Caracterizare Vitoria din romanul ,,Baltagul” de Mihail Sadoveanu

Romanul ,,Baltagul”, apărut în anul 1930, este o operă interbelică, realistă, mitică, de dragoste, bildungsroman și
roman polițist și social ce are ca principală sursă de inspirație opera definitorie a neamului românesc, balada
populară ,,Miorița”, culeasă de Vasile Alecsandri Baltagul e unul din romanele reperezentative ale scriitorului,
considerat de Nicolae Manolescu ,,singura capodoperă a seriei realiste a lui Sadoveanu. Romanul are ca temă existența
păstorească și ritualurile legate de marile ei momente, alăuri de condiția ființei umane nevoită să trăiască la confluența
dintre tradiție și modernitate, două mentalități pe care, nemaiputând să le separe, le asimilează. Monografie a comunității
pastorale dintr-un sat de munte de la începutul secolului, ,,Baltagul” este un roman cu o construcție a subiectului
complexă în care se regăsesc deopotrivă forme ale romanului polițist și structuri specifice narațiunilor mitice- accentul
este pus pe ritmicitatea existenței cotidiene a oamenilor, guvernată de legi cosmice și de ,,rânduiala” străveche.
Tema romanului Baltagul este una cu un grad mare de generalitate: condiția munteanului care trăiește în zona de
interferență a lumii vechi cu cea nouă. Din această mare temă se desfac celelalte teme, subordonate: iubirea, moartea,
familia, inițierea, răzbunarea. Viziunea despre lume înfățișată în acest roman profund tradițională. Personajele sunt
așezate la granița dintre nou și vechi. Modernizare aduce cu ea pericolul uitării ordinii lumii, deci scriitorul se simte
dator să o evoce pentru a o salva. Omul arhaic, desprins de liniștea naturii se confruntă cu lumea modernă. La fel se
întâmplă și cu Nechifor Lipan, personajul absent al romanului, obligat de mersul noii lumi să se desprindă de natura
protectoare și să coboare în valea Dornelor, unde moartea ipotetică din Miorița se înfăptuiește.
Mihail Sadoveanu izbutește să transpună în timp personajele mioritice într-un mod realist, prin conturarea celor
două entități- Vitoria și Gheorghiță Lipan, atribuindu-le noi valențe morale. Relația dintre cei doi este atât una de mamă-
fiu, cât și una de inițiator-inițiat. Vitoria Lipan este personajul principal și figură reprezentativă de erou popular,
întrunește calitățile fundamentale ale omului simplu de la țară, în care se înscriu cultul pentru adevăr și dreptate,
respectarea legilor strămoșești și a datinilor. ,,Ea nu este doar o individualitate, ci un exponent al speței”- G. Călinescu
Din punct de vedere social, Vitoria Lipan este o munteancă din Măgura Tarcăului, o soție devotată și mamă a
doi copii, Minodora și Gheorghiță. Personajul feminin întruchipează tipologia muntencei. Familia Lipan este una de tip
patriarhal, în care bărbatul este cel care face legea, iar femeia veghează la respectarea ei.
Din punct de vedere psihologic, Vitoria afișează o persoană puternică și o fire introvertită, ghidându-se în viață
după vorba ,,cine vorbește mult, știe puțin”. Este ordonată, meticuloasă, cu un deosebit simț practic înainte de plecarea
pe drumurile căutarii lui Lipan. Întreprinzătoare și prevăzătoare, vinde produsele, dar duce peste noapte banii la preot
pentru a nu fi prădată. Eroina impresionează și prin luciditate si stăpânire de sine, căci, deși inițial hotărăște să-l trimită
doar pe Gheorghiță în căutarea lui Nechifor, își dă seama că acesta are nevoie de mintea și experiența ei de viață și
pleacă împreună.
Din punct de vedere moral, Vitoria însumează o multitudine de calități, fiind atât o femeie ambițioasă,
credincioasă, dar totodată și una superstițioasă și răzbunătoare, neaflându-și liniștea până nu reușește să îi pedepsească
pe cei care l-au omorât pe Nechifor. Aceasta este
aspră cu Minodora si cu Gheorghiță, geloasă când Nechifor petrece cu alte femei și suspicioasă când încearcă să
îi dezvăluie pe criminali. Gândindu-se la soțul plecat la Dorna să cumpere oi, Vitoria trece printr-un porces de
interiorizare, întreaga sa viață devenind lăuntrică -,,acei ochi aprigi și încă tineri căutau zări necunoscute”, care
sugerează o autoizolare de lumea din jur.
Tema romanului Baltagul este una cu un grad mare de generalitate: condiția munteanului care trăiește în zona de
interferență a lumii vechi cu cea nouă. Din această mare temă se desfac celelalte teme, subordonate: iubirea, moartea,
relațiile de familie, călătoria inițiatică și cu scop justițiar, căutarea dreptății, susținute prin motive precum transhumanța,
inițierea, visul premonitoriu, crima, răzbunarea, aflarea adevăruli, restabilirea dreptății etc. Viziunea despre lume
înfățișată în acest roman profund tradițională. Personajele sunt așezate la granița dintre nou și vechi. Modernizare aduce
cu ea pericolul uitării ordinii lumii, deci scriitorul se simte dator să o evoce pentru a o salva. Omul arhaic, desprins de
liniștea naturii se confruntă cu lumea modernă. La fel se întâmplă și cu Nechifor Lipan, personajul absent al romanului,
obligat de mersul noii lumi să se desprindă de natura protectoare și să coboare în valea Dornelor, unde moartea ipotetică
din Miorița se înfăptuiește.
O secvență semnificativă a trăsăturii dominante a personajului feminin, și anume inteligența, este cea în care
descoperă într-o râpă osemintele lui Nechifor-cap. 13. Dându-și seama că Nechifor a fost omorât undeva între Suha si
Sabasa, aceasta împreună cu fiul ei, pornește în căutarea lui. Cei doi dau peste Lupu, câinele lui Nechifor care îi conduce
la o râpă. Gheorghiță coboară în râpă pentru a vedea ce se află acolo, găsind, în cele din urmă, osemintele tatălui său.
Pentru a se asigura Vitoria, coboară și ea, comportându-se ca un adevărat detectiv. Aceasta descoperă faptul că doi
oameni l-au omorât pe bărbatul său și deduce ca a fost lovit cu un baltag în ceafă, fiind mai apoi aruncat în râpă
împreună cu calul său. Secvența demonstrează tăria de caracter a Vitoriei, dar și perspicacitatea acesteia, deoarece
încearcă să analizeze obiectiv indiciile de la ,,locul crimei’’. Coborârea în râpă permite o analogie cu coborârea în infern,
făcând trimitere la mitul lui Isis si Osiris. În ceea ce-l privește pe Gheorghiță, secvența este deosebit de sugestivă,
deoarece, lăsat sa vegheze osemintele tatălui peste noapte, este obligat practic sa se maturizeze rapid.(cap. 14), ceea ce
demonstrează caracterul de bildungsroman al operei.
O altă secvență sugestivă este cea a praznicului. Vitoria, ca o bună credincioasă, îi organizează lui Nechifor
praznicul, invitându-i și pe cei doi criminali. Eroină tragică, dtăpânește prin inteligență, voință, tenacitate, arta
disimulării, tactică psihologică pe toți participanții la praznic pentru a determina deconspirarea răufăcătorilor. În
încercarea de a-i da de gol, aceasta le adresează o multitudine de întrebări, punându-i in dificultate. Țese aluzii, îl
provoacă pe Calisrat Bogza, analizează baltagul și povestește despre mort ca și cum ar avea o comunicare neștiută cu
acesta. Mai mult decât atât, aceasta povestește cum crede ca ar fi fost omorât Nechifor, moment în care Calistrat Bogza
cedează nervos, devenind violent. Vitoria îi face semn lui Gheorghiță să îl omoare pe criminal și cere să se dea drumul
câinelui, iar Lupu rupe lanțul. Pentru că Bogza s-a năpustit să smulgă baltagul de la Gheorghiță și să se apere de
câine, ,,feciorul mortului simți în el crescând o putere mai mare și mai dreaptă decât a ucigașului.” (...) ,,Apoi îl lovi
scurt cu muchea baltagului, în frunte.”. Acesta, simțind că îi este sfârșitul, le mărturisește fapta celor doi, celălalt fiind
dat pe mâna poliției: ,,eu am pălit într-adevăr pe Nechifor Lipan și l-am prăvălit în răpă, după cum a dovedit nevasta
lui”. Vitoria dă dovadă de inteligență dar și răzbunare, iar față de Gheorghiță se comportă ca un adevărat inițiator prin
îndemnul adresat acestuia de a-și răzbuna tatăl, Gheorghiță devenind astfel demn de a purta baltagul.
În ceea ce priveşte caracterizarea directa si indirecta a personajelor, Vitoria Lipan, o sotie iubitoare, porneste in
cautarea barbatului sau: “era dragostea ei de douazeci si mai bine de ani. Asa-i fusese drag si acuma, cand aveau copii
mari cat dansii.” Ea e descrisa ca fiind o femeie frumoasa cu ochi caprui “aprigi si inca tineri”, “care erau dusi departe”.
Vitoria era o femeie traditionala, tipica mediului din care facea parte. Purta imbracaminte traditionala “Nevasta se ridica
in picioare, isi paturi pe ea catrinte si-si stranse sub sani birneata. Apoi intra in odata din drapta si-si schimba broboada
[…] isi lua pe umeri un sumaies.”. Astfel, ea refuza sa renunte la obiceiuri si tradintii, respingand modernismul,
accentuand in acest fel conditia omului de la sat, in special a femeilor “femeile stiau ceva nedeslusit depsre tren”, “o
ajungea mintea ce are de facut insa fata de o lume necunoscuta pasea cu o oarecare sfiala”, ,,nevasta intelegea ceva, dar
era biruitoare ca orice femeie si desprinsa sa rasara la orice intepatura”. In fata lui Dumnezeu ea se arata intotdeauna
“umilinta si cu fruntea plecata”. Cu toate acestea, unii barbati erau atrasi de iscutimea si misterul ei “daca n-as fi ovrei si
insurat si munteaca asta n-ar avea sot, intr-o saptamana as face o nunta”. Vitoria se autocaracterizeaza ca fiind o femeie
iscusita, desteapta si vicleana “eu te cetesc pe tine, macar ca nu stiu carte” in ciuda faptului ca nu a avut parte de o
educatie superioara.
In ceea ce priveste caracterizarea indirecta, Vitoria Lipan reprezinta, in opera, tipul femeii autoritare, cumparate
cu un bun spirit de observatie. Caracterul sau bine individualizat s-a format datorita incercarilor la care a fost supusa de-
a lungul vietii. Vitoria este o femeie harnica si gospodina, stie cum sa organizeze mersul lucrurilor. Este tipul femeii cu
simt practic, stie sa se descurce si nu permite ca suferinta pe care-o poarta sa o afecteze atat de mult, incat sa uite de
gospodarie si copii. Se simte mai responsabila si lupta pentru dreptate. Este puternica si nu se lasa coplesita de durere.
Dupa ce isi varsa durerea in singuratate, femeia isi aminteste de indatoririle pe care le are si se intoarce alaturi de copii,
parand ca toata suferinta s-a scurs, insa ea o tine ascunsa in suflet si nu o exteriorizeaza pentru copiii sai. Vitoria Lipan
este o femeie agera, are gandirea limpede si o strategie bine cugetata. Doreste sa porneasca in cautarea lui Lipan dupa ce
va termina de postit cele 12 vineri. In aceasta calatorie o va insoti Gheorghita, tocmai pentru a-i da baiatului o lectie
importanta care sa-l faca sa se matrizeze. Baiatul pare sa nu inteleaga atitudinea mamei ceea ce pe Vitoria o preocupa si
face ca durerea sa fie mai apasatoare “Ofta cu naduf si incepu sa se stranga masa, cu miscari smucite”. Despre
munteanca se poate spune si ca este o fire sociabila, careia ii place sa comunice si sa intre in vorba pana si cu
necunoscutii, […] “dupa ce a stat multa vreme de vorba cu femei venite din locuri departate”. Femeii ii place sa aiba
mereu programul zilei de maine bine pus la punct, este calculata si actioneaza numai dupa ce se gandeste indelung la
ceea ce va face Ea ramane singura, supt candela si supt icoane, gandindu-se atintit ce are de facut a doua zi”.
Un alt element de structură și de compoziție îl reprezintă conflictul. Există două tipuri de conflict, ambele cu
efecte puternice asupra personajelor. Un prim conflict, cel interior(capitolele 2-16), se prefigurează la începutul
romanului și este marcat de neliniștea Vitoriei, care nu înțelege absența prelungită a lui Nechifor Lipan și nu știe ce
soluție să adopte. De aceea, oscilează între mai multe posibilități: fie întârzie de la vreo petrecere, bucuros de bunul mers
al afacerilor, fie s-a oprit la o femeie cu ochi verzi (situație sugerată de vrăjitoarea satului, Maranda, respinsă însă de
instinctul Vitoriei), fie i s-a întâmplat o nenorocire. Deși primele supoziții sunt greu de crezut, Vitoria, care își cunoaște
foarte bine soțul, le preferă în schimbul unei alternative sumbre, pe care începe să o bănuiască, dar pe care încearcă să o
alunge, fiind un adevăr prea greu de suportat. Acest conflict încetează în momentul în care femeia acceptă nefirescul
atitudinii soțului ei și conștientizează că numai moartea l-ar fi putut opri să se întoarcă acasă după atâta timp. Un rol
important îl are visul premonitoriu în care Nechifor trecea călare o apă neagră, îndreptându-se către asfințit.
Al doilea tip de conflict este cel exterior și se manifestă între Vitoria și asasinii soțului ei, Calistrat Bogza si Ilie
Cuțui. Ca un veritabil detectiv, aceasta reface pas cu pas scenariul uciderii lui Lipan,disimulează și îi identifică pe cei
doi răufăcători. În absența oricărei dovezi concrete care să-i confirme intuițiile, ea creează o stare de tensiune crescândă
asupra celor bănuiți. Pune întrebări incomode și dă replici pline de subînțelesuri, care îi surprind și îi debusolează pe cei
doi. Punctul de maximă intensitate al acestui conflict îl constituie scena demascării lor, când asasinii cedează presiunii la
care fuseseră supuși, mărturisind singuri crima comisă, autodemascându-se.
Romanul ,,Baltagul” este un roman tradițional pentru că recompune imaginea unei societăți arhaice, păstratoare a unor
tradiții care au supraviețuit trecerii timpului.