Lupu Andreea

Petrea Roxana-Daniela
Română-Franceză, Anul II

CORBUL

Mitologia reprezintă totalitatea miturilor născocite de o națiune sau de un grup de popoare

înnemurite care își focalizează atenția asupra studiului genezei, a evoluției miturilor, a
semnificațiilor și a simbolurilor acestora.

Dacă pentru Blaga ,, Mitologia era istoria zeilor așa cum istoria este mitologia
oamenilor’’, mitul pentru Victor Kernbach în lucrarea ,, Mituri esențiale’’ este ,, o
narațiune tradițională emanată de o societate primitivă imaginându-și explicarea
concretă fie spațial, fie temporal, ce s-au petrecut în existența psihofizică a omului, în
natura ambiantă și în universul vizibil ori nevăzut, în legătură cu destinul condiției
cosmice și umane, dar cărora omul le atribuie obîrșii supranaturale datând din vremea
creației primordiale... .’’ Plecând de la afirmația lui Kernbach, descoperim în cartea lui
Mihai Coman intitulată ,,Mitologie populară românească. Vol.2 Viețuioarele văzduhului’’ o
abordare inedită în ceea ce privește ierarhizarea necuvântătoarelor în funcție de statul lor
anthropologic. Țin să precizez că în cel de-al doilea volum al lucrării sale Coman își
îndreaptă atenția asupra păsărilors sau asupra ,, ființelor umane metaforice’’după cum erau
denumite de C.Levi-Strau.

Volumul ,,Viețuioarele văzduhului’’ din lucrarea ,,Mitologie populară românească’’ ne

prezintă însușirile și întrebuințările date de oameni de-a lungul timpului unor ființe precum:
rața, gâsca, vulturul, corbul, etc.

În dorința de a prezenta una dintre făpturile ce își găsesc o serie de caracteristici în

,,Viețuioarele văzduhului’’, am hotărât să extragem o astfel de creatură din cartea citată, iar
sorțul a căzut pe CORB. Această pasăre prin definiție infernală ne este înfățișată în lucrarea
lui Coman în diferite ipostaze. Un bun exemplu de reținut este caracterul psihopomp al
corbului dat de regimul alimentar al acestuia compus în mare parte din hoituri, ocazional
acesta consumând și boabe, insecte ori ouă. De asemenea, un al doilea aspect de creatură
cernită îi este dat de culoarea penajului care este de un puternic negru închis. În Gorj un
bocet ne descoperă valențele infernale ale acestei păsări, în care moartea ia chipul unei
,,negre cerboaice’’( Ieri de dimineață/ Mi s-a pus o ceață/ Ceața la fereastră/ Și-o corboiacă
neagră,/ Pe sus învolburând,/ Din aripi plesnind,/ Pe min’m-a plesnit,/ Ochi a-mpăienjenit,/
Fața mi-a smolit,/ Buze mi-a lipit).

Continându-ne călătoria prin universul domnului Coman nu putem să nu observăm relația

de antonimie ce ia naștere între imaginea cucului și cea a corbului. De asemenea, din aceeași
sferă de influență desprinzându-se și motivul înfruntării dintre cei doi. Cucul în opinia lui
Mihai Coman este o pasăre ,,curată ‘’ ce vestește binele pe când corbul este un adjuvant al
mefistofelului ce prevestește răul. În plus Ov.Bârlea susține faptul că ,,dacă aceasta
croncănește când zboară deasupra unei ființe, aceea va muri’’. Atributele funerare ale
corbului sunt explicate de legende prin invocarea unor greșeli săvârșite de acestea în acel illo
tempore de care vorbea Călinescu la un moment dat. O astfel de greșeală o întâlnim în
vremea potopului lui Noe. Astfel se spune că după terminarea hazardului Noe a trimis corbul
să caute pământul, rugândul să-i dea de veste de îndată ce-l va găsi. Acesta a găsit pământ,
dar din lăcomie s-a oprit să se înfrupte din câteva hoituri ce zăceau pe un mal. Așa că acest
corb după ce a năsocotit ruga lui Noe a primit după faptă și răsplată fiind blestemat să-și
schimbe culoarea penelor în negru (el care până atunci având penele albe), să caute mereu
numai leșuri din care să se hrănească, să clocească ouăle în anotimpul cel mai rece al anului
și să bea apă numai din ploaie si rouă. Astfel, corbul este condamnat să ocupe o poziție
existențială marginală: se hrănește din hoituri (adică folosește materia putredă, pe care
clasificările populare o situează la polul opus hranei normale) și se înmulțește după un
„calendar” nefiresc înmulțirii celorlalte viețuitoare, fiind menit să își clocească ouăle în
anotimpul cel mai friguros, mai exact în luna lui Făurar, când durata zilei nu este incă prea
mare, și nici timpul prea cald, dar care, la eclozarea puilor în martie-aprilie, va găsi din
abundență hrana specifică constituită din cadavrele mamiferelor din timpul iernii geroase și
din resturile lor care își fac apariția după topirea zăpezii. Datorită acestui ciclu de înmulțire
în anotimpul hivernal, ouăle corbului dobândesc o coajă tare, rezistentă, care nu crapă decât
în condiții extreme, în iernile foarte geroase.

Pe lăngă imaginea lugubră creionată în mințile noastre de rândurile domnului Coman, Jean
Chevalier și Alain Gheerbrant în lucrarea ,,Dicționar de simboluri’’ ne prezintă și câteva
caracteristici pozitive ale corbului care mai anihilează din figura damnată a viețuitoarei
cernite. Chevalier ne dezvăluie faptul că în China ca și în Japonia imaginea corbului este
asociată cu simbolul gratitudinii filiale doar pentru simplul fapt că acesta își hrănește tatăl și
mama, fiind considerată o pasăre de bun augur. De asemenea, din ținutul Greciei aflăm că
această creatură făcea parte din suita zeului Apollo, căpătand astfel și valențe solare. Din
mitologia scandinavă aflăm că Zeul Odin avea pe umerii săi doi corbi care-i șopteau la urechi
ce se mai întampla în lume. Unul era Hugin-spiritul, celălat Munnin-memoria. În contrast cu
cei doi lupi de la picioarele lui Odin care simbolizau principiul distrugerii, corbii reprezentau
principiul creației. Tot ce pot spune e că studiul lui Chevalier transformă corbul lui Coman
într-un erou solar pentru că el este un ghid pentru cei trecuți în neființă, dar și pentru faptul
că fiind psihopomp descoperă fără greș tainele întunericului după cum ne mărturisește
Coranul în cartea Surei 5:27-31 că aceste viețuitoare ( adică corbii) sunt prezentați drept
făpturile care i-au învătâțat pe oameni să își îngroape morții (Sura 5:27-31). .

Așadar, din cele prezentate mai înainte putem observa că această pasăre are o personalitate
duală. Una negativă care se regăsește destul de frecvent în folclor, dar și în operele unor
artiști precum: Charles Baudelaire care în ,, Les Fleurs du mal,, prin versurile ,,Acestui
agonizant pe care lupul îl pândește/ Și corbul îi veghează urâtul,/Acestui soldat fără vlagă!
Când teama nu-l ocolește/De a avea crucea și mormântul;/Acestui biet agonizant pe care
lupul îl pândește!’’ emană o puternică teamă de luntrea lui Caron; Edgar Allan Poe care în
poezia Corbul își căuta iubita întrebând pasărea cernită : ,,Tu, profet cu neagra pană, vraci,
oracol, sau satană, /Spune-mi, pe tăria bolții și pe Domnul iertător, /Sufletu-ntîlni-va oare, în
Edenul plin de floare, /Cea mai pură-ntre fecioare ? îngerii îi spun Lenore ? /Fata căreia
și-n ceruri îngeri îi spun Lenore?'' Spuse Corbul: Niciodată’’ și un altul este George
Bacovia care prin poezia „Amurg de iarnă” își dezvăluie apetența pentru ținutul tenebrelor.
(Amurg de iarna, sumbru, de metal,/Câmpia albă - un imens rotund -/Vâslind, un corb încet
vine din fund,/Tăind orizontul, diametral.) Imaginea solară a corbului este asemănată cu cea
a unui demiurg sau a unui measger divin asemeni lui Hermes, chiar și cu un ghid al sufletelor
prin tărâmul lui Hades. Aceste două personalități aflate în antiteză sunt susținute de
credințele popoarelor nomade, de vânători și pescari, de viața sedentară și de dezvoltarea
agriculturii. Deci, în majoritatea credințelor ce-l privesc, corbul apare ca un erou solar, adesea
demiurg sau mesager divin. Alte credințe care susțin latura benefică a corbului afirmă că „E
păcat să-l impuști, pentru că are in gură (pe cerul ei) semnul crucii /…/. Cel care-l omoară,
zace un an.” Astfel, semnul crucii este cel care îl sacralizează, făcându-l „pasăre a lui
Dumnezeu“. Revenind la trăsăturile care fac din corb o pasăre divinatorie, ea este înzestrată si
cu puterea de a prevesti ploaia sau viscolul, devenind un animal totem.
Bibliografie

Victor Kernbach, Mituri esențiale

Mihai Coman, Mitologie populară românească. Vol.2 Viețuioarele văzduhului

Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri