Sunteți pe pagina 1din 2

NEOMODERNISMUL – Leoaica tanara, iubirea

Poezia "Leoaica tanara,iubirea" face parte din al doilea volum al lui Nichita
Stanescu, "O viziune a sentimentelor" (1964) ce are ca tema iubirea ca stare de
certitudine.

Poezia apartine neomodernismului prin ineditul abordarii temei, fiind


caracterizata de ambiguitatea limbajului, insolitul imaginilor artistice, noutatea
metaforei si innoirile prozodice(ingambament si vers liber).

Tema poeziei este intalnirea neasteptata cu iubirea ca "intamplare a fiintei".


Aparitia brusca, surprinzatoare a iubirii, intruziunea ei violenta, agresiva, in existenta
umana transforma definitiv perceptia barbatului indragostit asupra sa si asupra lumii.
Iubirea este o stare de vibratie continua, o cale spre revelatie si o modalitate de integrare
in armoniile universale.
Motivul central al textului, care prin repetare devine lairmotiv, este acela al
leoaicei, simbol pentru iubirea ca pasiune si fascinatie coplesitoare.
Viziunea asupra lumii se transpune intr-o viziune inedita asupra sentimentului
concretizat in imaginea leoaicei. Situat in centrul lumii sale, eul traieste plenar iubirea,
sub semnul certitudinilor; el se afirma ca focar de energie afectiva.

Titlul, reluat in incipit, defineste iubirea prin intermediul unei metafore


surprinzatoare. Metafora explicita a iubirii imaginate ca o "leoaica tanara" propune o
perspectiva atipica pentru cititorul de poezie clasica, prin ideea de ferocitate. Analogia
dintre iubire si o "leoaica tanara", evidentiata in apozitie, evoca sensuri latente ale
sentimentului: cruzimea, senzualitatea, stare hipnotica, dar si neputinta prazii de a i se
sustrage.
Lirismul subiectiv are ca repere transmiterea in mod direct a sentimentelor si
prezenta marcilor lexico-gramaticale ale eului liric, pronume si verbe la persoana I
singular: "mi(-a sarit)", "ma(pandise), "mi(-am dus)".
Compozitional, poezia are trei secvente lirice, corespunzatoare celor trei strofe: in
prima este prezentata intalnirea neasteptata cu iubirea, cea de-a doua descrie, intr-un
tablou cosmogonic, metamorfoza lumii ca efect al iubirii, iar in ultima secventa este
redata constatarea metamorfozei fiintei ca urmare a intalnirii cu iubirea si proiectia in
eternitate a sentimentului.
Simetria se realizeaza prin cele doua imagini ale iubirii-leaoaica, plasate la
inceputul si la sfarsitul textului poetic. "Leoaica tanara" si "leoaica aramie" se coreleaza
cu doua perceptii diferite ale eului asupra lumii, ce sugereaza ca transformarea produsa
de iubire este ireversibila.
Discursul liric ia forma unei confesiuni despre propria aventura in trairea
sentimentului.
Prima secventa prezinta in maniera metaforica momentul indragostirii propriu-
zise, ca o intalnire neasteptata a fiintei umane cu iubirea, cu toate ca sentimentul exista
deja in stare latenta in sufletul omului: "Leoaica tanara, iubirea/ mi-a sarit in fata./Ma
pandise-n incordare mai demult". Scena vanatorii atribuie iubirii insusiri precum:
salbatica, necrutatoare, puternica. Violenta revelatiei este sugerata de imaginea coltilor
albi si de sugestia ranirii: "Coltii albi mi i-a infipt in fata".
Cea de-a doua secventa poetica este un tablou cosmogonic ce sugereaza trecerea
intr-o alta stare a existentei. Totul in jur se schimba sub influenta dinamizatoare a iubirii:
"Si deodata-n jurul meu, natura/ Se faca un cerc de-a-dura/cand mai larg, cand mai
aproape/ ca o strangere de ape."
Metaforele insolite "Si privirea-n sus tasni/ curcubeu taiat in doua/ si auzul o-
ntalni/ tocmai langa ciocarlii" redau, prin miscarea ascensionala, starea extatica
provocata de intalnirea fiintei cu iubirea si aspiratia spre transcendent.
Ultima secventa ilustreaza faptul ca fiinta umana nu se mai recunoaste dupa
intalnirea cu iubirea. Metamorfoza dupa trairea iubirii este ireversibila.Transformarile
sufletesti se reflecta in plan fizic: "Mi-am dus mana la spranceana/ la tampla si la barbie/
dar mana nu le mai stie". Cele patru detalii fizice sunt, metafore ale cunoasterii poetice:
"spranceana", "tampla", "barbie"(contemplatie, reflectie, rostire), iar "mana" metafora a
creatiei sau a cunoasterii concrete, palpabile.
Finalul poeziei evidentiaza idea potrivit careia iubirea proiecteaza omul in
eternitate, accentuata de epitetul cu valoare metaforica "leoaica aramie" si de repetita
"inca-o vreme, si-nca-o vreme...". Precizia temporala din strofele anterioare( "azi",
"deodata") este inlocuita de abolirea timpului, in starea de gratie a iubirii.
Sursele expresivitatii si ale sugestiei se regasesc la fiecare nivel al limbajului
poetic.
La nivel morfologic, selectia timpurilor verbale ilustreaza evolutia iubirii. In
prima secventa, panda si intalnirea cu iubirea sunt redate de verbe la mai-mult-ca-
perfect("ma pandise") si perfect compus("a sarit","a infipt", "a muscat"). Apoi,
rapiditatea metamorfozei este redata de verbe la perfect simplu("se facu",
"tasni","intalni"), iar in ultima strofa situarea eului in starea de gratie a iubirii, de verbe
la prezent etern("nu stie", "trece").
La nivel lexical, expresivitatea provine din asociatii semantice inedite, alaturand
sfera vanatorii, cu cea a revelatiei si cu aceea, foarte comuna aparent, a
corpului:"fata","mana","spranceana","tampla", "barbie".
Ambiguitatea este produsa de metafore insolite: "Leoaica tanara, iubirea", "un
cerc de-a-dura", "privirea-n sus tasni,/curcubeu taiat in doua".
Poezia neomodernista "Leoaica tanara, iubirea" este alcatuita din trei strofe, cu
versuri inegale, rima, ritm si masura variabile. Innoirile prozice sunt versul liber si
ingambamentul(scrierea cu litera mica la inceput de vers marcheaza continuitatea ideilor
poetice).

S-ar putea să vă placă și