Ion-realism

Realismul este un curent cultural aparut în a doua jumatate a secolului al XIX-

lea în Franța.Operele încadrate în acest curent literar surprind o realitate
neînfrumusetata, veridica, dar valorificata artistic. Romanul „Ion” de Liviu Rebreanu se
înscrie în modelul realismului de tip obiectiv prin teme, tipologia personajului principal
si prin veridicitatea relatarii, spatiul si timpul actiunii fiind precizate constant.
Romanul a fost creat ca urmare a contopirii a trei experiente de viata, dupa cum
marturisea insusi autorul. In tineretea sa, Liviu Rebreanu a fost impresionat de gestul
unui taran care, fara sa stie ca era observat, a sarutat cu evlavie pamantul. De la sora sa
a auzit despre patania unei fete bogate de la tara, alungata de tatal sau, pentru ca se
lasase amagita de un flăcău sarac. Autorul insusi a stat de vorba cu un tanar taran
suparat din pricina saraciei.Pornind de la aceste întâmplări Rebreanu a „încherbălit”
romanul. Acesta înfățiseaza atfel imaginea satului transilvănean de la începutul
secolului al XX-lea, surprinsă în toate aspectele ei: relații de familie, economice și
culturale, opera fiind astfel o frescă sociala a epocii. Satul ardelenesc este transfigurat în
datele lui esențiale, problematica lui fiind reprezentată de naștere, nuntă si moarte, de
obiceiuri, tradiții si mentalitati(condiția femeii, poziția bisericii în sat, de conditia
intelectualului). Personajele sunt reprezentative pentru categorii sociale, sunt complexe
si analizate psihologic.
Din punct de vedere structural, textul are două părți: Glasul pământului și
Glasul iubirii, titlurile sugerând cele două dorințe ale lui Ion: cea de a obține pământ cu
orice preț și cea de a-si implini iubirea.Cele două glasuri se împletesc de-a lungul
operei, cel dintâi fiind constant prezent. Textul este alcătuit din 13 capitole cu titluri
sugestive: „Începutul”, „Sfârșitul”, „Nunta”, „Copilul”, etc. Acestea simbolizează etape
din viețile personajelor principale. De asemenea numărul 13 este aducător de ghinion și
vedem acest lucru în operă.
Incipitul fixează veridic cadrul temporal și spațial lucru ce ajută la obținerea
credibilității.Finalul este închis, conflictul fiind rezolvat, autorul nelăsând loc de
interpretări. Cele două sunt simetrice lucru ce se datorează prezentării drumului care
simbolizează destinul unui personaj. Acesta este personificat cu ajutorul verbelor(se
desprinde, aleargă, se pierde,inainteaza) și sugerează „drumul” vieții lui Ion cu toate
meandrele lui („drumul urcă întâi anevoie până ce-și face loc printre dealurile
strâmtorate, pe urmă însă inaintează vesel, neted [...] apoi cotește brusc pe sub Râpele
Dracului”- secvența face referire la viața lui Ion, înainte de-a obține averea, în scurtele
momente de fericire când o are atât pe Florica cât si averea, dar și la moartea lui
dramatică) . De asemenea, la început drumul „vine” ceea ce sugerează intrarea în
universul fictiv, iar in ultima parte acesta se pierde odată cu încheierea acțiunii.
Liviu Rebreanu ilustrează condiția țăranului de la acea vreme prin intermediul
personajului Ion. Acesta este reprezentativ pentru țăranul sărac, provenind dintr-o
familie care avusese posibilități materiale, datorită zestrei mamei, care însă s-a risipit
din cauza patimei pentru băutură a tatălui său.Complexitatea acestui personaj este dată
de prezența calităților dar și a defectelor, acesta fiind asemănător unui om
simplu,real.Ion este un om harnic, perseverent, inteligent însă este stăpânit de iubirea
pentru pământ. Dorința de a deține pământ provine din faptul că acesta îi conferea
proprietarului un anume statul în lumea satului. Vedem, spre exemplu, că în primul
capitol este specificat că tatăl lui Ion este văzut ca „un câine la ușa bucătăriei”, acesta
dorindu-și să intre în vorbă cu bogătașii, lucru imposibil datorită condiții sale materiale.
Astfel Ion o seduce pe Ana, fata urâțică a lui Vasile Baciu, convins că asa se va
îmbogăți. Lupta lui pentru avere scoate la iveală defectele sale precum agresivitatea,
brutalitatea, prefăcătoria. Observăm ca acesta face orice pentru obținerea averii, apelând
la furt, la violența și cruzime față de femeia care îi aduce satisfacții financiare sau chiar
față de mama sa. În ciuda eforturilor sale de a obține averea visată acesta nu poate fi
fericit în absența iubirii, lucru ce îl apropie pe personaj de omul real.Ion dă dovadă de
egoism prin faptul că nu renunță la Florica, cea pe care o iubește cu adevărat în ciuda
faptului că atât ea cât și el sunt căsătoriți. Ion încalcă astfel din nou legi morale ale
colectivității. Dorința lui de a avea totul, aduce însă cu sine, destinul tragic. Ion este ucis
de către George, final previzibil(deloc surprinzător) având în vedere răul făcut de
acesta.Personajul este, de asemenea, analizat psihologic lucru specific realismului.
Efectul acesteia este impresia că personajul se transferă treptat în persoană, creând în
conștiința cititorului o iluzie ce sporește credibilitatea. O scenă reprezentativă pentru
această idee este cea in care Ion descoperă trupul neînsuflețit al Anei. Vestea sinuciderii
adusă de Zenobia și vederea chipului înfricoșător al Anei au ca efect mai întâi o trăire
spontană, instinctuală.Ion simte șocul ca o „lovitură de ciocan în moalele capului”. Tot
instinctul se manifestă atunci când își acoperă gura cu mâna. (Gestul în sine este
interpretat de către cei care au cercetat limbajul trupului drept o intenție de a ascunde
ceva, ceea ce ne poate determina să speculăm spunând ca Ion a manifestat intenția de a-
și ascunde vina față de Ana. )Conștientul se activează atunci când raportează fapta Anei
la planurile lui de fericire, adică atunci când ajunge la concluzia că ea a procedat bine,
iar el nu își explică cum de a putut sa reziste alături de o femeie atât de urâtă. Supraeul
apare atunci când Ion conștientizează ca atât timp cât trăiește copilul planul său de
îmbogățire pe spinarea lui Vasile Baciu nu este distrus. De aceea, înțelegem că atunci
când naratorul ne spune că „grija de copil” îi ocupă mintea, Ion nu este încercat de
sentimente paterne, ci de interese financiare. Copilul său ia locul Anei ca mobil în
planul de îmbogățire a lui Ion. Ilustrarea psihicului în lucru al personajului îi conferă
acestuia credibilitate.
Detaliile despre tradițiile, obiceiurile și mentalitățile din sat au rolul de a spori
credibilitatea și de a reflecta realitatea de la acea vreme. Reprezentativă pentru această
idee este scena horei. Aceasta se ținea în fiecare duminică, în curtea unui țăran. În
special cei care joacă sunt tinerii iar jocul se desfășoara pe un interval lung de timp.
Hora reprezintă pentru cei necăsătoriți o ocazie de a se simți bine alături de persoane
sex opus, întâlnirile intime între aceștia neputând avea loc în restul timpului. Fetele de
pe margine, care nu au fost poftite la dans, stăteau cu câte un buchețel în mână pentru a-
l oferi celui care le-ar invita la joc. Femeile măritate se deosebesc de celelalte prin
purtarea unei năframe pe cap. Acestea stau și așteaptă, pregătite de dans pentru situația
în care soții lor ar fi avut poftă de dans. Cei mici se amestecă prin horă pentru a se uita
sub fustele fetelor, lucru ce arată curiozitatea lor. Bărbații stau deoparte și discută
diverse subiecte. De asemenea observăm că oamenii se grupează în funcție de avere sau
gradul de cultură pe care îl au. Astfel, Liviu Rebreanu prezintă o parte a vieții din sat
așa cum este ea, fără a deteriora adevărul, fiind credibil. În plus, hora este cea care
deschide si încheie romanul. Acest lucru simbolizează ideea că în ciuda întâmplărilor
ce au avut loc satul a rămas neschimbat iar viața își continuă cursul normal. Chiar dacă
unii au murit alții le-au luat locul iar timpul va acoperi totul, dând uitării cele
întâmplate. Autorul prezintă viața oamenilor conform legilor nescrise ale satului.
Vedem ca tinerii nu-și pot alege singuri partenerul de viață, acesta fiind decis de către
părinți. De asemenea, zestrea joacă un rol important în viața oamenilor, reprezentând un
obiect de negociere. Cei care au avere își permit să își aleagă partener de viață pe cineva
sărac(Zenobia, George Buluc), în timp ce restul nu au această opțiune(Florica, Ion).
Observăm și poziția pe care o ocupă o femeie în cadrul familiei. Aceasta este o
aducătoare de zestre, nascătoare de forța de muncă și un partener de muncă la câmp, pe
lângă treburile gospodărești. Acestea trebuie sa fie obediente față de tată și mai apoi față
de soț, neavând dreptul de a face alegeri proprii.
In concluzie, romanul „Ion” de Liviu Rebreanu asimileaza elemente definitorii
ale esteticii realiste, autorul prezentând destinul personajelor într-un mod veridic,
cititorul fiind convins de autenticitatea evenimentelor prezentate în opera.