Tema si viziunea despre lume in romanul “Baltagul” de Mihail Sadoveanu

Opera „Baltagul”, de Mihail Sadoveanu, publicată în 1930, este un roman interbelic, obiectiv prin
perspectiva narativă obiectivă, realist prin veridicitate, redarea indicilor spațio-temporali (toponimele din
drumul parcurs de Vitoria: Bicaz, Călugăreni, Borca, Vatra Dornei, dar și sărbătorile religioase ce încadrează
acțiunea romanului „aproape de Sfântul Andrei”, „în Postul Mare”), mitic, deoarece valorifică anumite
mituri și tradițional prin construcția narativă. Pe lângă acestea, „Baltagul”, mai este și un roman polițist din
perspectiva cercetărilor întreprinse de Vitoria, de dragoste¸ deoarece iubirea devine mobilul care o determină
pe Vitoria să plece în căutarea soțului, social și monografic, deoarece subliniază felul în care trăiesc
muntenii, regăsim o adevărată monografie a satului de munte și prezența a două lumi: a muntenilor și a
oamenilor de sub brad (de la câmpie) și un bildungsroman, deoarece are în vedere drumul labirintic, drumul
formării lui Gheorghiță care pleacă alături de mama sa care-i devine călăuză pe un drum al maturizării.
Se spune despre acest roman că ar fi o continuare a baladei „Miorița” de la care preia versurile așezate
drept motto „Stăpâne, stăpâne/ Mai cheamă ș-un câne.” Alexandru Paleologu pornește de la un mit esențial,
acela al lui Isis și Osiris și demonstrează că „Baltagul” este un bildungsroman, Observă că acest mit se
suprapune peste subiectul romanului într-o manieră desăvârșită, iar povestea Vitoriei în căutarea lui Nechifor
este aceea a lui Isis în căutarea trupului risipit în bucăți al lui Osiris.
Roman al perioadei de maturitate, cuprinde marile teme sadoveniene cum ar fi: viața pastorală, natura,
călătoria, iubirea, familia, arta povestirii, înțelepciunea.
Tema rurală a romanului tradițional este dublată de tema călătoriei inițiatice și justițiare. Romanul
„Baltagul” prezintă monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaică a păstorilor, și are în prim-
plan căutarea și pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan. Însoțită de Gheorghiță, Vitoria
reconstituie drumul parcurs de bărbatul său, pentru descoperirea adevărului și realizarea dreptății.
Romanul se deschide cu o legendă spusă de Nechifor Lipan la nunți și cumetrii, legendă pe care
Vitoria și-o aduce aminte acum, conștientizând că a trecut de două ori și jumătate timpul necesar întoarcerii.
Astfel, absența soțului generează conflictul interior al Vitoriei, un zbucium sufletesc care generează
conflictul exterior între Vitoria și cei doi asasini al lui Lipan: Ilie Cuțui și Calistrat Bogza.
Este prezent, de asemenea, un conflict între tradiție și inovație¸ între lumea arhaică, pastorală și
modernitatea care începe să pătrundă în satul muntenilor. Vitoria este un spirit conservator, în timp ce tinerii
receptivi la noutățile civilizației, Minodora și Gheorghiță, sunt readuși de mama autoritară la rolurile impuse
de tradiție.
Cuvântul din titlul „Baltagul” face aluzie la securea cu două tăișuri socotită armă a dreptății, dar și a
oprimării, deoarece este obiectul crimei, dar și cel care va restabili dreptatea după principiul arhaic „După
faptă și răsplată și năpastă pentru năpastă”. În roman exista două astfel de arme, un baltag al crimei același
cu care în final Gheorghiță face dreptate și un al doilea baltag pe care Vitoria i-l oferă lui Gheorghiță atunci
când pornește la drum și care rămâne nepătat de sânge.
Romanul este structurat în șaisprezece capitole, cu acțiune desfășurată cronologic, ce urmărește
momentele subiectului. În raport cu tema călătoriei, capitolele pot fi grupate în trei părți I: constatarea
absenței și pregătirile de drum, II: căutarea soțului dispărut și III: găsirea celui căutat, înmormântarea și
pedepsirea făptașilor.
Prima parte (capitolele I-IV) cuprinde frământările Vitoriei în așteptarea soțului și pregătirile de drum,
include expozițiunea și intriga.
Incipitul romanului este o legendă despre ocupațiile și modul de viață al păstorilor și al altor neamuri,
pe care o spunea Nechifor la „cumătrii și nunți”. Legenda, cu rol de prolog, este remarcată de Vitoria în
absența soțului ei și anticipează destinul acestuia.
 În expozițiune se prezintă satul Măgura Tarcăului și schița portretului fizic al Vitoriei, care toarce pe
prispă și se gândește la întârzierea soțului său, plecat la Dorna să cumpere oi.
Intriga cuprinde frământările ei, dar și acțiunile întreprinse înainte de plecarea în căutarea soțului: ține
post negru douăsprezece vineri, se închină la icoana Sfintei Ana de la mânăstirea Bistrița, anunță
autorităților dispariția soțului, vinde lucruri pentru a face rost de bani de drum, o lasă pe Minodora la
Mănăstirea Văratic, îi încredințează un baltag sfințit lui Gheorghiță.
Partea a doua (capitolele VII-XIII) conține desfășurarea acțiunii și prezintă drumul parcurs de Vitoria
și de fiul ei, Gheorghiță, în căutarea lui Nechifor Lipan. Ei reconstituie traseul lui Nechifor, pe parcursul
căruia fac o serie de popasuri: la hanul lui Donea de la gura Bicazului, la crâșma domnului David de la
Călugăreni, la moș Pricop și baba Dochia din Fărcașa, la Vatra Dornei (la han și la „canțelarie”, unde află de
actul de vânzare a oilor), apoi spre Păltiniș, Broșteni, Borca, de unde drumul părăsește apa Bistriței „într-o
țară cu totul cunoscută”. De asemenea, participă la un botez la Borca și la o nuntă la Cruci. Ordinea acestor
mari momente din viața omului sugerează Vitoriei înmormântarea din final.
Întrebând din sat în sat, ea își dă seama că soțul ei a dispărut undeva între Suha și Sabasa. Cu ajutorul
câinelui regăsit, Lupu, munteanca descoperă rămășițele lui Lipan într-o râpă, în dreptul Crucii Talienilor.
Partea a treia (capitolele XIV-XVI) prezintă sfârșitul drumului: ancheta poliției, înmormântarea,
parastasul lui Nechifor Lipan și pedepsirea ucigașilor.
Coborârea în râpă și veghea nocturnă a mortului sunt probe de maturizare pentru Gheorghiță; acest
proces se încheie cu înfăptuirea actului de dreptate la parastas.
Punctul culminant este scena de la parastas, în care Vitoria povestește cu fidelitate scena crimei, ceea
ce îi surprinde pe ucigașii Ilie Cuțui și Calistrat Bogza. Primul își recunoaște vina, însă al doilea devine
agresiv. Este lovit de Gheorghiță cu baltagul lui Nechifor și sfâșiat de câinele Lupu, și, astfel, se face
dreptate.
În deznodământ, ucigașul Calistrat Bogza îi cere iertare Vitoriei și-și recunoaște fapte. Finalul
(epilogul) cuprinde planurile de viitor ale Vitoriei în legătură cu familia ei, rostite după încheierea
deznodământului.
În concluzie, „Baltagul” este o scriere despre vechile norme ale civilizației, despre confruntarea dintre
modern și arhaic cu triumful acestuia din urmă. Atmosfera romanului este mitică amintind uneori de aceea
dintr-o altă capodoperă sadoveniană „Creanga de aur”.