ION TALOS-“Miorita si vechile rituri funerare la romani “

‘Miorita’ s-a zamislit in regiunea intercarpatica a Romaniei, fiind interpretata sub forma de colind ,pe
parcursul sarbatorilor de iarna. Contaminate cu alte motive folclorice, in regiunea centrala a
Transilvaniei, s-a dezvoltat versiunea fata de maior , iar in Muntenia si Moldova s-a transformat in
balada.

Date fiind calitatile exceptionale ale acestei creatii-unicitatea,paradoxul si valentele artistice ale versiunii
finale, problema creatorului a starnit un interes aparte in randul celor preocupati de subiect. S-a afirmat
ca Miorita, la fel ca toate creatiile literaturii populare, este opera colectiva a poporului. Aceasta
conceptie a fost exemplar definita de Vasile Alecsandri atunci cand a gasit de cuviinta, intr-un elan de
entuziasm facil , sa afirme ca : “romanul e nascut poet”. In scurt timp, a aparut o alta teorie situate la
extrema celui dintai : balada Miorita nu poate fi decat o creatie individuala, opera a unui ins inzestrat cu
un talent native iesit din comun. In aceasta categorie s-au grupat toti admiratorii baladei, iar dintre ei s-
au desprins un grup de radicali care au mers pana la nominalizarea unor pseudo-creatori. Cea de-a patra
directie , dezvoltata din teroria evolutiei, a pledat pentru o creatie succesiva.

Cea mai veche variant cunoscuta a Mioritei este o colinda din nord-estul Transilvaniei. Ea a fost
consemnata pe la 1792-1794 , intr-o garnizoana din Bistrita-Nasaud, de catre ofiterul Ioan Sincai, iar
manuscrisul a fost descoperit abia la sfarsitul secolului al XX-lea. Prima variant publicata este o balada
din zona Vrancei , culeasa, se pare, de Alecu Ruso (in muntii Sovejei) in perioada februarie 1846.