 ACUZAREA LUI ION

ION este un personaj complex si extrem de contradictoriu: e o sinteza de tandrete, siretenie si

inteligenta.

Setea de pamant devine la el o patima mistuitoare ce declanseaza o adevarata drama.

De retinut este ca nu dorinta de a avea pamant e condamnabila ,ci mijloacele prin care el incearca
sa-l obtina. Setea mistuitoare pt pamant duce inevitabil la dezintegrarea individului si il
dezumanizeaza pe Ion care devine o bruta , un om cu surfletul pietrificat.

Mandria il orbeste il transforma intr-o fiinta brutala.

 Evolutia gradata a personajului de la om la bruta

Mai intai, modul brutal in care se poarta cu Ana: o bate , o trimite gravida ,inapoi la tatal ei.

Mireasa este apoi negociata ,asemeni unui obiect.

La nunta lui , Ion danseaza doar cu Florica , lasand-o singura pwe Ana, de parca nici nu exista.

Ion o ignora ,chiar si atunci cand urma sa nasca:

Ana vine sa le aduca mancare pe camp si o apuca durerile nasterii, si Ion se poarta ca un
monstru, ne ajutand-o. “Uite toanta dracului , nu stia ca i-a venit vremea sa fete”!

Ion isi loveste mama, nu il mai intereseza nimic , decat pamantul.

Faptele lui Ion sunt condamnabile fara dar si poate. Acest om are o fire patimasa is impulsiva,
care pt a intra in posesia pamantului socrului sau , recurge chiar la violenta.

Mijloacele prin care Ion incearca sa obtina pamantul lui Vasile Baciu sunt necinstite.

Profita de Ana care il iubea si o necinsteste, lasand-o gravida.

In acest moment , cand intervine

Ion ,destinul Anei, al sau ,al lui George si al Floricai se schimba in mod tragic.

Fiul Glanetasului il santajeaza pe Vasile Baciu, tatal Anei pentru a putea pune mana pe
pamanturile sale.

Mandria il orbeste,devine o fiinta brutala. O terorizeaza pe Ana, trimitand-o gravida inapoi la

tata, din viclesug pt ca spera ca Baciu sa cedeze si sa ii dea pamanturile.
Viata acuzatului este ca un cerc vicios. El este un tip egoist, mandru care pt a-si atinge telurile
incalca orice lege morala dar si juridica.

Isi sacrifica dragosta pentru Florica, fata saraca, doar pt a pune mana pe averea Anei.Ion are
autoritate in familie ,chiar si asupra tatalui sau.

O alta acuzatie carei se poate aduce lui Ion este faptul ca a incalcat proprietatea lui Simion
Lungu. Pe motiv ca pamantul aceluia fusese odata al lor , dar tatal sau il vanduse si banii ii
bause.

Ion dovedeste o inteligenta ascutita, o viclenie proceduala si o vointa imensa astfel incat nimic
nu-i rezista. Ion se face vinovat de destinul Anei.

Fiul Glanetasului este o bruta, a distrus destinele multor oameni si e autorul moral al sinuciderii
Anei.

Aceasta find batuta de tatal ei si de Ion , dupa ce afla de la Starvista ca sotul o insela cu Florica
,se spanzura.

Ion este vinovat si de moartea copilului, caruia ,dupa moartea Anei, ii poarta de grija, nu din
sentimente paterne ci din dorinta de a-si pastra pamanturile, deoarece aflase ca dupa moartea
mamei cel care devine maostenitorul pamantului este copilul.

Copilul se imbolnaveste si moare ,spre disperarea lui Ion care vedea in el , garantia pastrarii
pamanturilor lui Vasile Baciu.

Intoarcerea la Florica, acum maritata cu George , contravine moralei. Se retrezeste in Ion

sentimentul iubirii sale pentru Florica. Ion este prins in finalul romanului , de George si omorat ,
chiar sub ochii Floricai.

Inainte sa moara , Ion se taraste pana la poarta , din dorinta de a iesii din curte, pentru a nu o
compromite pe Florica.

Acesta are un ultim gand nobil ,pt Florica , lucru care ne face sa credem ca Rebreanu si-a
simpatizat personajul.

Are o moarte tragica. Faptul ca Ion a vrut sa isi depaseasca propria conditie, de om umil si umilit
, desconsiderat doar pt ca e sarac, nu e condamnabila, ci mijloacele .

Procesul de elaborare al romanului, trecând prin fazele manuscrise

 Zestrea
(titluliniţial al romanului) şi
Ruşinea
(primul capitol al manuscrisului
Zestrea
), a fost îndelungatşi trudnic. Tudor Vianu a lăsat o mărturie asupra tenacităţii impresionante cu
care Rebreanuşi-a dus năzuinţa la capăt:
“Era în 1919, mă întorsesem din război şi Rebreanu îşi regăsisec ă m i n u l l u i , d u p ă c e
t r e b u i s e s ă s e r e f u g i e z e î n M o l d o v a p e n t r u a s c ă p a d e j u s t i ţ i a marţială a
trupelor de ocupaţie. Locuia pe strada Nicolae Bălcescu, în fundul unei curţi,într-o căsuţ1
dărâmat1 de atunci, la doi paşi de casa tot atât de modestă, unde se sfârşise Luchian. Ferestrele
lui Rebreanu, zărite printre copacii curţii, rămâneau luminate în tot timpul nopţii. Mă întorceam
târziu acasă şi o chemare înceată îmi deschidea uşa camerei sărace, despărţită prin două trepte
de bucătăria familiei. Rebreanu scria atunci, a cincea,a şasea oară, romanul Ion. Munca
începea odată cu căderea serii şi continua până la răsăritul zorilor, cu mare abuz de
cafea, de tutun, din când în când cu răcorirea frunţiiînfierbântate. Întreruperea provocată de vizitatorul
nocturn nu părea a-i fi neplăcută…”.
Formula epica dura a romanului este “o replica data atat lirismu-lui semanatoristcat si
atitudinii poporaniste”, predominante in epoca , departandu-se astfel de stereotipuluisemanatorist
care idiliza viata acestuia.Tehnica romanlui este circulara , deoarece incepe cu descrierea
drumului spre satulPripas si cu imaginea satului adunat la hora si se termina cu imaginea satului
adunat lasarbatoarea hramului noii bi-serici si descrierea drumului dinspre satul Pripas.Romanul
este structurat in doua parti sugestive (“Glasul pamantului” s “Glasuliubirii”), capitolele au
titluri-sinteza (“Inceputul”,“Hora ”,“Nunta”, “Nasterea” etc).Actiunea se organizeaza, totusi, in
jurul unei figuri centrale , al unui erou frust si voluntar,al lui Ion.„Ion” este capodopera
rebreniană în care arta romancierului descoperă, cu o rigoareşi sobrietate exemplare, adâncurile
simplităţii, marea poezie epică a miracolului existenţeiesenţiale, şi în care liniştea povestirii şi
echilibrul construcţiei răsfrâng înţelegerea maturăş i a r m o n i o a s ă a o m e n e s c u l u i , d a u
e p i c u l u i s t a t u r a m e m o r a b i l ă d e s i m b o l c o m p l e x ş i substanţial al frumuseţii şi
contradicţiilor lumii şi vieţii reale.Obiectiv, în desfăşurarea lui epică, de frescă socială, romanul
lui Rebreanu este şianalitic prin motivarea psihologică a faptului uman. Prin Rebreanu romanul
românesc seîndreaptă astfel către proza de analiză psihologică remarcabilă în romanele ulterioare
ale luiCamil Petrescu, Cezar Petrescu, H. Papadat Bengescu.
7.personaje si evolutia conflictului: tragismul Ion
este un roman al structurilor sociale ţărăneşti: intelectualitatea satului, în
disputa p e n t r u a u t o r i t a t e , e s t e r e p r e z e n t a t ă d e
preotul Belciug
, şi împovărata familie a
învăţătorului Herdelea
; ţărănimea înstărită, prin
Vasile Baciu şi George
, cea săracă, prin
familia

Glanetaşului
. Romanul, conceput astfel, extinde viziunea epică în toate straturilesocietăţii româneşti, prin
diversitatea cotidianului, prin acumulare de întâmplări îndreptatespre firescul vieţii. În acest
firesc, al vieţii, se constituie o întreagă lume, o multitudine
de p e r s o n a j e , p u t e r n i c i n d i v i d u a l i z a t e . D e t e r m i n a r e a l o r e s t e s o c i a
l ă ; c o n d u i t a î n s ă , particulară, diferenţiază structuri social -umane, potrivit cu
rosturile intime ale fiecărui personaj. Procesul creator al romanului a fost îndelung şi constă
în sudarea într-o viziuneunitară a trei experienţe de viaţă trăită (sărutatul pământului întâlnită şi
la eroul Buteau dinr o m a n u l L a t e r r e a l l u i E . Z o l a ; p ă ţ a n i a f e t e i b o g a t e d e l a
ţ a r ă R o d o v i c a - R u ş i n e a ; convorbirea cu un fecior de la ţară deznădăjduit că n-are pământ
). Eroul principal este Ion
care-şi sacrifică iubirea pentru a intra prin căsătorie în posesia pământului dar acesta nu-iaduce
fericire.

Personajele romanului.
Creator excepţional de viaţă, Rebreanu face să trăiască în romanun impresionant număr de
eroi, fiecare cu individualitatea lui proprie. Pe primul plan, se impune
Ion al Glanetaşului
, care este unul dintre cele mai caracteristice şi mai temeinicrealizate personaje ale
întregii noastre literaturi.
Ion
e un flăcău voinic, deştept, energiccare suferă de sărăcia lui şi care se crede, prin
calităţile enumerate, capabil de o altă soartă.Atitudinea lui Ion e destul de comună, deşi
procedeul său e mai original, fără să fieinedit.
Violenţa
lui e forma pe care o ia, în condiţiile date, o energie exasperată de a nu sefi putut exprima
altfel, într-o societate în care totul îl condamnă pe Ion la supunere, la acceptare, adică
la
mizerie
.Pentru
Ion
, pământul înseamnă situaţie socială, demnitate umană, posibilitatea de amunci cu folos.
Ion
este simbolul unei chemări mistice a pământului, este simbolul omuluicare încearcă să
depăşească starea de mizerie, de inferioritate socială şi morală. Pentru
Ion
,acest
flăcău zdravăn şi harnic
, sărăcia, adică lipsa pământului, e o permanentă suferinţă şi preocuparea cea mare e cum să-
l obţină.Critica s-a ocupat adesea de Ion, încercând să străbată în intimitatea sufletului său,spre a-
i surprinde cu exactitate esenţa. Principalele păreri sunt contradictorii, dovadă cât de
complex
este personajul sub masca simplităţii aparente. Astfel, pentru
Călinescu
,
Ion
esteo
fire instinctivă
, călăuzit de impulsuri elementare,
violent
şi
pătimaş
, pe care nostalgiaFloricăi şi revenirea la ea nu-l pot în nici un fel umaniza:
“În planul creaţiei, Ion e o brută. A batjocorit o fată, ia luat averea, a împins-o la spânzurare şi a
rămas în cele din urmă
cu p ă m â n t u l . C o n ţ i n u t u l l u i a f o s t e p u i z a t ş i i s p r ă v i l e s e n t i m e n t a l e î l s c o t
d i n s f e r a instinctelor oarbe, şi îl duc în lumea conştiinţei, banalizându-l{“.
Pentru Lovinescu, dinc o n t r ă , I o n a r e
“o inteligenţă ascuţită, o viclenie procedurală şi, mai ales o
v o i n ţ ă imensă”
. Descoperindu-i asemenea atribute, Lovinescu îl consideră
“o figură simbolică,mai mare decât natura, ce depăşeşte tendinţa de nivelare a naturalismului”
.Amândouă aceste caracterizări, deşi contradictorii, sunt acoperite cu stricteţe
decomportarea eroului care, fiinţă robustă, împlântat în viaţă cu răd1cini puternice,
îşi areunitatea morală a lui tocmai în principiul contradicţiei. Fiul Glanetaşului era în adevăr
unom primitiv, impulsiv, rudimentar, brutal cu prietenii, cu vecinii, cu nevasta, cu socrul,
cu părinţii, doritor cu orice preţ să se îmbogăţească, dar tot el are, faţă de cei amintiţi şi faţă
dealţii, gesturi de cuviinţă prevenitoare, o disponibilitate spre respect şi omenie,
ilustrată peremptoriu de relaţiile cu familia Herdelea şi în special cu Titu, precum şi
o isteţimenaturală, care, după împrejurări, se manifestă când ca inteligenţă, când ca viclenie.
Desigur,i se pot descoperi şi alte trăsături sufleteşti, toate însă sunt subsumate setei
de afirmare,impulsului nestăvilit de a trăi cu intensitate viaţa.Rebreanu înfăţişează drumul de
viaţă tenebros al eroului său, până când patima îlduce la moarte. De-a lungul acestui drum
sinuos, el îşi revarsă firea în gesturi memorabile,d i n t r e c a r e c e l m a i d i s c u t a t e s t e
s ă r u t u l g l i e i . S ă r u t a r e a l u i I o n e s t e u n a c t d e l u a r e î n posesiune a pământului,
pământul posesiunii, cel pe care îl posedă şi care îl posedă.Dintre figurile feminine ale
romanului,
Ana
, soţia lui Ion, a fost privită, prin naturalucrurilor, mai de aproape, destinul ei fiind legat
de cel al eroului principal.
Ana
este ofăptură
firavă, modestă, blândă
, a cărei
personalitate a fost anihilată
de brutalitatea cucare au tratat-o atât tatăl cât şi bărbatul ei. Rebreanu, prin
comentariul lui direct, cum p r o c e d e a z ă ş i c u a l ţ i e r o i , î i î n t r e g e ş t e p o r t r e t u l ,
prezentându-ne pe scurt drama ei de
orfană de mamă
, crescută chinuit de tatăl său,
Vasile Baciu, om bogat, dar beţiv şizgârcit.
Ea se îndreaptă cu
naivitate şi slăbiciune
explicabilă către Ion, pe care
îl iubeşte
deznădăjduită. Scriitorul o învăluie cu o discretă simpatie, simbolizând prin ea o bună partedin
destinul nefericit al femeii de la ţară
în regimul de
atunci.Î n a c e l a ş i m o d p o t f i u r m ă r i t e t o a t e f i g u r i l e a d u s e d e R e b r e a n
u î n a c ţ i u n e a romanului:
G l a n e t a ş u , Z e n o b i a , G e o r g e B u l b u c , t a t ă l s ă u T o m a , S i m i o n L u n g u , Flori
ca
etc. Pe toate romancierul le-a zugrăvit viu, le-a înzestrat cu atribute proprii.Scriitorul a înfăţişat
realist stratificarea socială a satului.
Drama
însăşi a lui Ion şi asoţiei sale, Ana, îşi are motivare în problematica generată de această
stratificare.

Diferenţierea ţărănimii după starea materială este observată cu luciditate de scriitor,care face din
ea moment cardinal în definirea eroilor şi a situaţiilor. Capitolul prim oferă, înaceastă privinţă,
scene din cele mai caracteristice.Raporturile dintre ţărănimea şi intelectualitatea satului
sunt dominate de aceeaşin e t ă c o n ş t i i n ţ ă a d e o s e b i r i i d e s t a r e s o c i a l ă .
Preotul Belciug, familia învăţătoruluiHerdelea, notarul
privesc spre ţărănime cu o atitudine distantă, caracterizată prin
politeţerece şi zâmbet protector
. Ei nu admit să fie trecută bariera care îi desparte de truditorii gliei; aceştia la rându-le
privesc spre lumea domnilor cu condescendenţă prevenitoare, dediferite grade însă, întrucât
bogătaşii de felul lui
Vasile Baciu
, conştienţi de forţa averii lor sunt mai îndrăzneţi.Preocupările burgheziei săteşti sunt în general
mărunte. În ciuda superiorităţii, pe care o etalează faţă de ţărani, domnii satului se zbat
în nevoi, sunt asaltaţi de greutăţicărora, în situaţia specifică a Transilvaniei de atunci, abia
le pot face faţă, mai ales când auşi
familie numeroasă
cum este cazul învăţătorului
Herdelea
. A c e s t a î ş i m e n ţ i n e g r e u slujba, trece adesea prin momente de
umilinţă,
este obligat la continui compromisuri şi concesii morale, în peregrinările lui prin diferite
sate, pe unde, după bunul lor plac, îl poartăautorităţile.Portretul preotului
Belciug
este realizat de Rebreanu după acelaşi procedeu al împletiriischiţei biografice, cu
observarea comportării eroului în momente semnificative de viaţă, raportate constant la
condiţionarea lor socială.
Belciug
are o
situaţie materială

mai bună
decât Herdelea, el nu este împovărat de greutăţi familiale. Aceste elemente, conjugate cu
oanumită austeritate temperamentală, vizibilă şi în înfăţişarea lui fizică, şi cu
rigorismul p r o f e s i e i , d e t e r m i n ă d i n p a r t e -
i u n s p o r d e p r i n c i p a l i t a t e î n r a p o r t c u o a m e n i i ş i c u autorităţile. De aici
prestigiul lui mai mare în faţa satului.S c r i i t o r u l s u r p r i n d e î n r o m a n ş i p r i n c i p a l e l e
a s p e c t e g e n e r a t e d e l u p t a n a ţ i o n a l ă a românilor transilvăneni în acel moment istoric.
Trei erau
atitudinile caracteristice
: c e a a dezerţiunii trădătoare alături de oficialităţile austro -ungare, reprezentată
prin solgăbirăul
Chiţu
; cea a luptei naţionale în cadrul legalităţii, recomandată şi practicată de avocatul
Victor Grofşoru
; în sfârşit atitudinea dârză, neînduplecată, împinsă până la iredentism, caracteristică
profesorului
Spătaru
. Toate acestea sunt arătate cu limpezime când scriitorulurmăreşte lupta dintre avocatul
Victor Grofşorul
şi
bancherul şvab ungurizat Bela Bek
pentru ocuparea unui loc în parlament rămas vacant prin moartea deputatului român
IonCiocan.
8.tehnici narative, modalitati ale nararii, stilul
Împotriva intenţiei declarate a romancierului de a nu acorda atenţie meşte
ş u g u l u i stilistic, exprimarea este sugestivă. Romancierul foloseşte expresii,
comparaţii potrivite pentru a fixa un peisaj, o situaţie, o atitudine:
În sfârşit se apropia crăciunul. O iarnă urâciosă se zbătea să coboare pe pământ, dar parcă nu
avea încă destulă putere. Văzduhul cernea mereu fulgi leneşi care se topeau până să ajungă jos şi se
prăpădeau în băltoacelede noroi… Ion sosea totuşi ôn toate nopţile, nesmintit. Apoi,
într-o seară răscolită de zăpadă măruntă, veni mai devreme puţin. Casa zăcea în
întuneric, neagră ca un bivol adormit.
Ion
este întâia creaţie epică, de mari dimensiuni, în care se simte pulsaţia vieţii, scriitorul
dovedind că are vocaţia construcţiilor
monumentale.T u d o r V i a n u a p r e c i a r o m a n u l I o n p e n t r u i n t u i ţ i a p s i h o l o g i c ă s i
g u r ă , p e n t r u pasiunile trăite, având o măreţie reprezentativă, iar Rebreanu fiind „un poet al
Ardealului”.L.Rebreanu se distinge in literatura noastra prin realismul viziunii, prin
caracterulsocial al prozei sale, prin arhitectura riguroasa, desavirsita, in marele sale
creatii, prin"darul masiv de a crea viata". (M.Sebastian)