Tudor Arghezi

Aprecieri critice
Psalmii arghezieni sunt monologuri ale celui-care-glasuieste-in-pustiu. () Vocea poetului
este a omului glasuind pe un promontoriu inaintat, adresandu-se Domnului in hau, deci
voce pierzandu-se in pustiu. Nici un raspuns din marele gol. Monologul nu ajunge niciodata
sa devina un dialog. Dar tocmai condamnarea la singuratatea suferita, asumata, arogata a
glasului, ca si imensitatea vidului in care rasuna, confera psalmilor arghezieni patosul lor.
Ei sunt psalmi ai patimii in toate sensurile cuvantului, implicand inversunarile pasiunii si
apasarile patimirii."
(Nicolae Balota - Opera lui Tudor Arghezi, Editura Eminescu, Bucuresti, 1997, p. 149)

S-au spus despre Arghezi toate acele lucruri superficiale si juste ce se observa din capul
locului: ca exprima conflictul intre real si ideal, ca e baudelairian si eminescian, ca e un
creator de limba. Toate aceste aspecte s-ar putea afla la orice alt poet. Universul sau
substantial, sensul de explo-ratie metafizica a viziunilor, intelectualitatea fara cadre
rationale a acestei lirice, iata chestiunile adevarate ()
Cu Flori de mucigai arta lui Arghezi se preface in asa fel incat, formal, putem afirma ca
poezia argheziana autentica, lipsita de orice ecouri straine, aici incepe. () Florile de
mucigai sunt opera de rafinament, de subtilitate artistica, ele presupun un cer al gurii
dedat cu mirodeniile. () in Flori de mucigai, efectul artistic consta in surprinderea suavitatii
sub expresia de mahala. () Cu cat expresia e mai grotesc tipica, cu atat vibratia autentica
e mai surprinzatoare".
(C. Calinescu - Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, Editura Minerva, ed.
a ll-a, Bucuresti, 1982, pp. 808-809, 814)

Aceasta este functia pe care o exercita Arghezi, ca un vraci, a carui putere vrajitoreasca
sta in cuvinte. Cautate la izvoarele parasite ale arhaismelor, ale limbajului bisericesc, ale
lexicului familiar sau periferic s.a.m.d-, cuvintele poetului se organizeaza in raporturi
verbale noi, dupa o logica al carei principiu ascuns este modificarea insasi a constiintei
cosmice care, unita cu factorul timp, determina nelinistea argheziana."
(Serban Cioculescu - Introducere in poezia lui Tudor Arghezi, Editura Minerva, Bucuresti,
1971, p. 208)
Mistica divina a crestinului ortodox Arghezi, naturista si organicista, se releva in planul
transcendentului care coboara in viata, ca intr-un receptacul al divinitatii, manifestata
prin har creator si prin miracolul neintrerupt al fapturilor, de consubstantiala esenta."
(Pompiliu Constantinescu - Tudor Arghezi, Editura Minerva, Bucuresti, 1994, p. 156)
Arghezi e un chinuit, un torturat de nelinisti, de indoieli si de intrebari, un insingurat. La
el e vorba de cunoasterea divinitatii printr-un proces intelectiv () in care era ajutat numai
de mintea lui ca tuciul. O drama de cu totul alt ordin decat alternativa bine - rau,

credinta - necredinta se desfasoara in fata noastra. Firea lui plina de contraste, natura lui
singulara nu puteau da decat o forma de exceptie si extravaganta acestei dezbateri
launtrice."
(Alexandru George - Marele Alpha, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1970, pp. 8l82)

Nicaieri n-am putea gasi o caracterizare, globala fireste, dar mai viguros exprimata, a
acestei estetici decat in insusi dl Arghezi, in poezia sa Testament () Aceasta capacitate de
a transforma veninul in miere, pastran-du-i totusi dulcea lui putere, de a transforma
mucigaiurile, bubele si noroiul in frumuseti inedite, constituie si nota diferentiala a
poetului si principiul unei estetici creatoare de noi valori literare () Putem chiar afirma ca
dl Arghezi reprezinta cea mai mare capacitate de a exprima abstractia prin materie.
Valoarea lui nu sta, asadar, in determinante psihologice, ci in ineditul expresiei, inedit iesit
din o forta neegalata de a transforma la mari temperaturi mucigaiurile, bubele si noroiul
in substanta poetica. Fara intentii ditirambice, putem deci afirma ca cu dl Arghezi incepe o
noua estetica: estetica poeziei scoasa din detritusuri verbale."
(E. Lovinescu - Istoria literaturii romane contemporane, Editura Minerva, Bucuresti, 1973,
pp. 602-604)
In Flori de mucigai spectacolul suferintei umane tutelat, ca in alegoriile medievale, de
prezenta mortii, tipologia de bolgie dantesca, reversul parodic al mantuirii prin suferinta,
scurgerea torturanta a timpului, aliajul sumbru cu terifiantul si grotescul, extensiunea
amanuntului in fantastic, in sfarsit, seraficul amalgamat cu trivialul vietii de puscarie se
impletesc intr-o poezie fals-genuina, croita de urzeala epica si in care limbajul argotic de
mahala circumscrie o stare lirica particulara."
(Mircea Muthu - Dictionar analitic de opere literare romanesti, voi. II, E-L, coordonator:
Ion Pop, Editura Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, 2000, pp. 80-81)

Cu un limbaj substantial innoit (ceea ce inseamna in primul rand un lexic innoit, eliberat
de prejudecata criteriului poeticitatii in selectia lexicala, cu un univers deschis viziunilor
infernale sau grotescului, dominanta poeziei argheziene ramane, totusi, metaforismul
vizionar, identificat chiar cu carnavalescul portretisticii ()Trei par a fi caracteristicile prin
care universul arghezian e opus de obicei celui eminescian: materialitatea limbajului,
componenta ludica a poeticii sale (cu accentul apasat asupra valorii intrinseci a cuvintelor)
si interesul pentru lumea reala, in special in aspectele ei triviale (Flori de mucigai).'
(Ioana Em. Petrescu - Namolul tainelor", in Eminescu si mutatiile poeziei romanesti,
Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989, pp. 105-l06)

"Fara sa se confunde, in totalitatea ei, cu jocul, creatia argheziana marcata, in atatea

dintre momentele sale, de tensiuni dramatice si nelinisti metafizice, il propune totusi ca o
componenta fundamentala a atitudinii creatoare. Ca spatiu de joc cu cuvintele, poezia
angajeaza ipostaza ideala a creatorului (). La modul ideal, trudnicul mestesug al potrivirii
cuvintelor se vrea joc liber, de-a lumea si cu lumea: o lume adaptata pe statul mic al

jucariei si comportand astfel toate libertatile de manipulare si transformare din partea

artizanului-jucator."
(Ion Pop - locul poeziei, Editura Cartea Romaneasca,Bucuresti, 1985, pp. 102-l03)
"Un amestec de sublim si urat este propriu stilului poetic al lui Arghezi, in sectiunea
stratului poetic central uratul fiind pragul de jos al elanului spre inaltimile sublimului, in
viziunea poetica a uratului sacru.'
(Eugen Todoran - .Uratul sacru in poezia lui Tudor Arghezi", in voi. Sectiuni literare,
Editura Facla, Timisoara, 1973, pp. 293-294)