarea acțiunii ilustrează procesul înstrăinării cârciumarului
față de familie, care, dornic să facă avere, se îndepărtează treptat de Ana și devine complicele lui Lică la diversele nelegiuiri, primind
de la Lică bani obținuți prin jafuri și crime. Este anchetat în două rânduri, fiind acuzat de complicitate în jefuirea arendașului și chiar
în uciderea unei femei și a unui copil mic, dar nu se poate dovedi nimic. Mustrările de conștiință alternează cu momentele de
sinceritate în care își cere iertare de la soție. Cârciumarul se aliază cu jandarmul Pintea, fost hoț de codru și tovarăș a lui Lică, pentru
a-l da în vileag pe Sămădău, însă nu cinstit, căci dorește să își păstreze o parte din banii obținuți din afaceri necurate.
Punctul culminant al nuvelei ilustrează dezumanizarea lui Ghiță. La sărbătorile Paștelui, Ghiță își aruncă soția în brațele lui
Lică, lăsând-o singură la cârciumă în timp ce el merge să-l anunțe pe jandarm că Lică are asupra lui banii furați. Dezgustată de
lașitatea soțului, Ana i se dăruiește lui Lică. Când se întoarce și își dă seama de acest lucru, Ghiță o ucide pe Ana, fiind la rândul lui
omorât din ordinul lui Lică. Deznodământul este tragic. Un incendiu provocat de oamenii lui Lică mistuie cârciuma de la Moara cu
noroc. Pentru a nu cădea viu în mâinile lui Pintea, Lică se sinucide. Singurele personaje care supraviețuiesc sunt bătrâna și copii,
nuvela având astfel un final moralizator.
Acțiunea nuvelei se desfășoară într-un spațiu real, transilvănean, fapt indicat de secvențele descriptive de la începutul
capitolului al doilea: „de la Ineu, drumul de țară o ia printre păduri și peste țarini…”. Timpul desfășurării acțiunii este a doua jumătate
a secolului al XIX-lea, iar indicii temporali de ordin religios indică derularea acțiunii în interval de un an, de la Sf. Gheorghe, când
Ghiță ia în arendă cârciuma, până la Paște, când locul arde iar protagoniștii mor.
Fiind o nuvelă psihologică, în Moara cu noroc de Ioan Slavici conflictul central este cel moral-psihologic, interior al
protagonistului. Personajul principal, Ghiță, trăiește un puternic conflict interior, oscilând între dorințe puternice, dar contradictorii:
dorința de a rămâne om cinstit, pe de o parte, și dorința de a se îmbogăți alături de Lică, pe de altă parte. În conștiința personajului
principal acest conflict duce la pierderea încrederii în sine, fapt care, în planul exterior, se reflectă în confruntarea dintre cârciumarul
Ghiță și Lică Sămădăul. Astfel putem identifica și un conflict economic prin dorința de câștig a lui Ghiță și Lică, de interese –
Sămădăul fiind stăpânul de fapt al ținutului și unul moral – triunghiul masculin Lică - Ghiță - Pintea și triunghiul feminin Ana –
bătrâna – femeia în negru.
Ghiță este personajul principal, un centru de iradiere a semnificațiilor nuvelei. Destinul său ilustrează cele trei straturi
tematice ale nuvelei (social, psihologic și moral). Este un personaj realist; complex, dilematic, dinamic. Procesul devenirii lui Ghiță
este surprins prin mijloacele analizei psihologice: observație (perspectiva naratorului omniscient și a celorlalte personaje), monolog
interior și dialogul polemic; fapte, gânduri, descrierea mediului, model comportamental, relațiile cu ceilalți; devenirea tragică se
adâncește prin „căderea” dintr-o ipostază în alta, dinspre omul moral, spre cel imoral.
Alături de el apare Ana, o victimă tragică a feminității. Ea decade din ipostaza soției iubitoare și a mamei preocupate de
soarta familiei deoarece pierde simțul măsurii lăsându-se prinsă în mrejele lui Lică deși știe de la început că este un om periculos. Ea
suferă transformări interioare care îi oferă scriitorului posibilitatea unei fine analize a psihologiei feminine.
Lică este personajul negativ ce rămâne egal cu sine pe tot parcursul nuvelei. Este un spirit malefic ce exercită o influență
negativă asupra tuturor oamenilor cu care vine în contact.
Bătrâna si copiii, personaje episodice, supraviețuiesc incendiului de la Moara cu noroc pentru că sunt singurele ființe
inocente și morale.
Stilul nuvelei – sobru, concis, fără podoabe – este specific prozei realiste. Modurile de expunere îndeplinesc o serie de
funcții epice în discursul narativ. Descrierea inițială, are pe lângă rolul obișnuit de fixare a coordonatelor spațiale și temporale,
funcție simbolică și de anticipare. Narațiunea obiectivă își realizează funcția de reprezentare a realității prin absența mărcilor
subiectivității, prin impresia de stil cenușiu. Dialogul contribuie la caracterizarea indirectă a personajelor, susține veridicitatea
relațiilor dintre personaje și concentrarea epică.
Limbajul naratorului și al personajelor valorifică aceleași registre stilistice: limbajul regional, ardelenesc, limbajul popular,
oralitatea. Înțelesul clasic-moralizator al nuvelei este susținut prin zicale și proverbe populare sau prin replici-sentințe rostite de
bătrână la începutul și la sfârșitul nuvelei. Analiza psihologică este pusă în slujba unei teze morale: goana după înavuțire distruge
echilibrul interior și liniștea familiei. Avertismentele bătrânei sunt ignorate de Ghiță care va sfârși tragic. Nu munca cinstită prin care
omul devine înstărit este condamnată de Slavici, ci obținerea averii pe căi necinstite și înstrăinarea de familie.
Concluzia
„Moara cu noroc” este o nuvelă realistă și o nuvelă psihologică ce surprinde frământările personajelor în planul conștiinței.
Slavici se dovedește un bun cunoscător al sufletului omenesc reușind să surprindă transformările interioare datorate patimii pentru
înavuțire.