Moara cu noroc

de Ioan Slavici

Nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici a fost publicată în 1881 în volumul de debut „Novele din
popor”.
„Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică, adică o specie epică în proză, cu o construcție
riguroasă, un fir narativ central cu personaje puține accentul căzând pe caracterizarea personajului
principal.
Nuvela aparține realismului clasic. Trăsăturii realiste sunt: tema, importanța acordată banului,
atitudinea critică față de aspecte ale societății (dorința de îmbogățire), veridicitatea întâmplărilor,
perspectiva narativă obiectivă, personaje tipice (cârciumarul) în situații tipice, personajele fiind
condiționate de mediu și epocă, repere spațio-temporale precise, tehnica detaliului. Tot de realist ține și
interesul pentru analiza psihologică.
Tema este efectele negative ale dorinței de îmbogățire în societatea ardelenească de la sfârșitul
secolului al XIX-lea. Nuvela prezintă încercarea lui Ghiță de a-și schimba statutul social, dar pentru asta
se confruntă cu personajul antagonist, Lică Sămădăul (conflictul exterior). Scriitorul consideră că fuga
după avere duce la moarte.
Nuvela mai prezintă conflictul interior trăit de Ghiță care nu știe ce să aleagă: să rămână om
cinstit, pe de o parte, sau să se îmbogățească alături de Lică, pe de altă parte. Astfel, conflictul nuvelei
este complex, social, psihologic și moral.
Perspectiva narativă este obiectivă, narațiunea fiind la persoana a III-a și naratorul omniscient.
Intervine tehnica punctului de vedere în vorbele bătrânei, personaj episodic care exprimă mesajul
moralizator al nuvelei. La începutul și la sfârșitul nuvelei bătrâna rostește cele două replici cu privire la
sensul fericirii și la forța destinului: „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția,
ci liniștea colibei tale te face fericit” și „(...) așa te-a fost dată”.
Titlul este ironic. Toposul ales, cârciuma numită Moara cu noroc înseamnă de fapt Moara cu
ghinion.
Acțiunea se desfășoară pe parcursul unui an, între 2 repere temporale cu valoare religioasă: de la
Sfântul Gheorghe până la Paște.
Nuvela e alcătuită din 17 capitole.
Cizmar sărac, dar onest, harnic și muncitor, Ghiță ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc
pentru a câștiga rapid bani. Inițial, cârciumarul nu este un om slab, ci dimpotrivă, își asumă
responsabilitatea destinului celorlalți.
Cârciuma este așezată la răscruce de drumuri izolată de restul lumii. În expozițiune este făcută
descrierea drumului care duce la Moara cu noroc.
Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea drumului. Simbolistica inițială a
drumului se completează în final cu sugestia drumului vieții care continuă și după tragedia de la Moara
cu noroc.
La început Ghiță se dovedește harnic și priceput. Apariția lui Lică Sămădăul, șeful porcarilor,
tulbură echilibrul familiei. Acest moment constituie intriga. Lică este caracterizat în mod direct de
narator, în manieră realistă, prin tehnica detaliului: „cu mustața lungă, cu ochii mici și verzi”. Lică are
un orgoliu de stăpân și vrea să știe cine trece pe la moara.
 Cu toate că își dă seama de pericol, Ghiță nu se poate sustrage influenței malefice pe care Lică o
are asupra lui. În sufletul cârciumarului se declanșează conflictul interior între dorința de a rămâne
cinstit și tentația de a se îmbogăți alături de Sămădăul.
Mai întâi, Ghiță merge la Arad să-și cumpere două pistoale, își ia două câini și angajează încă o
slugă.
Desfășurarea acțiunii se concentrează în jurul procesului înstrăinării cârciumarului față de
familie. Devine mohorât, violent, îi plac jocurile primejdioase și are gesturi de brutalitate neînțeleasă față
de Ana și copii. La un moment dat regretă că are familie și copii pentru că nu-și poate asuma total riscul
îmbogățirii alături de Lică. Prin intermediul monologului interior sunt redate frământările personajului:
„Ei! Ce să-mi fac... Așa m-a lăsat Dumnezeu!”
Datorită generozității Sămădăului, starea materială a lui Ghiță devine tot mai înfloritoare, numai
că omul începe să-și piardă încrederea în sine.
Dornic să facă avere, Ghiță se îndepărtează de Ana și devine treptat complicele lui Lică la jefuirea
arendașului, uciderea unei femei și a unei copil. Reținut de poliție lui Ghiță i se dă drumul numai pe
„chezășie”. Cârciumarul se aliază cu jandarmul Pintea, fost tovarăș a lui Lică. Ghiță nu e însă sincer față
de Pintea deoarece îi oferă dovezi ale vinovăției lui Lică numai după ce își poate opri jumătate din sumele
aduse de Lică. Ghiță nu reușește să fie onest până la capăt nici față de Lică, nici față de Pintea.
Punctul culminant coincide cu momentul în care Ghiță ajunge pe ultima treaptă a degradării
morale. Dispus să facă orice pentru a se răzbuna, Ghiță își aruncă soția în brațele lui Lică, lăsând-o la
cârciuma în compania Sămădăului în timp ce el merge să-l anunțe pe jandarm că Lică are asupra lui
banii furați. Dezgustată de lașitatea soțului Ana i se dăruiește lui Lică deoarece Lică e „om”, pe când
Ghiță „nu e decât muiere îmbrăcată în haine bărbătești” (caracterizare directă). Când se întoarce și
realizează acest lucru, Ghiță o ucide pe Ana, iar el la rândul lui este ucis de Răuț, din ordinul lui Lică.
Deznodământul este tragic. Un incendiu provocat de oamenii lui Lică arde cârciuma de la Moara
cu noroc. Pentru a nu cădea viu în mâinile lui Pintea, Lică se sinucide, lovindu-se cu capul de un copac.
Nuvela are un final moralizator. Singurele personaje care supraviețuiesc sunt bătrâna și copiii.
În nuvelă accentul cade pe complexitatea personajelor. Ghiță este cel mai complex personaj din
nuvelistica lui Slavici. Lică rămâne egal cu sine, un „om rău și primejdios”. Ana suferă transformări
interioare. Personaj secundar, jandarnul Pintea urmărește pedepsirea lui Lică pe căi legale, motiv pentru
care se asociază cu Ghiță. Bătrâna și copiii, personaje episodice supraviețuiesc incendiul pentru că sunt
singurele ființe inocente și morale.
Modurile de expunere folosite sunt descrierea, narațiunea și dialogul.
Opera literară „Moara cu noroc” este o nuvelă realistă deoarece are ca trăsături: oglindirea vieții
sociale și a vieții de familie în satul transilvănean de la sfârșitul secolului al XIX-lea, importanța acordată
banului, crearea de personaje tipice, descrierile detaliate.