BASMUL CULT

ION CREANGA
POVESTEA LUI HARAP-ALB
Basmul cult Povestea lui Harap- Alb a fost publicat în revista Convorbiri literare în 1877. El
aparţine grupului basmelor fantastice. Meritul lui Creangă este că a scos basmul din circuitul folcloric şi
l-a introdus în literatura cultă.
Basmul este o specie a genului epic, de obicei în proză, în cuprinsul căreia se povestesc întâmplări
miraculoase, puse pe seama unor personaje sau forţe supranaturale. Finalul basmului aduce totdeauna
victoria binelui asupra răului. Basmul cult a copiat modelul popular, imitând relaţia de comunicare dintre
povestitor şi ascultători, dar textul este scris de un autor ce poate fi identificat.
Basmul popular şi cel cult au o serie de elemente comune, dar şi unele care le diferenţiază. Este
comună evoluţia narativă , care se poate reduce la o schemă conform căreia în situaţia iniţială se
manifestă o lipsă. În Povestea lui Harap- Alb lipsa iniţială se manifestă în lumea spre care se îndreaptă
eroul, pentru că împăratul Verde, fratele tatălui său, este bătrân şi are numai fiice, neavând pe cine să lase
la domnie. Lipsa inţială este înlăturată prin acţiunea lui Harap- Alb care pleacă la drum pentru a reface
echilibrul. De asemenea, se întâlnesc personaje specifice basmului popular, care pot fi clasificate astfel :
adversari, ajutoare ( fiinţe, animale, obiecte ), donatori sau furnizori , personaje întâlnite întâmplător şi
care îi dăruiesc eroului un obiect miraculos ce-l va ajuta la nevoie ( de exemplu, crăiasa albinelor ). Eroul
poate avea trăsături omeneşti, cum este cazul lui Harap Alb, dar şi puteri supranaturale.
Basmul poate fi interpretat şi ca un bildungsroman, roman iniţiatic. Structura compoziţională are
ca element constitutiv călătoria pe care o întreprinde Harap-Alb, care devine un act iniţiatic în vederea
formării eroului pentru viaţă.
Conform clasificării lui Tzvetan Todorov din lucrarea Introducere în literatura fantastică, putem
identifica fantasticul de tip fabulos care presupune acceptarea supranaturalului de către cititor. În basmul
popular fantasticul este antropomorfizat, personajele fabuloase, supranaturale, se comportă în general ca
oamenii comuni. În literatura cultă, fantasticul este adaptat estetic. Această particularitate se numeşte
localizarea fantasticului. Prin detalii realiste, lumea fabuloasă coboară într-un plan de existenţă care
poate fi localizat geografic şi istoric. Personajele, de la Harap-Alb la împăratul Roş şi la cei cinci
năzdrăvani, se comportă ca nişte ţărani şi vorbesc graiul moldovenesc.
Titlul basmului indică dubla identitate a eroului pe care o dobândeşte după episodul coborârii în
fântână. Schimbarea identităţii reale ( fiu de crai ) cu cea aparentă ( slugă ), se observă din semnificaţia
numelui pe care eroul îl primeşte de la Spân. Contrastul dintre substantivul „harap”ce înseamnă rob
ţigan, si adjectivul „alb” subliniază falsa identitate a fiului de crai.
Tema basmului este triumful binelui asupra răului. De asemenea , se reiau anumite motive
narative specifice speciei : împăratul fără urmaşi, cifra trei, superioritatea mezinului, călătoria,
animalul năzdrăvan, pădurea-labirint, supunerea prin vicleşug, probele, apa vie şi apa moartă,
demascarea răufăcătorului, pedepsirea acestuia şi căsătoria.
Subiectul
Momentele subiectului corespund acţiunilor realizate de erou . Situaţia iniţială în care este
prezentat eroul si curtea craiului reprezintă expoziţiunea. Primirea scrisorii de la împăratul Verde,
hotărârea fiului mai mic de a-şi încerca şi el norocul şi întâlnirea cu Spânul constituie intriga. Probele pe
care le trece Harap- Alb împreună cu prietenii săi alcătuiesc desfăşurarea acţiunii. Punctul culminant
constă în demascarea Spânului şi recunoaşterea meritelor adevăratului moştenitor. Prin deznodămât se
reface echilibrul iniţial şi are loc răsplata eroului prin moştenirea tronului şi căsătoria cu fata impăratului .
Scrisoarea primită de împăratul Verde, care are nevoie de moştenitori, deoarece are numai fete,
este elementul care declanşează situaţia iniţială şi determină plecarea în călătorie. Călătoria nu se poate
realiza la întâmplare, ea trebuie pregătită. Pentru că s-a arătat milostiv cu bătrâna cerşetoare care era de
fapt Sfânta Duminică, eroul primeşte de la ea sfaturi care îl vor ajuta să-şi îndeplinească misiunea. Pentru

1
a izbândi, el trebuie să ia calul, hainele şi armele tatălui său, realizându-se astfel un transfer de calităţi de
la tată la fiu. Se regăseşte şi motivul calului năzdrăvan din basmele populare. Calul nu este un animal
oarecare, el are puteri supranaturale, vorbeşte şi poate zbura, iar ademenirea lui nu se poate realiza decât
cu o tavă de jăratic.
Prima probă la care este supus eroul este înfrângerea tatălui deghizat în urs care se află sub podul
ce desparte împărăţia de lumea necunoscută. Mezinul trece această probă cu ajutorul calului năzdrăvan.
Trecerea podului este urmată de rătăcirea în pădurea –labirint. Pentru că este încă imatur, încalcă sfaturile
tatălui său şi, la a treia apariţie a Spânului, se lasă păcălit de acesta care îl angajează ca slugă pentru a-l
călăuzi în acest tărâm neprimitor.
Momentul întâlnirii cu Spânul declanşează conflictul principal şi exterior al basmului. Eroul se lasă
păcălit şi acceptă să coboare în fântână pentru a se răcori. Coborârea îi oferă eroului nu numai un alt
nume, dar şi o altă identitate, cea de slugă. Personajul negativ capătă şi el o nouă identitate, cea de fiu de
crai. Pentru a se putea continua procesul de iniţiere, Harap- Alb este supus de către Spân la trei probe:
aducerea salăţilor din Grădina Ursului, aducerea pielii cu pietre preţioase a cerbului şi aducerea fetei
împăratului Roş pentru a fi soţia Spânului. Probele vor fi trecute cu cu ajutorul personajelor care au rol de
adjuvanţi (cu puteri supranaturale). Primele două probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici. Pentru
înfrângerea ursului îi dă o licoare cu „somnoroasă” pe care o toarnă în fântâna ursului provocându-i un
somn adânc. Pentru pielea cu pietre preţioase a cerbului, Sfânta Duminică îi dăruieşte alte obiecte magice:
obrăzarul şi sabia lui Statu-Palmă-Barbă-Cot.
A treia probă necesită mai multe ajutoare. Drumul spre împăratul Roş îi va aduce o serie de prieteni cu
puteri supranaturale fără ajutorul cărora nu ar fi posibilă îndeplinirea misiunii. Primii adjuvanţi ai săi vor
fi crăiasa furnicilor şi crăiasa albinelor care îi oferă câte o aripă cu puteri magice. Tot prin bunătate şi
toleranţă îi câştigă drept prieteni devotaţi pe cei cinci năzdrăvani: Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă,
Păsări-Lăţi-Lungilă.
La curtea împăratului Roş, Harap-Alb este supus unor noi probe pe care le trece datorită puterii
supranaturale a ajutoarelor sale. Proba focului constă în înnoptarea într-o casă sub care se află un foc din
24 de stânjeni de lemne. Gerilă răceşte casa şi astfel scapă cu viaţă. Proba mâncării şi a băuturii va fi
dusă la îndeplinire de către Flămânzilă şi Setilă. Urmează alegerea macului de nisip care se realizează cu
ajutorul furnicilor. Păzirea fetei împăratului transformată în pasăre pune la încercare atât îndemânarea lui
Ochilă care o vede când se ascunde după lună, cât şi îndemânarea lui Păsări-Lăţi-Lungilă care se întinde şi
o prinde. Următoarea probă, ghicitul fetei dintre trei femei identice, specifică basmului popular, va fi
rezolvată cu ajutorul albinelor.
Fata de împărat impune o ultimă probă: calul lui Harap-Alb şi turturica ei trebuie să aducă „trei smicele
de măr dulce şi apă vie şi apă moartă”. Calul obţine obiectele magice prin vicleşug, furându-le de la
turturică şi astfel fata împăratului Roş este obligată să-l însoţească pe Harap-Alb la curtea împăratului
Verde. Această călătorie reprezintă o nouă probă pentru erou, deoarece trebuie să-şi respecte jurământul
faţă de Spân deşi se îndrăgosteşte de fată.
Punctul culminant al basmului constă în demascarea de către fata împăratului Roş a Spânului şi
restabilirea adevărului. Dar, conform jurământului, Harap-Alb trebuie mai întâi să moară şi apoi să învie
pentru a se elibera de cuvântul dat. Spânul îl acuză că şi-a încălcat jurământul şi îi taie capul. În felul
acesta îl dezleagă de jurământ.Calul este cel care face dreptate şi distruge forţele răului, aruncându-l pe
Spân din înaltul cerului. Decapitarea lui Harap-Alb este una simbolică: are un rol purificator şi
simbolizează iniţierea lui totală. Este înviat de fata împăratului Roş cu ajutorul smicelelor de măr şi a apei
vii şi a apei moarte, care sunt, de asemenea, obiecte magice. Eroul îşi recapată statutul social şi adevărata
identitate, dă dovadă că s-a maturizat şi primeşte, drept recompensă, împărăţia şi pe fata împăratului Roş.
Deznodământul constă în răsplata pe care o primeşte eroul, dar şi în faptul că se restabileşte echilibrul
din lumea basmului prin găsirea unui moştenitor pentru împăratul Verde.
Perspectiva narativă
Naraţiunea, deşi se face la persoana a III-a, nu are caracter obiectiv, deoarece naratorul
omniscient intrevine prin comentarii şi reflecţii, creând acea legătură afectivă dintre el şi cititor.
2
Exprimarea afectivă este marcată de prezenţa interjecţiilor, a exclamaţiilor, a dativului etic. Ea oferă şi
caracterul oral al basmului, deoarece frazele lui Creangă lasă impresia de spunere. Modul de a povesti
al lui Creangă se caracterizează prin ritmul rapid al povestirii care rezultă din eliminarea digresiunilor şi
a descrierilor şi din dramatizarea acţiunii prin dialog. Dialogul are o funcţie dublă: prin el se dezvoltă
acţiunea şi se caracterizează personajele, care se individualizează prin limbaj
Structură/compoziţie
Acţiunea se desfăşoară linear, succesiunea secvenţelor narative şi a episoadelor se realizează prin
înlănţuire. În lumea basmului se intră şi se iese prin formule specifice: iniţiale, mediane şi finale, a căror
funcţie este de a avertiza asupra caracterului fabulos al povestirii.
Formulele iniţiale pregătesc cititorul pentru ideea că ceea ce se va nara este rodul imaginaţiei.
Formulele mediane au rolul de a menţine legătura cu cititorul.
Formulele finale sugerează că totul a fost o născocire, producând ieşirea din timpul şi spaţiul fabulos.
Cele două planuri, real şi fabulos, se întrepătrund în basmul cult deoarece fantasticul este tratat în
mod realist.
Incipitul stabileşte timpul şi spaţiul în care se desfăşoară acţiunea; ele nu au coordonate reale ci vagi,
imaginare. Reperele spaţiale sugerează dificultatea aventurii eroului, care trebuie să călătorească de la un
capăt al lumii la celălalt, simbolizând trecerea de la imaturitate la maturitate. Incipitul, reprezentat de o
formulă specifică basmului, se află în strânsă legătură cu formula finală. Cele două formule marchează
intrarea şi ieşirea din fabulos.
Particularităţi stilistice
Ion Creangă este un povestitor prin excelenţă cu un stil propriu şi inconfundabil. Originalitatea
autorului stă în conceperea scrierii sale ca un mic roman de aventuri, cu multe detalii specifice care
nuanţează mişcările, gesturile şi stările sufleteşti ale personajelor. În felul acesta, personajele şi acţiunile
capătă individualitate, devin de neconfundat. Regeresiunea de la fantastic la real are aceeaşi funcţie de
umanizare, dând un contur realist subiectului de basm.
Umorul face ca fabulosul să coboare pe pământ, să fie umanizat, dar asta nu echivalează cu o
degradare a acestuia. Umorul este realizat prin mijloace diferite cum ar fi : exprimarea mucalită ( „să
trăiască trei zile cu cea de alaltăieri”), ironia, poreclele şi apelativele caricaturale(„ţapul cel roş”,
„Buzilă”), zeflemisirea, diminutive cu valoare augmentativă ( „buzişoare”, „băuturică”), caracterizări
pitoreşti(descrierea celor cinci năzdrăvani), expresii şi vorbe de duh.
În ceea ce priveşte limbajul, Creangă foloseşte limba populară. Totuşi el nu copiază limba
ţărănească, ci o recrează, devenind astfel o marcă a stilului său.