Baltagul

de Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanu este creatorul unei opere monumentale,care numără zeci de

volume.Direcțiile tematice ale operei sale sunt diverse:
iubirea,războiul,moartea,elogiul societății patriarhal-arhaice,descrierea inechităților
sociale,destinul,mitul,după cum diverse sunt și speciile narrative abordate,de la
povestire la nuvelă,la roman social și istoric.

Scriitorul aderă la estetica tradiționalistă,pentru că mărturisește o viziune

conservatoire asupra lumii,care își păstrează tradițiile,ca elemente specific de
identitate și de spiritualitate.

Considerat una dintre cele mai reușite scrieri sadoveniene ,,Baltagul” a apărut în
anul 1930.Încă de la publicarea sa,criticii literari au remarcat profunzimea și
diversitatea tematică,fiind interpretat ca roman mitic,monographic,de dragoste,al
inițierii,al familiei sau chiar un roman cu intrigă polițistă.

,,Baltagul” dezvăluie o viziune tradițională asupra lumii,datorită faptului că

promovează universal arhaic în care primează credințele și tradițiile.Se exprimă o
anumită reticență față de civilizație,existând numeroase elemente folclorice și
mitice,descrie comunitatea ciobanilor care nu se abat de la modul de viața milenar
și care trăiesc conform unei structuri arhaice,pe care o consideră cea mai
potrivită.Sursa folclorică de la care pornește romanul,declarată prin inserția motto-
ului ,,Stăpâne,stăpâne/mai cheamă ș-un câine”, este balada Miorița. Între roman și
baladă există asemănări privind motivele epice:cel al complotului și al
transhumanței.

Din punct de vedere tematic,textul este deosebit de complex.Tema romanului are

un mare grad de generalitate:relația dintre ordinea reală și cea transcendent a
lumii,precum și condiția omului care trăiește în zona de interferență a lumii vechi
cu cea nouă.Din această mare temă se desfac,într-o rețea complex,celelalte
teme,subordinate:iubirea,moartea,familia,inițierea.Ele pot fi interpretate ca aspect
ale mării teme care dezvăluie relația omului cu universului.
Călătoria,căutarea adevărului constituie axul romanului și se asociază cu motivul
labirintului.Parcurgerea drumului are diferite semnificații.Vitoria reconstituie
evenimentele care au condus la moartea bărbatului ei,ceea ce devine o dublă
aventură:a cunoașterii lumii și a cunoașterii de sine.Pentru Gheorghiță,călătoria are
rol educative,de inițiere a tânărului.

O secvență relevant pentru călătoria justițiară și de maturizare este coborârea în

râpă.Când,ajutați de câinele Lupu,mama și fiul găsesc locul unde fusese prăvplit
Nechifor,Vitoria îi cere fiului să coboare:,,Coboară-te în râpă îți spun”,astfel că
Gheorghiță este cel care găsește rămășițele tatălui său.El este nevoit să rămână de
veghe singur,cu o lumânare lângă trupul neînsuflețit,până când Vitoria anunță
autoritățile.Inițierea presupune o probă a curajului,iar coborârea în râpă amintește
de mitul coborârii în infern:,,Sângele și carnea lui Nechifor Lipan se întorceau
asupra lui în pași,în zboruri,în chemări.Flăcăul nu înțelegea din toate decât o frică
strecurată din pământ în el, și începu să vorbească cu cânele și calul,adresându-le
cuvinte fără noimă”.Dar Gheorghiță nu s-a maturizat pe deplin și de aceea caută să
se îndepărteze de locul unde se află rămășițele pământești ale tatălui său.

A doua secvență semnificativă este parastasul lui Lipan, când Vitoria reconstituie
scena morții soțului ei și o povestește în fața sătenilor. Îi cere baltagul lui Calistrat
Bogza și îl acuză indirect: „-Gheorghiță – vorbi cu mirare femeia – mi se pare că
pe baltag e scris sânge și acesta-i omul care a lovit pe tatu-tău”. Bogza își pierde
cumpătul, se repede la flăcău ca să-și ia arma și este lovit cu propriul baltag.
Astfel, tânărul răzbună moartea tatălui său și restabilește dreptatea. Inițierea
tânărului este încheiată. El este pregătit acum să-și asume rolul de cap al familiei,
în locul lui Nechifor.

Acțiunea se organizează după tehnica înlănțuirii, evenimentele desfășurându-se

într-o ordine prestabilită: crima, ancheta, descoperirea criminalilor și probarea
vinovăției, finalizatăcu pedepsirea lor.Conflictele susțin complexitatea textului,
existând atât conflicte exterioare (între Vitoria și presupușii asasini), cât și
interioare date de frământările muntencei. Presimțirile sumbre, visul în care îl vede
trecând o apă neagră cu spatele spre ea. Cocoșul care cântă cu secera cozii spre
focul din sobă - semn de plecare - amplifică tensiunea interioară și zbuciumul
femeii.
Incipitul deschide romanul pe un ton liturgic, preluând parcă misiunea de a
continua textul biblic al Genezei și de a dezvălui întâmplările care au urmat la
crearea lumii: „Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială și
semn fiecărui neam”. În ceea ce privește rânduiala și semnul, cuvinte-cheie ale
interpretării romanului, se conturează de la început o viziune clară asupra lumii:
existența presupune ordine și semnificație. Nimic aleatoriu nu se petrece, nici la
nivel colectiv, nici la nivel individual. În ordinea prestabilită a lumii, un Dumnezeu
atotputernic a distribuit fiecărui neam darurile cuvenite. Când la tronul
dumnezeiesc s-au înfățișat cu întârziere moldovenii, călători prin munți cu oile și
cu asinii, lor nu le-au mai rămas bunuri de împărțit: „Nu vă mai pot da într-adaos
decât o inimă ușoară ca să vă bucurați cu al vostru”.

Finalul operei prezintă ieșirea personajului principal din împărăția morții și

reluarea ritmurilor firești ale existenței. Mandatul justițiar al Vitoriei s-a împlinit,
ritualul integrării cosmice a celui dispărut s-a finalizat, deci viața poate să meargă
înainte în familia Lipanilor, condusă acum de Gheorghiță.

Perspectiva narativă este una obiectivă, implicând un narator heterodiegetic, acesta

reconstituind prin tehnica detaliului lumea satului și acțiunile Vitoriei. Portretul lui
Nechifor Lipan, marele dispărut din roman, este adus în prim-plan cu ajutorul
evocării.

Titlul romanului semnifică securea cu două tăișuri, arma ce va restabili dreptatea.

Cuvântul „baltag” poate veni şi de la grecescul „labrys”, care înseamnă secure cu

două tăişuri, dar şi labirint. În roman este vizibil simbolul labirintului ilustrat de
drumul şerpuit pe care îl parcurge Vitoria Lipan în căutarea soţului, atât un labirint
interior, al frământărilor sale, evoluând de la nelinişte la bănuială apoi la
certitudine, cât şi un labirint exterior, al drumului săpat în stâncile munţilor pe care
îl parcursese şi Nechifor Lipan. Acest labirint, cu drumurile sale şerpuite,
aminteşte curgerea continuă a vieţii spre moarte şi a morţii spre viaţă: Vitoria
porneşte în căutarea soţului din interior, din întuneric pentru a putea ajunge în
exterior, la lumină.

În concluzie, „Baltagul” dezvăluie o viziune tradițională asupra lumii prin

valorificarea miturilor, prin relația oamenilor cu ordinea cosmică și prin caracterul
monografic al acesteia.