Apărută în anul 1877,a doua jumătate a secolului al nouăsprezecelea sau epoca Marilor Clasici,

opera lui Ion Creangă intitulată “Povestea lui Harap-Alb“ este un basm cult , specie a genului
epic în proză, în care personajele reale sau fantastice sunt purtătoare de valori simbolice, iar lupta
dintre bine şi rău se finalizează de obicei cu victoria binelui. Ceea ce se remarcă mai presus de
orice la basmele lui Creangă este realismul, curent literar. Acestuia i se adaugă planul
miraculos, extraordinar, cele două coordonate (real - ireal) .

Tema operei, pe lângă cea specifică acestei specii literare, şi anume a luptei dintre bine şi rău,
este cea a maturizării mezinului craiului. Ea este prezentă pe tot parcursul acțiunii și este
subliniată în 3 scene importante, fiecare reprezentând câte un stadiu al protagonistului, începând
de la un prinț impodobit cu defecte și caractere umane și sfârșindu-se într-un erou bine definit,
lipsit de defecte, cu o aură mistică.

Scena întâlnirii cu cerșetoarea reprezintă începutul maturizării, eroul primind sfaturile necesare
pentru drumul inițiatic, dar și încrederea necesară pentru a-l începe. De asemenea, întâlnirea
subliniază lipsa de maturitate a protagonistului, încrezându-se imediat în cerșetoare. În plus,
întâlnirea eroului cu cerșetoarea și calul scoate la iveală superficialitatea acestuia. El le acceptă
ajutorul abia după ce ei se demască. Inconsecvența lui Harap-Alb față de cei doi demonstrează
lipsa de maturitate. El le acceptă ajutorul după ce i-a refuzat de doua ori.

Episodul întâlnirii cu Spânul arată toate defectele care îl opresc pe fiul de crai să devină împărat.
El este ademenit de Spân într-un loc prielic și plăcut și este convins prin cuvintele lingușitoare
ale antagonistului să intre în fântână. Acesta ignoră detaliile fântânii prin naivitatea sa și cade în
plasa Spânului. Spânul este un rău necesar, forțându-l pe băiat să reușească prin forțele proprii.
Spânul însă îi lasă o cale de scăpare din promisiunea făcută, demonstrând faptul că acesta îi știa
de dinainte destinul, la fel ca Sfânta Duminică. Acesta îi dă numele de Harap-Alb, numele de
Harap-Alb provinind dintr-un oximoron, harap = slugă de culoare neagră și alb = culoare ce
sugerează caracterul nobil, subliniind astfel complexitatea personajului și trecerea sa spre
maturitate.

În ultima probă inițiatică a eroului, coborârea în Infern, acesta își redobândește condiția de prinț,
obligatorie pentru tranziția înspre împărata. Protagonistul este omorât de Spân, dezlegându-l de
promisiune și este readus la viață de viitoarea lui soție cu apă vie, crenguțe de măr și apă moartă.
Păstrându-și onoarea pe tot parcursul drumului inițiatic, el trece complet spre maturizare,
înflorindu-se într-un împărat demn de tron.

Acţiunea basmului este relatată prin prisma unei perspective narative obiective, de către un
narator omniscient şi omniprezent, a cărui obiectivitate este contestabilă întrucât există
numeroase intervenţii şise poate detecta o anumită opinie asupra protagonistului, acesta
scuzându-i eroului greșelile.

Contextul spaţio-temporal este tipic basmului, reperele fiind vagi, neputând fi determinate.
Întâmplările se desfăşoară într-un timp nedefinit,dar prezent în timpul vorbirii. Încă din incipit,
naratorul plasează actiunea într-un prezent fictiv . Se remarcă şi imprecizia spaţiului, doar
enunțându-se un spațiu generalizat, cum ar fi pădurea ursului sau drumul, dar se recizează clar
acțiunile relatate în împărății. Spre deosebire de basmele populare, nu sunt prezente tărâmuri
strict delimitate ce aparţin forţelor binelui sau ale răului.

Povestea deține două conflicte, ambele cu antagoniștii basmului, Împăratul Roșu și Spânul.
Primul conflict se relatază pe aproape tot parcursul relatării, de la scena fântânei, pană la
eliberarea lui Harap-Alb de sub sclavie. Conflictul cu Împăratul Roșu este îmbracat ca o ultimă
probă în procesul inițiatic și poate fi perceput ca protagonistul folosind cunoștințele adunate pe
parcursul drumul pentru o ultimă etapă.

Incipitul din această relatare este unul abrupt, Ion Creangă precizând intriga în primele două
paragrafe: lipsa de moștenitor a Împăratului Verde.

Finalul povestirii este unul caracteristic basmului: protagonistul a trecut de etape. Aceast basm
se termina, mai exact, cu moștenire tronului și căsătoria protagonistului cu fata Împăratului Roșu.
Acest final este unul închis, bine definit.

Acțiunea este lineară, are o înlănțuire de episoade. Începe cu intriga, menționată mai sus, și cu
eșecul fraților, continuând cu întâlnire cu cerșetoare și pregătirea de drum, urmată de o probă
preinițiatică, realizată de tatăl mezinului, care precedă episodul de la fântână, când protagonistul
este forțat să renunțe la propria sa identitate, luând-o pe cea de Harap-Alb. Urmeză partea
specifică basmului cult, probele inițiatice: cea din Grădina Ursului și cea a cerbului, în care eroul
este ajutat Sfânta Duminica și ultima probă în care Harap-Alb câștigă fata Impăratului Roșu.
Înainte de ultima probă acesta dă dovadă de enumerate calitați: când ajută furnicile și albinele și
când își alege cei 5 camarazi de drum. În această parte el îsi exersează calitâțile de lider și nu se
mai ia după aparențe. Ultima probă este formață din 4 acțiuni separate în care este ajutat de
persoanele întânite pe drumul spre Împăratul Roșu: proba de foc, proba de apă și pământ,
alegerea macului din nisip, identificarea fetei și prinderea ficei Împăratului. După cele 3 probe,
fata Împăratului îi dă și ea o ultimă probă în care Harap-Alb găsește ingredientele necesare
pentru ulterioara sa reînviere. Prin dragostea dezvoltată de fată, ea îl recunoaște pe Harap-Alb în
adevărata sa închipuire și îl demască pe Spân, acesta răzbunându-se și omorându-l pe Harap-Alb.
Fata îl reînvie pe Hrap-Alb cu apă vie, apă moartă și crenguțe de măr. Calul îl omoară pe Spân,
iar eroul reînvie prinț și devine împărat, căsătorindu-se cu fata Împăratului Roșu.

Punctul culminant este atins în momentul în care Harap-Alb se întoarce triumfător la curtea
Împăratului Verde cu domniţa. Spânul este demascat şi drept răzbunare, încearcă să-l omoare pe
Harap-Alb, fără a avea succes, fata de împărat readucându-l la viaţă, marcând astfel dezvoltarea
completă aprotagonistului.

Deznodământul este înfăţişat de refacerea echilibrului în universul imaginar şi nunta tânărului

cu fata împăratului Roş, confirmând atingerea maturităţii.

Anumite personaje, locuri și acțiuni sunt purtătoare de simboluri, caracteristică specifică

basmului cult. Podul semnifică trecerea de la o etapă a vieții la alta, furnica simbolizeaza idealul
de munca, albina este întruchiparea miraculoasă. Fântâna este locul renașterii. Coborârea în
infern conturează o etapă inițiatica, iar un personaj foarte important este omul însemnat, cel care
îl încearcă pe eroul, personaj reprezentat de doua ori în poveste, Împăratul Roși și Spânul.
Personajele create de Ion Creangă sunt diferite reprezentări ale binelui şi ale răului.
Protagonistul beneficiază pe tot parcursul călătoriei sale iniţiatice de ajutoare: fiinţe ce deţin
puteri fantastice (Sfânta Duminică), animale fabuloase (calul, furnicile, albinele), fiinţe himerice
(cele cinci creaturi extraordinare) şi obiecte miraculoase (apa vie, apa moartă). Antagonistul este
cel pe care protagonistul trebuie să-l confruntepentru a evolua.

Harap-Alb dovedeşte o serie de calităţi umane obligatorii pentru a deveni conducătorul unui
tărâm, precum bunătatea, mila adaptabilitatea, curajul, onoarea, respectarea jurămintelor, simţul
reasponsabilităţii. Acestuia nu îi sunt atribuite trăsături neobişnuite, personajul fiind construit
atipic,dar pe un tipar realist.

Spânul, personajul opus din punct de vedere al portretului moral, este dominat de răutate, însă
este un rău necesar, esenţial în acumularea de experienţă pentru crăişor, fapt admis şi de cal. El
poate fi încadrat în tipologia omului viclean, manipulator, expert în arta manipulării.

În concluzie, "Povestea lui Harap-Alb" este un basm cult întrucât prezintă caracteristicile
definitorii ale acestei specii, concentrându-se pe tema luptei dintre bine şi rău, din care biruitor
este binele, și mai ales pe cea a maturizării eroului, prezentând totodată formule, simboluri şi
motive specifice.