Povestea lui Harap-alb

Este o operă prin care autorul prezintă viziunea despre lumea adoptând ca mijloc de comunicare
a ideilor sale tiparul basmului popular. Astfel, în această creație epică întâlnim momentele
convenționale ale subiectului pentru basm: situația inițială de echilibru, întâmplarea care alterează
starea de echilibru, faptele eroului pentru restabilirea acesteia, izbânda eroului, răsplata. Întâlnim de
asemenea personaje fabuloase, fantastice: ființe himerice, animale înzestrate cu puteri
supranaturale, obiecte magice. Antiteza erou-răufăcător este prezentă și aici. Un alt element specific
este compoziția ce are în structura ei formule inițiale, mediane și finale.
Tema operei acesteia o reprezintă înfruntarea dintre bine și rău cu triumful binelui în final. Binele
este reprezentat de tânărul fecior de crai, iar răul de spânul ce vilclean care se folosește de naivitatea
feciorului de crai ca să-l și-l facă rob.
În incipit ni se prezintă o lume aflată în echilibru, fără tensiune deci ori vreun fel de conflict.
Formula inițială este individualizată („Amu cică era odată”) în raport cu formula clasică a basmului
popular („A fost odată ca niciodată”). La curtea craiului vine o scrisoare de la fratele său, Împăratul
Verde, în care acesta din urmă cere craiului să-i trimită pe unul din fiii săi să-l moștenească la tron,
întrucât el are doar fete. Evenimentul acesta constituie intriga. În continuare iese în evidență motivul
superiorității mezinului, căci cei doi fii mai mari ai craiului nu trec proba de curaj a tatălui lor.
Mezinul, pentru bunătatea sa capătă ajutor de la Sfânta Duminică (personaj din categoria
ajutoarelor) și folosindu-se de sfaturile ei (alegerea calului, armele și hainele tatălui său de pe când
era mire) reușeste să treacă proba de curaj a craiului. Încă de pe acum se conturează un profil
deosebit, nou, al eroului de basm. Mezinul nu este un Făt-Frumos, viteaz, înțelept, gata pentru orice
provocare. El este un neinițiat, este naiv, are nevoie de ajutor pentru a se maturiza și pentru a se
învrednici de moștenirea unchiului său. Autorul consideră ca trăsături mai important decât vitejia:
blândețea, mila, răbdarea, prietenia.
În continuare tânărul fecior de crai se aventurează în necunoscut și se rătăcește degrabă în pădure.
În fața sa apare de trei ori, dar sub altă înfățișare, un om spân. Mezinul are o oarecare statornicie și
refuză compania spânului de câteva ori, însă din pricina naivității trage concluzia că aceea ar fi țara
spânilor și acceptă astfel să lase la o parte sfatul tatălui său. Spânul reprezintă antagonistul. Pe
parcurs el se va dovedi un „rău necesar” maturizării eroului. Vicleanul tovarăș în păcălește pe feciorul
de crai ca să coboare în fântână. Spânul își dă arama pe față și smulge de la cel din fântână
jurământul că-i va sluji până când va muri și va învia. Mezinul este botezat Harap-Alb. Numele este
format din doi termeni opuși ca sens. „Harap” înseamnă rob negru, iar „Alb” sugerează originea
nobilă. Noua condiție de rob a eroului, deși de origine nobilă, este datorată lipsei sale de experiență
de viață.
Ajunși la curtea Împăratului Verde, Harap-Alb, ca slugă a spânului, este trimis să îndeplinească
sarcinile stăpânului. El aduce salăți din Grădina Ursului respectiv pielea și capul cu nestamatele ale
cerbului. Pentru acesta probe este ajutat de Sfânta Duminică ce îi dă obiecte magice și sfaturi. A treia
probă, aceea de a o aduce pe fata Împăratului Roș, va presupune la rândul ei alte probe: trei ale
împăratului și trei ale fiicei acestuia. Triplicarea este o trăsătură a basmului cult, forma populară
având o structură simplă. Prin aceasta se remarcă basmul cult, prin amploarea narațiunii.
Pentru probele cestelalte Harap-Alb este ajutat de ființe himerice, ajutoare. El se întovărășește cu
acestea datorită curăției sufletești și prieteniei de care dă dovadă. Astfel, Gerilă îl ajută la proba
camerei încinse, Setilă și Flămânzilă la proba ospățului. Pentru proba alegerii macului de nisip eroul
este ajutat de crăiasa furnicilor ca recompensă pentru respectul ce l-a arătat Harap-Alb când nu a
întrerupt nunta de furnici ce trecea pe pod și a luat-o prin apă. Probele fetei de împărat sunt trecute
cu ajutorul lui Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă, privind paza nocturnă, de crăiasa albinelor privind ghicitul
fetei și de calul năzdrăvan care o întrece pe turturica fetei de împărat.
Pe drumul de întoarcere către curtea Împăratului Verde Harap-Alb se îndrăgostește de fata
Împăratului Roș, dar dovedește stăpânire de sine și nu se dă în vileag. Cu toate acesta fata de împărat
îl demască pe spân. Acesta din urmă consideră că Harap-Alb și-a încălcat jurământul și îl decapitează,
dezlegându-l în felul acesta de jurământ. Calul năzdrăvan îl ucide pe Spân, fata Împăratului Roș îl
învie pe Harap-Alb și astfel situația de echilibru se restabilește, mezinul craiului primindu-și
recompensa: împărăția unchiului său și mâna fetei Împăratului Roș.
Harap-Alb este eroul basmului, protagonistul. El este mezin în casa tatălui său, dar în pofida vârstei,
dovedește calitățile necesare pentru a fi numit un adevărat erou. Harap-Alb nu dobândește pe
parcursul călătoriei însușiri ca: vitejie, puteri supranaturale, ci devine mai milostiv, blând, prietenos.
Situațiile prin care el trece reclama totuși niște aptitudini supranaturale. Pentru acestea, eroul
primește ajutor de la personaje ca: Ochilă, Gerilă, Păsări-Lăți-Lungilă, Flămânzilă, Setilă, care deși au
portrete grotești, dovedesc sinceră loialitate. Autorul subliniază că nu sunt importante acele trăsături
supranaturale pentru ca cineva să iasă din situații dificile cât e important ca sufletul să fie curat și
inima sinceră, căci astfel va căpăta ajutorul necesar.
Personajul prezintă trei ipostaze pe parcursul operei. Prima este aceea de neinițiat – fecior în casa
tatălui său. Este de remarcat că în incipit, eroului nici măcar nu i se menționează numele, sugerându-
se lipsa unor trăsături definitorii. A doua ipostază este aceea de novice, a celui care merge pe drumul
inițierii. Această ipostază începe de la trece podului de la început și ține până în final când spânul îl
decapitează. În deznodământ Harap-Alb este înfățișat inițiat, vrednic de a conduce împărăția
unchiului său.
Eroul dovedește calități psiho-morale excepționale. Astfel, nu deranjează o nuntă de furnici, ci
preferă drumul riscant prin apă. Dovedește bunătate și face un stup albinelor fără stup. Pe drumul de
întoarcere către curtea unchiului său se îndrăgostește, dar se ține tare în fața sentimentelor sale și nu
se dă în vileag, dovedind marea stăpânire de sine în fața iubirii.
Opera de față este un basm prin: momentele tipice ale subiectului, tipologia personajelor
(ajutoare, donatori, răucători), formulele inițiale, mediane și finale, oralitate (dată de folosirea
regionalismelor, de exprimarea afectivă a naratorului, de frazele rimate, de inserarea dativului etic),
tema și motivele dezvoltate(motivul superiorității mezinului, al călătoriei, al probelor etc.). La acestea
se adaugă autorul concret și prezentarea unei viziuni proprii asupra lumii (monarhul luminat, blând,
smerit). Astfe, putem concluziona că opera prezentată se încadrează în specia genului epic: basmult
cult.