Ion

Enunt: Alcatuiti o compunere de 3-4 pagini in care sa

prezentati viziunea despre lume si viata intr-un roman
apartinandu-i lui Liviu Rebreanu.

Liviu Rebreanu este considerat de catre critica literara cel

mai mare creator de viata al literaturii romane, unul dintre
intemeietorii romanului romanesc modern, care se manifesta
artistic in perioada interbelica. Aceasta debuteaza cu volumul
de nuvele « Framantari », proza sa scurta constituind un punct
de pornire pentru amplele scrieri ulterioare. Continuand
traditia catorva romane remarcabile, el este un deschizator de
drumuri in ceea ce priveste scrierile sociale, prin romanele
« Ion » si « Rascoala » si cele de factura psihologica, precum
« Padurea spanzuratilor », « Ciuleandra » sau « Adam si
Eva ».
Romanul « Ion » a aparut in anul 1920, este primul roman
pe care scriitorul l-a publicat, un roman al vietii satului
ardelenesc, din zona Nasaudului, actiunea fiind plasata spre
sfarsitul secolului al XIX- lea. La baza romanului dupa cum
insusi autorul marturiseste stau cateva intamplari pe care
autorul le-a trait sau despre care a auzit, iar apoi le-a
valorificat din punct de vedere literar in romanul sau.
Tema romanului prezinta problematica taranului roman
reprezentativ pentru societatea ardeleneasca de la inceputul
secolului al XX-lea, dominata de suprematia bunurilor
materiale.
Titlul este eponim, format dintr-un singur substantiv
propriu care trimite la personajul principal in jurul caruia se
construieste intreaga actiune.

Crearea romanului a fost precedata de aparitia unor nuvele

precum “Rafuiala”, “Rusinea” care contineau elemente ce vor
fi reluate si dezvoltate in romanul Ion. De asemenea autorul,
in lucrarea « Marturisiri », afirma care au fost sursele de
inspiratie in alcatuirea romanului. La geneza romanului se afla
in primul rand surprinderea unei scene, pe un camp, in care un
taran stiindu-se nevazut a ingenucheat si a sarutat pamantul.
De asemenea un alt element care a contribuit la procesul de
creatie a fost intamplarea din satul natal al autorului Prislop(in
text Pripas) cand o fata Rodovica, a fost batuta de tatl vaduv
pentru ca se daruise celui mai sarac baiat din sat. Ultimul
eveniment din geneza l-a constituit convorbirea pe care a
avut-o cu un taran din sat, Ion Pop al Glanetasului, care
vorbea cu patima despre pamant si considera ca lipsa
pamantului este cauza tuturor problemelor sale.
Romanul are doua parti intitulate sugestiv « Glasul
pamantului » si « Glasul iubirii » si fac referire la cele doua
patimi ale personajului principal ; fiecare dintre parti este
alcatuita din sase capitole, la sfarsit adaugandu-se un capitol-
concluzie. Acestea poarta titluri sugestive, precum
« Inceputu ‘ », « Zvarcolirea », « Iubirea », « Noaptea »,
« Rusinea », « Nunta” si “Vasile », « Copilul », « Sarutarea »,
« Streangul », « Blestemul », « George”, “Sfarsitul ».
 Titlurile capitolelor marcheaza si o anumita gradare a
actiunii. Romanul are o constructie sferoida, bazata pe tehnica
literara a simetriei, incipitul si finalul constand in descrierea
drumului care introduce cititorul in lumea fictiunii, respective
il proiecteaza inapoi in realitatea careia ii apartine. Tehnica
descriptiva pe care naratorul o foloseste este cea a focalizarii
progressive, de la un plan indepartat, catre unul apropiat si la
detalii.
Actiunea romanului este construita pe doua planuri
paralele, dar intre care exista anumite elemente de legatura.
Primul plan este legat de viata satului si evolutia personajului
principal, iar al doilea plan este cel al vietii micii
intelectualitati rurale. Conexiunea este facuta de Ion.
Incipitul ne introduce in lumea satului ardelenesc si de
asemenea prezinta mare parte din personajele romanului,
reflectand si relatiile dintre acestea.Romanul se deschide cu
prezentarea satului, drumului care intra in sat, casa
invatatorului, casa lui Ion Pop al Glanetasului, hora din curtea
vaduvei lui Maxim Oprea. Lui Ion îi place Florica, dar Ana
are pământ, așa că el îi face curte acesteia, spre disperarea lui
Vasile Baciu, tatăl Anei, care se ceartă cu Ion și-l face de râsul
satului, spunându-i „sărăntoc“. Vasile Baciu, om vrednic al
satului, se însurase tot pentru avere cu mama Anei, dar fiind
harnic sporise averea și se gândea să-i asigure fetei zestre
atunci când se va mărita. Ion, flăcău harnic și mândru, dar
sărac o necinstește pe Ana și îl obligă astfel pe Vasile Baciu
să i-o dea de nevastă împreună cu o parte din pământuri.
Obținând avere, Ion dobândește situație socială, demnitate
umană și satisfacerea propriului orgoliu. În celălalt plan,
familia învățătorului Herdelea are necazurile sale. Herdelea își
zidise casa pe lotul ce aparținea bisericii, cu învoirea preotului
Belciug. Relațiile învățătorului cu preotul se degradează cu
timpul, de aceea Herdelea se teme că ar putea pierde toată
agoniseala și i-ar rămâne familia pe drumuri. Preotul Belciug,
rămas văduv încă din primul an, are o personalitate puternică,
este cel mai respectat și temut om din sat, având o autoritate
totală asupra întregii colectivități. Căsătorit cu Ana și așezat la
casa lui, Ion, din cauza firii lui pătimașe, nu se poate mulțumi
cu averea pe care o dobândise și râvnește la Florica. Sfârșitul
lui Ion este năprasnic, fiind omorât de George Bulbuc, care-l
prinde iubindu-se cu nevasta lui. Finalul romanului surprinde
satul adunat la sărbătoarea sfințirii noii biserici, descrie
drumul care iese din satul Pripas, viața urmându-și cursul
firesc.
Din punct de vedere stilistic, Rebreanu allege maniera de
exprimare directa, realist-obiectiva, afirmand ca « e mai usor
a scrie frumos decat a exprima exact ». Se declara astfel un
« creator de viata »intr-o permanenta cautare a « expresiei
exacte »prin care se defineste universul prozei sale. Realismul
sau inoveaza astfel prin capacitatea sa obiectiva de a crea
tipuri umane independente de subiectivitatea creatorului.
Prin arta cu care urmareste obiceiurile si indeletnicirile
oamenilor, romanul lui Rebreanu compune o veritabila
monografie a satului transilvanean, cristalizata din imagini cu
valoare etnografica, inserate in tesatura romanului: hora (jocul
,,Somesana" din tinutul Nasaudului), nunta (in special jocul
miresei), botezul (lui Petrisor), inmormantarea, judecata,
slujba la biserica, toate sunt zugravite in culoarea lor
adevarata, atribuindu-se fiecarui amanunt semnificatia lui
reala. In prezentarea acestei imagini a satului, hora este
insistent ilustrata, inca de la inceputul romanului, ca un bun
prilej de convivialitate (ansamblu de relatii de toleranta intre
persoane sau grupuri apartinand aceleiasi societati), de
armonizare a relatiilor sociale, dar si de conflicte macnite sau
izbucnite cu violenta.
Descrierea horei este o pagina etnografica memorabila. La
hora nu se tinea cont de absolut nimic, toata lumea fiind
prezenta. Ea are loc duminica, in curtea Todosiei, vaduva lui
Maxim Oprea si mamai Floricai. Jocul traditional, prin
vigoarea flacailor si candoarea fetelor, prin pitorescul tiganilor
lautari, reprezinta un act al descatusarii energiilor: ,,Lautarii
isi potriveau zgomotos instrumentele pentru a da de stire
tuturor, si mai ales celor razletiti prin gradina, ca incepe jocul.
Flacaii bateau nerabdatori din calcaie, scoteau cate-un chiot
de veselie si-si aruncau privirile din ce in ce mai des printre
fetele care asteptau cu inima stransa sa fie poftite la hora."
Personajele romanului « Ion » sunt tipologii sociale ale
satului sau micii intelectualitati rurale de la sfarsitul secolului
xix. Sunt personaje de factura realista conturate de autor in
maniera obiectiva si putem observa si tipologii sociale :
taranul bogat- Vasile Baciu, George Bulbuc, taranul sarac- Ion
si tatal acestuia, fata cu zestre-Ana, fata fara zestre-Florica,
carciumarul, invatatorul-Zaharia Herdelea, preotul Belciug.
Aparitia lui « Ion » a fost privita aproape de unanimitatea
criticei ca o data in istoria literaturii romane contemporane si
ca prima mare creatie obiectiva. »(Eugen Lovinescu )