Caracterizarea lui Ghita

Moara cu noroc
Recunoscut pentru meticulozitatea arhitecturii narative, Ioan Slavici se dovedește foarte
atent mai ales în ceea ce privește conturarea personajelor sale. De fapt, critica literară, de la
Tudor Vianu la Magdalena Popescu sau Nicolae Manolescu, identifică punctul forte al artei
narative a lui Slavici în construcția personajelor. Deși eroii săi provin din universul rural al
Ardealului de secol al XIX-lea, autorul nu ezită să le imprime multora dintre ei o
complexitate aparte, adică, așa cum afirmă G. Călinescu, ,,acel amestec de bine și de rău ce
se află la oamenii adevărați”.
Personaj principal, centru de iradiere al semnificaţiilor întregii nuvele, destinul său
ilustrând toate cele trei straturi tematice ale nuvelei: social, psihologic şi moral). Preceptul
moral folosit de mama soacra la inceputul nuvelei reflecta intelepciunea batraneasca ,,Omul
sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia ci linistea colibei tale te face
fericit”, valorile traditionale, in opozitia cu dorinta de bunastare materiala a ginerelui Ghita,
in contextul patrunderii relatiilor capitaliste in viata satului transilvanean. Cizmar sarac, dar
onest, harnic si muncitor, Ghita ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc, pentru a castiga
rapid bani. Initial, carciumarul nu este un om slab, ci dimpotriva, isi asuma responsabilitatea
destinului celorlalti.
Ghita este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, al carui destin ilustreaza
consecintele nefaste ale setei de inavutire. Complexitatea si ,,capacitatea de a ne surprinde in
mod surprinzator” fac din Ghita un personaj ,,rotund”. Personajul evolueaza de la tipicitate ,
sub determinarea sociala (carciumarul dornic de avere), la individualizare, sub determinare
psihologica si morala. El parcurge un traseu sinuos al dezumanizarii, cu framantari sufletesti
si ezitari. Ezita intre cele doua cai simbolizate de Ana (valorile familiei, iubirea, linistea
colibei) si de Lica (bogatia, atractia malefica a banilor). Se arata slab in fata tentatiilor si
sfarseste tragic. Dinamica psihică a personajului reliefează nu o involuţie lineară, o degradare
continuă, ci o traiectorie sinuoasă, generată de criza morală. Procesul devenirii lui Ghiţă este
surprins prin mijloacele moderne ale analizei psihologice, prin monologul interior şi dialogul
polemic, prin faptele şi gândurile protagonistului, prin însumarea opiniilor / judecăţilor de
valoare ale celorlalte personaje. Devenirea sa tragică se adânceşte prin „căderea” dintr-o
ipostază în alta, dinspre omul moral spre cel imoral.
La inceput, ,,carciumarul este un ins energic, cu gustul riscului si al aventurii “. El
hotaraste schimbarea, luarea in arenda a carciumii de la Moara cu noroc. Ghita este capul
familiei ,,pater familias” pe care incearca sa o conduca spre bunastare. Atata timp cat se
dovedeste un om de actiune, cu initiativa, lucrurile merg bine. Carciuma aduce profit, iar
familia traieste in armonie. Bun gospodar, om harnic, bland si cumsecade, Ghita doreste sa
agoniseasca atatia bani cat sa-si angajeze vreo zece calfe carora sa le poata da de carpit
cizmele oamenilor. Aspiratia lui e fireasca si nu-i depaseste puterile. ,,Sambata de cu seara
locul se deserta si Ghita ajungand sa mai rasufle, se punea cu Ana si cu batrana sa numere
banii, si atunci el privea la Ana, Ana privea la el, amandoi priveau la cei doi copilasi, […]
iara sporule ra dat de la Dumnezeu, dintr-un castig facut cu bine”
 Când liniştea celor cinci este tulburată de apariţia lui Lică Sămădăul, Ghiţă încearcă să i
se împotrivească ferm şi demn. Numai că prima eroare – aceea de a nu renunţa la arenda
hanului când înţelege că nu poate rămâne acolo împotriva voinţei lui Lică – declanşează
situaţia de criză („El era om cu minte şi înţelegea cele ce se petrec.[…], în zadar te înţelegi cu
arendaşul, în zadar te pui bine cu stăpânirea, căci, pentru ca să poţi sta la Moara cu noroc,
mai trebuie să te faci şi om al lui Lică. Iar Ghiţă voia cu tot dinadinsul să rămâie la Moara cu
noroc, pentru că-i mergea bine.”). Ghita nu se poate sustrage influentei malefice pe care Lica
o exercita asupra lui. Gesturile, gandurile, faptele personajului, tradeaza conflictul interior si
se constituie intr-o magistrala caracterizare indirecta. Ghita devine ,, de tot ursuz”, ,,se
aprindea pentru orisice lucru de nimic’’. Sfâşiat de imbolduri şi trăiri sufleteşti
contradictorii, Ghiţă se închide în sine, refuzând comunicarea cu Ana, devine taciturn,
sumbru, irascibil. În lupta sinelui cu sinele, teama, suspiciunea, sentimentul înstrăinării
alternează cu remuşcările şi cu sentimentul culpabilităţii. În raport cu familia, grija tandră şi
duioşia sunt tot mai des înlocuite de răceală şi vorbă răstită, el ajungând să-şi dorească „să n-
aibă nevastă şi copii”. În raport cu lumea căreia îi aparţine, Ghiţă alege duplicitatea, vrând
„să pară om cinstit”, dar devenind complice şi părtaş la faptele necinstite ale Sămădăului.
Scena procesului (cap. XI) reprezintă un moment, cheie în devenirea personajului, un
moment de culminaţie a crizei morale. Deşi convins de vinovăţia sămădăului în jefuirea
arendaşului şi în dubla crimă din pădure, Ghiţă depune mărturie falsă, contribuind la
disculparea lui Lică şi la condamnarea lui Săilă Boariu şi a lui Buză- Ruptă. Opţiunea eroului
este determinată nu de frică, ci de conştiinţa faptului că Lică are stăpâni puternici care îl
protejează: „ (Lică) nu e om singur, ci un întreg rând de oameni din care unii se răzbună pe
alţii”. Ghiţă este astfel nu numai victima patimii de îmbogăţire, ci şi învinsul unui destin
tragic.
La un moment dat, Ghita ajunge sa regrete faptul ca are familie si copii si ca nu-si poate
asuma total riscul imbogatirii alaturi de Lica. Prin intermediul monologului interior sunt
redate gandurile si framantarile personajului, realizandu-se in felul acesta
autocaracterizarea: ..Eii! Ce sa-mi fac?...asa m-a lasat Dumnezeu !...Ce sa fac daca e in mine
ceva mai tare decat vointa mea ? Nici cocosatul nu e insusi vinovat ca are cocoase in
spinare.’’Sub pretextul ca o vointa superioara ii coordoneaza gandurile si actiunile, Ghita
devine las, fricos si subordonat in totalitate Samadaului. In plus se indeparteaza din ce in ce
mai mult de Ana ,,ii era parca n-a vazut-o demult si parca era sa se desparta de dansa’’,
aruncand-o in bratele Samadaului : ,,Joaca, muiere, parca are sa-ti ia ceva din frumusete’’, ii
spune Ghita Anei, intr-un rand.
Ghita este caracterizat in mod direct de Lica. Acesta isi da seama ca Ghita e om de
nadejde si chiar ii spune acest lucru: ,,Tu esti om, Ghita, om cu multa ura in sufletul tau, si
esti om cu minte : daca te-as avea tovaras pe tine, as rade si de dracul si de muma-sa, ma simt
chiar eu mai vrednic cand ma stiu alaturea cu un om ca tine.’’ Totusi Samadaului nu-i
convine un om pe care sa nu-l tina de frica si de aceea treptat distruge imaginea celorlalti
despre carciumar ca om onest si cinstit. Astfel, Ghita se trezeste implicat fara voie in jefuirea
arendasului si in uciderea unei femei. Este inchis si i se da drumul acasa numai ,,pe
chezasie’’.
 Datorita generozitatii Samadaului, starea materiala a lui Ghita devine tot mai infloritoare,
numai ca omul incepe sa-si piarda increderea in sine. Tocmai de aceea devine tot mai atent la
imaginea pe care lumea o are despre el. Ilustrativ in acest sens este felul in care Ghita
defineste

cinstea:,, Cinstit nu e decat omul care a astupat gurile rele..’’Individul este si ceea ce crede
lumea despre el ca ar fi, iar ruperea de normele obstei ,,apare mai intotdeauna la Slavici ca
premiza necesara a destramarilor sufletesti’’.
Ghita depaseste limita normala a unui om care aspira spre o fireasca satisfactie materiala
si sociala. Patima pentru bani si fascinatia diabolica a personalitatii Samadaului il determina
sa ajunga pe ultima treapta a degradarii morale. Sfarsitul lui si a celor care-l inconjoara este
in mod inevitabil tragic.