Moara cu noroc

de Ioan Slavici

Opera ”Moara cu noroc”, publicată în anul 1881 în volumul

”Novele din popor”, este o nuvelă psihologică, realistă, prezentând
atât aspecte din societatea ardelenească de la sfârșitul secolului al
19-lea, cât și o analiză psihologică a personajului principal, care se
degradează sub puterea banului.

Tema este constituită de consecințele nefaste pe care setea de

înavuțire le are asupra vieții sufletești a individului. La baza ei stă
convingerea autorului cum că goana după bani distruge echilibrul
sufletesc al omului, generând numeroase rele și ducând la pieire.

Nuvela este de factură clasică, fiind alcătuită din 17 capitole

încadrate de vorbele înţelepte ale bătrânei soacre : ”Omul să fie
mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea
colibei tale te face fericit”. Acest îndemn stă la baza întregii acţiuni,
fixând destinul personajelor în funcţie de respectarea sau
nerespectarea lui.

Perspectiva narativă este obiectivă, realizată la persoana a III-a

de către un narator omniscient, omniprezent, neimplicat în acțiune.
Tehnica punctului de vedere se regăsește în intervenţiile simetrice
ale bătrânei soacre, personaj episodic, dar care exprimă cu
autoritatea vârstei mesajul moralizator al nuvelei.

În expozițiune se conturează dimensiunea spațială a acțiunii:

cârciuma de la Moara cu noroc este aşezată la răscruce de drumuri,
izolată de restul lumii, înconjurată de pustietăţi întunecoase.
Semnele părăsirii anticipează destinul tragic al familiei: vechea moară
”cu lopețile rupte și cu acoperământul ciuruit de vremurile ce
trecuseră peste dânsul” domină cadrul creat de narator. Ghiţă se
dovedeşte la început a fi harnic şi priceput, iar primele semne ale
bunăstării nu întârzie să apară: ”bătrâna privea la câteșipatru și se
simțea întreținută, căci avea un ginere harnic, o fată norocoasă, doi
nepoți sprinteni, iară sporul era dat de la Dumnezeu, dintr-un câștig
făcut cu bine".

Intriga prezintă apariţia lui Lică Sămădăul la cârciumă, şeful

porcarilor şi al turmelor de porci din împrejurimi. Acesta îşi impune
de la început regulile: ”Eu sunt Lică, sămădăul... Multe se zic despre
mine, și dintre multe, multe vor fi adevărate și multe scornite. [...] Eu
voiesc să știu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine
ce zice și cine ce face, și voiesc ca nimeni afară de mine să nu știe.
Cred că ne-am înțeles!?". Deși este conștient de faptul că Sămădăul
reprezintă un pericol pentru el şi pentru familia lui, Ghiţă nu se poate
sustrage influenţei malefice pe care acesta o exercită, şi nici tentaţiei
îmbogăţirii.

În cadrul desfășurării acțiunii, mai întâi, Ghiţă îşi ia măsuri de

apărare împotriva lui Lică: merge la Arad să-şi cumpere două
pistoale, îşi ia doi câini pe care îi întărâtă împotriva turmelor de porci
şi angajează o slugă, pe Marţi, ”un ungur înalt ca un brad". Cu toate
acestea, personajul principal începe să devină mohorât, violent, și să
aibă gesturi de brutalitate neînţeleasă faţă de Ana. La un moment
dat, el ajunge să regrete că are familie, pentru că nu-şi poate asuma
total riscul îmbogăţirii alături de Lică. Prin intermediul monologului
interior sunt redate frământările acestuia: „Ei! ce să-mi fac!? Așa m-a
lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât
voința mea!? Nici cocoșatul nu e însuși vinovat că are cocoașă în
spinare".

Datorită generozităţii Sămădăului, starea materială a lui Ghiţă

este tot mai înfloritoare, dar începe să-şi piardă încrederea în sine. Îşi
îndeamnă soţia să joace cu Lică și distruge imaginea pe care ceilalţi o
aveau despre el, ajungând să fie implicat în furtul de la arendaş şi în
uciderea unei femei şi a unui copil. Reţinut de poliţie, acestuia i se dă
drumul numai pe ”chezăşie". Prin faptul că a jurat strâmb la proces,
acoperindu-i nelegiuirile lui Lică, Ghiţă devine complice la crimă.
Hotărăşte totuşi să-l dea în vileag cu ajutorul jandarmului Pintea, dar
îi va oferi dovezi despre vinovăţia Sămădăului numai după ce îşi va
putea păstra jumătate din sumele aduse de acesta.

Punctul culminant se atinge atunci când Ghiţă, orbit de furie, îşi

aruncă soţia în braţele lui Lică. Speră până în ultimul moment că se
va întâmpla o minune şi că Ana va rezista influenţei malefice a
acestuia. Dezgustată însă de laşitatea lui Ghiţă, care se înstrăinase de
ea şi de întreaga familie, într-un gest de răzbunare, ea i se dăruieşte
lui Lică. Dându-şi seama că soţia l-a înşelat, Ghiţă o va ucide pe Ana.
La rândul său, acesta este ucis de Răuţ, din ordinul Sămădăului, iar
Lică, pentru a nu cădea viu în mâinile lui Pintea, se sinucide, izbindu-
se cu capul de un copac. ”Sancţionarea drastică a protagoniştilor e pe
măsura faptelor săvârşite"(Pompiliu Marcea).

Deznodământul surprinde incendiul care mistuie cârciuma de la

Moara cu noroc în noaptea de Paşti, singurele personaje rămase în
viață fiind bătrâna şi copiii, fiinţele cu adevărat morale. Nuvela se
încheie în mod simetric cu expozițiunea prin vorbele bătrânei, care
pune întâmplările pe seama destinului necruţător: ”Simțeam eu că
nu are să iasă bine; dar așa le-a fost dat!".

Opera ”Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică unică în

literatura realistă, o capodoperă a lui Ioan Slavici.