CARACTERIZAREA ANEI ÎN RELAȚIE

CU LICĂ SĂMĂDĂUL

Opera literară ”Moara cu noroc” este scrisă de Ioan Slavici și

publicată în volumul ”Novele din popor” în anul 1881, având ca personaj
secundar pe Ana, soția lui Ghiță, un ”cizmar cinstit și muncitor” înainte de
a lua în arendă cârciuma de la moara cu noroc.

Ana reprezintă personajul feminin din această nuvelă psihologică. În

evoluția ei, momentul apariției lui Lică la moara cu noroc este o cumpănă.
Fascinată de prezența lui, Ana rămâne ”privind ca un copil uimit”.

Lică rămâne egal cu sine, un om rău și primejdios. În schimb, Ana

suferă transformări interioare, care îi oferă scriitorului posibilitatea unei
fine analize a psihologiei feminine.

Ana este descrisă de-a lungul operei, atât în mod direct de către
narator și de celelalte personaje, cât și în mod indirect prin intermediul
faptelor și a vorbelor sale.

Cu toate că ea era înțeleaptă, era și naivă, inocentă ca un copil și

timidă, de aceea prima întâlnire cu Lică Sămădăul o impresionează
profund: ”Ana rămase privind ca un copil uimit la călărețul ce stătea în
fața ei, Ana nu putea să-l vază în ochi.”. Posedând intuiția specifică
oricărei femei, ea își dă seama destul de repede de firea ticăloasă a lui Lică,
pe care o percepea în rânjetul, în felul în care acesta își rodea mustațacu
dinții, și îl previne pe Ghiță să se ferească de acest om rău.

Lică Sămădăul exercită asupra celorlalte personaje din nuvelă o

fascinație diabolcă. Lică este caracterizat în mod direct de către narator
încă de la prima apariție: ”un om de treizeci și șase de ani, înalt, uscățiv si
supt la față, cu mustața lungă, cu ochii mici și verzi și cu sprâncenele dese și
împreunate la mijloc.”. Lică era porcar, însă dintre cei care poartă camașă
subțire și albă ca floricelele,pieptar cu bumbi de argint și bici de
carmajin.”.
 Lică este construit din lumini și umbre, având în structura sa morală
și unele elemente de factură romantică, de personaj excepțional, aflat în
împrejurări excepționale: este generos cu cei care-l sprijină în afaceri, la
petreceri este vesel, este binevoitor, chiar și seducător, se dovedește
neînduplecat cu trădătorii, atunci când o ucide pe văduva cu care făcea
afaceri ilegale, deoarece iși oprise un lanț pentru că îi plăcuse, iar Lică s-a
simțit trădat.

Lică este caracterizat în mod direct de către Ana, intuind că Lică este
un om rău: ”om rău și primejdios.”.

În cazul Anei, caracterizarea indirectă se constituie treptat din

gesturile, vorbele și gândurile ei. Ana se simte tot mai părăsită de Ghiță.
Aceasta încearcă să-l ajute, sa-i pătrundă gândurile, dar acesta se
înstrăinează de ea și o aruncă treptat în brațelel lui Lică. Din cauza lipsei de
încredere din partea lui Ghiță, sperând că-i va stârni gelozia, Ana începe
să-i dea din ce în ce mai multă atenție lui Lică. Cuprinsă de vraja lui Lică,
atrasă de magnetismul lui, Ana alunecă ușor în prăpastia adulterului.
Dezgustată de lașitatea soțului care o lasă singură cu Lică și pleacă la Ineu,
Ana i se dăruiește lui Lică într-un gest de răzbunare disperată. Disperțul
profund pe care îl simte față de Ghiță și pentru faptele sale reiese din
declarația pe care i-o face lui Lică: ”Tu ești om, Lică, Ghiță nu e decât o
muiere îmbrăcată în haine bărbătești, ba chiar mai rău decât așa.”.

În mod inevitabil, Ana sfârșește tragic, înjunghiată de Ghiță, căruia îi

strigă cu disperare că nu vrea să moară. Înainte să-și dea sufletul, simțindu-
l pe Lică aproape ” ea țipă dezmierdată, îi mușcă mâna și iși înfipse
ghearele în obrajii lui, apoi căzu moartă lângă soțul ei.”. Din orgoliu,
pentru a nu se preda lui Pintea, Lică își zbribește capul de un copac.

Aceste ultime zvâcniri ale eroinei, sugerează totul: ura și disprețul

pentru soțul nedemn, setea de răzbunare, dar și patima nepotolită pentru
Lică, conștiința nevinovăției și în același timp a vinovăției.

Prin destinul personajelor, autorul subliniază rolul moralizator al

nuvelei, acela de a păstra un echilibru necesar în viață, evitând excesele.