Ion

de Liviu Rebreanu

Publicat în anul 1920, Ion este primul mare roman realist obiectiv din
literatura română. Acesta ilustrează viața satului ardelenesc de dinainte
de Primul Război Mondial, în toată complexitatea structurii sale sociale:
cu țărani înstăriți sau săraci(sărăntocii și „bogotanii”), cu intelectualii
satului, reprezințanți ai autorităților austro-ungare.
Geneza romanului o constituie mai multe evenimente la care Rebreanu
a asistat sau care i-au fost povestite. Una dintre sursele de inspirație o
constituie o scenă văzută de scriitor pe colinele dimprejurul satului care
l-a inspirat în mod deosebit și care a constituit punctul de plecare al
romanului. Rebreanu a observat un țăran în haine de sărbătoare care s-
a aplecat deodată și a sărutat pământul, ca pe o ibovnică.
Tema o constituie viața satului transilvănean de la începul secolului XX,
în care demnitatea și locul omului în colectivitate se măsoară în funcție
de avere, respectiv, de pâmânt. Cele două teme centrale sunt: setea de
pământ și iubirea, regăsite în titlurile celor două părți ale romanului și
evidențiind lupta care se dă sufletului eroului.
Structura este simetrică și circulară. Cele două părți ale romanului,
intitulate sugestiv „Glasul pământului” și „Glasul iubirii”, fac referire la
cele două instincte de care este dominat personajul principal, dragostea
pentru pământ și dragostea pentru Florica. Titlurile primului și ultimului
capitol( Începutul și Sfâșitul) dau impresia de operă circulară.
Planurile narative: Primul plan narativ urmărește destinul lui Ion, fiul lui
Alexandru Glanetașu, care a risipit zestrea soției, Zenobia, lăsându-i
moștenire tânărului foarte puțin pământ. Fecior harnic și mândru, Ion,
îndrăgostit de Florica, o fată frumoasă, dar săracă, își va călca pe suflet
și o va seduce pe Ana, fiica lui Vasile Baciu, unul dintre „bogotanii”
satului. Ion o lasă pe Ana însărcinată pentru a obține zestrea fetei. Tatăl
acceptă într-un târziu căsătoria celor doi și Ion va intra în posesia
pământului mult râvnit. Curând, Ana își dă seama de planul lui Ion, iar
după ce naște copilul, aceasta se spânzură. Copilul Petrișor, neîngrijit
cum trebuie, se îmbolnavește și moare. Rămas singur după moartea
fiului său, dar cu o impresionantă suprafață de pământ, Ion va încerca
să își recucerească marea iubire, adică pe Florica. Aceasta se căsătorise
între timp cu George, fostul pretendent la mâna Anei. Ion va fi ucis de
acesta, când, într-o noapte, încearcă să pătrundă în casa lui, știind că
Florica rămăsese singură. Pământul lui Ion va intra în posesia bisericii, în
curtea căreia va fi înmormântat personajul. Al doilea plan urmărește
intelectualii satului, adică destinul familiei Herdelea, alcătuită din
învățătorul Herdelea, doamna Herdelea și cei trei copii ai lor.
Relația protagonistului cu pâmântul este puternic evidențiată de două
scene simbolice și cu semnificații contrare în roman. Pământul este o
sursă a vieții și o patimă. Pentru Ion, a fi înseamnă a avea, a poseda.
Felul în care este tratată tema pământului și viziunea realist-
naturalistică asupra vieții fac acest roman o capodoperă.