Caracterizarea personajelor

din nuvela
Moara cu noroc
de Ioan Slavici
Context teoretic
Nuvela (cuvânt provenit din italianul
novella
) este una dintre speciile epice în proză, în care sunt narate întâmplări
desfăşurate pe un singur fir epic, generate de un conflict puternic, încentrul
căruia se situează un personaj complex. Se cunoaşte o diversificare a speciei, în
funcţie de tematică, aşacă se vorbeşte despre nuvela istorică, romantică, realistă,
psihologică, fantastică. Dar nici o creaţie nu se poateîncadra strict într-un
tipar; de aceea, o nuvelă istorică sau fantastică poate fi şi romantică, o nuvelă
realistă poatefi şi istorică sau psihologică.Nuvela „Moara cu noroc” de Ioan
Slavici, publicată în volumul „Novele din popor” în anul 1881, este o proză
realistă de analiză psihologică deoarece are o construcţie riguroasă, cu un singur
fir narativ. Se observătendinţa de obiectivare a perspectivei narative cu naraţiune
la persoana a treia şi cu un narator omniscient şiomniprezent.Personajele sunt
puţine şi contribuie la evidenţierea personajului principal, complex,
puternicindividualizat. Nuvela
Moara cu noroc
de Ioan Slavici , publicatâ în volumul „ Novele din popor” în 1881, s-a impusîn
literatura română, mai ales, prin arta construirii personajelor. Acestea au o viaţă
interioară tensionată şi sunt în permanent conflict cu lumea, căutând necontenit o
cale de împăcare interioară.Definitorie pentru arta lui Slavicieste marea putere de
interiorizare e eroilor, înfăţişaţi în zbuciumul lor lăuntric, nu doar în
manifestările lor exterioare. Ioan Slavici este primul autor român care mută
accentul de pe realitatea faptelor pe cea a gândurilor,de pe social pe individual,
„cu fineţea unui cunoscător al naturii omeneşti”. ( Mihai Eminescu)
fundamentândrealismul psihologic în literatura română.
Caracterizarea lui Ghiţă – Referinţe critice
În centrul nuvelei se află Ghiţă care trăieşte odramă psihologică concretizată prin
trei înfrângeri / pierderi: încrederea în sine, încrederea celorlalţi în el
şiîncrederea Anei, soţia lui, în el. „
Drama lui Ghiţă este analizată magistral şi dezvăluită treptat
” ( GeorgeCălinescu) Slavici aducând în prim-plan conflictul dintre fondul uman
cinstit al lui Ghiţă şi dorinţa de a faceavere alături de Lică.La început, „
cârciumarul este un ins energic, cu gustul riscului şi al aventurii, şi nu o palidă
umbră hamletică, pierdută într-un peisaj autohton”
1

. El hotărăşte schimbarea, luarea în arendă a cârciumii de la Moaracu noroc. Ghiţă

este capul familiei pe care încearcă să o conducă spre bunăstare. Atâta timp cât se
dovedeşte unom de acţiune, mobil, cu iniţiativă, lucrurile merg bine. Cârciuma
aduce profit, iar familia trăieşte în armonie.
Bun meseriaş, om harnic, blând şi cumsecade
, Ghiţă doreşte să agonisească atâţia bani cât să-şi angajeze vreozece calfe cărora
să le poată da de cârpit cizmele oamenilor. Aspiraţia lui e firească şi nu-i
depăşeşte puterile.
Caracterizare directă
Apariţia lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc tulbură echilibrul familiei, dar şi pe
cel interior, al lui Ghiţă. Cu toate că îşi dă seama că Lică reprezintă un pericol
pentru el şi familia lui, nu se poate sustrage ispitei malefice pe care acesta o
exercită asupra lui, mai ales că tentaţia îmbogăţirii, dar şi aexistenţei în afara
normelor etice sunt enorme, după cum subliniază în mod direct naratorul: „
se gândea lacâştigul pe care l-ar putea face în tovărăşia lui Lică, vedea banii
grămadă înaintea sa şi i se împăienjeneau parcă ochii
”. Cu toate acestea, Ghiţă îşi ia toate măsurile de precauţie împotriva lui Lică:
merge la Arad să-şicumpere două pistoale, îşi ia doi câini pe care îi asmute
împotriva turmelor de porci şi angajează o slugăcredincioasă, pe Marţi, „
un ungur înalt ca un brad
”.Din momentul apariţiei lui Lică, începe procesul iremediabil de înstrăinare a lui
Ghiţă faţă de familie.Gesturile, gândurile, faptele personajului, trădează
conflictul interior şi se constituie într-o magistralăcaracterizare indirectă.
Naratorul surprinde în mod direct transformările parsonajului: Ghiţă devine „
de tot ursuz”, „se aprindea pentru orişice lucru de nimic”, „nu mai zâmbea ca mai
înainte, ci râdea cu hohot, încât îţi venea să te sperii de el
”, iar când se mai juca, rar, cu Ana, „
îşi pierdea repede cumpătul şi-i lăsa urme vinete pe braţ
” (
caracterizare directă
). Devine
mohorât, violent
, îi plac jocurile crude,primejdioase, are gesturi de brutalitate neînţeleasă faţă
de Ana, se poartă brutal cu cei mici.La un moment dat, Ghiţă ajunge să regrete
faptul că are familie şi copii şi că nu-şi poate asuma totalriscul îmbogăţirii
alături de Lică. Prin intermediul
monologului interior
sunt redate gândurile şi frământările personajului, realizându-se în felul acesta
autocaracterizarea
: „
Ei! Ce să-mi fac?. . . Aşa m-a lăsat Dumnezeu!.. . Ce să-mi fac dacă e în mine
ceva mai tare decât voinţa mea? Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că arecocoaşe în
spinare
”.Sub pretextul că o voinţă superioară îi coordonează gândurile şi acţiunile, Ghiţă
devine
laş, fricos şisubordonat în totalitate Sămădăului
. În plus, el se îndepărtează din ce în ce mai mult de Ana („
îi era parcă n-a văzut-o demult şi parcă era să se despartă de dânsa”
), aruncând-o în braţele sămădăului : „
Joacă, muiere, parcă are să-ţi ia din frumuseţe
”, îi spune Ghiţă Anei, într-un rând.
Ghiţă este caracterizat în mod direct
de Lică. Acesta îşi dă seama că Ghiţă e
om de nădejde
şi chiar îi spune acest lucru: „
Tu eşti om, Ghiţă, om cu multă ură în sufletul tău, şi eşti om cu minte: dacă te-aş
avea
1

Magdalena Popescu,
Ioan Slavici
, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1977

tovarăş pe tine, aş râde şi de dracul şi de mumă-sa. Mă simt chiar eu mai vrednic

când mă ştiu alăturea cu unom ca tine
”. Trotuşi Sămădăului nu-i convine un om pe care să nu-l ţină de frică şi de aceea
treptat
distrugeimaginea celorlalţi despre cârciumar ca om onest şi cinstit.

Caracterizare indirectă
Astfel, Ghiţă se trezeşte implicat fără voie în jefuirea arendaşului şi în uciderea
unei femei. Este închis şi i se dădrumul acasă numai „
pe chezăşie
”. La proces jură strâmb, devenind în felul acesta complicele lui Lică. Aretotuşi
momente de sinceritate, de remuşcare, când cere iertare soţiei şi copiilor: „
Iartă-mă, Ano! îi zise el. Iartă-mă cel puţin tu, căci eu n-am să măiert cât voi
trăi pe faţa pământului. Ai avut tată om de frunte, ai neamurioameni de treabă şi
ai juns să-ţi vezi bărbatul înaintea judecătorilor
”. Axa vieţii lui morale se frânge; se simteînstrăinat de toţi şi de toate. Arestul
şi judecata îi provoacă mustrări de conştiinţă pentru modul în care s-a purtat. De
ruşinea lumii, de dragul soţiei şi al copiilor, se gândeşte că ar fi mai bine să
plece de la Moara cunoroc. Începe să colaboreze cu Pintea, dar nu este sincer în
totalitate nici faţă de acesta. Ghiţă îi oferă probe înceea ce priveşte vinovăţia
Sămădăului numai după ce îşi poate opri jumătate din sumele aduse de acesta.Ghiţă
ajunge pe ultima treaptă a degradării morale în momentul în care, orbit de furie şi
dispus să facăorice pentru a se răzbuna pe Lică, îşi aruncă soţia, de sărbătorile
Paştelui, drept momeală, în braţele Sămădăului.Speră până în ultimul moment că se
va produce o minune şi că Ana va rezista influenţei malefice a
sămădăului.Dezgustată însă de laşitatea lui Ghiţă care se înstrăinase de ea şi de
familie, într-un gest de răzbunare, Ana i sedăruieşte lui Lică, deoarece, în ciuda
nelegiuirilor comise, Lică e „
om
”, pe când Ghiţă „
nu e decât o muiereîmbrăcată în haine bărbăteşti”. „Sentimentul lui [Ghiţă] faţă de
Ana e unul împărţit între vanitate masculină şidragoste”
2

. De aceea, în momentul în care îşi dă seama că soţia l-a înşelat, Ghiţă o ucide pe
Ana, încercând săscape de chinul păcatului. La rândul lui, Ghiţă este ucis de Răuţ,
din ordinul lui Lică.Ghiţă depăşeşte limita normală a unui om care aspiră spre o
firească satisfacţie materială şi socială.Patima pentru bani şi fascinaţia
diabolică a personalităţii Sămădăului îl determină să ajungă pe ultima treaptă
adegradării morale. Sfârşitul lui şi al celor care-l înconjoară este în mod
inevitabil tragic.
Caracterizarea lui Lică Sămădăul Lică Sămădăul, antagonistul,
exercităasupra celorlalte personaje din nuvelă o fascinaţie diabolică. „
El reprezintă incarnarea unui principiu, singura personalizare directă şi expresă
din literatura lui Slavici a <<voinţei de putere>>”.
Lică este caracterizat înmod direct de narator încă de la prima apariţie: „
un om de treizeci şi şase de ani, înalt, uscăţiv şi supt la faţă, cumustaţa lungă,
cu ochii mici şi verzi cu sprâncenele dese şi împreunate la mijloc. Lică era
porcar, însă dintrecei care poartă cămaşă subţire şi albă ca floricelel, pieptar cu
bumbi de argint şi bici de carmajin [. . .]
”. Lică„
irumpe parcă, dintr-o pre-realitate sau metarealitate paralelă naraţiunii, unde a
existat până atunci
”
3
.
„Tactica Sămădăului este de a respinge obişnuitul relaţiilor normale şi de a le
impune fără discuţie pecele specifice lui. Evită să vorbească cu femeile şi cere cu
blândeţe imperativă, să vină cârciumarul”
4
. Lică îşiimpune de la început regulile şi îşi enunţă pretenţiile, în felul acesta
autocaracterizându-se: „
Eu sunt Lică Sămădăul. . .Multe se zic despre mine, multe vor fi adevărate şi
multe scornite. [. . .] Eu voiesc să ştiutotdeauna cine umblă pe drum, cine trece
pe aici, cine ce zice şi cine ce face, şi voiesc ca nimeni în afară demine să nu
ştie. Cred că ne-am înţeles”.
Tot în mod direct îl caracterizează şi Ana, care intuieşte că Lică e „
omrău şi primejdios”
. Însă cel mai exact îl caracterizează Pintea, un fost tovarăş de-al lui, care se
făcuse jandarmtocmai pentru a se răzbuna: „
El are o singură slăbiciune, una singură: să facă, să se laude, să ţie lumea de
frică şi cu toate aceste să râdă şi de dracul şi de mumă-sa. Să râdă de noi,
Ghiţă, de noi”
.„
Orgoliul lui [Lică] e unul de stăpân care nu doar îşi subordonează oamenii, dar se
şi subtituiedestinului lor”
5
. Bun cunoscător de oameni, Lică ştie cum să utilizeze slăbiciunile celorlalţi, cum
să letransforme vulnerabilitatea într-o armă favorabilă pentru el. Astfel, se
foloseşte de patima lui Ghiţă pentru banispre a-l atrage pe acesta în afacerile lui
necurate şi apoi, pentru a-l dezarma pe cârciumar în totalitate şi pentru a-i anula
personalitatea. Profită de fascinaţia pe care o exerctiă asupra Anei, determinând-o
să i se dăruiască. Dealtfel, Ghiţă însuşi îi spune la un moment dat: „
Tu nu eşti om, Lică, ci deavol”
. Şi într-adevăr, Lică are oanumită doză de demonism în sufletul său, lucru ce
reiese din propria mărturisire: „
Ştiu numai că mă aflat la strâmtoare când am ucis cel dintâi om. [. . .] Apoi am
ucis pe cel de al doilea, ca să mă mângâi de mustrărilece-mi făceam pentru cel
dintâi. Acum sângele cald e un fel de boală, care mă apucă din când în când. . .”
Construit din lumini şi umbre, personajul are în structura sa morală şi unele
elemente de facturăromantică, de personaj excepţional aflat în împrejurări
excepţionale: este generos cu cei care-l sprijină înafaceri, la petreceri era
vesel, binevoitor, chiar seducător, se dovedeşte neînduplecat cu trădătorii,
elocventă înacest sens fiind uciderea femeii care se ocupă de vânzarea lucrurilor
furate de el şi care este pedepsită pentru căa îndrăznit să-şi oprească un lanţ de
aur care-i plăcuse.Lică marchează nefast destinul tuturor celor care intră în
contact cu el. Astfel Lică îl va aduce pe Ghiţăîn situaţia de a-şi ucide soţia,
Ghiţă va muri ucis de Răuţ tot din ordinul lui Lică, iar acesta din urmă după ce
vaincendia cârciuma de la Moara cu noroc, îşi va zdrobi capul într-un copac pentru
a nu cădea viu în mâinile lui pintea. Sfârşitul personajului este pe măsura
faptelor sale.
2

Magdalena Popescu, op. cit

3

Magdalena Popescu, op. cit

4
ibidem
5
ibidem

Caracterizarea Anei
Şi
Ana
are un destin tragic, cu toate că ea întruchipează înfamilie duioşia, candoarea,
inocenţa, fiind introdusă în nuvelă pentru a contribui la conturarea mai preghnantă
afigurii lui Ghiţă.Portretul fizic este realizat
în mod direct
de către narator, prin intermediul unor adjective cu valoare deepitet:
„Ana era fragedă şi subţirică, Ana era sprintenă şi mlădioasă
”, un model de frumuseţe feminină, de bunătate ţi de duioşie.. Protejată întâi de
mamă şi apoi de soţ, Ana trăieşte ca într-un clopot de sticlă. De aceea,la apariţia
lui Lică, ea se cutremură „
oarecum speriată de bărbăţia înfăţişării lui”
. Totuşi dă dovadă deinteligenţă şi de intuiţie, atunci când încearcă să-l apere pe
Ghiţă de influenţa malefică a lui Lică. Stăpână pesine, îi spune soţului răspicat
şi hotărât: „
– Ghiţă!. . . Nu vorbi cu mine ca şi când ai avea un copil înaintea ta [.. .]. Fă
cum ştii, dar eu îţi spun şi nu mă lasă inima să nu-ţi spun că Lică e om rău şi
primejdios”.
Caracterizarea indirectă
se constituie treptat din gesturile, vorbele şi gândurile personajului. Ana sesimte
tot mai părăsită de Ghiţă, încearcă să-l ajute, să-i pătrundă gândurile, dar acesta
se înstrăinează de ea şi oaruncă treptat în braţele lui Lică, îndemnând-o mai întâi
să joace cu el, că „
doar n-o să-i ia ceva din frumuseţe”
.Este adânc jignită de lipsa de încredere pe care i-o arată Ghiţă şi , sperând că
îi va stârni gelozia, începe să-iarate din ce în ce mai multă atenţie lui Lică.
Cuprinsă de vraja lui Lică, fascinată de magnetismul lui,
„Anaalunecă rapid spre prăpastia păcatului”
. Dezgustată de laşitatea soţului care o lasă singură cu Lică şi pleacă laIneu, Ana
i se dăruieşte lui Lică într-un gest de răzbunare disperată. Dispreţul profund pe
care-l simte faţă deGhiţă şi pentru faptele sale reiese din declaraţia pe care i-o
face lui Lică: „
Tu eşti om, Lică, Ghiţă nu e decât muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti, ba chiar
mai rău decât aşa”
.În mod inevitabil, Ana sfârşeşte tragic, înjunghiată de Ghiţă, căruia-i strigă cu
disperare că nu vrea sămoară. Înainte să-şi dea sufletul, simţindu-l pe Lică
aproape, „
ea ţipă dezmierdată, îi muşcă mâna şi îşi înfipse ghearele în obrajii lui, apoi
căzu moartă lângă soţul ei”
. „
Aceste ultime zvâcniri ale eroinei sugerează totul:ura şi dispreţul pentru soţul
nedemn, setea de răzbunare, dar şi patima neostoită pentru Lică,
conştiinţavinovăţiei şi în acelaşi timp a nevinovăţiei”
6
.Prin particularităţile de realizare a personajelor din nuvela
Moara cu noroc
, prozatorul dovedeşte fineţeîn observarea mişcării psihologice, în detectarea
zonelor obscure ale psihicului uman, mecanism pe care îl Caracterizarea
personajelor
din nuvela
Moara cu noroc
de Ioan Slavici
Context teoretic
Nuvela (cuvânt provenit din italianul
novella
) este una dintre speciile epice în proză, în care sunt narate întâmplări
desfăşurate pe un singur fir epic, generate de un conflict puternic, încentrul
căruia se situează un personaj complex. Se cunoaşte o diversificare a speciei, în
funcţie de tematică, aşacă se vorbeşte despre nuvela istorică, romantică, realistă,
psihologică, fantastică. Dar nici o creaţie nu se poateîncadra strict într-un
tipar; de aceea, o nuvelă istorică sau fantastică poate fi şi romantică, o nuvelă
realistă poatefi şi istorică sau psihologică.Nuvela „Moara cu noroc” de Ioan
Slavici, publicată în volumul „Novele din popor” în anul 1881, este o proză
realistă de analiză psihologică deoarece are o construcţie riguroasă, cu un singur
fir narativ. Se observătendinţa de obiectivare a perspectivei narative cu naraţiune
la persoana a treia şi cu un narator omniscient şiomniprezent.Personajele sunt
puţine şi contribuie la evidenţierea personajului principal, complex,
puternicindividualizat. Nuvela
Moara cu noroc
de Ioan Slavici , publicatâ în volumul „ Novele din popor” în 1881, s-a impusîn
literatura română, mai ales, prin arta construirii personajelor. Acestea au o viaţă
interioară tensionată şi sunt în permanent conflict cu lumea, căutând necontenit o
cale de împăcare interioară.Definitorie pentru arta lui Slavicieste marea putere de
interiorizare e eroilor, înfăţişaţi în zbuciumul lor lăuntric, nu doar în
manifestările lor exterioare. Ioan Slavici este primul autor român care mută
accentul de pe realitatea faptelor pe cea a gândurilor,de pe social pe individual,
„cu fineţea unui cunoscător al naturii omeneşti”. ( Mihai Eminescu)
fundamentândrealismul psihologic în literatura română.
Caracterizarea lui Ghiţă – Referinţe critice
În centrul nuvelei se află Ghiţă care trăieşte odramă psihologică concretizată prin
trei înfrângeri / pierderi: încrederea în sine, încrederea celorlalţi în el
şiîncrederea Anei, soţia lui, în el. „
Drama lui Ghiţă este analizată magistral şi dezvăluită treptat
” ( GeorgeCălinescu) Slavici aducând în prim-plan conflictul dintre fondul uman
cinstit al lui Ghiţă şi dorinţa de a faceavere alături de Lică.La început, „
cârciumarul este un ins energic, cu gustul riscului şi al aventurii, şi nu o palidă
umbră hamletică, pierdută într-un peisaj autohton”
1

. El hotărăşte schimbarea, luarea în arendă a cârciumii de la Moaracu noroc. Ghiţă

este capul familiei pe care încearcă să o conducă spre bunăstare. Atâta timp cât se
dovedeşte unom de acţiune, mobil, cu iniţiativă, lucrurile merg bine. Cârciuma
aduce profit, iar familia trăieşte în armonie.
Bun meseriaş, om harnic, blând şi cumsecade
, Ghiţă doreşte să agonisească atâţia bani cât să-şi angajeze vreozece calfe cărora
să le poată da de cârpit cizmele oamenilor. Aspiraţia lui e firească şi nu-i
depăşeşte puterile.
Caracterizare directă
Apariţia lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc tulbură echilibrul familiei, dar şi pe
cel interior, al lui Ghiţă. Cu toate că îşi dă seama că Lică reprezintă un pericol
pentru el şi familia lui, nu se poate sustrage ispitei malefice pe care acesta o
exercită asupra lui, mai ales că tentaţia îmbogăţirii, dar şi aexistenţei în afara
normelor etice sunt enorme, după cum subliniază în mod direct naratorul: „
se gândea lacâştigul pe care l-ar putea face în tovărăşia lui Lică, vedea banii
grămadă înaintea sa şi i se împăienjeneau parcă ochii
”. Cu toate acestea, Ghiţă îşi ia toate măsurile de precauţie împotriva lui Lică:
merge la Arad să-şicumpere două pistoale, îşi ia doi câini pe care îi asmute
împotriva turmelor de porci şi angajează o slugăcredincioasă, pe Marţi, „
un ungur înalt ca un brad
”.Din momentul apariţiei lui Lică, începe procesul iremediabil de înstrăinare a lui
Ghiţă faţă de familie.Gesturile, gândurile, faptele personajului, trădează
conflictul interior şi se constituie într-o magistralăcaracterizare indirectă.
Naratorul surprinde în mod direct transformările parsonajului: Ghiţă devine „
de tot ursuz”, „se aprindea pentru orişice lucru de nimic”, „nu mai zâmbea ca mai
înainte, ci râdea cu hohot, încât îţi venea să te sperii de el
”, iar când se mai juca, rar, cu Ana, „
îşi pierdea repede cumpătul şi-i lăsa urme vinete pe braţ
” (
caracterizare directă
). Devine
mohorât, violent
, îi plac jocurile crude,primejdioase, are gesturi de brutalitate neînţeleasă faţă
de Ana, se poartă brutal cu cei mici.La un moment dat, Ghiţă ajunge să regrete
faptul că are familie şi copii şi că nu-şi poate asuma totalriscul îmbogăţirii
alături de Lică. Prin intermediul
monologului interior
sunt redate gândurile şi frământările personajului, realizându-se în felul acesta
autocaracterizarea
: „
Ei! Ce să-mi fac?. . . Aşa m-a lăsat Dumnezeu!.. . Ce să-mi fac dacă e în mine
ceva mai tare decât voinţa mea? Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că arecocoaşe în
spinare
”.Sub pretextul că o voinţă superioară îi coordonează gândurile şi acţiunile, Ghiţă
devine
laş, fricos şisubordonat în totalitate Sămădăului
. În plus, el se îndepărtează din ce în ce mai mult de Ana („
îi era parcă n-a văzut-o demult şi parcă era să se despartă de dânsa”
), aruncând-o în braţele sămădăului : „
Joacă, muiere, parcă are să-ţi ia din frumuseţe
”, îi spune Ghiţă Anei, într-un rând.
Ghiţă este caracterizat în mod direct
de Lică. Acesta îşi dă seama că Ghiţă e
om de nădejde
şi chiar îi spune acest lucru: „
Tu eşti om, Ghiţă, om cu multă ură în sufletul tău, şi eşti om cu minte: dacă te-aş
avea
1

Magdalena Popescu,
Ioan Slavici
, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1977

tovarăş pe tine, aş râde şi de dracul şi de mumă-sa. Mă simt chiar eu mai vrednic

când mă ştiu alăturea cu unom ca tine
”. Trotuşi Sămădăului nu-i convine un om pe care să nu-l ţină de frică şi de aceea
treptat
distrugeimaginea celorlalţi despre cârciumar ca om onest şi cinstit.

Caracterizare indirectă
Astfel, Ghiţă se trezeşte implicat fără voie în jefuirea arendaşului şi în uciderea
unei femei. Este închis şi i se dădrumul acasă numai „
pe chezăşie
”. La proces jură strâmb, devenind în felul acesta complicele lui Lică. Aretotuşi
momente de sinceritate, de remuşcare, când cere iertare soţiei şi copiilor: „
Iartă-mă, Ano! îi zise el. Iartă-mă cel puţin tu, căci eu n-am să măiert cât voi
trăi pe faţa pământului. Ai avut tată om de frunte, ai neamurioameni de treabă şi
ai juns să-ţi vezi bărbatul înaintea judecătorilor
”. Axa vieţii lui morale se frânge; se simteînstrăinat de toţi şi de toate. Arestul
şi judecata îi provoacă mustrări de conştiinţă pentru modul în care s-a purtat. De
ruşinea lumii, de dragul soţiei şi al copiilor, se gândeşte că ar fi mai bine să
plece de la Moara cunoroc. Începe să colaboreze cu Pintea, dar nu este sincer în
totalitate nici faţă de acesta. Ghiţă îi oferă probe înceea ce priveşte vinovăţia
Sămădăului numai după ce îşi poate opri jumătate din sumele aduse de acesta.Ghiţă
ajunge pe ultima treaptă a degradării morale în momentul în care, orbit de furie şi
dispus să facăorice pentru a se răzbuna pe Lică, îşi aruncă soţia, de sărbătorile
Paştelui, drept momeală, în braţele Sămădăului.Speră până în ultimul moment că se
va produce o minune şi că Ana va rezista influenţei malefice a
sămădăului.Dezgustată însă de laşitatea lui Ghiţă care se înstrăinase de ea şi de
familie, într-un gest de răzbunare, Ana i sedăruieşte lui Lică, deoarece, în ciuda
nelegiuirilor comise, Lică e „
om
”, pe când Ghiţă „
nu e decât o muiereîmbrăcată în haine bărbăteşti”. „Sentimentul lui [Ghiţă] faţă de
Ana e unul împărţit între vanitate masculină şidragoste”
2

. De aceea, în momentul în care îşi dă seama că soţia l-a înşelat, Ghiţă o ucide pe
Ana, încercând săscape de chinul păcatului. La rândul lui, Ghiţă este ucis de Răuţ,
din ordinul lui Lică.Ghiţă depăşeşte limita normală a unui om care aspiră spre o
firească satisfacţie materială şi socială.Patima pentru bani şi fascinaţia
diabolică a personalităţii Sămădăului îl determină să ajungă pe ultima treaptă
adegradării morale. Sfârşitul lui şi al celor care-l înconjoară este în mod
inevitabil tragic.
Caracterizarea lui Lică Sămădăul Lică Sămădăul, antagonistul,
exercităasupra celorlalte personaje din nuvelă o fascinaţie diabolică. „
El reprezintă incarnarea unui principiu, singura personalizare directă şi expresă
din literatura lui Slavici a <<voinţei de putere>>”.
Lică este caracterizat înmod direct de narator încă de la prima apariţie: „
un om de treizeci şi şase de ani, înalt, uscăţiv şi supt la faţă, cumustaţa lungă,
cu ochii mici şi verzi cu sprâncenele dese şi împreunate la mijloc. Lică era
porcar, însă dintrecei care poartă cămaşă subţire şi albă ca floricelel, pieptar cu
bumbi de argint şi bici de carmajin [. . .]
”. Lică„
irumpe parcă, dintr-o pre-realitate sau metarealitate paralelă naraţiunii, unde a
existat până atunci
”
3
.
„Tactica Sămădăului este de a respinge obişnuitul relaţiilor normale şi de a le
impune fără discuţie pecele specifice lui. Evită să vorbească cu femeile şi cere cu
blândeţe imperativă, să vină cârciumarul”
4
. Lică îşiimpune de la început regulile şi îşi enunţă pretenţiile, în felul acesta
autocaracterizându-se: „
Eu sunt Lică Sămădăul. . .Multe se zic despre mine, multe vor fi adevărate şi
multe scornite. [. . .] Eu voiesc să ştiutotdeauna cine umblă pe drum, cine trece
pe aici, cine ce zice şi cine ce face, şi voiesc ca nimeni în afară demine să nu
ştie. Cred că ne-am înţeles”.
Tot în mod direct îl caracterizează şi Ana, care intuieşte că Lică e „
omrău şi primejdios”
. Însă cel mai exact îl caracterizează Pintea, un fost tovarăş de-al lui, care se
făcuse jandarmtocmai pentru a se răzbuna: „
El are o singură slăbiciune, una singură: să facă, să se laude, să ţie lumea de
frică şi cu toate aceste să râdă şi de dracul şi de mumă-sa. Să râdă de noi,
Ghiţă, de noi”
.„
Orgoliul lui [Lică] e unul de stăpân care nu doar îşi subordonează oamenii, dar se
şi subtituiedestinului lor”
5
. Bun cunoscător de oameni, Lică ştie cum să utilizeze slăbiciunile celorlalţi, cum
să letransforme vulnerabilitatea într-o armă favorabilă pentru el. Astfel, se
foloseşte de patima lui Ghiţă pentru banispre a-l atrage pe acesta în afacerile lui
necurate şi apoi, pentru a-l dezarma pe cârciumar în totalitate şi pentru a-i anula
personalitatea. Profită de fascinaţia pe care o exerctiă asupra Anei, determinând-o
să i se dăruiască. Dealtfel, Ghiţă însuşi îi spune la un moment dat: „
Tu nu eşti om, Lică, ci deavol”
. Şi într-adevăr, Lică are oanumită doză de demonism în sufletul său, lucru ce
reiese din propria mărturisire: „
Ştiu numai că mă aflat la strâmtoare când am ucis cel dintâi om. [. . .] Apoi am
ucis pe cel de al doilea, ca să mă mângâi de mustrărilece-mi făceam pentru cel
dintâi. Acum sângele cald e un fel de boală, care mă apucă din când în când. . .”
Construit din lumini şi umbre, personajul are în structura sa morală şi unele
elemente de facturăromantică, de personaj excepţional aflat în împrejurări
excepţionale: este generos cu cei care-l sprijină înafaceri, la petreceri era
vesel, binevoitor, chiar seducător, se dovedeşte neînduplecat cu trădătorii,
elocventă înacest sens fiind uciderea femeii care se ocupă de vânzarea lucrurilor
furate de el şi care este pedepsită pentru căa îndrăznit să-şi oprească un lanţ de
aur care-i plăcuse.Lică marchează nefast destinul tuturor celor care intră în
contact cu el. Astfel Lică îl va aduce pe Ghiţăîn situaţia de a-şi ucide soţia,
Ghiţă va muri ucis de Răuţ tot din ordinul lui Lică, iar acesta din urmă după ce
vaincendia cârciuma de la Moara cu noroc, îşi va zdrobi capul într-un copac pentru
a nu cădea viu în mâinile lui pintea. Sfârşitul personajului este pe măsura
faptelor sale.
2
Magdalena Popescu, op. cit
3

Magdalena Popescu, op. cit

4
ibidem
5
ibidem

Caracterizarea Anei
Şi
Ana
are un destin tragic, cu toate că ea întruchipează înfamilie duioşia, candoarea,
inocenţa, fiind introdusă în nuvelă pentru a contribui la conturarea mai preghnantă
afigurii lui Ghiţă.Portretul fizic este realizat
în mod direct
de către narator, prin intermediul unor adjective cu valoare deepitet:
„Ana era fragedă şi subţirică, Ana era sprintenă şi mlădioasă
”, un model de frumuseţe feminină, de bunătate ţi de duioşie.. Protejată întâi de
mamă şi apoi de soţ, Ana trăieşte ca într-un clopot de sticlă. De aceea,la apariţia
lui Lică, ea se cutremură „
oarecum speriată de bărbăţia înfăţişării lui”
. Totuşi dă dovadă deinteligenţă şi de intuiţie, atunci când încearcă să-l apere pe
Ghiţă de influenţa malefică a lui Lică. Stăpână pesine, îi spune soţului răspicat
şi hotărât: „
– Ghiţă!. . . Nu vorbi cu mine ca şi când ai avea un copil înaintea ta [.. .]. Fă
cum ştii, dar eu îţi spun şi nu mă lasă inima să nu-ţi spun că Lică e om rău şi
primejdios”.
Caracterizarea indirectă
se constituie treptat din gesturile, vorbele şi gândurile personajului. Ana sesimte
tot mai părăsită de Ghiţă, încearcă să-l ajute, să-i pătrundă gândurile, dar acesta
se înstrăinează de ea şi oaruncă treptat în braţele lui Lică, îndemnând-o mai întâi
să joace cu el, că „
doar n-o să-i ia ceva din frumuseţe”
.Este adânc jignită de lipsa de încredere pe care i-o arată Ghiţă şi , sperând că
îi va stârni gelozia, începe să-iarate din ce în ce mai multă atenţie lui Lică.
Cuprinsă de vraja lui Lică, fascinată de magnetismul lui,
„Anaalunecă rapid spre prăpastia păcatului”
. Dezgustată de laşitatea soţului care o lasă singură cu Lică şi pleacă laIneu, Ana
i se dăruieşte lui Lică într-un gest de răzbunare disperată. Dispreţul profund pe
care-l simte faţă deGhiţă şi pentru faptele sale reiese din declaraţia pe care i-o
face lui Lică: „
Tu eşti om, Lică, Ghiţă nu e decât muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti, ba chiar
mai rău decât aşa”
.În mod inevitabil, Ana sfârşeşte tragic, înjunghiată de Ghiţă, căruia-i strigă cu
disperare că nu vrea sămoară. Înainte să-şi dea sufletul, simţindu-l pe Lică
aproape, „
ea ţipă dezmierdată, îi muşcă mâna şi îşi înfipse ghearele în obrajii lui, apoi
căzu moartă lângă soţul ei”
. „
Aceste ultime zvâcniri ale eroinei sugerează totul:ura şi dispreţul pentru soţul
nedemn, setea de răzbunare, dar şi patima neostoită pentru Lică,
conştiinţavinovăţiei şi în acelaşi timp a nevinovăţiei”
6
.Prin particularităţile de realizare a personajelor din nuvela
Moara cu noroc
, prozatorul dovedeşte fineţeîn observarea mişcării psihologice, în detectarea
zonelor obscure ale psihicului uman, mecanism pe care îl Caracterizarea
personajelor
din nuvela
Moara cu noroc
de Ioan Slavici
Context teoretic
Nuvela (cuvânt provenit din italianul
novella
) este una dintre speciile epice în proză, în care sunt narate întâmplări
desfăşurate pe un singur fir epic, generate de un conflict puternic, încentrul
căruia se situează un personaj complex. Se cunoaşte o diversificare a speciei, în
funcţie de tematică, aşacă se vorbeşte despre nuvela istorică, romantică, realistă,
psihologică, fantastică. Dar nici o creaţie nu se poateîncadra strict într-un
tipar; de aceea, o nuvelă istorică sau fantastică poate fi şi romantică, o nuvelă
realistă poatefi şi istorică sau psihologică.Nuvela „Moara cu noroc” de Ioan
Slavici, publicată în volumul „Novele din popor” în anul 1881, este o proză
realistă de analiză psihologică deoarece are o construcţie riguroasă, cu un singur
fir narativ. Se observătendinţa de obiectivare a perspectivei narative cu naraţiune
la persoana a treia şi cu un narator omniscient şiomniprezent.Personajele sunt
puţine şi contribuie la evidenţierea personajului principal, complex,
puternicindividualizat. Nuvela
Moara cu noroc
de Ioan Slavici , publicatâ în volumul „ Novele din popor” în 1881, s-a impusîn
literatura română, mai ales, prin arta construirii personajelor. Acestea au o viaţă
interioară tensionată şi sunt în permanent conflict cu lumea, căutând necontenit o
cale de împăcare interioară.Definitorie pentru arta lui Slavicieste marea putere de
interiorizare e eroilor, înfăţişaţi în zbuciumul lor lăuntric, nu doar în
manifestările lor exterioare. Ioan Slavici este primul autor român care mută
accentul de pe realitatea faptelor pe cea a gândurilor,de pe social pe individual,
„cu fineţea unui cunoscător al naturii omeneşti”. ( Mihai Eminescu)
fundamentândrealismul psihologic în literatura română.
Caracterizarea lui Ghiţă – Referinţe critice
În centrul nuvelei se află Ghiţă care trăieşte odramă psihologică concretizată prin
trei înfrângeri / pierderi: încrederea în sine, încrederea celorlalţi în el
şiîncrederea Anei, soţia lui, în el. „
Drama lui Ghiţă este analizată magistral şi dezvăluită treptat
” ( GeorgeCălinescu) Slavici aducând în prim-plan conflictul dintre fondul uman
cinstit al lui Ghiţă şi dorinţa de a faceavere alături de Lică.La început, „
cârciumarul este un ins energic, cu gustul riscului şi al aventurii, şi nu o palidă
umbră hamletică, pierdută într-un peisaj autohton”
1

. El hotărăşte schimbarea, luarea în arendă a cârciumii de la Moaracu noroc. Ghiţă

este capul familiei pe care încearcă să o conducă spre bunăstare. Atâta timp cât se
dovedeşte unom de acţiune, mobil, cu iniţiativă, lucrurile merg bine. Cârciuma
aduce profit, iar familia trăieşte în armonie.
Bun meseriaş, om harnic, blând şi cumsecade
, Ghiţă doreşte să agonisească atâţia bani cât să-şi angajeze vreozece calfe cărora
să le poată da de cârpit cizmele oamenilor. Aspiraţia lui e firească şi nu-i
depăşeşte puterile.
Caracterizare directă
Apariţia lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc tulbură echilibrul familiei, dar şi pe
cel interior, al lui Ghiţă. Cu toate că îşi dă seama că Lică reprezintă un pericol
pentru el şi familia lui, nu se poate sustrage ispitei malefice pe care acesta o
exercită asupra lui, mai ales că tentaţia îmbogăţirii, dar şi aexistenţei în afara
normelor etice sunt enorme, după cum subliniază în mod direct naratorul: „
se gândea lacâştigul pe care l-ar putea face în tovărăşia lui Lică, vedea banii
grămadă înaintea sa şi i se împăienjeneau parcă ochii
”. Cu toate acestea, Ghiţă îşi ia toate măsurile de precauţie împotriva lui Lică:
merge la Arad să-şicumpere două pistoale, îşi ia doi câini pe care îi asmute
împotriva turmelor de porci şi angajează o slugăcredincioasă, pe Marţi, „
un ungur înalt ca un brad
”.Din momentul apariţiei lui Lică, începe procesul iremediabil de înstrăinare a lui
Ghiţă faţă de familie.Gesturile, gândurile, faptele personajului, trădează
conflictul interior şi se constituie într-o magistralăcaracterizare indirectă.
Naratorul surprinde în mod direct transformările parsonajului: Ghiţă devine „
de tot ursuz”, „se aprindea pentru orişice lucru de nimic”, „nu mai zâmbea ca mai
înainte, ci râdea cu hohot, încât îţi venea să te sperii de el
”, iar când se mai juca, rar, cu Ana, „
îşi pierdea repede cumpătul şi-i lăsa urme vinete pe braţ
” (
caracterizare directă
). Devine
mohorât, violent
, îi plac jocurile crude,primejdioase, are gesturi de brutalitate neînţeleasă faţă
de Ana, se poartă brutal cu cei mici.La un moment dat, Ghiţă ajunge să regrete
faptul că are familie şi copii şi că nu-şi poate asuma totalriscul îmbogăţirii
alături de Lică. Prin intermediul
monologului interior
sunt redate gândurile şi frământările personajului, realizându-se în felul acesta
autocaracterizarea
: „
Ei! Ce să-mi fac?. . . Aşa m-a lăsat Dumnezeu!.. . Ce să-mi fac dacă e în mine
ceva mai tare decât voinţa mea? Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că arecocoaşe în
spinare
”.Sub pretextul că o voinţă superioară îi coordonează gândurile şi acţiunile, Ghiţă
devine
laş, fricos şisubordonat în totalitate Sămădăului
. În plus, el se îndepărtează din ce în ce mai mult de Ana („
îi era parcă n-a văzut-o demult şi parcă era să se despartă de dânsa”
), aruncând-o în braţele sămădăului : „
Joacă, muiere, parcă are să-ţi ia din frumuseţe
”, îi spune Ghiţă Anei, într-un rând.
Ghiţă este caracterizat în mod direct
de Lică. Acesta îşi dă seama că Ghiţă e
om de nădejde
şi chiar îi spune acest lucru: „
Tu eşti om, Ghiţă, om cu multă ură în sufletul tău, şi eşti om cu minte: dacă te-aş
avea
1

Magdalena Popescu,
Ioan Slavici
, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1977

tovarăş pe tine, aş râde şi de dracul şi de mumă-sa. Mă simt chiar eu mai vrednic

când mă ştiu alăturea cu unom ca tine
”. Trotuşi Sămădăului nu-i convine un om pe care să nu-l ţină de frică şi de aceea
treptat
distrugeimaginea celorlalţi despre cârciumar ca om onest şi cinstit.

Caracterizare indirectă
Astfel, Ghiţă se trezeşte implicat fără voie în jefuirea arendaşului şi în uciderea
unei femei. Este închis şi i se dădrumul acasă numai „
pe chezăşie
”. La proces jură strâmb, devenind în felul acesta complicele lui Lică. Aretotuşi
momente de sinceritate, de remuşcare, când cere iertare soţiei şi copiilor: „
Iartă-mă, Ano! îi zise el. Iartă-mă cel puţin tu, căci eu n-am să măiert cât voi
trăi pe faţa pământului. Ai avut tată om de frunte, ai neamurioameni de treabă şi
ai juns să-ţi vezi bărbatul înaintea judecătorilor
”. Axa vieţii lui morale se frânge; se simteînstrăinat de toţi şi de toate. Arestul
şi judecata îi provoacă mustrări de conştiinţă pentru modul în care s-a purtat. De
ruşinea lumii, de dragul soţiei şi al copiilor, se gândeşte că ar fi mai bine să
plece de la Moara cunoroc. Începe să colaboreze cu Pintea, dar nu este sincer în
totalitate nici faţă de acesta. Ghiţă îi oferă probe înceea ce priveşte vinovăţia
Sămădăului numai după ce îşi poate opri jumătate din sumele aduse de acesta.Ghiţă
ajunge pe ultima treaptă a degradării morale în momentul în care, orbit de furie şi
dispus să facăorice pentru a se răzbuna pe Lică, îşi aruncă soţia, de sărbătorile
Paştelui, drept momeală, în braţele Sămădăului.Speră până în ultimul moment că se
va produce o minune şi că Ana va rezista influenţei malefice a
sămădăului.Dezgustată însă de laşitatea lui Ghiţă care se înstrăinase de ea şi de
familie, într-un gest de răzbunare, Ana i sedăruieşte lui Lică, deoarece, în ciuda
nelegiuirilor comise, Lică e „
om
”, pe când Ghiţă „
nu e decât o muiereîmbrăcată în haine bărbăteşti”. „Sentimentul lui [Ghiţă] faţă de
Ana e unul împărţit între vanitate masculină şidragoste”
2

. De aceea, în momentul în care îşi dă seama că soţia l-a înşelat, Ghiţă o ucide pe
Ana, încercând săscape de chinul păcatului. La rândul lui, Ghiţă este ucis de Răuţ,
din ordinul lui Lică.Ghiţă depăşeşte limita normală a unui om care aspiră spre o
firească satisfacţie materială şi socială.Patima pentru bani şi fascinaţia
diabolică a personalităţii Sămădăului îl determină să ajungă pe ultima treaptă
adegradării morale. Sfârşitul lui şi al celor care-l înconjoară este în mod
inevitabil tragic.
Caracterizarea lui Lică Sămădăul Lică Sămădăul, antagonistul,
exercităasupra celorlalte personaje din nuvelă o fascinaţie diabolică. „
El reprezintă incarnarea unui principiu, singura personalizare directă şi expresă
din literatura lui Slavici a <<voinţei de putere>>”.
Lică este caracterizat înmod direct de narator încă de la prima apariţie: „
un om de treizeci şi şase de ani, înalt, uscăţiv şi supt la faţă, cumustaţa lungă,
cu ochii mici şi verzi cu sprâncenele dese şi împreunate la mijloc. Lică era
porcar, însă dintrecei care poartă cămaşă subţire şi albă ca floricelel, pieptar cu
bumbi de argint şi bici de carmajin [. . .]
”. Lică„
irumpe parcă, dintr-o pre-realitate sau metarealitate paralelă naraţiunii, unde a
existat până atunci
”
3
.
„Tactica Sămădăului este de a respinge obişnuitul relaţiilor normale şi de a le
impune fără discuţie pecele specifice lui. Evită să vorbească cu femeile şi cere cu
blândeţe imperativă, să vină cârciumarul”
4
. Lică îşiimpune de la început regulile şi îşi enunţă pretenţiile, în felul acesta
autocaracterizându-se: „
Eu sunt Lică Sămădăul. . .Multe se zic despre mine, multe vor fi adevărate şi
multe scornite. [. . .] Eu voiesc să ştiutotdeauna cine umblă pe drum, cine trece
pe aici, cine ce zice şi cine ce face, şi voiesc ca nimeni în afară demine să nu
ştie. Cred că ne-am înţeles”.
Tot în mod direct îl caracterizează şi Ana, care intuieşte că Lică e „
omrău şi primejdios”
. Însă cel mai exact îl caracterizează Pintea, un fost tovarăş de-al lui, care se
făcuse jandarmtocmai pentru a se răzbuna: „
El are o singură slăbiciune, una singură: să facă, să se laude, să ţie lumea de
frică şi cu toate aceste să râdă şi de dracul şi de mumă-sa. Să râdă de noi,
Ghiţă, de noi”
.„
Orgoliul lui [Lică] e unul de stăpân care nu doar îşi subordonează oamenii, dar se
şi subtituiedestinului lor”
5
. Bun cunoscător de oameni, Lică ştie cum să utilizeze slăbiciunile celorlalţi, cum
să letransforme vulnerabilitatea într-o armă favorabilă pentru el. Astfel, se
foloseşte de patima lui Ghiţă pentru banispre a-l atrage pe acesta în afacerile lui
necurate şi apoi, pentru a-l dezarma pe cârciumar în totalitate şi pentru a-i anula
personalitatea. Profită de fascinaţia pe care o exerctiă asupra Anei, determinând-o
să i se dăruiască. Dealtfel, Ghiţă însuşi îi spune la un moment dat: „
Tu nu eşti om, Lică, ci deavol”
. Şi într-adevăr, Lică are oanumită doză de demonism în sufletul său, lucru ce
reiese din propria mărturisire: „
Ştiu numai că mă aflat la strâmtoare când am ucis cel dintâi om. [. . .] Apoi am
ucis pe cel de al doilea, ca să mă mângâi de mustrărilece-mi făceam pentru cel
dintâi. Acum sângele cald e un fel de boală, care mă apucă din când în când. . .”
Construit din lumini şi umbre, personajul are în structura sa morală şi unele
elemente de facturăromantică, de personaj excepţional aflat în împrejurări
excepţionale: este generos cu cei care-l sprijină înafaceri, la petreceri era
vesel, binevoitor, chiar seducător, se dovedeşte neînduplecat cu trădătorii,
elocventă înacest sens fiind uciderea femeii care se ocupă de vânzarea lucrurilor
furate de el şi care este pedepsită pentru căa îndrăznit să-şi oprească un lanţ de
aur care-i plăcuse.Lică marchează nefast destinul tuturor celor care intră în
contact cu el. Astfel Lică îl va aduce pe Ghiţăîn situaţia de a-şi ucide soţia,
Ghiţă va muri ucis de Răuţ tot din ordinul lui Lică, iar acesta din urmă după ce
vaincendia cârciuma de la Moara cu noroc, îşi va zdrobi capul într-un copac pentru
a nu cădea viu în mâinile lui pintea. Sfârşitul personajului este pe măsura
faptelor sale.
2

Magdalena Popescu, op. cit

3

Magdalena Popescu, op. cit

4
ibidem
5
ibidem

Caracterizarea Anei
Şi
Ana
are un destin tragic, cu toate că ea întruchipează înfamilie duioşia, candoarea,
inocenţa, fiind introdusă în nuvelă pentru a contribui la conturarea mai preghnantă
afigurii lui Ghiţă.Portretul fizic este realizat
în mod direct
de către narator, prin intermediul unor adjective cu valoare deepitet:
„Ana era fragedă şi subţirică, Ana era sprintenă şi mlădioasă
”, un model de frumuseţe feminină, de bunătate ţi de duioşie.. Protejată întâi de
mamă şi apoi de soţ, Ana trăieşte ca într-un clopot de sticlă. De aceea,la apariţia
lui Lică, ea se cutremură „
oarecum speriată de bărbăţia înfăţişării lui”
. Totuşi dă dovadă deinteligenţă şi de intuiţie, atunci când încearcă să-l apere pe
Ghiţă de influenţa malefică a lui Lică. Stăpână pesine, îi spune soţului răspicat
şi hotărât: „
– Ghiţă!. . . Nu vorbi cu mine ca şi când ai avea un copil înaintea ta [.. .]. Fă
cum ştii, dar eu îţi spun şi nu mă lasă inima să nu-ţi spun că Lică e om rău şi
primejdios”.
Caracterizarea indirectă
se constituie treptat din gesturile, vorbele şi gândurile personajului. Ana sesimte
tot mai părăsită de Ghiţă, încearcă să-l ajute, să-i pătrundă gândurile, dar acesta
se înstrăinează de ea şi oaruncă treptat în braţele lui Lică, îndemnând-o mai întâi
să joace cu el, că „
doar n-o să-i ia ceva din frumuseţe”
.Este adânc jignită de lipsa de încredere pe care i-o arată Ghiţă şi , sperând că
îi va stârni gelozia, începe să-iarate din ce în ce mai multă atenţie lui Lică.
Cuprinsă de vraja lui Lică, fascinată de magnetismul lui,
„Anaalunecă rapid spre prăpastia păcatului”
. Dezgustată de laşitatea soţului care o lasă singură cu Lică şi pleacă laIneu, Ana
i se dăruieşte lui Lică într-un gest de răzbunare disperată. Dispreţul profund pe
care-l simte faţă deGhiţă şi pentru faptele sale reiese din declaraţia pe care i-o
face lui Lică: „
Tu eşti om, Lică, Ghiţă nu e decât muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti, ba chiar
mai rău decât aşa”
.În mod inevitabil, Ana sfârşeşte tragic, înjunghiată de Ghiţă, căruia-i strigă cu
disperare că nu vrea sămoară. Înainte să-şi dea sufletul, simţindu-l pe Lică
aproape, „
ea ţipă dezmierdată, îi muşcă mâna şi îşi înfipse ghearele în obrajii lui, apoi
căzu moartă lângă soţul ei”
. „
Aceste ultime zvâcniri ale eroinei sugerează totul:ura şi dispreţul pentru soţul
nedemn, setea de răzbunare, dar şi patima neostoită pentru Lică,
conştiinţavinovăţiei şi în acelaşi timp a nevinovăţiei”
6
.Prin particularităţile de realizare a personajelor din nuvela
Moara cu noroc
, prozatorul dovedeşte fineţeîn observarea mişcării psihologice, în detectarea
zonelor obscure ale psihicului uman, mecanism pe care îl Caracterizarea
personajelor
din nuvela
Moara cu noroc
de Ioan Slavici
Context teoretic
Nuvela (cuvânt provenit din italianul
novella
) este una dintre speciile epice în proză, în care sunt narate întâmplări
desfăşurate pe un singur fir epic, generate de un conflict puternic, încentrul
căruia se situează un personaj complex. Se cunoaşte o diversificare a speciei, în
funcţie de tematică, aşacă se vorbeşte despre nuvela istorică, romantică, realistă,
psihologică, fantastică. Dar nici o creaţie nu se poateîncadra strict într-un
tipar; de aceea, o nuvelă istorică sau fantastică poate fi şi romantică, o nuvelă
realistă poatefi şi istorică sau psihologică.Nuvela „Moara cu noroc” de Ioan
Slavici, publicată în volumul „Novele din popor” în anul 1881, este o proză
realistă de analiză psihologică deoarece are o construcţie riguroasă, cu un singur
fir narativ. Se observătendinţa de obiectivare a perspectivei narative cu naraţiune
la persoana a treia şi cu un narator omniscient şiomniprezent.Personajele sunt
puţine şi contribuie la evidenţierea personajului principal, complex,
puternicindividualizat. Nuvela
Moara cu noroc
de Ioan Slavici , publicatâ în volumul „ Novele din popor” în 1881, s-a impusîn
literatura română, mai ales, prin arta construirii personajelor. Acestea au o viaţă
interioară tensionată şi sunt în permanent conflict cu lumea, căutând necontenit o
cale de împăcare interioară.Definitorie pentru arta lui Slavicieste marea putere de
interiorizare e eroilor, înfăţişaţi în zbuciumul lor lăuntric, nu doar în
manifestările lor exterioare. Ioan Slavici este primul autor român care mută
accentul de pe realitatea faptelor pe cea a gândurilor,de pe social pe individual,
„cu fineţea unui cunoscător al naturii omeneşti”. ( Mihai Eminescu)
fundamentândrealismul psihologic în literatura română.
Caracterizarea lui Ghiţă – Referinţe critice
În centrul nuvelei se află Ghiţă care trăieşte odramă psihologică concretizată prin
trei înfrângeri / pierderi: încrederea în sine, încrederea celorlalţi în el
şiîncrederea Anei, soţia lui, în el. „
Drama lui Ghiţă este analizată magistral şi dezvăluită treptat
” ( GeorgeCălinescu) Slavici aducând în prim-plan conflictul dintre fondul uman
cinstit al lui Ghiţă şi dorinţa de a faceavere alături de Lică.La început, „
cârciumarul este un ins energic, cu gustul riscului şi al aventurii, şi nu o palidă
umbră hamletică, pierdută într-un peisaj autohton”
1

. El hotărăşte schimbarea, luarea în arendă a cârciumii de la Moaracu noroc. Ghiţă

este capul familiei pe care încearcă să o conducă spre bunăstare. Atâta timp cât se
dovedeşte unom de acţiune, mobil, cu iniţiativă, lucrurile merg bine. Cârciuma
aduce profit, iar familia trăieşte în armonie.
Bun meseriaş, om harnic, blând şi cumsecade
, Ghiţă doreşte să agonisească atâţia bani cât să-şi angajeze vreozece calfe cărora
să le poată da de cârpit cizmele oamenilor. Aspiraţia lui e firească şi nu-i
depăşeşte puterile.
Caracterizare directă
Apariţia lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc tulbură echilibrul familiei, dar şi pe
cel interior, al lui Ghiţă. Cu toate că îşi dă seama că Lică reprezintă un pericol
pentru el şi familia lui, nu se poate sustrage ispitei malefice pe care acesta o
exercită asupra lui, mai ales că tentaţia îmbogăţirii, dar şi aexistenţei în afara
normelor etice sunt enorme, după cum subliniază în mod direct naratorul: „
se gândea lacâştigul pe care l-ar putea face în tovărăşia lui Lică, vedea banii
grămadă înaintea sa şi i se împăienjeneau parcă ochii
”. Cu toate acestea, Ghiţă îşi ia toate măsurile de precauţie împotriva lui Lică:
merge la Arad să-şicumpere două pistoale, îşi ia doi câini pe care îi asmute
împotriva turmelor de porci şi angajează o slugăcredincioasă, pe Marţi, „
un ungur înalt ca un brad
”.Din momentul apariţiei lui Lică, începe procesul iremediabil de înstrăinare a lui
Ghiţă faţă de familie.Gesturile, gândurile, faptele personajului, trădează
conflictul interior şi se constituie într-o magistralăcaracterizare indirectă.
Naratorul surprinde în mod direct transformările parsonajului: Ghiţă devine „
de tot ursuz”, „se aprindea pentru orişice lucru de nimic”, „nu mai zâmbea ca mai
înainte, ci râdea cu hohot, încât îţi venea să te sperii de el
”, iar când se mai juca, rar, cu Ana, „
îşi pierdea repede cumpătul şi-i lăsa urme vinete pe braţ
” (
caracterizare directă
). Devine
mohorât, violent
, îi plac jocurile crude,primejdioase, are gesturi de brutalitate neînţeleasă faţă
de Ana, se poartă brutal cu cei mici.La un moment dat, Ghiţă ajunge să regrete
faptul că are familie şi copii şi că nu-şi poate asuma totalriscul îmbogăţirii
alături de Lică. Prin intermediul
monologului interior
sunt redate gândurile şi frământările personajului, realizându-se în felul acesta
autocaracterizarea
: „
Ei! Ce să-mi fac?. . . Aşa m-a lăsat Dumnezeu!.. . Ce să-mi fac dacă e în mine
ceva mai tare decât voinţa mea? Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că arecocoaşe în
spinare
”.Sub pretextul că o voinţă superioară îi coordonează gândurile şi acţiunile, Ghiţă
devine
laş, fricos şisubordonat în totalitate Sămădăului
. În plus, el se îndepărtează din ce în ce mai mult de Ana („
îi era parcă n-a văzut-o demult şi parcă era să se despartă de dânsa”
), aruncând-o în braţele sămădăului : „
 Joacă, muiere, parcă are să-ţi ia din frumuseţe
”, îi spune Ghiţă Anei, într-un rând.
Ghiţă este caracterizat în mod direct
de Lică. Acesta îşi dă seama că Ghiţă e
om de nădejde
şi chiar îi spune acest lucru: „
Tu eşti om, Ghiţă, om cu multă ură în sufletul tău, şi eşti om cu minte: dacă te-aş
avea
1

Magdalena Popescu,
Ioan Slavici
, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1977

tovarăş pe tine, aş râde şi de dracul şi de mumă-sa. Mă simt chiar eu mai vrednic

când mă ştiu alăturea cu unom ca tine
”. Trotuşi Sămădăului nu-i convine un om pe care să nu-l ţină de frică şi de aceea
treptat
distrugeimaginea celorlalţi despre cârciumar ca om onest şi cinstit.

Caracterizare indirectă
Astfel, Ghiţă se trezeşte implicat fără voie în jefuirea arendaşului şi în uciderea
unei femei. Este închis şi i se dădrumul acasă numai „
pe chezăşie
”. La proces jură strâmb, devenind în felul acesta complicele lui Lică. Aretotuşi
momente de sinceritate, de remuşcare, când cere iertare soţiei şi copiilor: „
Iartă-mă, Ano! îi zise el. Iartă-mă cel puţin tu, căci eu n-am să măiert cât voi
trăi pe faţa pământului. Ai avut tată om de frunte, ai neamurioameni de treabă şi
ai juns să-ţi vezi bărbatul înaintea judecătorilor
”. Axa vieţii lui morale se frânge; se simteînstrăinat de toţi şi de toate. Arestul
şi judecata îi provoacă mustrări de conştiinţă pentru modul în care s-a purtat. De
ruşinea lumii, de dragul soţiei şi al copiilor, se gândeşte că ar fi mai bine să
plece de la Moara cunoroc. Începe să colaboreze cu Pintea, dar nu este sincer în
totalitate nici faţă de acesta. Ghiţă îi oferă probe înceea ce priveşte vinovăţia
Sămădăului numai după ce îşi poate opri jumătate din sumele aduse de acesta.Ghiţă
ajunge pe ultima treaptă a degradării morale în momentul în care, orbit de furie şi
dispus să facăorice pentru a se răzbuna pe Lică, îşi aruncă soţia, de sărbătorile
Paştelui, drept momeală, în braţele Sămădăului.Speră până în ultimul moment că se
va produce o minune şi că Ana va rezista influenţei malefice a
sămădăului.Dezgustată însă de laşitatea lui Ghiţă care se înstrăinase de ea şi de
familie, într-un gest de răzbunare, Ana i sedăruieşte lui Lică, deoarece, în ciuda
nelegiuirilor comise, Lică e „
om
”, pe când Ghiţă „
nu e decât o muiereîmbrăcată în haine bărbăteşti”. „Sentimentul lui [Ghiţă] faţă de
Ana e unul împărţit între vanitate masculină şidragoste”
2

. De aceea, în momentul în care îşi dă seama că soţia l-a înşelat, Ghiţă o ucide pe
Ana, încercând săscape de chinul păcatului. La rândul lui, Ghiţă este ucis de Răuţ,
din ordinul lui Lică.Ghiţă depăşeşte limita normală a unui om care aspiră spre o
firească satisfacţie materială şi socială.Patima pentru bani şi fascinaţia
diabolică a personalităţii Sămădăului îl determină să ajungă pe ultima treaptă
adegradării morale. Sfârşitul lui şi al celor care-l înconjoară este în mod
inevitabil tragic.
Caracterizarea lui Lică Sămădăul Lică Sămădăul, antagonistul,
exercităasupra celorlalte personaje din nuvelă o fascinaţie diabolică. „
El reprezintă incarnarea unui principiu, singura personalizare directă şi expresă
din literatura lui Slavici a <<voinţei de putere>>”.
Lică este caracterizat înmod direct de narator încă de la prima apariţie: „
un om de treizeci şi şase de ani, înalt, uscăţiv şi supt la faţă, cumustaţa lungă,
cu ochii mici şi verzi cu sprâncenele dese şi împreunate la mijloc. Lică era
porcar, însă dintrecei care poartă cămaşă subţire şi albă ca floricelel, pieptar cu
bumbi de argint şi bici de carmajin [. . .]
”. Lică„
irumpe parcă, dintr-o pre-realitate sau metarealitate paralelă naraţiunii, unde a
existat până atunci
”
3
.
„Tactica Sămădăului este de a respinge obişnuitul relaţiilor normale şi de a le
impune fără discuţie pecele specifice lui. Evită să vorbească cu femeile şi cere cu
blândeţe imperativă, să vină cârciumarul”
4
. Lică îşiimpune de la început regulile şi îşi enunţă pretenţiile, în felul acesta
autocaracterizându-se: „
Eu sunt Lică Sămădăul. . .Multe se zic despre mine, multe vor fi adevărate şi
multe scornite. [. . .] Eu voiesc să ştiutotdeauna cine umblă pe drum, cine trece
pe aici, cine ce zice şi cine ce face, şi voiesc ca nimeni în afară demine să nu
ştie. Cred că ne-am înţeles”.
Tot în mod direct îl caracterizează şi Ana, care intuieşte că Lică e „
omrău şi primejdios”
. Însă cel mai exact îl caracterizează Pintea, un fost tovarăş de-al lui, care se
făcuse jandarmtocmai pentru a se răzbuna: „
El are o singură slăbiciune, una singură: să facă, să se laude, să ţie lumea de
frică şi cu toate aceste să râdă şi de dracul şi de mumă-sa. Să râdă de noi,
Ghiţă, de noi”
.„
Orgoliul lui [Lică] e unul de stăpân care nu doar îşi subordonează oamenii, dar se
şi subtituiedestinului lor”
5
. Bun cunoscător de oameni, Lică ştie cum să utilizeze slăbiciunile celorlalţi, cum
să letransforme vulnerabilitatea într-o armă favorabilă pentru el. Astfel, se
foloseşte de patima lui Ghiţă pentru banispre a-l atrage pe acesta în afacerile lui
necurate şi apoi, pentru a-l dezarma pe cârciumar în totalitate şi pentru a-i anula
personalitatea. Profită de fascinaţia pe care o exerctiă asupra Anei, determinând-o
să i se dăruiască. Dealtfel, Ghiţă însuşi îi spune la un moment dat: „
Tu nu eşti om, Lică, ci deavol”
. Şi într-adevăr, Lică are oanumită doză de demonism în sufletul său, lucru ce
reiese din propria mărturisire: „
Ştiu numai că mă aflat la strâmtoare când am ucis cel dintâi om. [. . .] Apoi am
ucis pe cel de al doilea, ca să mă mângâi de mustrărilece-mi făceam pentru cel
dintâi. Acum sângele cald e un fel de boală, care mă apucă din când în când. . .”
Construit din lumini şi umbre, personajul are în structura sa morală şi unele
elemente de facturăromantică, de personaj excepţional aflat în împrejurări
excepţionale: este generos cu cei care-l sprijină înafaceri, la petreceri era
vesel, binevoitor, chiar seducător, se dovedeşte neînduplecat cu trădătorii,
elocventă înacest sens fiind uciderea femeii care se ocupă de vânzarea lucrurilor
furate de el şi care este pedepsită pentru căa îndrăznit să-şi oprească un lanţ de
aur care-i plăcuse.Lică marchează nefast destinul tuturor celor care intră în
contact cu el. Astfel Lică îl va aduce pe Ghiţăîn situaţia de a-şi ucide soţia,
Ghiţă va muri ucis de Răuţ tot din ordinul lui Lică, iar acesta din urmă după ce
vaincendia cârciuma de la Moara cu noroc, îşi va zdrobi capul într-un copac pentru
a nu cădea viu în mâinile lui pintea. Sfârşitul personajului este pe măsura
faptelor sale.
2

Magdalena Popescu, op. cit

3

Magdalena Popescu, op. cit

4
ibidem
5
ibidem

Caracterizarea Anei
Şi
Ana
are un destin tragic, cu toate că ea întruchipează înfamilie duioşia, candoarea,
inocenţa, fiind introdusă în nuvelă pentru a contribui la conturarea mai preghnantă
afigurii lui Ghiţă.Portretul fizic este realizat
în mod direct
de către narator, prin intermediul unor adjective cu valoare deepitet:
„Ana era fragedă şi subţirică, Ana era sprintenă şi mlădioasă
”, un model de frumuseţe feminină, de bunătate ţi de duioşie.. Protejată întâi de
mamă şi apoi de soţ, Ana trăieşte ca într-un clopot de sticlă. De aceea,la apariţia
lui Lică, ea se cutremură „
oarecum speriată de bărbăţia înfăţişării lui”
. Totuşi dă dovadă deinteligenţă şi de intuiţie, atunci când încearcă să-l apere pe
Ghiţă de influenţa malefică a lui Lică. Stăpână pesine, îi spune soţului răspicat
şi hotărât: „
– Ghiţă!. . . Nu vorbi cu mine ca şi când ai avea un copil înaintea ta [.. .]. Fă
cum ştii, dar eu îţi spun şi nu mă lasă inima să nu-ţi spun că Lică e om rău şi
primejdios”.
Caracterizarea indirectă
se constituie treptat din gesturile, vorbele şi gândurile personajului. Ana sesimte
tot mai părăsită de Ghiţă, încearcă să-l ajute, să-i pătrundă gândurile, dar acesta
se înstrăinează de ea şi oaruncă treptat în braţele lui Lică, îndemnând-o mai întâi
să joace cu el, că „
doar n-o să-i ia ceva din frumuseţe”
.Este adânc jignită de lipsa de încredere pe care i-o arată Ghiţă şi , sperând că
îi va stârni gelozia, începe să-iarate din ce în ce mai multă atenţie lui Lică.
Cuprinsă de vraja lui Lică, fascinată de magnetismul lui,
„Anaalunecă rapid spre prăpastia păcatului”
. Dezgustată de laşitatea soţului care o lasă singură cu Lică şi pleacă laIneu, Ana
i se dăruieşte lui Lică într-un gest de răzbunare disperată. Dispreţul profund pe
care-l simte faţă deGhiţă şi pentru faptele sale reiese din declaraţia pe care i-o
face lui Lică: „
Tu eşti om, Lică, Ghiţă nu e decât muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti, ba chiar
mai rău decât aşa”
.În mod inevitabil, Ana sfârşeşte tragic, înjunghiată de Ghiţă, căruia-i strigă cu
disperare că nu vrea sămoară. Înainte să-şi dea sufletul, simţindu-l pe Lică
aproape, „
ea ţipă dezmierdată, îi muşcă mâna şi îşi înfipse ghearele în obrajii lui, apoi
căzu moartă lângă soţul ei”
. „
Aceste ultime zvâcniri ale eroinei sugerează totul:ura şi dispreţul pentru soţul
nedemn, setea de răzbunare, dar şi patima neostoită pentru Lică,
conştiinţavinovăţiei şi în acelaşi timp a nevinovăţiei”
6
.Prin particularităţile de realizare a personajelor din nuvela
Moara cu noroc
, prozatorul dovedeşte fineţeîn observarea mişcării psihologice, în detectarea
zonelor obscure ale psihicului uman, mecanism pe care îl