Romanul realist-obiectiv interbelic ”ION”, DE LIVIU REBREANU

Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, fiind autorul romanului realist de tip obiectiv „Ion” și al
romanului de analiză psihologică „Pădurea spânzuraților”.
Apariție: 1920
1.Romanul „Ion”, de Liviu Rebreanu, se încadrează în realism:
 prezența coordonatelor spațio-temporale exacte și veridice.
Reperele spațiale: satul Pripas, Armandia și Năsăud.
Repere temporale: „o amiază dogoritoare de vară”; toamna următoare.
 perspectiva narativă obiectivă.
Această perspectivă narativă presupune o viziune „dindărăt” și o focalizare zero. Naratorul este obiectiv, neimplicat, detașat,
omniscient și omniprezent, știind mai multe decât personajele sale, dirijându-le evoluția ca un regizor universal.
 prezentarea veridică a unor aspecte din satul ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea, personajele care participă la
acțiune sunt tipice, ilustrând diferite categorii sociale din lumea satului precum: țăranii, intelectualii reprezentați de învățător, preot, notar,
judecător, lipsa de idealizarea a vieții sociale rurale, stilul impersonal, sobru, precis și concis, „stilul cenuşiu” (Tudor Vianu).
Specia literară: Roman realist de tip obiectiv cu elemente de modernitate.
Viziunea despre lume înfățișată în romanul „Ion” este strâns legată de concepția autorului despre literatură și menirea ei. În
concepția sa, literatura este creare de oameni și de viață.
2.Temele romanului sunt: problematica pământului (lupta unui țăran sărac pentru a obține pământul și consecința actelor
sale), tema iubirii, tema destinului..
Tema pământului este susținută magistral de două scene reprezentative:
 secvențele din capitolele „Zvârcolirea” și „Sărutarea” în care este pusă în evidență atitudinea personajului Ion în fața
pământului.
3.Elemente de structură și de compoziție
Titlul este dat de numele personajului principal, un exponent al țărănimii(prin dragostea lui pentru pământ), individualizat însă
prin modul în care obține averea.
Structură: Romanul este alcătuit din două părţi: Glasul pământului şi Glasul iubirii, 13 capitole.
Tehnici narative: tehnica planurilor paralele este prezentată viaţa ţărănimii şi a intelectualităţii rurale.
 Contrapunctul (element de modernitate). Sunt prezente conflictele exterioare: Ion-Vasile Baciu, Herdelea-Belciug,
evenimente: nunta Anei, nunta Laurei, iubiri ilegitime: Ion-Florica, Titu-Roza Lang.
Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea drumului care intră şi iese din satul Pripas, loc al acţiunii romanului.
În expoziţiune, sunt prezentate principalele personaje, timpul şi spaţiul, ceea ce conferă veridicitate romanului realist.
Întreaga colectivitate rurală participă la o horă în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea. Simbolic, este vorba despre „o horă a soartei”.
Hotărârea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogată la joc, deşi o place pe Florica cea săracă, marchează începutul conflictului.
Venirea lui Vasile Baciu, tatăl Anei, de la cârciumă la hora, şi confruntarea verbală cu Ion, pe care îl numeşte hoţ şi tâlhar, pentru că
sărăntocul umbla să-i ia fata promisă altui ţăran bogat, George Bulbuc, constituie intriga.
Desfășurarea acțiunii prezintă dezumanizarea protagonistului în goana lui după avere. Dorind să obţină repede mult pământ,
Ion îi face curte Anei, fata unui bocotan, o seduce şi îl forţează pe Vasile Baciu să accepte căsătoria. Sinuciderea Anei nu-i trezeşte lui Ion
regrete sau conştiinţa vinovăţiei, pentru că în Ana, iar apoi în Petrişor, fiul lor, nu vede decât garanţia proprietăţii asupra pământurilor. Nici
moartea copilului nu-l opreşte din drumurile lui după Florica, măritată între timp cu George.
Punctul culminant surprinde momentul în care George îl ucide pe Ion cu sapa, fiind apoi arestat. Florica rămâne singură, iar
averea lui Ion revine bisericii. Deznodământul prezintă momentul sfințirii noii biserici din Pripas (ridicată prin strădania preotului
Belciug). Toate conflictele se sting: hora dovedește că Soarta și Timpul rămân atotputernice.
În planul intelectualității, acțiunea prezintă mai multe evenimente: rivalitatea dintre preot și învățător, între care exista o
dispută pentru supremație în rândul sătenilor, conflictul lui Herdelea cu autoritățile austro-ungare.
Conflictul central din roman este lupta pentru pământ în satul tradiţional, unde posesiunea averii condiţionează dreptul
indivizilor de a fi respectaţi în comunitate. Drama lui Ion este drama ţăranului sărac. Conflictul exterior, social, între Ion al Glanetaşului şi
Vasile Baciu, este dublat de conflictul interior, între glasul pământului şi glasul iubirii. Cele două chemări lăuntrice nu îl aruncă într-o
situaţie-limită, pentru că forţa lor se manifestă succesiv, nu simultan. Se poate vorbi și de conflicte secundare, între Ion şi Simion Lungu,
pentru o brazdă, sau între Ion şi George Bulbuc, mai întâi pentru Ana, apoi pentru Florica. În planul intelectualităţii satului, se manifestă
conflictul naţional, deoarece satul din Ardeal este înfăţişat în condiţiile stăpânirii austro-ungare. Conflictul tragic dintre om și pământ
este provocat tocmai de iubirea țăranului pentru acesta.
Apreciat la apariție de mentorul modernismului, Eugen Lovinescu, drept „cea mai puternică creație obiectivă a literaturii
române”, romanul „Ion” este o capodoperă a literaturii realiste interbelice.