MIHAIL SADOVEANU -,,BALTAGUL”

CARACTERIZAREA VITORIEI

Opera ,,Baltagul” de Mihail Sadoveanu, publicată în 1930, este un roman interbelic,

obiectiv, realist-mitic și tradițional.
Romanul este realizat pe două coordonate fundamentale: aspectul realist (monografia
lumii pastorale, reperele spațiale, tipologia personajelor, tehnica detaliului semnificativ) și
aspectul mitic (gesturile rituale ale Vitoriei, tradițiile pastorale, motivul comuniunii om-
natură și mitul marii treceri).
Tema rurală a romanului tradițional este dublată de tema călătoriei inițiatice și
justițiare. Romanul ,,Baltagul” prezintă monografia satului moldovenesc de la munte, lumea
arhaică a păstorilor, și are în prim-plan căutarea și pedepsirea celor care l-au ucis pe
Nechifor Lipan. Însoțită de Gheorghiță, Vitoria reconstituie drumul parcurs de bărbatul său,
pentru descoperirea adevărului și înfăptuirea dreptății.
Personajul principal este Vitoria Lipan, femeia puternică, munteancă, soție de cioban
și mamă autoritară. Ea pornește cu hotărâre în căutarea soțului (,,nu am să mai am hodină
cum n-are pârâul Tarcăului pân’ce l-oi găsi pe Nechifor Lipan”).
Vitoria reprezintă tipul femeii voluntare, ,,un exponent al speței” (George Călinescu)
în raport cu lumea arhaică, dar și o individualitate, prin însușirile sale: spiritul de răzbunare și
perspicacitatea unui detectiv. Criticul George Călinescu afirmă că ,,Vitoria e un Hamlet
feminin” deoarece pune la cale demascarea ucigașilor la parastas, prin reconstituirea scenei
morții lui Nechifor Lipan în fața sătenilor.
Munteanca este o femeie hotărâtă, curajoasă, lucidă, care face cu chibzuință pregătiri
de călătorie: ține post negru, se roagă la icoana făcătoare de minuni de la mănăstirea
Bistrița, vinde produse ca să aibă bani de cheltuială, dar străinilor le spune că merge în
căutarea unor datornici. Pe drum își ia o pușcă, pe care nu ezită să o folosească, iar lui
Gheorghiță îi dă un baltag sfințit. Când înțelege că fiul nu are experiența necesară pentru a
izbândi și că e necesar să îl însoțească în căutarea lui Nechifor, are curajul de a depăși
hotarul satului, motiv pentru care criticul Nicolae Manolescu o numește ,,o femeie în țara
bărbaților”. Din dragoste pentru soțul său, ca și din dorința de a-l înmormânta creștinește,
pornește hotărâtă în căutarea lui: ,,era dragostea ei de douăzeci și mai bine de ani. Așa-i
fusese drag în tinereță Lipan, așa-i era drag și acuma, când aveau copii mari cât dânșii”.
Datorită inteligenței native și a stăpânirii de sine, Vitoriei reușește să reconstituie
drumul parcurs de Lipan, să afle adevărul și să demaște ucigașii în fața autorităților.
Aparținând lumii arhaice, patriarhale, Vitoria transmite copiilor respectul pentru tradiții și
este refractară la noutățile civilizației. Ca mamă, îi interzice Minodorei să se îndepărteze de
tradiție(„ îți arăt eu coc, valț și bluză...! Nici eu, nici bunică-ta, nici bunică-mea n-am știut de
acestea - și-n legea noastră trebuie să trăiești și tu!”) și contribuie prin călătorie la
maturizarea lui Gheorghiță.
Spirit conservator, Vitoria respectă obiceiurile de cumetrie și de nuntă și veghează la
îndeplinirea rânduielilor din ritualul înmormântării: priveghiul, drumul la cimitir, bocitul,
slujba religioasă, pomana, praznicul. O scenă impresionantă este înmormântarea. Țipătul
dinaintea coborârii coșciugului și gesturile ei concentrează iubirea și durerea produsă de
pierderea soțului.
Cea mai importantă secvență din roman este parastasul lui Lipan. Inteligentă și
calculată, Vitoria reconstituie crima pe baza propriilor deducții și o povestește veridic celor
prezenți, ceea ce îi determină pe criminali să își recunoască vina în fața satului și a
autorităților. Îi cere baltagul lui Calistrat Bogza și îl acuză indirect: „- Gheorghiță - vorbi cu
mirare femeia - mi se pare că pe baltag e scris sânge și acesta-i omul care a lovit pe tatu-
tău.” Bogza își pierde cumpătul, se repede la flăcău ca să-și ia arma și este lovit cu propriul
baltag. Astfel tânărul răzbună moartea tatălui său și restabilește dreptatea.
Romanul este structurat în șaisprezece capitole, cu acțiune desfășurată cronologic,
urmărind momentele subiectului. În raport cu tema călătoriei, capitolele pot fi grupate în trei
părți: I. constatarea absenței și pregătirile de drum, II. căutarea soțului dispărut, III. găsirea
celui căutat, înmormântarea și pedepsirea făptașilor.
Principalul conflict al romanului este cel dintre Vitoria Lipan și cei doi ucigași ai soțului
ei, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. Este ajutată de Gheorghiță, pe care călătoria îl maturizează.
Vitoria trăiește, la începutul romanului, un puternic conflict interior cauzat de
dispariția lui Nechifor Lipan. Este prezent, de asemenea, un conflict între tradiție și inovație,
între lumea arhaică pastorală și modernitatea care începe să pătrundă în satul de munte.
Personajul principal, Vitoria Lipan, este realizat prin tehnica basoreliefului și
individualizat prin caracterizare directă și indirectă (prin fapte, vorbe, atitudini, gesturi,
relații cu alte personaje, nume).
Portretul fizic relevă frumusețea personajului prin tehnica detaliului semnificativ: „nu
mai era tânără, dar avea o frumusețe neobișnuită în privire”. Portretul moral este complex.
Prin caracterizarea directă, fiul își arată uimirea în fața inteligenței mamei: „mama asta
trebuie să fie fermecătoare: cunoaște gândul omului...”. Domină celelalte personaje prin
voința puternică exprimată prin vorbe, dar și prin fapte, gesturi, atitudini față de ceilalți.
Dragostea pentru Lipan și durerea absenței lui sunt redate în laitmotivul rostit de femeie pe
drum ca un bocet, când întreabă de bărbatul ei: „mie să îmi spuneți numai cine a văzut un
om de la noi călare pe un cal negru țin tot în frunte și în cap cu căciulă brumărie”.
Gesturile ei reflectă respectarea tradiției când întâlnește participanții la un botez, dar
și reprezentarea celorlalte obiceiuri legate de marele momente din viața omului: nunta și
înmormântarea.
Numele protagonistei are semnificații simbolice și desemnează victoria binelui
asupra răului: Vitoria (asemănător cu „victoria”), în timp ce Nechifor înseamnă „purtător de
victorie”, iar Gheorghe (numele de botez al tatălui) și Gheorghiță (numele fiului) amintesc de
Sfântul Gheorghe, învingătorul balaurului.
Narațiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul omniprezent și omniscient
reconstituie lumea satului de munte și acțiunile Vitoriei în mod obiectiv, prin tehnica
detaliului și observație. Deși naratorul omniscient este unic, la parastasul soțului, Vitoria
preia rolul naratorului.
Pentru calitățile ei remarcabile - inteligență, hotărâre, curaj, dovedite pe parcursul
călătoriei în căutarea adevărului, femeia voluntară Vitoria Lipan a fost supranumită de
criticul Nicolae Manolescu „o femeie în țară bărbaților” ( în lucrarea „Arca lui Noe”).