Temă și viziune în „Baltagul”

Mihail Sadoveanu a fost un scriitor român, unul dintre cei mai importanți prozatori români din
prima jumătate a secolului al XX-lea, având o carieră ce se întinde pe parcursul a cincizeci de ani.
Opera „Baltagul”, publicată pentru prima oară în volum în noiembrie 1930, este un roman
interbelic, obiectiv, realist-mitic și tradițional. Romanul prezintă călătoria Vitoriei Lipan pe urmele soțului
ei, oierul Nechifor Lipan, pentru a afla ce s-a întâmplat cu acesta și pentru a-i pedepsi după o lege
nescrisă pe cei doi tovarăși ce l-au ucis și jefuit.
Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acțiune complexă care se
desfășoară pe mai multe planuri narative, cu personaje numeroase a căror personalitate este bine
individualizată și al căror destin este determinat de trăsături, de caracter și întâmplările ce constituie
subiectul operei.
Tradiționalismul este este o mișcare literară manifestată în perioada interbelică. Principalele
trăsături ale ideologiei acestei orientări literare sunt: valorificarea specificului național (istoria, natura și
folclorul) și ortodoxismul.
„Baltagul” este un roman tradițional pentru că se constituie ca o expresie a vieții satului
românesc, a universului rural dar și a specificului personajelor. De asemenea, caracterul mitic este dat de
legăturile romanului cu folclorul românesc, de pildă inspirația din balada populară „Miorița”, sugerată
chiar de scriitor prin mottoul ”Stăpâne, stăpâne, / Mai cheamă ș-un câne…”.
Poate fi încadrat și în realismul de tip obiectiv, având un narator obiectiv, omniscient, neimplicat
în acțiune, narațiune la persoana a III-a, prin realismul descrierilor și prin tehnica detaliilor folosită în
portretizare.
Tema rurală a romanului tradițional este dublată de tema călătoriei inițiatice și justițiare.
Romanul „Baltagul” prezintă monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaică a păstorilor, și
are în prim-plan căutarea și pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan. Însoțită de Gheorghiță,
Vitoria reconstituie drumul parcurs de bărbatul său, pentru descoperirea adevărului și realizarea
dreptății.
Scena coborârii lui Gheorghiță în prăpastie validează faptul că „Baltagul” este un bildungsroman:
procesul inițiatic al fiului presupune o moarte simbolică, adică o coborâre în prăpastia infernală, acolo
unde va fi supus unor încercări-limită – se confruntă cu imaginea îngrozitoare a rămășițelor părintelui
său. Gheorghiță iese din labirintul inițiatic un om format și intră într-o nouă etapă existențială, fiind
capabil să preia conducerea familiei.
Confruntarea dintre Vitoria și Calistrat Bogza demonstrează inteligența și energia protagonistei.
Vitoria urmărește împlinirea legii nescrise pentru pedepsirea ucigașilor. Atunci când Bogza cere înapoi
baltagul, Vitoria îl întreabă pe fiul ei dacă nu poate citi ceva pe această armă. Scena devine dramatică:
Calistrat își pierde cumpătul și se repede la Gheorghiță să-i smulgă baltagul, dar acesta îl lovește în frunte
cu muchea baltagului. Calistrat Bogza, pentru că simte că se stinge, mărturisește: „Eu am pălit într-
adevăr pe Nechifor Lipan și l-am prăvălit în râpă, după cum a dovedit nevasta lui”.
Acțiunea se desfășoară cronologic și urmărește momentele subiectului.
● Expozițiunea – prezintă satul Măgura Tarcăului și schița portretului fizic al Vitoriei, care
toarce pe prispă și se gândește la întârzierea soțului său, plecat la Dorna să cumpere oi.
● Intriga – cuprinde frământările ei, dar și acțiunile întreprinse înainte de plecarea în
căutarea soțului: ține post negru douăsprezece vineri, anunță autorităților dispariția
soțului, vinde unele lucruri pentru a face rost de bani de drum, îi încredințează un baltag
sfințit lui Gheorghiță, etc.
● Desfășurarea acțiunii – prezintă drumul parcurs de Vitoria și de fiul ei în căutarea lui
Nechifor Lipan. Ei reconstituie traseul lui Nechifor, pe parcursul căruia fac o serie de
popasuri. De asemenea, participă la un botez la Borca și la o nuntă la Cruci. Ordinea
 acestor mari momente din viața omului sugerează Vitoriei înmormântarea din final.
Întrebând din sat în sat, ea își dă seama că soțul său a dispărut între Suha și Sabasa. Cu
ajutorul câinelui regăsit, Lupu, ea descoperă rămășițele lui Lipan într-o râpă.
● Punctul culminant – este scena de la parastas, în care Vitoria povestește cu fidelitate
scena crimei, ceea ce îi surprinde pe ucigașii Ilie Cuțui și Calistrat Bogza. Primul își
recunoaște vina, însă al doilea devine agresiv. Este lovit de Gheorghiță cu baltagul lui
Nechifor și sfâșiat de câinele Lupu, și, astfel, se face dreptate.
● Deznodământul – ucigașul Calistrat Bogza îi cere iertare Vitoriei și își recunoaște fapta.
Finalul cuprinde planurile de viitor ale Vitoriei în legătură cu familia ei.
Conflictul principal al romanului este cel dintre Vitoria Lipan și cei doi ucigași ai soțului ei,
Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. Vitoria reconstituie drumul parcurs de Lipan, află adevărul și îi demască pe
ucigași în fața autorităților. Este ajutată de Gheorghiță, pe care călătoria îl maturizează.
Vitoria trăiește, la începutul romanului, un puternic conflict interior cauzat de dispariția lui
Nechifor Lipan. Ea pornește la drum hotărâtă să-și găsească soțul, să facă dreptate și să-l înmormânteze
creștinește.
Este prezent, de asemenea, un conflict între tradiție și inovație, între lumea arhaică, pastorală și
modernitatea care începe să pătrundă în satul muntenilor. Vitoria este un spirit conservator, în timp ce
tinerii receptivi la noutățile civilizației, Minodora și Gheorghiță, sunt readuși de mama autoritară la
rolurile impuse prin tradiție.
Titlul. Cuvântul din titlu, „Baltagul”, înseamnă topor cu două tăișuri, un obiect simbolic,
ambivalent: armă a crimei și instrument al dreptății. Este de remarcat faptul că în roman același baltag
îndeplinește ambele funcții. Baltagul tânărului Gheorghiță se păstrează neatins de sângele ucigașilor.
În concluzie, romanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu aparține realismului mitic. Tema
romanului ilustrează o societate rurală, cu obiceiurile și mentalitatea specifice acestui spațiu. Roman
complex, el ilustrează arta scrierii sadoveniene prin împletirea epicului cu liricul, și a realismului cu
simbolicul și cu baladescul.