Romanul realist - obiectiv, interbelic, cu tematică rurală, R

cu aspect monografic

Ion - L.Rebreanu

Romanul ,,Ion” a apărut în anul 1920, după ce trecuse prin fazele manuscrise
“Zestrea” şi “Ruşinea”, fiind primul roman realist şi obiectiv din literatura română,
fresca satului transilvănean de la începutul secolului al XX-lea.
Tema romanului o constituie problematica pământului în satul ardelenesc de la
începutul secolului al XX lea, prin prezentarea patimii pentru pământ a unui tânăr ţăran şi a
consecinţelor ei tragice. Fiind un roman realist, este surprinsă realitatea veridică, prin absenţa
idealizării personajelor şi a circumstanţelor în care acestea acţionează.
Titlul, alcătuit dintr-un singur cuvânt, este redat prin numele personajului principal,
personaj realist cu o psihologie bine individualizată, care contrazice stereotipia de mecanism a
vieţii satului.
Structura romanului este simetrică, drama lui Ion desfăşurându-se între doi poli
evidenţiaţi de titlurilor celor două părţi: ,,Glasul pământului” şi ,,Glasul iubirii”. Titlurile
celor 13 capitole sunt semnificative, discursul narativ fiind încadrat de un început şi de un
sfârşit: partea întâi - Începutul, Zvârcolirea, Iubirea, Noaptea, Ruşinea, Nunta şi partea a
doua - Vasile, Copilul, Sărutarea, Ştreangul, Blestemul, George, Sfârşitul.
Incipitul romanului fixează câteva repere geografice -Valea Someşului- care apropie
cititorul de spaţiul acţiunii: satul ardelenesc Pripas. Imaginea dominantă este cea a
drumului, care ar putea să aibă şi rol metaforic, romanul înfăţişând drumul vieţii lui
Ion: ,,Din şoseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărăşind Someşul…se desprindea un drum alb
mai sus de Armadia…ca să dea buzna în Pripasul pitit într-o scrântitură de coline”.
Finalul înfăţişează acelaşi drum care, de astă dată, iese din sat, odată cu plecarea
familiei Herdelea: “Drumul…se pierde în şoseaua mare şi fără început…”. Descrierea
drumului în incipit şi în final conferă textului simetrie compoziţională.
Liviu Rebreanu şi-a organizat acţiunea pe două planuri narative care se întretaie.
Primul plan narativ prezintă momente din existenţa ţărănească şi are drept temă problema
pământului, iar cel de-al doilea plan narativ prezintă aspectele din viaţa intelectualilor
satului şi are ca temă problema naţională a românilor transilvăneni. Legătura dintre cele
două planuri narative se realizează prin alternanţă, în timp ce legătura dintre secvenţele
narative se face prin înlănţuire.
Acţiunea începe într-o duminică de vară, când tot satul era adunat la horă, în curtea
văduvei lui Maxim Oprea. Scena, având rol de expoziţiune, constituie o veritabilă pagină
monografică din Pripas. Printre tinerii aflaţi la horă se află şi Ion al Glanetaşului, flăcău
harnic, dar sărac întrucât tatăl său îşi înstrăinase pământurile, iar Ion iubea cu patimă
pământul, încă de când era copil, acest motiv constituind intriga. Soluţia pentru a dobândi
râvnitele loturi, ar fi căsătoria cu Ana, urâţica fată a bogatului Vasile Baciu.
Desfăşurarea acţiunii - primul capitol “Începutul” înfăţişează scena horei, când Ion
încearcă să şi-o apropie pe Ana, cu toate că tatăl acesteia îl dispreţuia şi cu toate că Ana fusese
sortită lui George Bulbuc, un fecior avut din sat. Ion îşi dă seama că astfel va pierde iubirea
Floricăi ,,fata văduvei lui Maxim Oprea, cu care se ţinuse până acuma”, dar Florica nu avea
pământul pe care Ion şi-l dorea cu ardoare.
În aceeaşi seară, ruşinat din pricină că Baciu îl făcuse “sărăntoc”, Ion îl provoacă pe
George pe care îl bate cumplit la cârciuma lui Avrum. Cel mai indignat de fapta lui Ion este
preotul Belciug, dar familia învăţătorului Herdelea este de partea feciorului.
În toamnă, îmboldit de ,,glasul pământului”, tânărul săvârşeşte un gest necugetat:
fură o brazdă de pământ din lotul vecinului său, Simion Lungu şi este condamnat la două
săptămâni de închisoare. Astfel, de frică, începe să o viziteze mai des pe Ana, ca în timpul cât
lipseşte el să nu fie dată lui George. Aproape de Crăciun, acesta rămâne până spre dimineaţă,
având sentimentul că a triumfat. Ana îi mărturiseşte lui Ion că este însărcinată, iar acesta îşi
încetează vizitele, spre suferinţa fetei.
Când Vasile Baciu află adevărul, o bate cumplit pe Ana şi numai intervenţia satului o
salvează din mâinile tatălui care părea că şi-a pierdut minţile. După lungi discuţii, Ana este
trimisă de tatăl său la Ion acasă, iar acesta este silit să le dea tinerilor căsătoriţi toate
pământurile şi cele două case. În vară Ana îl naşte pe Petrişor, iar iarna Florica se mărită cu
George Bulbuc, spre surprinderea tuturor. La nuntă, Ana îşi dă seama că Ion o iubeşte pe
Florica şi hotărăşte să se spânzure. Însă de la înmormântarea Anei, Ion înţelege că singura lui
legătura cu pământul primit de la socrul său, drept zestre pentru Ana, era Petrişor. Dar, în
timp ce bărbatul se află la închisoare, copilul se îmbolnăveşte, iar doctorul, chemat prea
târziu, nu-l mai poate salva - punctul culminant.
Deznodământul este previzibil: într-o noapte, George se întoarce de la pădure pe
neaşteptate şi-l surprinde pe Ion în curtea sa, venind la Florica. În mod simbolic, George îl
loveşte cu o sapă, unealtă specifică muncii pământului, ucigându-l. Ion este înmormântat în
curtea noii biserici, acestui lăcaş urmând să-i rămână pământurile lui Ion. George este dus la
închisoare, iar hora satului prezentată în final este la fel de aprinsă ca şi cea de la începutul
romanului, întrucât viaţa merge înainte.
În al doilea plan narativ, intelectualii satului trăiesc aproape la fel de greu ca şi
ţăranii: doamna Herdelea, soţia învăţătorului, reuşeşte prin mari eforturi să păstreze aparenţele
unui trai răsărit şi să-şi mărite fetele. În cele din urmă, din cauza lipsei de bani, mobila
învăţatorului, cumpărată în rate, este scoasă la licitaţie.
Învăţătorul Herdelea este mutat cu slujba şi intră în conflict cu autorităţile maghiare,
deoarece în şcoală trebuia să se predea în limba maghiară. Problemele familiei se agravează
când Herdelea intră în conflict cu preotul Belciug şi este înspăimântat că va rămâne pe
drumuri, deoarece îşi clădise casa pe un teren al bisericii.
În final, la sfinţirea noii biserici din Pripas, toate conflictele se sting; hora, la fel de
aprinsă ca şi cea care deschide romanul, dovedeşte că soarta şi timpul rămân atotputernice.
Personaj eponim, Ion este un personaj monumental, realizat prin tehnica
basoreliefului. Existenţa sa este guvernată de verbele ,,a râvni’’ şi ,,a poseda’’. Este un
exponent al clasei ţărănimii, prin dorinţa de a avea pământ şi totodată este o individualitate
prin modul în care îl obţine.
Roman realist, de tip interbelic, ,,Ion” face parte dintr-o proiectată trilogie pe
tema pământului şi a condiţiei ţăranului, urmărită în toată complexitatea sa. Acţiunea
romanului este dispusă pe două planuri narative, care uneori se derulează paralel, alteori se
intersectează constituind imagini ale aceleaşi lumi, asamblate într-o realitate complexă, care
dă impresia unei viziuni totale şi generează aspectul de monografie a satului transilvănean.
Limbajul operei conţine calităţi specifice unui discurs de factură realistă: precizia,
proprietatea termenilor, claritatea, concizia. Armonizarea conţinutului cu expresia artistică
creează o construcţie polifonică, în ritmuri alternante şi cu tonalităţi variate.
Naraţiunea la persoana a III-a presupune un narator obiectiv, detaşat, omniscient,
omniprezent şi omnipotent, care preferă să se situeze totdeauna de altă parte a baricadei faţă
de lumea pe care o imaginează, pe care o creează. Ca moduri de expunere sunt folosite:
descrierea, naraţiunea obiectivă şi dialogul.
Creator al romanului realist modern în literatura română, Liviu Rebreanu este
autorul care cercetează profunzimile subconştientului: instincte primare, năzuinţele obscure
ale gloatei, chemarea morţii, toate fiind ,,glasuri” care comandă atitudinile personajelor.