Baltagul

De Mihail Sadoveanu
Opera „Baltagul" de Mihail Sadoveanu, publicată în 1930, este un roman
interbelic, obiectiv, realist-mitic şi tradițional.
Romanul este realizat pe doua coordonate fundamentale:aspectul
realist(monografia lumii pastorale, reperele spațiale, tipologia personajelor, tehnica
detaliului semnificativ) și aspectul mitic (gesturile rituale ale Vitoriei,traditiile
pastorale,motivul comuniunii om-natura si mitul marii treceri).
Tema rurală a romanului traditional este dublată de tema călătoriel inițiatice și
justițiare. Romanul „Baltagul" prezintă monografia satului moldovenesc de la munte,
lumea arhaică a păstorilor, și are în prim-plan căutarea și pedepsirea celor care l-au ucis
pe Nechifor Lipan. Însoțită de Gheorghita, Vitoria reconstituie drumul parcurs de bărbatul
său, pentru descoperirea adevărului și înfăptuirea dreptății.
Personajul principal este Vitoria Lipan, femeie voluntară, munteancă, soție de
cioban și mamă autoritară. Femeie puternică, Vitoria porneşte cu hotărâre să-și găsească
soțul , să facă dreptate și să-l înmormânteze creştineşte. Femeie conservatoare, ea respectă
obiceiurile, tradițiile satului patriarhal și respinge noutățile aduse de copii.
Personajul secundar, Gheorghită, fiul Vitoriei și al lui Nechifor, reprezintă
generația tânără, cu preocupările vârstei și deschiderea spre noutățile civilizației (îi
propune mamei să ia trenul până la Dorna). El trebuie să ia în familie locul tatălui
dispărut. La început Gheorghiță este prezentat ca un adolescent interesat în special de
întâlnirile cu cei de vârsta lui, dar Nechifor are încredere în el şi îl trimite cu oile la iernat,
la apa Jijiei, unde ar fi trebuit sa se întâlnească înainte de sărbători.
Deşi inițial vrea ca băiatul să pornească singur în căutarea tatălui dispărut, mama
își dă seama de lipsa lui de experiență și îi cere să o însoțească in călătorie. Asemănarea
situației cu cea prezentă în mitul labirintului in eroul Tezeu călăuzit de firul Ariadnei
doboară Minotaurul, personificare a raului , este semnalata de criticul Marin Mincu.
Romanul poate fi considerat inițiatic (Bildungsroman) deoarece prezintă drumul
spre maturizare străbătut de Gheorghiță, al cărui inițiator este Vitoria . Dispariția tatălui îl
obligă pe tânăr să se maturizeze, iar pe Vitoria sa-l însoțească în călătorie, pentru a suplini
lipsa de experiență a baiatului si pentru a asigura izbanda in gasirea lui Nechifor.
Munteanca este o femeie hotărâtă, curajoasă, care face cu chibzuință pregătiri de
călătorie. Pe drum îşi ia o pușcă, pe care nu ezită să o folosească, iar lui Gheorghiță îi dă
un baltag sfințit.
Aparținând lumii arhaice, patriarhale, Vitoria transmite copiilor respectul pentru
tradiții și este refractară la noutățile civilizației: „În tren ești olog, mut și chior", îi spune
lui Gheorghiță, care-i propunea să ia un mijloc de transport până la Dorna.
În raport cu Gheorghiță, tânăr imatur la începutul călătoriei, Vitoria este
inițiatoarea. Mama îl obligă pe flăcău să-și asume responsabilitățile unui bărbat şi s-o
însoțească în căutarea lui Nechifor: „-Intelege ca jucariile au stat. De-acu trebuie să te
arăți bărbat. Eu n-am alt sprijin şi am nevoie de brațul tău". Deşi fiul este copilul preferat
și poartă numele secret al tatălui, amintindu-i de dragostea pe care i-a purtat-o soțului în
tinerețe, pe drum devine aspră cu el, care constată că mamei „i-au crescut țepi de
aricioaică“.
Secvența coborârii în râpă reprezintă o primă scenă semnificativă pentru
maturizarea tânărului și pentru evoluția relației dintre cele două personaje. Când, ajutați
de câinele Lupu, mama și fiul găsesc locul unde fusese prăvălit Nechifor de ucigași, între
Suha și Sabasa, în dreptul Crucii Talienilor (toponim simbolic), la ordinul repetat al
mamei: „- Coboara-te in rapa,iti spun !”.Gheorghiță găsește rămășițele tatălui. Vitoria
pleacă să anunțe autoritățile și să pregătească toate cele necesare înmormântării și îl lasă
pe flăcău să vegheze lumânarea aprinsă lângă trupul neînsuflețit al lui Nechifor. Inițierea
presupune o probă a curajului bărbătesc, iar coborârea în râpă amintește de mitul
coborârii în Infern .Dar Gheorghiță nu s-a maturizat pe deplin şi de aceea caută să se
îndepărteze de locul încremenit unde se aflau rămășițele pământești ale tatălui său.
A doua secvență semnificativă este parastasul lui Lipan, când Vitoria reconstituie
scena morţii soțului ei și o povestește în fața sătenilor. Îi cere baltagul lui Calistrat Bogza si
il acuza indirect :“-Gheorghita- vorbi cu mirare femeia-mi se pare ca pe baltag e scris
sange si acesta-i omul care a lovit pe tatal tau.”Bogza isi pierde cumpatul ,se repede la
flacau ca sa-si ia arma şi este lovit de propriul baltag. Astfel tânarul razbuna moartea
tatalui sau și restabileşte dreptatea. Inițierea flacaului este desavarșită; el este acum
pregătit sa-și asume rolul de cap al familiei, in locul lui Nechifor.
Principalul conflict al romanului este cel dintre Vitoria Lipan şi cei doi ucigași ai
soțului ei, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. Este ajutată de Gheorghiță, pe care călătoria il
maturizează. Vitoria trăiește la începutul romanului un puternic conflict interior cauzat de
dispariția lui Nechifor Lipan, „dragostea ei de douăzeci şi mai bine de ani". Ea pornește la
drum hotărâtă să-și găsească soțul, să facă dreptate și să-l inmormânteze creștinește.
Este prezent, de asemenea, un conflict intre tradiție și inovație, între lumea arhaică,
pastorală și modernitatea care începe să pătrundă în satul muntenilor. Vitoria este un spirit
conservator, în timp ce tinerii receptivi la noutățile civilizației, Minodora și Gheorghiță,
sunt readuşi de mama autoritară la rolurile impuse prin tradiție .
Personajul principal este Vitoria Lipan, femeia voluntară, munteanca, soția de
cioban. Personajul secundar, Gheorghită, reprezintă generația tânără, care se maturizează
(Bildungsroman). Nechifor Lipan, cioban harnic și muntean cu dragoste de viață, este
caracterizat în absență.
Personajele sunt individualizate prin caracterizare directă și indirectă (prin fapte,
vorbe, atitudini, gesturi, relații cu alte personaje, nume).
Portretul fizic al Vitoriei este realizat în mod direct de narator încă de la inceputul
romanului. Deşi nu mai era tânără, femeia îşi păstrase frumusețea de odinioară: „Ochii ei
căprii, în care parcă se răsfrângea lumina castanie a părului, erau duşi departe." Vitoria
este caracterizată în mod direct şi de Gheorghiță, care crede că: „Mama asta trebuie să fie
fermecătoare; cunoaşte gândul omului..“
Naratorul il caracterizează,de asemenea, în mod direct pe Gheorghiţă,evidențiindu-
i fizionomia, vestimentația, dar și asemănarea cu Vitoria:„Gheorghiță era un flăcău
sprâncenat ş-avea ochii ei .”
Trăsăturile morale se desprind din caracterizarea indirectă prin fapte. Astfel,
Vitoria este prezentată drept o femeie chibzuită, fiindcă, înainte de pleca la drum în
căutarea lui Nechifor, lasă gospodăria în grija argatului Mitrea, vinde o parte din
agoniseală ca să facă rost de bani pentru călătorie, trimite pe Minodora la mânăstirea
Văratec și hotărăște să-l ia pe Gheorghita cu ea, comandându-i un baltag nou pe care îl
sfințește.
Credincioasă, dar și superstițioasă, femeia cere sfatul preotului din sat apoi
vrăjitoarei în privința dispariției lui Nechifor. Visele premonitorii determină să creadă că i
s-a întâmplat ceva rău soțului și să plece în căutarea lui. Pentru a izbândi, ține post negru
douăsprezece săptămâni și se roagă la icoana Sfintei Ana de la mânăstirea Bistrița.
Cuvântul din titlu „baltagul“, înseamnă topor cu două tăișuri, un obiect simbolic,
ambivalent: armă a crimei şi instrument al dreptății. Se observă că în roman același baltag
(al ucigașului) îndeplinește cele două funcții. Baltagul sfințit al tânărului Gheorghiță se
păstrează neatins de sângele ucigașilor.)
In concluzie, raportul inițiator-inițiat este înfățişat în acest roman al familiei prin
relația dintre mamă și fiu, cu prilejul călătoriei în căutarea osemintelor tatălui dispărut.
Inteligența Vitoriei și curajul lui Gheorghiță asigură restabilirea adevărului și pedepsirea
ucigașilor.