Basmul Povestea lui Harap-Alb este o oglindire a vieții in moduri fabuloase,

este mitologie, eticl, filosofie, observație moralá, in care eroii nu sunt numai oameni,
ei anume flinte himerice, animale", care au .psihologia și sociologia lor misterioasă"
(G Callinescu). Criticul George Munteanu consideră textul „un veritabil
bildungsroman fantastic al epocii noastre", deoarece Harap-Alb, personajul principal
al operei, trebuie si stribatá un drum al inițierii, så acumuleze experiență, să se
formeze pentru viața in Jupta cu fortele malefice si să obțină o ințelepciune ca să
capteze filosofia despre viată adevár, dreptate, iubire, prietenie.
”Povestea lui Harap-Alb” , publicată prima oară în revista ”Convorbiri literare”,
în 1877, este o operă epică în proză, de dimensiuni medii, în care realul se împletește
cu fabulosul, este înfățișată confruntarea dintre bine și rău, categorii reprezentate de
personaje simbolice și care se încheie cu victoria binelui.
Personajul este reliefat prin diverse modalități detaliate: caracterizare directá
(euta de scriitor sau de alte personaje) sau indirectă, prin propriile acțiuni, cuvinte,
comportament, gesturi, precum şi prin modalitățile de expunere -narațiune, descriere,
dialog, care au rolul de a individualiza.
Optimist,plin de încredere în sine că va izbuti în ceea ce gândea, se decide să
plece la unchiul său nu înainte de ai cere tatălui său calul armele și hainele cu care a
fost mire deoarece așa fusese Sătui de sfânta duminică drept urmare a milosteniei față
de acesta trăsătură recunoscută și de bătrâna.
La pod, tatăl îmbrăcat în urs să iese în cale încercând să-l sperie dar feciorul să
ne postește asupra lui fără frică dovedindu-și curajul în luptă aici el se desparte de
familie de protecția oferită de tatăl său care sfătuiește să se ferească de omul Roch dar
mai ales de ce îl spăl și dăruiește pielea de urs.
Harap alb da ascultare vorbelor tatălui său și încerca să se ferească de pericole
însă este păcălit de span acceptând să intre în fântână. acum este momentul în care
ajunge robul propriilor sale greșeli prin întovarasirea cu Raul care ii cere să jure
credință și l botează Harap-Alb. acest nume evidențiază dubla persoanalitate a
protagonistului, având o identitate reală (fiul de crai) și una aparentă (sluga Spânului)
numele complet constituie un oximoron care prin contrastul alb-negru sugerează
armonizare a defectelor și a calităților umane conform opiniei criticului Vasile
Lovinescu alăturarea negrului cu albul ar simții Baliza unirea celor două principate
Fiul de crai este supus mai multor probe, care sunt, de fapt, ritualuri de inițiere,
prin are acesta trece de la sacru la profan. Prima misiune este aducerea.,sălătilor" din
grå- dina ursului, încercare ce pare imposibilă, căci el nu are puteri supranaturale,
precum Fat-Frumos din basnul popular, dar pe care o îndeplineşte cu ajutorul Sfintei
Duminici Sta blănii de urs de la tatăl său, câștigând astfel „elixirul de viață lungă,
aspectul vegetal (vasile Lovinescu). În cea de-a doua expediție, eroul trebuie să aducă
cerbul cu pietre prețioase, obținând „piatra filosofală, aspectul mineral", în opinia
aceluiaşi critic.
 Trimis să o aducă pe fata lui Roş Împărat, Harap-Alb ocroteşte în drum nunta
de turnici, primind în dar o aripă ce-i poate servi la nevoie; ajută albinele, făcându-le
un buştihan" pentru care primeşte, de asemenea, o aripă. Spiritul mucalit nu-i lipseşte
lui Harap-Alb, atunci când ii întâlneşte pe cei cinci monştri, personaje alegorice, pe
care el, o intuiție admirativă le recunoaște a fi: Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă,
Păsări-Lăți-Lungilă şi pe care-i câștigă ca aliați. Aceştia au un rol foarte important,
de- oarece îl ajută pe fiul craiului în momente cruciale, câștigànd ,bătăliile" pentru el.
Dialogul cu omul Roş il frământă, știe că a dus-o cu Spânul ,câine-câineşte",
dar că il aşteaptă ceva mai cumplit. Caracterizați direct de împăratul Roş drept .niste
golani" care Îndrăznesc să-i ceară fata aceștia sunt supuși unor probe pe care nu îți dă
banii le vor trece cu succes, reuşind să câștige fata împaratului, care işi ia cu ea „trei
smicele măr”. Un mare spectacol îl reprezintă secvențele alegerii „seminței de mac"
din „nisina mărunțel", când eroul este ajutat de furnici, şi cea a identificării fetei de
împărat cănd ii vine în ajutor crăiasa albinelor.
Ajungând la împărăție, fata îl dă în vileag pe Spân, care se repede „ca un câine
turbat și retează capul lui Harap-Alb". Fata de împărat îi pune capul la loc, îl
înconjoară „cu cele trei smicele de măr dulce", îl stropeşte cu apă vie şi-l trezeşte,
acesta simțindu-se ca după un somn greu. Calul năzdrăvan îl pedepseşte pe Spân,
ridicându-lla cer şi dându-i drumul de acolo.
Moartea fizică îl eliberează pe Harap-Alb de jurământ (protagonistul îi jurase
„cre- dință și supunere întru toate" Spânului, până când „îi muri și iar îi învie", pentru
a fi eli- berat de Spân din fântână), el regăsindu-şi starea de puritate de la început.
Dobândirea cunoștințelor și a experienței este, în definitiv, „tot vina Spânului". Răul
are o funcție morală, pentru că, prin el, feciorul cunoaște lumea. Vorbele calului
subliniază toate acestea: „Și unii ca aceştia sunt trebuitori pe lume câteodată, pentru
că fac pe oaie să prindă la minte".
In final, primind binecuvântarea și împărăția de la Verde Împărat, Harap-Alb şi
taia impăratului Roş au făcut o nuntă mare. Deznodământul este specific basmului
(popu sau cult).
Criticul Vasile Lovinescu, cel care interpretează atât poveştile, cât şi basiman
lansează o perspectivă de abordare mitică, inițiatică: „Povestea lui Harap Allb Conține
un scenariu al inițierii eroului în scopul accederii la împărăției. victoria lui Harap-Alb
și a tovarășilor săi nu este una socială ci reprezinta biruința Fraternitatii spirituale
asupra individualismului omenesc.