Eseu despre particularitațile unei nuvele studiate

Publicată în 1881 in volumul de debut ,,Nuvele din popor’’, nuvela realistă de factură
psihologică ,,Moara cu noroc” devine una dintre scrierile reprezentative pentru viziunea
moralizatoare a lui Ioan Slavici asupra lumii si asupra vieții satului transilvanean.

1. Evidențierea a două trăsături ale nuvelei realiste, prezentate în textul dat

"Moara cu noroc" de Ioan Slavici este o nuvelă, adică o specie epică în proză, cu un
fir narativ central și o construcție epică riguroasă, cu un conflict concentrat. Personajele
relativ puţine scot în evidenţă evoluţia personajului principal, puternic individualizat.

a) Realismul impune tipul de nuvelă psihologică prin interesul pentru frământările de

conștiinţă ale personajului principal, care trăiește un conflict interior, moral, și se transformă
sufleteşte. Analiza se realizează prin tehnici de investigare psihologică: monolog interior, stil
indirect liber, scene dialogate, însoţite de notaţia gesticii și a mimici.

Analiza psihologică este pusă în slujba unei teze morale: goana după înavuţire cu orice
preț distruge echilibrul interior și liniştea familiei. Avertismentul bătrânei din incipit, expresie
a mentalităţii tradiţionale, este ignorat de Ghiţă, atras de mirajul banilor.

b) O altă trăsătură a realismului este perspectiva narativă obiectivă. Întâmplările din

nuvelă sunt relatate la persoana a IIl-a, de către un narator detaşat, omniscient și omniprezent.
Interferenţa dintre planul naratorului și cel al personajelor se realizează prin folosirea stilului
indirect liber (,, Ana îşi calcă pe inimă și se dete la joc. La început se vedea că a fost prinsă de
silă; dar avea să facă? La urma urmelor, de ce să nu joace?").

Pe lângă perspectiva obiectivă a naratorului, apare tehnica punctului vedere în

intervenţiile simetrice ale bătrânei, din incipitul și din finalul nuvelei. Soacra afirmă în
discuția cu Ghiţă de la început: ,,Omul să fie multumit cu sărăcia sa, căci, dacă-i vorba, nu
bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit", iar la sfârșit atribuie întâmplările tragice din
nuvelă destinului necruţător: ,,așa le-a fost dată!...". Cele două afirmaţii constituie tezele
morale ale nuvelei.

2. Comentarea a două secvențe relevante pentru tema nuvelei

,,Moara cu noroc" de Ioan Slavici are ca temă consecinţele nefaste şi dezumanizante

ale dorinţei de îmbogăţire, în contextul pătrunderii relaţilor capitaliste în satul transilvănean.
Tema poate fi privită din mai multe perspective. Din perspectivă socială, nuvela arată
încercarea lui Ghiță de a-şi schimba statutul social (din cizmar vrea să devină cârciumar) și
de a asigura familiei sale un trai îndestulat. Din perspectivă moralizatoare, scriitorul descrie
consecinţele nefaste ale dorinţei de a avea bani. Din perspectivă psihologică nuvela prezintă
conflictul interior trăit de Ghiță, care, dornic de prosperitate economică, își pierde treptat
încrederea în sine și în familie.

a) Scena confruntării din capitolul al V-lea prezintă două caractere tari. Lică are o
atitudine de stăpân asupra vieţilor tuturor, care dictează după bunul său plac
termenii ,,asocierii",în timp ce Ghiță încearcă să-şi câștige un statut cât mai favorabil și demn
în faţa Sămădăului: ,,-Lică, tu trebuie să înţelegi că oameni ca mine sunt slugi primejdioase,
dar prieteni nepretuiți".

Analiza psihologică relevă încordarea și hotărârea celor doi: ,,Câtva timp ei steteră
tăcuţi faţă în faţă hotărâţi amândoi și simţind fiecare că și-a găsit omul". Dacă Ghiță la
început pare stăpân pe situaţie, treptat îşi pierde cumpătul, iar la sfârșit cedează în
fața ,,împrumutului" făcut de Lică de la el. Sămădăul îi ia agoniseala cinstită pentru ,,a-l lega"
cu promisiunea unor câștiguri fabuloase: ,,N-am să te prad, [...] am să iau cu împrumut și să
plătesc cinstit, cu camătă cametelor". Banii sunt slăbiciunea cârciumarului, iar Lică se
foloseşte cu cinism de acest lucru: ,,Cel ce vine aici vine să-şi facă bani". Scena aminteşte de
pactul faustic.

Cum Sămădăului nu-i convine un om care să nu-i știe de frică, treptat, distruge
imaginea de om cinstit pe care Ghiță o avea în faţa oamenilor. Astfel, Ghiță se trezește
implicat în jefuirea arendașului și în uciderea unei femei și a unui copil. Este reţinut de
jandarmi și i se dă drumul acasă numai ,,pe chezășie". El pierde respectul și încrederea și se
teme că, din cauza faptelor sale, familia va avea de suferit.

La proces, jură strâmb și devine în felul acesta complicele lui Lică. Are totuși
momente de sinceritate, de remușcare, când cere iertare soției și copiilor. Arestul și judecata
îi provoacă mustrări de conștiință pentru modul în care s-a purtat. De rușinea lumii, de dragul
soției și al copiilor, se gandește că ar fi mai bine să plece de la Moara cu noroc.

După proces Lică îi aduce banii furați de la arendaş și văduvă în schimbul

celor ,,imprumutaţi" la început şi îi spune că motivul dublei crime este interesul femeii pentru
o bijuterie furată. Ghiță întelege abia acum îngrozit: ,,Tu nu eşti Lică, ci deavol". În replică,
Lică este conştient de procesul dezumanizării, la care îl supune pe cârciumar: ,,Tu eşti om
cinstit, Ghiţă, și am facut din tine om vinovat". Când cârciumarul spune că vrea să plece, Lică
nu-l lasă pentru că ştie că acum se teme de el și îl va folosi ca să schimbe banii furați. Când
Ghiță îi propune să-i fie tovarăş, Lică refuză pentru că el crede că ,,Pe om nu-l stăpâneşti
decât cu păcatele lui". El îl anunţă că-l va vindeca și de slăbiciunea pentru femeia lui, în timp
ce Ghiță se gândește să-l ducă la spânzurătoare cu orice preț.

De aceea, începe să colaboreze cu Pintea, dar nu este sincer în totalitate nici faţă de
acesta. Ghiță îi oferă probe în ceea ce privește vinovăția Sămădăului, dar omite să spună că
oprește jumătate din sumele aduse de Lică.

b) O altă scenă semnificativă pentru destinele personajelor este duminica de Paște,

când Ghiță ajunge pe ultima treaptă a degradării morale. Orbit de furie și dispus să facă orice
pentru a se răzbuna pe Lică, își aruncă soţia drept momeală în braţele Sămădăului, care crede
că așa îl va lecui de slăbiciunea pentru femeie. Speră până în ultimul moment că Ana va
rezista influenţei malefice a lui Lică. Dezgustată însă de lașitatea lui Ghiţă, care se înstrăinase
de ea și de familie, într-un gest de răzbunare, Ana i se dăruieşte lui Lică deoarece, spune ea,
în ciuda nelegiuirilor comise, Lică este ,,om", pe când Ghiţă ,,nu e decât muiere îmbrăcată în
haine bărbăteşti [..]."

Lică marchează nefast destinul tuturor celor din preajma lui. El îl aduce pe Ghiţă în
situaţia de a-și ucide soția. Apoi, din ordinul lui Lică, Ghiță este impușcat, iar cârciuma
incendiată. Pentru a nu cădea viu în mâinile lui Pintea, Lică își zdrobește capul de un copac.
Sfârșitul personajului este pe măsura faptelor sale. Puternic și orgolios, dar suficient de abil
pentru a da înapoi atunci când se simte încolțit, Lică este un personaj remarcabil prin
vitalitate și forţă. Trufaș, atunci când este obligat să accepte eșecul, preferă să-și ia viaţa;
gestul său de a se sinucide nu este unul al renunţării, ci al victoriei. Decât să le dea altora
satisfacţia de a-l fi învins, preferă să moară.

3. Analiza, la alegere, a două componente de structură și limbaj ale nuvelei

a) ,,Moara cu noroc" de Ioan Slavici este o nuvelă psihologică și de aceea conflictul

central este unul moral, psihologic. Este vorba despre conflictul interior al protagonistului.
Personajul principal, Ghiță, oscilează între dorința de a rămâne om cinstit, pe de o parte, și
dorinţa de a se îmbogăți alături de Lică, pe de altă parte. Conflictul exterior constă în
confruntarea dintre cârciumarul Ghiţă și Lică Sămădăul. Orbit de de patima banului, Ghiță se
se simte vulnerabil faţă de Lică, deoarece are familie și ține la imaginea sa de om cinstit în
faţa lumii. Obișnuit cu independenţa, Ghiță se vede constrâns să accepte colaborarea cu Lică,
fapt care îi va afecta grav echilibrul interior.

b) În nuvelă, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe construcția personajelor, care

par să aibă un destin prestabilit.

Personajul principal, Ghiţă, este cel mai bine conturat personaj din nuvelistica lui
Slavici, un personaj ,,rotund", care trăiește un proces al dezumanizării, cu frământări
sufleteşti și ezitări. Destinul lui ilustrează consecinţele nefaste ale dorinţei de îmbogățire.

Ghiță, cizmar sărac, dar cinstit și harnic, ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc,
pentru a câştiga rapid bani, ca să-şi deschidă un atelier cu zece calfe. Cârciumarul nu este la
inceput un om slab, ci dimpotrivă, hotărât, care își asumă responsabilitatea destinului
celorlalţi.

Relația cu celelalte personaje îi nuanţează evoluţia. Declinul său moral se

declanșează o data cu venirea lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc, care se folosește de
patima cârciumarului pentru bani ca să și-l subordoneze.

Modalităţile de caracterizare variate redau complexitatea protagonistului.

Frământările și transformările sale interioare sunt urmărite prin tehnicile analizei psihologice:
notarea gesturilor de către narator (,,ursuz, se aprindea pentru orişice lucru de nimic, nu mai
zâmbea ca mai înainte, ci râdea cu hohot, încât îţi venea să te sperii de el"), monologul
interior (,,Ei! Ce să-mi fac?... Aşa m-a lăsat Dumnezeu!... Ce să-mi fac dacă e în mine ceva
mai tare decât voința mea? Nici cocoșatul nu e însuși vinovat că are cocoașe în spinare") sau
stilul indirect liber (,,Dar acești trei ani atârnau de Lică. Dacă se pune bine cu dânsul, putea
să-i meargă de minune, căci oamenii ca Lică sunt darnici. E numai vorba ce va fi cerând Lică
pentru ceea ce dă."). Modificările comportamentale și afective ale lui Ghiţă sunt percepute
curând de Ana, din a cărei perspectivă naratorul realizează caracterizarea directă a bărbatului:
,,sâmțea că de câtva timp bărbatul ei s-a schimbat". Dialogul este reprezentativ pentru
ilustrarea unor trăsături de caracter: ,,- Lică, tu trebuie să înţelegi că oameni ca mine sunt
slugi primejdioase, dar prieteni neprețuiți”.

Ana suferă esenţiale transformări interioare care îi oferă scriitorului posibilitatea unei
fine analize a psihologiei feminine. La început o femeie devotată căminului, protejată mai
întâi de mamă și apoi de soț, reprezentând un ideal de feminitate (,,Ana era tânără și
frumoasă, Ana era fragedă și subțirică.”), Ana este împinsă în brațele Sămădăului şi apoi este
ucisă de Ghiţă, fiindcă l-a înșelat.

Lică rămâne pe tot parcursul nuvelei egal cu sine, ,,un om rău și primejdios".
Sămădău și tâlhar, este necruţător cu trădătorii, generos cu aceia care îl sprijină în afacerile
necurate, hotărât și crud.

Trăsăturile personajelor se desprind din fapte, vorbe, gesturi şi din relatiile care se
stabilesc între acestea (caracterizare indirectă). De asemenea, naratorul realizează portrete
sugestive, iar detaliile fizice relevă trăsături morale statutul social (de exemplu, portretul
Sămădăului: ,,Lică era porcar, însă dintre cei care poartă cămaşă subţire şi albă ca floricelele,
pieptar cu bumbi de argint și bici de carmajin”)

,,Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă realistă - prin temă, tipologia
personajelor și stil - și o nuvelă psihologică, pentru că urmarește conflictul interior,
frământările în planul conștiinței personajelor. Observarea este minuțioasă, detaliată și
servește realizării unor psihologii complexe.