George Călinescu a fost un scriitor, publicist, critic şi istoric literar, academician român.

Acesta
este considerat drept unul dintre cei mai importanţi critici literari români din toate timpurile alături
de Titu Maiorescu şi Eugen Lovinescu.
 Romanul este specia genului epic in proză, de mare întindere, cu o acţiune ce se desfăşoară
pe mai multe planuri, cu un număr mare de personaje şi un conflict puternic.
Romanul este balzacian şi prin tema moştenirii: competiţia pentru înavuţire prin intrarea în
posesia unei moşteniri cu scopul dobândirii unui statut social, la care se adaugă şi tema
paternităţii, reflectată de titlul iniţial al operei („Părinţii Otiliei”), întrucât fiecare dintre personaje
determină într-o măsură destinul Otiliei, asemenea unor părinţi, exprimând ideea conform căreia
copilul moşteneşte numele, poziţia socială şi starea materială a părinţilor, trasându-i-se astfel în
linii mari destinul.
- Carte-
Naratiunea este realizata la persoana a III-a, realizata in mod obiectiv de catre un narator
omniscient, omnipresent, neimplicat in actiune care controlează evoluţia personajelor ca un
regizor universal.
Romanul alcătuit din douăzeci de capitole, este construit pe mai multe planuri narative, care
urmăresc destinul unor personaje: destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor clanului Tulea, al
lui Stănică Raţiu etc. Un prim-plan al romanului prezintă cele două familii : Costache
Giurgiuveanu impreuna cu Otilia şi clanul Tulea. Mobilul principal al tuturor acţiunilor care se
desfăşoară este moştenirea, averea lui Costache Giurgiuveanu, pe care o vânează
clanulTulea. Eforturile lor sunt canalizate statornic spre înlăturarea Otiliei, fiica vitregă a lui
Costache Giurgiuveanu, fata celei de-a doua soţii, crescută de acesta fără acte de
adopţiune legală.
Alt plan al romanului prezintă destinul tânărului Felix Sima, rămas orfan, venit să studieze
medicina în Bucureşti şi dornic de a face carieră, şi care trăieşte prima experienţă erotică.
Aceasta constituie fondul liric al romanului: iubirea romantică, adolescentină a lui Felix
pentru Otilia, pe care o cunoştea doar din corespondenţa întreţinută. Costache
Giurgiuveanu, unchiul lui Felix, trebuia să-i fie tutore şi să-i administreze bunurile lăsate de
tatăl său, care murise. în casa lui moş Costache, unde va locui, îl cunoaşte pe Pascalopol,
moşier, cu maniere alese, şi clanul Tulea, ce locuieşte în vecinătatea casei lui.
Începutul romanului fixează veridic cadrul temporal („într-o seară de la începutul lui iulie
1909…”) şi spaţial (descrierea străzii Antim, a arhitecturii caselor, a casei lui Costache
Giurgiuveanu, a interioarelor), şi prezintă principalele personaje. Finalul este închis prin
rezolvarea conflictului şi este urmat de un epilog. Simetria începutului cu finalul se realizează
prin descrierea străzii Antim şi a casei lui Costache Giurgiuveanu din perspectiva lui Felix, în
momente diferite, ale existenţei sale.
Acţiunea romanului începe cu venirea tânărului Felix, orfan, absolvent al Liceului Internat din
Iaşi, la Bucureşti, în casa unchiului şi tutorelui său legal, pentru a urma Facultatea de Medicină.
Costache Giurgiuveanu este un rentier avar, care o creşte în casa lui pe Otilia Mărculescu, fiica
sa vitregă, cu intenţia de a o înfia. Aglae o consideră un pericol pentru moştenirea fratelui ei.
Expoziţiunea este realizată în metoda realist-balzaciană: situarea exactă a acţiunii în timp şi
spaţiu, veridicitatea susţinută prin detaliile topografice, descrierea străzii în manieră realistă:
„într-o seară de la începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele zece, un tânăr de vreo
optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean, intra în strada Antim…”.
 Intampinat de Otilia, Felix patrunde in casa unde  îl cunoaşte pe tutorele său moş Costache, un
omuleţ straniu care îi spune bâlbâit: „nu- nu stă nimeni aici, nu cunosc”, pe verişoara Otilia, fata
vitregă a bătrânului, câţiva membri ai familiei Tulea şi pe moşierul Pascalopol adunaţi la un joc
de table. Naratorul îi atribuie lui Felix observarea obiectivă a personajelor prezente. Sunt
realizate portrete fizice ale personajelor prin descrieri detaliate ale vestimentaţiei şi fiziologiei.
Toate aceste aspecte configurează atmosfera neprimitoare a mediului în care urmează să se
integreze Felix, prefigurează conflictul şi cele două planuri narative. Replicile Aglaei anticipează
conflictul succesoral, iar atitudinea protectoare a Otiliei motivează ataşamentul lui Felix.
Intriga se desfăşoară astfel pe două planuri: Felix o iubeşte pe Otilia fiind gelos pe Pascalopol.
Nu poate lua nici o hotărâre în faţa realizării carierei ştiinţifice, pentru care subordonează totul.
Otilia, deşi îl iubeşte pe Felix, îl alege pe Pascalopol, bărbatul matur, generos, înţelegător faţă
de capriciile feminine.
Un alt plan îl reprezintă bătălia pentru moştenirea lui moş Costache- propietar de imobile,
restaurante, acţiuni, care-şi apără banii. Clanul Tulea doreşte succesiunea totală, plan periclitat
ipotetic de înfierea Otiliei. Amânarea înfierii, de dragul banilor pe de o parte şi de teama de
Aglae pe de altă parte, va duce la finalul dramatic al bătrânului prin acţiunea lui Stănică Raţiu,
care într-un plan secundar al romanului urmăreşte de la început să parvină, de aceea trăieşte în
concubinaj cu Olimpia fiica mai mare a Aglaei.
Pretutindeni prezent, divers informat, amestecându-se oriunde crede că poate obţine ceva bani,
Stănică Raţiu provoacă moartea bătrânului avar în momentul în care îi smulge de sub saltea
banii acestuia. Personajul este cel care susţine intriga romanului până la rezolvarea în
deznodământ. Astfel Olimpia rămâne părăsită, deoarece Stănică pleacă cu Georgeta. Aurica
rămâne o nefericită, „fată bătrână” care nu-şi poate face o situaţie, făcând inutil tururi erotice pe
Calea Victoriei. Titi după escapada matrimonială se reîntoarce acasă, legănându-se şi pictând
cărţi poştale, apatia ducându-1 sigur la balamuc alături de tatăl său, Simion Tulea. Felix, deşi
primeşte semne că Otilia îl iubeşte o pierde până în final, fata căsătorindu-se cu Pascalopol.
Felix, părăsit de Otilia, se căsătoreşte şi face carieră devenind profesor universitar. în epilog,
aflăm că Pascalopol i-a redat cu generozitate libertatea Otiliei de a-şi trăi tinereţea, iar ea a
devenit soţia unui conte exotic, căzând în platitudine. Ea rămâne pentru Felix o imagine a
eternului feminin, iar pentru Pascalopol o enigmă.
Finalul romanului îl prezintă pe Felix, care mânat de amintiri se duce pe strada Antim. Casa lui
moş Costache era înnegrită de vreme şi părea nelocuită, cu poarta legată cu un lanţ. El îşi
aminteşte de seara când venise pentru prima oară aici, i se pare că vede capul chel al lui moş
Costache şi-i răsună în ureche cuvintele de atunci „Aici nu stă nimeni”.
Romanul este unul modern, în ciuda tehnicilor realiste preluate de la Balzac şi a creării unor
personaje clasice, atingându-şi scopul de a zugrăvi ideea destinului marcat de paternitate prin
relaţiile dintre personaje şi situaţiilor cu care se confruntă acestea.