MOARA CU NOROC – PARTICULARITĂȚI DE CONSTRUCȚIE A UNUI PERSONAJ

Nuvela ”Moara cu noroc” ilustrează epic si estetic conceptia etică a lui Ioan Slavici, iar
personajele cu destin tragic din nuvelă sunt victime ale incălcării invățăturilor străvechi. Scriitorul este
adeptul unui “realism poporal”, in conformitate cu care idea de om sărac, dar fericit, predomină in
nuvelele sale.

Tema susţine caracterul psihologic al nuvelei: efectele nefaste şi dezumanizante ale dorinţei de
înavuţire, în contextul societăţii ardeleneşti de la sfârşitul secolului al XlX-lea. Titlul nuvelei capătă o
dublă semnificație pentru că dezvoltă o subtilă ironie: „Moara cu noroc” devine moara fără noroc,
blestemata. Cuvântul „moară” simbolizează, prin analogie cu sensul său denotativ, locul în care se
macină destinul personajelor.

Fiind o nuvelă psihologică, în „Moara cu noroc” conflictul central este cel interior. Astfel,
personajul principal, Ghiță, oscilează între dorințe puternice, dar contradictorii: dorința de a rămâne om
cinstit, pe de o parte, și dorința de a se îmbogăți alături de Lică, pe de altă parte.

Acțiunea nuvelei se desfășoară într-un spațiu real, transilvănean „de la Ineu drumul de țară o ia
printre păduri și peste țarini…”, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe parcursul unui întreg an, de
la Sfântul Gheorghe când Ghiță ia în arendă cârciuma, până la Paște când locul arde. Specific nuvelei,
întâmplările sunt relatate la persoana a III-a din punctul de vedere al unui narator omniscient și
omniprezent, cu o perspectivă narativă obiectivă.

Ghiță este un personaj complex, în jurul lui fiind concentrată întreaga acțiune. Acesta intră în
relație cu toate celelalte personaje. Statutul inițial al protagonistului este reliefat în prima scenă a
nuvelei. Căsătorit cu Ana, alături de care are un copil, Ghiță locuiește cu aceștia și cu soacra sa într-un
sat sărăcăcios. Dorind să-și schimbe statutul social, el ia in arendă cârciuma de la Moara cu noroc.

Dialogul dintre Ghiţă şi soacra sa de la începutul nuvelei este reprezentativ pentru ilustrarea
unor trăsături de caracter, fiind aici mijloc de caracterizare. Prin cuvintele sale, bătrâna formulează
tezamorală a nuvelei: „omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea
colibei tale te face fericit.” .”. Sărăcia este aici asociată cu fericirea, în timp ce bogăţia este văzută ca o
posibilă sursă de nefericire. Răspunsul lui Ghiţă, de pe o poziţie opusă, creează imaginea unei persoane
active, dinamice, hotărâtă şi deschisă către schimbare. În plus, Ghiță își descoperă acum spiritul practic,
puterea de inițiativă.

Apariția lui Lică Sămădăul la han tulbură echilibrul familiei, dar și pe cel interior al
protagonistului. Prin acțiunile pe care le săvârșește personajul este caracterizat indirect: este o
personalitate slaba, manipulabilă. Acţiunile, gesturile si atitudinea lui Ghiţă scot la iveala incertitudinea
si nesiguranţa care-l domină, teama si suspiciunea instalate definitiv în el când intra în cârdăşie cu Lică.
Fire slaba, trăsătură ce reiese din acțiunile protagonistului, Ghiță se lasă în voia întâmplărilor.
Sentimentele controversate sunt evidențiate de Slavici printr-o arta desăvârșită. Sufletul complex și labil
este sfârtecat între dorinţa de a pleca de la Moara cu noroc, rămânând un om cinstit și tentaţia pe care
n-o mai poate controla, a lăcomiei de bani. Ghiţă își face reproşuri are remuşcări sincere si dureroase,
manifestate prin autocaracterizări: „Iartă-mă, Ano, iartă-mă cel puţin tu, căci eu n-am sa mă iert cat oi
trai pe fata pământului”. Regretul lui profund este acela de a nu putea fi un model pentru copii lui. Se
autocaracterizează afirmând în fata copiilor: „Tatăl vostru e un ticălos”.
 Starea materiala a lui Ghiță este înfloritoare în contradicție cu puternicul conflict din sufletul
sau. Fricos si laș, pe de o parte, lacom de a avea cat mai mult pe de alta, Ghiță se implică tot mai mult in
fapte puse la cale de Lică.

Monologul interior, prin care se autocaracterizează ca un om neputincios și cu o fire slaba, este

o încercare disperata de a-și motiva actele grave săvârșite în complicitate cu Lică: „Ei! Ce sa-mi fac?...așa
m-a lăsat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decât voința mea?!” Când Pintea trece
pe la Moară, Ghiță nu dezvăluie fărădelegile lui Lică, dorind sa se asigure ca va primi partea de bani
cuvenita. Bogăția materială este mai presus de moralitatea personajului.

Odată cu mărturia mincinoasă, prăbuşirea lui este inevitabilă și rapidă. Pe Ana o împinge în
braţele Sămădăului, iar apoi o ucide. In aceeaşi clipa, Răuţ „își descarcă pistolul în ceafa lui Ghiţă, care
căzu înapoi fără sa mai poată afla cine l-a împuşcat”. Destinul tragic al lui Ghiță are rol moralizator,
potrivit avertismentului rostit de bătrână. Pus într-o situație tipică, aceea de a alege între banii obținuți
din afaceri necurate și liniștea sa sufletească, acesta nu e capabil sa aleagă drumul cinstei și al
corectitudinii morale. Chiar daca oscilează și are momente de regret, patima banului îl orbește.

Ca nuvelă psihologică, „Moara cu noroc” de Ioan Slavici urmărește modul în care conflictul
exterior se reflectă în planul conștiinței personajelor. Planul analizei psihologice este pus în slujba unei
norme morale: goana după înavuțire cu orice preț distruge echilibrul interior.