Baltagul de M.

Sadoveanu
Caracterizarea Vitoriei Lipan

Opera „Baltagul" de Mihail Sadoveanu, publicată în 1930, este un

roman interbelic, obiectiv, realist-mitic şi tradiţional.

Romanul este realizat pe două coordonate fundamentale: aspectul

realist (monografia lumii pastorale, reperele spațiale, tipologia
personajelor, tehnica detaliului semnificativ) și aspectul mitic (gesturile
rituale ale Vitoriei, tradițiile pastorale, motivul comuniunii om-natură și
mitul marii treceri).

Tema rurală a romanului tradițional este dublată de tema călătoriei

inițiatice şi justițiare. Romanul „Baltagul" prezintă monografia satului
mol- dovenesc de la munte, lumea arhaică a păstorilor, și are în
prim-plan căutarea şi pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan.
Însoțită de Gheorghiță, Vitoria reconstituie drumul parcurs de bărbatul
său, pentru descoperirea adevărului şi înfăptuirea dreptăţii.

Personajul principal este Vitoria Lipan, munteancă din Măgura

Tarcăului, soție de cioban şi mamă autoritară. Vitoria, o femeie
puternică, pornește cu hotărâre în căutarea soțului („N-am să mai am
hodină cum n-are pârâul Tarcăului pân ce l-oi găsi pe Nechifor Lipan").
Ea îşi doreşte cu ardoare să se facă dreptate şi să-l înmormânteze
creştineşte pe Nechifor. Femeie conservatoare, respectă obiceiurile,
tradițiile satului patriarhal şi respinge noutățile civilizației.

Vitoria reprezintă tipul femeii voluntare, este un exponent al speţei

„(G. Călinescu) în raport cu lumea arhaică, dar şi o individualitate, prin
însuşirile sale: spiritul de răzbunare şi perspicacitatea unui detectiv.
Criticul G. Calinescu afirmă „Vitoria e un Hamlet feminin", pentru că
pune la cale demascarea ucigaşilor la parastas, prin reconstituirea
scenei morţii lui Nechifor Lipan în fața sătenilor.

Munteanca este o femeie hotărâtă curajoasă, lucida care face cu

chibzuinţă pregătiri gătiri de călătorie: ține post negru, se roagă la icoana
făcătoare de minuni de la mânăstirea Bistrița, vinde produse ca să aibă
bani de cheltuială, dar străinilor le spune că merge în căutarea unor
datornici. Pe drum îşi ia o puşcă, pe care nu ezită să o folosească, iar lui
Gheorghiță îi dă un baltag sfinţit.

Când înţelege că fiul nu are experiența necesară pentru a izbândi și că e

necesar să-l însoțească în căutarea lui Nechifor, are curajul de a depăși
hotarul satului, motiv pentru care criticul Nicolae Manolescu o numeşte
„o femeie în țara bărbaților”. În satul tradițional, doar bărbatul putea ieşi
din limitele satu- lui pentru oierit sau pentru negot (ca Lipan). Din
dragoste pentru soțul său, ca și din dorința de a-l înmormânta
creştineşte, pornește hotărâtă în căutarea lui: „era dragostea ei de
douăzeci și mai bine de ani. Aşa-i fusese drag în tinereță Lipan, aşa-i
era drag şi acuma, când aveau copii mari cât dânșii".

Aparținând lumii arhaice, patriarhale, Vitoria transmite copiilor

respectul pentru tradiții și este refractară la noutățile civilizației: „In tren
eşti olog, mut și chior”, îi spune lui Gheorghiță. Ca mamă, îi interzice
Minodorei să se îndepărteze de tradiție („Îți arăt eu coc, valţ şi bluză...!
Nici eu, nici bunică-ta, nici bunică-mea n-am ştiut de acestea şi-n legea
noastră trebuie să trăieşti şi tu!”) și contribuie prin călătorie la
maturizarea lui Gheorghiță.

Spirit conservator, Vitoria respectă obiceiurile de cumetrie şi de

nuntă şi veghează la îndeplinirea rânduielilor din ritualul înmormântării:
priveghiul, drumul la cimitir, bocitul, slujba religioasă, pomana, praznicul.
O scenă impresionantă este înmormântarea. Tiparul dinaintea coborârii
coşciugului şi gesturile ei concentrează iubirea și durerea produsă de
pierderea soțului: „Cu aşa glas a strigat, încât prin toți cei de față a trecut
un cutremur. S-a dărâmat în genunchi, şi-a rezemat fruntea de marginea
sicriului”.

În raport cu Gheorghiță, tânăr imatur la începutul călătoriei, Vitoria

este inițiatoarea. Deşi fiul este copilul preferat și poartă numele secret al
tatălui, el constată pe drum că mamei „i-au crescut tepi de aricioaică",
adică a devenit deodata aspră cu el. Iniţierea se continuă cu proba
coborârii în râpă (ce aminteşte de mitul coborârii în Infern) şi a vegherii
nocturne la rămășițele tatălui, probă a curajului bărbătesc, la ordinul
repetat al mamei:,,-Coboară-te în râpă îți spun!". Apoi Vitoria pleacă să
anunțe autoritățile și să pregătească toate cele necesare înmormântării
şi îl lasă pe Gheorgiță să vegheze noaptea trupul neînsufleţit al lui
Nechifor.

Cea mai importantă secvență din roman este parastasul lui Lipan.
Inteligentă şi calculată, „un Hamlet feminin” (G. Călinescu), Vitoria
reconstituie crima pe baza propriilor deducții și o povesteşte veridic celor
prezenti, ceea ce determină pe criminali să-şi recunoască vina în fața
satului şi a autorităților.Ii cere baltagul lui Calistrat Bogza şi îl acuză
indirect: „- Cheorghita –vorbi cu mirare femeia - mi se pare că pe baltag
e scris sânge și acesta-i omul care pe tatu-tău.” Bogza îşi pierde
cumpătul, se repede la flăcău ca să-și ia arma și este lovit cu propriul
baltag. Astfel tânărul răzbună moartea tatălui său și restabilește
dreptatea. Inițierea flăcăului este desăvârșită; acum el este pregă tit
să-şi asume rolul de cap al familiei, în locul lui Nechifor. Când
muribundul îşi cere iertare de la Vitoria, ea îi răspunde: „Dumnezeu să te
ierte [...]. İşi strânse buzele, îl privi neclintit o vreme".

Principalul conflict al romanului este cel dintre Vitoria Lipan și

cei doi ucigaşi ai soțului ei, Calistrat Bogza şi Ilie Cuțui. Este ajutată de
Gheorghiță,pe care calatoria il maturizeaza.

Vitoria trăiește, la începutul romanului, un puternic conflict

interior cau- zat de dispariția lui Nechifor Lipan, dragostea ei de
douăzeci și mai bine de ani". Ea pornește la drum hotărâtă să-şi
găsească soțul, să facă dreptate şi să-l înmormânteze creştineşte.

Personajul principal Vitoria Lipan, femeia voluntară, este realizat prin

tehnica tehnica basoreliefului şi individualizat prin caracterizare directă și
indirectă (prin fapte, vorbe, atitudini, gesturi, relații cu alte personaje,
nume). Portretul fizic relevă frumusețea personajului prin tehnica
detaliului sem-nificativ: „Nu mai era tânără, dar avea o frumuseță
neobişnuită în privire”.

Portretul moral este complex. Prin caracterizare directă, fiul îşi

arată uimirea în fața inteligenței mamei: „Mama asta trebuie să fie
fermecătoare: cunoaşte gândul omului...”.

Numele protagonistei are semnificații simbolice, şi desemnează

victoria binelui asupra răului: Vitoria (asemănător cu „victoria”), în timp
ce Nechifor(în gr. „Niké-phoros") înseamnă, „purtător de victorie”, iar
Gheorghe (numele de botez al tatălui) şi Gheorghiță (numele fiului)
amintesc de Sfântul Gheorghe, învingătorul balaurului.

Narațiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul omniprezent și

omniscient reconstituie lumea satului de munteni şi acţiunile Vitoriei în
mod obiectiv, prin tehnica detaliului semnificativ şi observație. Deşi
naratorul omniscient este unic, la parastasul soțului, Vitoria preia rolul
naratorului.

Pentru calitățile ei remarcabile - inteligenţă, hotărâre, curaj,

dovedite pe parcursul călătoriei în căutarea adevărului, femeia voluntară
Vitoria Lipan a fost supranumită de criticul Nicolae Manolescu „o femeie
în țara bărbaților” ,în „Arca lui Noe”).