Caracterizarea lui Ghiță

Criticul George Călinescu evidențiază, în Istoria literaturii române

de la origini până în prezent, caracterul realist al prozei lui
Slavici:,,...opera este remarcabilă. Cu percepția justă numai când se
aplică la viața țărănească, ea nu idealizează și nu tratează cazuri de
izolare. [...] Limba... e un instrument de observație excelent în mediul
țărănesc." Afirmația criticului surprinde câteva trăsături realiste: lipsa de
idealizare a vieții sociale rurale, tipicitatea personajelor, observația,
specificul limbajului, care pot fi urmărite într-o proză realistă de analiză
psihologică cum este nuvela Moara cu noroc.
Nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici este publicată în 1881, în
volumul de debut Novele din popor, reprezentativ pentru viziunea
autorului asupra lumii satului.
În nuvelă, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea
personajelor, conferită de ,,acel amestec de bine și de rău ce se află la
oamenii adevărați" (G. Călinescu). Slavici este un observator imparțial al
vieții rurale, înzestrat cu un spirit realist desăvârșit, anticipând astfel
tehnica lui Rebreanu. Naratorul delegat de autor pentru a relata
întâmplările redă obiectiv și detașat destinul personajelor.
Fiind o nuvelă realist-psihologică, în Moara cu noroc de Ioan
Slavici conflictul central este cel moral-psihologic, conflict interior al
personajului principal, iar în caracterizarea și individualizarea
personajelor se utilizează tehnici de investigare psihologică. Alte trăsături
realiste sunt: atitudinea critică față de aspecte ale societății (dorința de
înavuțire), verosimilitatea intrigii și a personajelor, obiectivitatea
perspectivei narative, personajele sunt condiționate de mediu și epocă,
tehnica detaliului în descriere și portretizare, dialogul viu, limbajul
autentic.
Ghiță este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, al
cărui destin ilustrează consecințele nefaste ale setei de înavuțire.
Complexitatea și ,,capacitatea de a ne surprinde în mod convingător" fac
din Ghiță un personaj rotund". Personajul evoluează de la tipicitate, sub
determinare socială (cârciumarul dornic de avere), la individualizare, sub
determinare psihologică și morală. El parcurge un traseu sinuos al
dezumanizării, cu frământări sufletești și ezitări. Ezită între cele două căi
simbolizate de Ana (valorile familiei, iubirea, liniștea colibei) și de Lică
(bogăția, atracția malefică a banilor). Se arată slab în fața tentațiilor și
sfârșește tragic.
1
 Ghiță trăiește o dramă psihologică concretizată prin trei înfrângeri,
pierzând pe rând încrederea în sine, încrederea celorlalți şi încrederea
Anei, soția lui, în el. Consecințele nefaste ale setei de înavuțire şi
procesul înstrăinării de familie sunt magistral analizate de Slavici, autorul
aducând în prim-plan conflictul dintre fondul uman cinstit al lui Ghiță şi
dorința de a face avere alături de Lică.
La început ,,cârciumarul este un ins energic, cu gustul riscului şi al
aventurii". El hotărăște schimbarea, luarea în arendă a cârciumii de la
Moara cu noroc. Ghiță este capul familiei pe care încearcă să o conducă
spre bunăstare. Atâta timp cât se dovedește un om de acțiune, cu
inițiativă, lucrurile merg bine. Cârciuma aduce profit, iar familia trăiește în
armonie. Bun gospodar, om harnic, blând şi cumsecade, Ghiță dorește
să agonisească atâția bani cât să-şi angajeze vreo zece calfe cărora să
le poată da de cârpit cizmele oamenilor. Aspirația lui e firească şi nu-i
depășește puterile.
Apariția lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc tulbură echilibrul
familiei, dar şi pe cel interior, al lui Ghiță.
Cu toate că își dă seama că Lică reprezintă un pericol pentru el şi
familia lui, nu se poate sustrage ispitei malefice pe care acesta o exercită
asupra sa, mai ales că tentația îmbogățirii, dar şi a existenței în afara
normelor etice sunt enorme: ,,se gândea la câștigul pe care l-ar putea
face în tovărășia lui Lică, vedea banii grămadă înaintea sa şi i se
împăienjeneau parcă ochii."
Cu toate acestea, Ghiță își ia toate măsurile de precauție împotriva
lui Lică: merge la Arad să-şi cumpere două pistoale, își ia doi câini pe
care îi asmute împotriva turmelor de porci şi angajează o slugă
credincioasă, pe Marți, ,,un ungur înalt ca un brad".
Din momentul apariției lui Lică, începe procesul iremediabil de
înstrăinare a lui Ghiță față de familie. Gesturile, gândurile, faptele
personajului, trădează conflictul interior şi se constituie într-o magistrală
caracterizare indirectă. Naratorul surprinde în mod direct transformările
personajului: Ghiță devine, de tot ursuz se aprindea pentru orișice lucru
de nimic”, nu mai zâmbea ca mai înainte, ci râdea cu hohot, încât îți
venea să te sperii de el", iar când se mai juca, rar, cu Ana, își pierdea
repede cumpătul şi-i lăsa arme vinete pe braț" (caracterizare directă).
Devine mohorât, violent, ii plac jocurile crude, primejdioase, are gesturi
de brutalitate neînțeleasă față de Ana, se poartă brutal cu cei mici.

2
 La un moment dat, Ghiță ajunge să regrete faptul că are familie şi
copii şi că nu-şi poate asuma total riscul îmbogățirii alături de Lică. Prin
intermediul monologului interior sunt redate gândurile şi frământările
personajului, realizându-se în felul acesta autocaracterizarea: „Ei! Ce să-
mi fac?... Așa m-a lăsat Dumnezeu!... Ce să-mi fac dacă e în mine ceva
mai tare decât voința mea? Nici cocoșatul nu e însuși vinovat că are
cocoașe în spinare."
Sub pretextul că o voință superioară îi coordonează gândurile şi
acțiunile, Ghiță devine las, fricos şi subordonat în totalitate Sămădăului.
În plus, se îndepărtează din ce în ce mai mult de Ana (,,îi era parcă n-a
văzut-o demult şi parcă era să se despartă de dânsa"), aruncând-o în
brațele Sămădăului: ,,Joacă, muiere, parcă are să-ți ia ceva din
frumusețe", îi spune Ghiță Anei, într-un rând.
Ghiță este caracterizat în mod direct de Lică. Acesta își dă seama
că Ghiță e om de nădejde şi chiar îi spune acest lucru: Tu ești om, Ghiță,
om cu multă ură în sufletul tău, şi ești om cu minte: dacă te-aș avea
tovarăș pe tine, aș râde şi de dracul şi de mumă- sa. Mă simt chiar eu
mai vrednic când mă știu alăturea cu un om ca tine." Totuși Sămădăului
nu-i convine un om pe care să nu-l țină de frică şi de aceea treptat
distruge imaginea celorlalți despre cârciumar ca om onest şi cinstit.
Astfel, Ghiță se trezește implicat fără voie în jefuirea arendașului şi în
uciderea unei femei. Este închis și i se dă drumul acasă numai „pe
chezășie".
La proces jură strâmb, devenind în felul acesta complicele lui Lică.
Are totuși momente de sinceritate, de remușcare, când cere iertare soției
şi copiilor: „lartă-mă, Ano! ii zise el. lartă-mă cel puțin tu, căci eu n-am să
mă iert cât voi trăi pe fața pământului. Ai avut tată om de frunte, ai
neamuri oameni de treabă şi ai ajuns să-ți vezi bărbatul înaintea
judecătorilor."
Datorită generozității Sămădăului, starea materială a lui Ghiță
devine tot mai înfloritoare, numai că omul începe să-şi piardă încrederea
în sine. Tocmai de aceea devine tot mai atent la imaginea pe care lumea
o are despre el. În proza lui Slavici, relația specific realistă între individ şi
mediul din care provine ia forma relației individ-colectivitate, care
constituie „cel mai important factor pentru menținerea coerenței
interioare a individului" (Magdalena Popescu). Ilustrativ în acest sens
este felul în care Ghiță definește cinstea: „Cinstit nu e decât omul care a
3
astupat gurile rele..." Individul este şi ceea ce crede lumea. despre el că
ar fi, iar ruperea de normele obştei „apare mai totdeauna la Slavici ca
premiză necesară a destrămărilor sufletești."

Axa vieții morale a personajului este distrusă treptat; se simte

înstrăinat de toți şi de toate. Arestul şi judecata îi provoacă mustrări de
conștiință pentru modul în care s-a purtat. De rușinea lumii, de dragul
soției şi al copiilor, se gândește că ar fi mai bine să plece de la Moara cu
noroc. Începe să colaboreze cu Pintea, dar nu este sincer în totalitate
nici față de acesta, ceea ce îl va pierde. Ghiță ii oferă probe în ceea ce
privește vinovăția Sămădăului numai după ce își poate opri jumătate din
sumele aduse de Lică.
Ultima etapă a degradării morale a lui Ghiță are loc la sărbătorile
Paștelui, când, orbit de furie şi dispus să facă orice pentru a se răzbuna
pe Lică, își aruncă soția, drept momeală, în brațele Sămădăului. Speră
până în ultimul moment că se va produce o minune şi că Ana va rezista
influenței malefice a lui Lică. Dezgustată însă de lașitatea lui Ghiță care
se înstrăinase de ea şi de familie, într-un gest de răzbunare, Ana i se
dăruiește lui Lică, deoarece, în ciuda nelegiuirilor comise, Lică e ,,om",
pe când Ghiță, nu e decât muiere îmbrăcată în haine bărbătești".
,,Sentimentul lui [Ghiță] față de Ana e unul împărțit între vanitate
masculină şi dragoste." De aceea, în momentul în care își dă seama că
soția l-a înșelat, Ghiță o ucide pe Ana. La rândul lui, Ghiță este ucis de
Răuț, din ordinul lui Lică.
Ghiță depășește limita normală a unui om care aspiră spre o
firească satisfacție materială şi socială. Patima pentru bani şi fascinația
diabolică a personalității Sămădăului îl determină să ajungă pe ultima
treaptă a degradării morale. Sfârșitul lui şi al celor care-l înconjoară este
în mod inevitabil tragic.
În concluzie, Slavici reușește să contureze în cadrul nuvelei un
personaj monumental în literatura română, arta construcției fiind
apreciată în opera "Arca lui Noe" de Nicolae Manolescu drept "o
reprezentare complexă, tridimensională, a personajului, observat atent
din mai multe unghiuri".