Ana reprezinta personajul feminin principal din Moara cu Noroc.

Portretul ei fizic depinde de

sufletul barbatului care o iubeste, care sculpteaza in cuvinte u model clasic al feminitatii:
"Ana era tanara si frumoasa, Ana era frageda si subtirica, Ana era sprintena si mladioasa."
Evolutia ei se desfasoara pe doua planuri: in familie - mama si sotie iubitoare, deschisa,
devotata; - iar in contact cu lumea exterioara, mai ales cu Lica, la inceput tremuratoare, si apoi
razbunatoare si apoi apriga. Cand sotul hotaraste plecarea la moara, mama Anei se opune, mai
ales ca "Ana imi parea prea tanara, asezata, oarecum prea blanda la fire si-mi vine sa rad cand
mi-o inchipuiesc carciumarita".

In evolutia Anei, momentul aparitiei lui Lica la moara este o cumpana. Fascinata de prezenta
lui, Ana ram
ane "privind ca un copil uimit". Femeia intuieste primejdia si actioneaza cu disperare la
transformarile sotului ei. Indurerata si zbuciumata, Ana inregistreza fiecare gest si nuanta din
vocea si din tacerile lui Ghita, dorind sa-i fie de folos acestuia. Dar el o respinge, izolandu-se.
In jurul Anei se tese o plasa nevazuta, plasa destinului malefic. E semnificativa scena in care
Ghita il invata pe copil sa calareasca pe Cula, cainele cel mare. Ana ii priveste cu groaza, isi
simte copilul in primejdie, dar nu vrea sa-si supere sotul, si cand acesta renunta la jocul cel
cumplit, Ana insasi va aseza copilul pe caine, invingandu-si teama de mama din iubire pentru
sot.
Ea este un exemplu de daruire si devotament. Desele vizite ale lui Lica la moara o fac pe Ana
sa fie "muncita de ganduri grele care o imbatranira oarecum intr-un singur ceas".

Instrainarea ei fata de Ghita se accentueaza pe masura ce cei doi barbati se leaga tot mai mult.
Evolutia sinuoasa a personajului traverseaza pe rand ingrijorarea, nedumerirea, spaima,
revolta, infruntarea si sila fata de Lica, pe care il refuza la inceput, cand o invita la joc. Dar
Ghita staruie si ea cedeaza pentru a-i face pe plac sotului: "Ana isi calca pe inima si se dete la
joc. La inceput se vedea ca a fost prinsa de sila", dar, treptat, incepea sa-i placa. Lica are
asupra ei puterea unei vraji.

Sensibila, fragila, vazandu-si barbatulinstrainandu-se de ea, Ana se va intoarce spre pacat cu o

forta egala cu cea a puritatii ei interioare, o forta devastatoare, care o face sa-i afirme: "Tu esti
om, Lica, iar Ghita nu e decat o muiere imbracata in haine barbatesti." Disperarea Anei se
mistuie in suflet si rareori cuvintele ii vin pe buze: "Tu ma omori, Ghita, ma seci de viata, ma
chinuiesti, ma lasi sa ma omor eu din mine."
Cutremurat din strafunduri, sufletul ei se ofileste vazand si intelegand ca sotul ei face afaceri
necinstite cu Lica. Femeia incearca sa afle adevarul: "Trebuie sa aflu adevarul de dragul
copiilor mei, daca nu de alta!" Ghita mijloceste o intalnire a Anei cu Lica si-l duce la moara
pe jandarmul Pintea. Sacrificarea Anei are dramatismul sacrificarii unui ideal.

Apropiera de Lica se face atat datorita atractiei malefice a acestuia, cat si datorita dorintei de
razbunare a sotiei inselate in increderea ei nestramutata in sot. Ana il paraseste in disperarea
iubirii convertite in ura. E greu de stabilit cat e de vinovata sau nevinovata. Ea insasi nu
intelege bine care e pacatul ei. Uciderea Anei de catre Ghita devine o pedeapsa a divinitatii
pentru ca Ana a incalcat legea crestineasca a cununiei poate din prea mare si prea profunda
iubire pentru un sot care n-a mai fost capabil sa asculte freamatul sufletului ei.

1
Ioan Slavici (1848-1925), prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, este un autor
moralist, un fin psiholog, un creator de tipologii. După cum el inşuşi marturiseste, este adept
inflacărat al lui Confucius (551-479 i.Hr.), creatorul unui sistem filozofic etic si social, cu
valoroase idei umaniste. Conceptul fundamental în etica sa îl constituie "omenia" ("jen"),
adică "respectarea omului în om".
Ioan Slavici aplica in opera sa principalele virtuţi morale exprimate de Confucianism: cinstea,
cumpătarea, sinceritatea, demnitatea, buna-credinta, francheţea, iubirea de adevar, afirmand
că filozoful chinez este "cel mai cu minte dintre toti oamenii care le-au dat altora sfaturi".
("Educatia morala")
Intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru chibzuinţă si
intelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni si pastrarea masurii in toate (cumpatarea),
iar orice abatere de la aceste principii este grav sanctionata de scriitor.
Nuvela "Moara cu noroc" de loan Slavici a aparut in volumul de debut, "Novele din popor",
publicat in 1881 si s-a bucurat de o larga apreciere critica, Maiorescu insusi considerand-o un
moment de referinta in evolutia prozei romanesti, mai ales ca scriitorul "s-a inspirat din viata
proprie a poporului si ne-a infatisat ceea ce este, ceea ce gandeste si ceea ce simte romanul in
partea cea mai aleasa a firii lui etnice". Mihai Eminescu aprecia faptul ca personajele acestor
nuvele "nu numai ca seamana in exterior cu taranul roman, in port si vorba, ci cu fondul
sufletesc al poporului, gandesc si simt ca el". Asadar, Ioan Slavici construieste o opera literara
bazata pe cunoasterea sufletului omenesc, cu un puternic caracter moralizator, conceptia lui
literara fiind un argument pentru iubirea de oameni.
Ana, personaj secundar, este sotia cizmarului Ghita, mamă a doi copii, impartaseste acelasi
destin tragic, pentru ca incalca virtuti morale importante, cum ar fi cinstea, corectitudinea si
loialitatea fata de sotul ei, pe care il insala cu Lica.
Portretul fizic, realizat direct de catre narator, simbolizeaza fondul sau moral in care
tandretea, duiosia si caldura sufleteasca ar fi putut da echilibru caminului ei: "Ana era tanara
si frumoasa [...] frageda si subtirica [...], sprintena si mladioasa."
Trasaturile morale reies in mod indirect din atitudinea, comportamentul si vorbele eroinei.
Avand un fond etic sanatos si intuiţie feminina, ea simte ca Lica este "oarecum fioros la fata"
si-l previne pe Ghita ca "e om rau si primejdios". Atunci cand sotul ei devine ursuz si se
instraineaza de ea si de copii, naratorul omniscient observa starea ei psihologica: "era adanc
jignita [...] si nu putea sa-l ierte pe Ghita pentru lipsa lui de incredere", stiindu-l un om cinstit
si iubitor de familie, Ana isi face uneori reprosuri ca n-a stiut sa-i fie mereu alaturi si sa-l ajute
in momentele dificile prin care trecea de cand se insotise cu Lica in afacerile necinstite.
Din vorbele ei, se disting, indirect, alte insusiri esentiale pentru firea femeii. Inteligenta si
apriga, Ana este hotarata sa-si apere "linistea colibei" si familia de influenta nefasta a lui Lica,
incercand sa afle ce-l chinuie pe sotul ei: "Ghita!... Nu vorbi cu mine ca si cand ai avea un
copil inaintea ta.

Tu esti barbat si trebuie sa stii ce faci. Te intreb numai; nu vreau sa te descos; tu iti dai seama
daca ai ori nu ai ceva sa-mi spui. Fa cum stii, dar eu iti spun, si nu ma lasa inima sa nu-ti
spun, ca Lica e om rau si om primejdios".
Profund cinstita, ea se sperie atunci cand gaseste in sertarul cu bani o bancnota rupta la un
colt, prevenindu-si barbatul ca hartia apartinuse femeii in doliu, care fusese ucisa in padure si
incearca inca odata sa-l faca sa i se destainuie.
Alte stari interioare se releva in mod indirect din fapte si intamplari ce se petrec la han si in
imprejurimi. Vesela si vioaie la inceput, Ana devine din ce in ce mai trista, fiind ingrijorata de
incidentele de la han si de-a dreptul cuprinsa de disperare in noaptea in care Lica ramasese la

2
Moara cu noroc. Nedumerirea si nesiguranta pun stapanire pe tanara femeie, deoarece nu
recunoaste pe niciunul dintre cei care starnisera de trei ori latraturile cainilor, dar, increzatoare
in sotul ei, se linisteste, gandindu-se ca el stie despre ce e vorba. Desi il iubeste pe Ghita si-i
marturiseste ca tine la el "cu toata inima", este cuprinsa de vraja lui Lica, fiind "oarecum
speriata de barbatia infatisarii lui", mai ales ca si sotul ei o indeamna sa joace cu Samadaul ca
doar "n-are sa-i ia ceva din frumusete". Simtindu-se tot mai instrainata de sotul ei, "Ana cea
blanda si delicata", cum o caracterizeaza direct naratorul omniscient, aluneca rapid spre
prapastia pacatului, inselandu-si barbatul pe care ajunsese sa-l dispretuiasca pentru
slabiciunea si lasitatea lui, gâdnduri pe care le marturiseste Samadaului: "Tu esti om, Lica, iar
Ghita nu e decat muiere imbracata in haine barbatesti, ba chiar mai rau decat asa."
Refuzand sa plece de sarbatori cu batrana si copiii la rude, pentru a putea ramane cu barbatul
ei la carciuma. Cu toate acestea, in timp ce Ghita plecase la Ineu, Ana ii cedeaza Samadaului,
apoi il roaga s-o ia cu el, deoarece se rusina de fapta sa, "nu vreau sa-l mai vad; nu pot sa mai
dau fata cu el!".
Femeia devine o victima iar sfarsitul Anei este inevitabil, Ghita o injunghie in inima, in timp
ce ea striga cu disperare: "Nu vreau sa mor, Ghita!". Cand Lica se apleaca asupra ei, cu
ultimele puteri, Ana "ii musca mana si isi infipse ghearele in obrajii lui", adunand in gestul ei
disperat "ura si dispretul pentru sotul nedemn, setea de razbunare si patima neostoita pentru
Lica, regretul infiorator pentru propriile-i pacate, constiinta vinovatiei si in acelasi timp a
nevinovatiei" (Pompiliu Marcea).
Bun cunoscator al psihologiei umane, al randuielilor rurale, al datinilor, obiceiurilor si
superstitiilor, Ioan Slavici este neîndurator cu cei care se abat de la principiile fundamentale
ale moraiei si-si pedepseste personajele proportional cu greselile savarsite de acestea. Focul
din finalul nuvelei este sugestiv pentru nevoia de a fi purificat locul acela de toate relele ce se
infaptuisera la carciuma Moara cu noroc.