BALTAGUL- MIHAIL SADOVEANU- roman realist mitic, interbelic

Romanul Baltagul de M. Sadoveanu, publicat in 1930, este probabil singurul roman obiectiv al
scriitorului remarcabil prin polimorfismul structurii, adica amestecul de roman realist si naratiune arhetipala
grefata pe un scenariu politist.
Romanul este o creatie epica in proza, de mari dimensiuni, cu actiune complexa si complicata, la care
participa un numar mare de personaje intre care se nasc conflicte puternice; actiunea romanului se desfasoara pe
mai multe planuri narative, intr-un spatiu vast si intr-un timp indelungat si ofera o imagine ampla si profunda
asupra vietii.
Romanul Baltagul prezinta monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaica a pastorilor,
avand in prim plan cautarea si pedepsirea celor care l-au ucis pe Nichifor Lipan. Insotita de Gheorghita, Vitoria
reconstituie drumul parcurs de barbatul sau, pentru elucidarea adevarului si savarsirea dreptatii.
Roman al perioadei de maturitate, marile teme sadoveniene se regasesc aici: viata pastorala, natura,
miturile, iubirea, arta povestirii si intelepciunea.
Romanul este structurat pe doua coordonate fundamentale: aspectul realist (reconstituirea monografica a
lumii pastorale si cautarea adevarului) si aspectul mitic (sensul ritual al gesturilor personajului principal).
Orizontul mitic include modul de intelegere al lumii de catre personaje, traditiile pastorale, dar si comuniunea
om-natura si mitul marii treceri.
Cautarea constituie axul romanului si se asociaza cu motivul labirintului. Parcurgerea drumului are
diferite semnificatii. Vitoria reconstituie evenimentele care au condus la moartea barbatului ei (intriga politista),
ceea ce transpune intr-o dubla aventura: a cunoasterii lumii si a cunoasterii de sine. Pentru Gheorghita, calatoria
are rol educativ, de initiere a tanarului (bildungsroman). Nechifor, personaj episodic, prezentat indirect, apartine
planului mitic. Cautandu-l, Vitoria parcurge simultan doua lumi: spatiul real, concret si comercial, dar si o lume
de semne si minuni, al caror sens ea stie sa-l descifreze.
Motivul labirintului se concretizeaza la nivelul actiunii (cautarea si diferitele popasuri), dar este
semnificativ si la nivelul titlului. Baltagul (toporul cu doua taisuri) este un obiect simbolic, ambivalent: arma a
crimei si instrumentul actului justitiar, reparator. De remarcat ca in roman acelasi baltag (a lui Lipan)
indeplineste cele doua functii. Baltagul tanarului Gheorghita se pastreaza neatins de sangele ucigasilor.
Naratiunea se face la persoana a III a, iar naratorul omniprezent si omnisient reconstituie in mod
obiectiv, prin tehnica detaliului si observatie, lumea satului de munteni si actiunile Vitoriei. Desi naratorul
omniscient este unic, la parastasul sotului, Vitoria preia rolul naratorului. Inteligenta si calcuata, ca un Hamlet
feminin, ea reconstituie crima pe baza propriilor deductii si o povesteste veridic celor prezenti, ceea ce-i
determina pe criminali sa-si recunoasa vina in fata satului si a autoritatilor.
Secventele narative sunt legate prin inlantuire si alternanta. Naratiunea este preponderenta, dar pasajele
descriptive fixeaza diferite aspecte ale cadrului sau elemente de portret fizic, individual (de exemplu: portretul
Vitoriei sau al lui Gheorghita) si colectiv (muntenii, locuitorii de sub brad). Naratiunea este nuantata de
secventele dialogate sau de replici ale Vitoriei, cum este lait-motivul rostit de femeie in cautarea sotului, la
fiecare popas.
Timpul derularii actiunii este vag precizat, prin repere temporale: aproape de Sf Andrei, in Postul
Mare, 10 martie. Cadrul actiunii este satul Magura Tarcaului, zona Dornelor si a Bistritei, dar si cel de
campie, Cristesti, in balta Jijiei. Fiind un roman realist, pentru veridicitate, traseul urmat de Vitoria impreuna cu
Gheorghita, pe urmele lui Nechifor, contine toponime existente pe harta. Scriere fictionala cu valente mitice,
romancierul insa imagineaza satul lipanilor, Magura Tarcaului, si utilizeaza toponime simbolice (satul Doi Meri,
raul Neagra).
Romanul este structura in XVI capitole cu actiune desfasurata cronologic, urmarind momentele
subiectului.
Prima parte (capitolele I-VI)- framantarile Vitoriei in asteptarea sotului si pregatirile de drum, include
expozitiunea si intriga.
In expozitiune se prezinta satul Magura Tarcaului si schita portretului fizic al Vitoriei, care este
surprinsa torcand pe prisa si gandindu-se la intarzierea sotului sau plecat la Dorna sa cumpere oi.

Intriga cuprinde framantarile ei, dar si actiunile interprinse inainte de plecarea in cautarea sotului: tine
post negru douasprezece vineri, se inchina la icoana Sf Ana de la manastirea Bistrita, anunta autoritatile de
disparitia sotului, vinde unele lucruri pentru a face rost de bani de drum, pe Minodora o lasa la manastirea
Varatec, iar lui Gheorghita ii incredinteaza un baltag sfintit.
Partea a II a (capitolele VII-XIII)- contine desfasurarea actiunii si releva drumul parcurs de Vitoria si
fiul ei, Gheorghita, in cautarea lui Nechifor Lipan. Ei reconstituie traseul lui Nechifor, facand o serie de
popasuri: la hanul lui Donea de la Gura Bicazului, la crasma domnului David de la Calugareni, la mos Pricop si
baba Dochia din Farcasa, la Vatra Dornei (la han si la cantelarie, unde afla de actul de vanzare al oilor), apoi
spre Paltinis, Brosteni, Borca, de unde drumul paraseste apa Bistritei, intr-o tara cu totul necunoscuta. De
asemenea, intanlesc o cumetrie, la Borca si o nunta, la Cruci. Succesiunea acestor mari momente din viata
omului, da de gandit Vitoriei si anticipeaza inmormantarea din final.
Intreband din sat in sat, ea isi da seama ca sotul sau a disparut intre Suha si Sabasa. Cu ajutorul cainele
regasit, Lupu, munteanca descopera intr-o rapa ramasitele lui Lipan, in dreptul Crucii Talienilor.
Partea a III a (capitolele XIV-XVI) prezinta sfarsitul drumului: ancheta politiei, inmormantarea,
parastasul lui Nechifor Lipan si pedepsirea ucigasului.
Coborarea in rapa si veghea nocturna a mortului marcheaza maturizarea lui Gheorghita, dovedita in
infaptuirea actului de dreptate la parastas.
Punctul culminant este momentul in care Vitoria reconstituie cu fidelitate scena crimei, surprinzandu-i
chiar si pe ucigasii Ilie Cutui si Calistrat Bogza. Primul isi recunoaste vina, insa al doilea devine agresiv. Este
lovit de Gheorghita cu baltagul lui Nechifor si sfasiat de cainele Lupu, facandu-se astfel dreptate.
Deznodamantul il surprinde pe Bogza care ii cere iertare femeii mortului si-si recunoaste fapta.
Personajul principal, femeia voluntara, Vitoria este o femeie puternica, hotarata (N-am sa mai am
hodina cum n-are paraul Tarcaului pan ce l-oi gasii pe Nichifor Lipan), curajoasa, lucida. Inteligenta nativa si
stapanirea de sine sunt evidentiate pe drum, dar mai ales la parastas cand demasca ucigasii.
Personajul complex este realizat prin tehnica basoreliefului si individualizat prin caracterizare directa si
indirecta (prin fapte, vorbe, gesturi, atitudini, relatii cu alte persoanje, nume).
Personajul secundar, Gheorghita, reprezinta generatia tanara, care trebuie sa-i ia locul tatalui disparut.
Romanul poate fi considerat initiatic, deaorece prezinta drumul spre maturizarea lui Gheorghita.
Nechifor Lipan este caracterizat in absenta, prin reptrospectiva si rememorare si simbolizeaza destinul
muritor al oamenilor. Numele sau cel adevarat si tainic, de botez, este tot Gheorghita, dar primise numele
Nechifor (in gr. Nike-phoros, purtator de victorie), in al patrulea an al vietii cand se imbolnavise, potrivit unei
superstitii: ca sa nu-l mai cunoasca bolile si moartea. Vorba lui Lipan nimene nu poate sari peste umbra lui
anticipeaza destinul acestuia.
Personaje episodice sunt: Minodora, fiica receptiva la noutatile civilizatiei, este trimisa la manastire
pentru purificare; mos Pricop (ospitalitatea), parintele Danila (autoritatea spirituala in satul arhaic), baba
Maranda (superstitiile)- personaje reprezentative pentru lumea satului arhaic.
Romanul are caracter monografic deoarece infatiseaza viata muntenilor, ocupatiile, traditiile,
obiceiurile si principalele lor trasaturi: muncitori, veseli, iubitori. Trasaturile personajului colectiv, muntenii,
sunt surprinse inca de la inceput, in legenda pe care obisnuia sa o spuna Lipan, rememorata de Vitoria.
Romanul Baltagul de Mihai Sadoveanu, apartine realismului mitic. Criticul Nicolae Manolescu arata
ca, desi Mihail Sadoveanu alege ca pretext epic situatia din balada populara: doi ciobani ucid pe al treilea ca
sa-i ia oile, autorul sacrifica marele ritm al transhumantei pentru un fapt divers, pentru un accident;
demitizeaza situatia originara privind dintr-un unghi deloc poet evenimentul ritual. Baltagul este un roman
realist in sensul cel mai propriu.