MOARA CU NOROC de Ioan Slavici

RELAŢIA DINTRE DOUĂ PERSONAJE

Publicată în 1881 în ,,Novele din popor”, ,,Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvelă realistă, de factură
psihologică.
Personajele nuvelei sunt puține, dar puternic conturate. Ghiţă e cel mai complex personaj din nuvelistica lui
Slavici, un personaj „rotund”, al cărui destin ilustrează consecinţele negative ale setei de îmbogăţire. Lică, în schimb,
este personaj negativ, static, un spirit malefic.
REPERUL I
Statutul social iniţial al personajului e ilustrat în dialogul din incipitul nuvelei. Cizmar sărac, dar onest decide
să ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc. Odată mutat la moară, devine cârciumar. Lică e un personaj plat,
întrucât statutul său social, moral și psihologic rămâne neschimbat. El este Sămădăul, căpetenia porcarilor din zona
Ineului.
Din punct de vedere psihologic, Ghiță are la început un caracter puternic. Sub influența Sămădăului, își pierde
treeptat încrederea în sine și devine slab în fața tentației de a se îmbogăți. În schimb, Lică, un adaptat al lumii
capitaliste, este lipsit de măcinări interioare.
La nivel moral, textul urmărește măcinarea, până la dispariție, a conștiinței lui Ghiță. Dacă la început este
moral: câștigă banii cinstit, e bun familist, respectat în comunitate, întovărășirea cu Lică duce la prăbușirea morală:
jură strâmb, se îndepărtează de familie, o ucide pe Ana, soția lui. Lică e lipsit total de moralitate. Banul și plăcerea de
a ucide reprezintă un mod de a viețui, sfidând legile morale sau divine..
REPERUL II
Relația dintre cele două personaje e tensionată concentrat și primește un ritm alert din momentul în care
Ghiță devine arendaș la Moara cu Noroc. Semnificativ în acest sens este episodul primei întâlniri dintre Ghiță și
Lică, moment în care Sămădăul impune propriile reguli:”Eu vreau să știu totdeauna cine trece pe aici, cine ce zice și
cine ce face și voiesc ca, în afară de mine, să nu mai știe nimeni.” Se observă aici modul diferit în care cei doi se
raportează la relațiile dintre oameni. Dacă pentru Ghiță acestea se bazează pe încredere și respect, pentru Lică, relația
cu partenerul de afaceri înseamnă subordonare. De acum începe o chinuitoare măcinare sufletească pentru Ghiță,
deoarece nu se poate sustrage de sub influența malefică a lui Lică. Episodul ce cuprinde dialogul lor după jefuirea
arendașului evidențiază faptul că Ghiță a devenit conștient că a fost o unealtă în planurile Sămădăului. Plin de furie îi
spune:”Tu nu ești om, Lică, ci diavol!” Sămădăul, mulțumit că l-a subordonat, îi răspunde ironic:”Tu, Ghiță, ești om
cinstit, dar am făcut din tine om vinovat.”
Finalul textului se constituie într-o altă secvență narativă semnificativă pentru relația dintre cele două
personaje. Ghiță decide să se alieze cu Pintea pentru a-l prinde pe Lică în preajma sărbătorilor de Paște, când bătrâna
și copiii sunt la Ineu. Planul prevede ca Ghiță să o lase pe Ana momeală la han pentru atragerea lui Lică. Aceasta,
dezgustată de lașitatea soțului i se dăruiește Sămădăului. Ghiță, orbit de gelozie o ucide și este ucis, la rândul său, de
Răuț, din porunca lui Lică. Hanul este mistuit de foc, iar Lică fuge din calea lui Pintea. Rămas fără cal, decide să se
sinucidă, lovindu-se cu capul de un stejar. Astfel, se pune în lumină antiteza caracter slab-caracter tare. Ghiţă este
ucis, fiind o simplă victimă, în vreme ce Lică alege să se sinucidă, pentru a nu deveni victimă.
REPERUL III
Modalitățile de caracterizare a personajelor sunt cele consacrate de textul epic: directe și indirecte.
Direct, Ghiță este caracterizat de narator care care îi conturează un portret fizc ,,înalt şi spătos”, dar şi indirect
prin fapte, gânduri atitudini. Are simţ practic, iniţiativă, iar lucrurile merg bine, familia e armonioasă şi prosperă.
Procesul de înstrăinare a lui Ghiţă faţă de familie începe o dată cu apariţia lui Lică Sămădăul la han.
Direct, naratorul îl portretizează pe Lică ,,un om de 36 de ani, înalt, uscăţiv şi supt la faţă, cu mustaţă lungă şi
ochi mici şi verzi.” Indirect, e caracterizat prin comportament. Cinic și orgolios, Sămădăul se comportă ca un stăpân
absolut.
Conflictul central este interior, moral-psihologic. În conştiinţa personajului se duce o luptă între dorinţa lui
de a rămâne om cinstit şi patima pentru bani. De asemenea, conflictul interior se reflectă în plan exterior, prin
confruntarea dintre cârciumarul Ghiţă şi Lică Sămădăul.
Relațiile spaţio-temporale sunt realist precizate. Acţiunea este plasată în zona Aradului, în interval de un an,
de la Sfântul Gheorghe, până de Paşte, anul următor.
Compoziţional, nuvela este alcătuită din 17 capitole fără titlu. Se observă simetria dintre incipit şi final. În
incipit, soacra lui Ghiţă formulează teza morală a nuvelei:,,Omul să fie fericit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu
bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.”Finalul o aduce în prim plan pe bătrână care rosteşte o replică privitoare
la destinul implacabil:,, aşa le-a fost data!...”
Perspectiva narativă este obiectivă, întâmplările fiind prezentate de un narator omniscient, heterodiegetic.
Focalizarea este 0, iar viziunea, ,, din spate”.
În concluzie, nuvela psihologică nu aduce în faţa contemporanilor un model de conduită morală, ci un model
al dezumanizării. Aceasta ilustrează strălucit o teză morală: nimic nu rămâne în viaţă nerăsplătit. Planul analizei
psihologice e pus în slujba acestei teze: goana după înavuţire cu orice preţ distruge echilibrul interior şi provoacă
inevitabil catastrofe la nivelul relaţiilor interumane.