Baltagul

Tema și viziunea

Opera „Baltagul” de Mihail Sadoveanu, publicată în 1930, este un roman interbelic,

obiectiv, realist-mitic și tradițional.
Romanul este realizat pe două coordonate fundamentale: aspectul realist (monografia
lumii pastorale, reperele spațiale, tipologia personajelor, tehnica detaliului semnificativ) și
aspectul mitic (gesturile rituale ale Vitoriei, motivul comuniunii om-natură, mitul marii
treceri).
O caracteristică a romanului realist este verdicitatea dată de toponimele din zona
Dornelor și a Bistriței (Bicaz, Călugăreni, Borca, Vatra Dornei). În scriere apar și valențe
mitice, romancierul imaginând satul Lipanilor, Măgura Tarcăului și utilizând toponime
simbolice (satul Doi Meri, râul Neagra).
Timpul e vag precizat, prin repere religioase: „aproape de Sf. Andrei”, „în Postul cel
Mare”. Perioada istorică poate fi dedusă ca fiind la începutul secolului al XX-lea, din
menționarea trenului și a telefonului. Dar poate fi perceput și un timp mitic, cel al faptelor
exemplare.
Caracterul mitic, tradițional e dat de inspirația din balada populară „Miorița” sugerată de
autor prin motto-ul „Stăpâne, stăpâne,/ Mai cheamă ș-un câine...”.
Prezența mai multor teme și motive a ocazionat însă de-a lungul vremii mai multe
interpretări ale romanului, unele chiar contradictorii: reconstituire a „Mioriței” (E.
Lovinescu), roman antropologic și polițist (G. Călinescu), roman mitic-baladesc și realist
etrografic (Perpessicius), roman demitizant (Ion Negoițescu), roman inițiatic, de dragoste și o
„anti-Mioriță” (Al. Paleologu).
Romanul cuprinde marile teme sadoviene: viața pastorală, natura, călătoria, miturile,
iubirea, familia.
Tema rurală a romanului tradițional e dublată de tema călătoriei inițiatice și justițiare.
Romanul prezintă monografia satului moldovenesc de munte și are în prim-plan căutarea și
pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan. Însoțită de Gheorghiță, Vitoria reconstituie
drumul parcurs de Nechifor, pentru descoperirea adevărului și realizarea dreptății.
Călătoria, căutarea adevărului constituie axul romanului și se asociază cu motivul
labirintului. Parcurgerea drumului are diferite semnificații. Vitoria reconstituie evenimentele
care au condus la moartea bărbatului ei (intriga polițistă). Pentru Gheorghiță, călătoria are
rol educativ, de inițiere, fapt care îi conferă romanului caracterul de bildungsroman. Două
secvențe sunt semnificative pentru călătoria justițiară și de maturizare: coborârea în râpă și
parastasul.
 Scena coborârii lui Ghiță în prăpastie validează faptul că „Baltagul” este un
bildungsroman. Procesul inițiatic al fiului presupune o moarte simbolică, adică o coborâre în
prăpastia infernală, acolo unde neinițiatul va fi supus unor încercări-limită. Gheorghiță se
confruntă cu imaginea îngrozitoare a rămășițelor tatălui său, pe care îl veghează toată
noaptea. Acest proces se încheie cu înfăptuirea actului de justiție la parastas.
A doua secvență semnificativă este parastasul lui Lipan, când Vitoria reconstituie scena
morții soțului ei și o povestește în fața sătenilor. Îi cere baltagul lui Calistrat Bogza, iar atunci
când acesta îl vrea înapoi Vitoria îl întreabă pe Gheorghiță dacă nu poate citi ceva scris pe
armă. Bogza își pierde cumpătul, se repede la flăcău și este lovit cu propriul baltag. Astfel,
tânărul răzbună moartea tatălui său și restabilește dreptatea. Inițierea lui este acum
completă și el este pregătit să își asume rolul de cap al familiei, în locul lui Nechifor.
Acțiunea romanului este simplă, urmărind un singur fir epic pe parcursul a șaisprezece
capitole.
În expozițiune este evocată imaginea Vitoriei, îngrijorată din pricina întârzierii soțului ei.
Intriga cuprinde frământările ei, dar și acțiunile întreprinse înainte de plecarea în căutarea
soțului: ține post negru douăsprezece vineri, anunță autorităților dispariția soțului ei, vinde
unele lucruri pentru a face rost de bani, o duce pe Minodora la Mănăstirea Văratec, îi dă lui
Gheorghiță un baltag sfințit.
Desfășurarea acțiunii prezintă drumul parcurs de Vitoria și Gheorghiță în căutarea lui
Nechifor Lipan. Ei reconstituie traseul parcurs de acesta și Vitoria adună cu abilitate
informații. De asemenea, participă la un botez la Borca și la o nuntă la Cruci, ordinea acestor
mari momente din viața omului sugerându-i Vitoriei înmormântarea din final.
Punctul culminant este scena de la parastas în care Vitoria povestește cu fidelitate scena
crimei, ceea ce îi surprinde pe ucigașii Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. Cuțui își recunoaște vina,
dar Bogza se repede la Gheorghiță. E lovit cu baltagul și sfâșiat de câinele Lupu. Astfel, se
face dreptate.
În deznodământ, ucigașul Calistrat Bogza îi cere iertare Vitoriei și își recunoaște fapta.
Finalul cuprinde planurile de viitor ale Vitoriei în legătură cu familia ei.
Principalul conflict al romanului este cel dintre Vitoria Lipan și cei doi ucigași ai soțului ei.
Ea reconstituie drumul parcurs de Lipan, află adevărul și îi demască pe ucigași în fața
autorităților.
Vitoria trăiește la începutul romanului și un puternic conflict interior cauzat de dispariția
lui Nechifor.
Este prezent și un conflict între tradiție și inovație între lumea arhaică, pastorală și
modernitatea care începe să pătrundă în lumea satului muntenilor. Vitoria este un spirit
conservator, în timp ce tinerii receptivi la noutățile civilizației, Minodora și Gheorghiță, sunt
readuși de mama autoritară la rolurile impuse prin tradiție.
 Titlul romanului înseamnă topor cu două tăișuri, un obiect simbolic, ambivalent: armă a
crimei și instrument al dreptății. El îndeplinește ambele funcții, baltagul tânărului Gheorghiță
păstrându-se astfel nepătat.
Așadar, romanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu aparține realismului mitic.