Caracterizare Harap-Alb

Basmul cult „Povestea lui Harap-Alb” a apărut în revista „Convorbiri literare”

în anul 1877 și este o sinteză de „realism și fabulos”(G. Călinescu).
Basmul este opera epică în proză, de dimensiuni medii, în care se prezintă lupta
dintre bine și rău, care este încheiată odată cu victoria binelui. Este una dintre cele mai
vechi specii ale literaturii orale care, indiferent de tip, diferă de restul scrierilor
fantastice.
Tematic, lupta dintre bine şi rău înscrie textul în tradiţia populară. Dar, spre
deosebire de specia populară, opoziţia dintre bine şi rău nu mai este atât de clară, aşa
că Spânul depășește simplul statut de antagonist şi devine un „rău necesar” pentru
maturizarea fiului de crai. De altfel, textul se deschide cu o dezbatere asupra binelui şi
răului, nedespărţite în viaţa omului, după cum se exprimă craiul: „În călătoria ta ai să
ai trebuinţă şi de răi, şi de buni.” Treptat, semnificaţiile se adâncesc, iar textul se
transformă în bildungsroman, întrucât acţiunea urmăreşte modul în care Harap-Alb
parcurge un drum al inițierii, la finalul căruia trebuie să treacă într-un plan superior de
existenţă: devine împărat și își întemeiază o familie.
Titlul operei îl are în centru pe erou, personajul eponim, al cărui nume sugerează
parcursul pe care acesta îl va avea de-a lungul desfășurării acțiunii, cât și condiția sa
duală. Secvența ”Povestea lui” se referă la toate întâmplările prin care trece tânărul
pentru a ajunge împărat. „Harap-Alb” este numele pe care i-l dă Spânul atunci când
cei doi fac schimb de identități. Oximoronul redat de simbolurile cromatice ale
cuvintelor ”harap”, persoana cu pielea de culoare închisă și ”alb”, ilustrează opoziția
dintre statutul inferior de slugă și firea, caracterul, educația și apartenența sa nobilă.
De asemenea, acesta fixează ipostaza novicelui supus inițierii.
Conflictul este unul puternic, ce aparține tot universului basmului, fiind unul de
natură exterioară, între forțele binelui și cele ale răului. Acesta are loc între Harap-Alb
și Spân, antrenați pe tot parcursul operei în diverse întâmplări ce duc în final la
biruința celui devenit împărat. Un conflict secundar poate fi considerat cel dintre
Harap-Alb și împăratul Roș, care îl supune pe tânăr la o serie de încercări.
Personajul principal și eponim al operei “Povestea lui Harap-Alb”, de Ion
Creangă, este Harap-Alb. Acesta ilustrează tipul tânărului neinițiat și naiv, care trebuie
să parcurgă drumul spre maturizare. El este un personaj masculin, pozitiv si real, fără
nicio putere supranaturală, element inedit de atipicitate regăsit in basmul cult. Harap-
Alb, reprezentant al binelui, este un personaj rotund, care evoluează de-a lungul
operei. La începutul basmului este doar cel de-al treilea fiu al craiului, neavând un
nume. Acest detaliu sugerează că băiatul nu are o identitate definită, urmând ca prin
parcurgerea drumului inițiatic să capete un nume care îl va distinge de restul lumii.
Tânărul are atât calități, fiind un om bun, milos, loial, curajos, cât și defecte, dând
dovadă de naivitate, incapacitatea de a distinge esența de aparență și nedând ascultare
sfatului părintesc.
O trăsătură a protagonistului care se evidențiază de-a lungul basmului este
naivitatea. O scenă reprezentativă pentru temă este întâlnirea cu Sfânta Duminică în
curtea palatului. Sfânta Duminică apare în fața fiului de crai deghizată într-o bătrână.
Aceasta îi cere să o miluiască, dar băiatul refuză, fiind preocupat de propriile sale
probleme. Băiatul se lasă înșelat de aparențe și crede ca femeia nu ar fi in stare să îl
ajute, având în vedere înfățișarea ei. Bătrâna insistă, punând accent pe faptul că tânărul
nu ar trebui să judece o persoană după o primă impresie. Fiul de crai este vrăjit de
vorbele ei, fiind convins ca în final să îi ofere femeii un ban. Sfânta Duminică îl
răsplătește atunci, în ciuda naivității de care a dat dovadă, pentru milostenia sa. Astfel,
aceasta dovedește faptul că băiatul s-a înșelat în privința ei.
O altă scenă care evidențiază această trăsătură a băiatului este cea de la fântână.
În acest episod naratorul surprinde lipsa de experiență și naivitatea fiului de crai, care
este păcălit de către Spân, ajungând să fie închis într-o fântână. Pentru a scăpa cu viață
de acolo, tânărul îi jură credință Spânului și devine sluga sa, primind numele de
Harap-Alb. Naivitatea protagonistului este evidențiată de către narator, care îl numește
„boboc în felul său la trebi de aieste”, sugerând faptul că fiul de crai este încă un copil
aflat la începutul drumului către maturizare. Astfel, naivitatea băiatului este o trăsătură
specifică vârstei la care se află.
Acțiunea din basm este lineară din punct de vedere cronologică și
pluriepisodică. Autorul folosește tehnica narativă a înlănțuirii și respectă un tipar
narativ specific basmului. Acțiunea pornește de la o situație inițială, de echilibru,
aceea că un crai avea trei feciori și trăiau fericiți împreună. Liniștea este perturbată de
sosirea scrisorii de la Verde-Împărat, fratele craiului, care cere să i se trimită cel mai
vrednic dintre feciori pentru a-i urma la tron. Urmează apoi lupta pentru recuperarea
echilibrului. Mezinul este cel care reușește să treacă de proba tatălui său și pleacă de
acasă. Feciorul încalcă interdicția pe care i-o dăduse craiul, aceea de a se feri de omul
roș și de cel spân. Astfel, acesta ajunge sluga Spânului. Cei doi ajung la curtea
împăratului Verde, unde Spânul îl supune pe Harap-Alb la o serie de probe: aducerea
„sălăților” din Grădina Ursului, a pietrelor nestemate din Poiana Cerbului și aducerea
fetei Împăratului Roșu. Tânărul se întoarce la curtea lui Verde-Împărat cu fata, care îl
demască pe Spân, dezvăluind tuturor adevărata identitate a lui Harap-Alb. În
consecință, Spânul îi taie capul fiului de crai, eliberându-l în acest mod de jurământul
făcut la fântână. Calul îl ucide pe Spân, iar fata de împărat îl învie pe Harap-Alb, cu
ajutorul apei vii, al apei moarte și al celor trei smicele de măr dulce. În final eroul se
căsătorește și este înscăunat împărat, restabilindu-se astfel echilibrul.
În concluzie, Harap-Alb reprezintă un erou atipic pentru lumea basmului, acesta
întruchipând omul simplu, fără puteri supranaturale. Protagonistul reușește să învingă
forțele răului cu ajutorul calităților sale, precum bunătatea, loialitatea, empatia și
datorită prietenilor pe care și-i face de-a lungul operei. Basmul prezintă călătoria
inițiatică a fiului de crai spre maturizare, Harap-Alb fiind un personaj rotund, care
ajunge dintr-un tânăr neexperimentat un demn împărat.