Simbolistica basmului

"O definitie a mitului este greu de dat. si asta pentru ca este ndoielnica gasirea unei singure definitii susceptibila de a cuprinde toate tipurile si functiile mitului n toate societatile arhaice si traditionale''. Conform opiniei lui Mircea Eliade, mitul reda o istorie sacra, el dezvaluie sacralitatea n fapturile zeilor sau eroilor mitici. Deci mitul ar fi o iruptie a sacrului n profan .Aceasta iruptie presupune trecerea printr-un punct de inflexiune care este alegoria, deci printr-un proces de sublimare. Alegoria este o lege obligatorie a mitului pentru ca, n primul rnd, n spatiul profan nu exista termeni cu care sa se descrie o experienta sacra si, n al doilea rnd, pentru ca mitul trebuia sa ascunda profanilor secretele unei astfel de experiente. Mitul si ritualul erau secrete pazite cu strasnicie. Initiatul societatilor arhaice conferea sacralitate tuturor activitatilor si evenimentelor din viata sa." (A.Oisteanu, Gradina de dincolo ). Sub aceasta structura generala, ntarita de caracterul cult al operei " Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creanga, se ascund simboluri profunde, adunate, la fel ca n "Amintiri din copilarie", ntr-o idee esentiala, caci, precum Nica a lui stefan a Petrei, Harap-Alb se angajeaza ntr-o fascinanta aventura initiatica, ntmpinnd aceleasi obstacole si primejdii, cu deosebirea ca, n basm, limitele realului si ale imposibilului sunt n cele din urma nvinse. Pornind de la caracterul mitic al drumului, al cararii a carei origine metaforica s-a pierdut de mult, vorbim de "calea de a face ceva" sau de "drumul vietii" fara sa ne mai gndim la orice aspect material. Conform "Bibliei", viata este o carare sau o calatorie pe o carare "si a umblat Enoh naintea lui Dumnezeu" (Facerea 5.221). "Povatuieste-ma pe cararea poruncilor Tale", "Faclii picioarelor mele este legea Ta si lumina cararilor mele." (Psalmul 118.35,105) ; calea mntuirii sau a oricarei destinatii fiind abrupta si plina de ghimpi "strmta este poarta si ngusta calea care duce la viata."(Matei 7.14). Ca orice alt basm, "Povestea lui Harap-Alb" este n schema epica de baza, o scriere fantastica, respectnd principiul dualiatii, al conflictului bine-rau, personajul confruntndu-se cu mai multe tipuri de rau : neputinta omului de a savrsi fapte eroice, de a stapni timpul si spatiul, fiind nevoit sa apeleze la calul nazdravan; viclenia lumii, reprezentata de Omul Spn, lupta cu fortele naturii, cu ursul, cu cerbul, chiar si cu demonia mparatului Ros, care l supune pe erou la nenumarate ncercari. Un lucru care atrage atentia nca de la nceput este titlul neobisnuit al basmului, caci, conform opiniei lui Vasile Lovinescu, alaturarea negrului (Harap) cu albul, ar nsemna unirea celor doua principii Yin si Yang : fiu al Craiului si nepot al lui Verde mparat, Harap-Alb este ales de soarta sa i reuneasca pe cei doi frati, asa cum doua jumatati ale cercului formeaza ntregul-mitul androginul, caci n plan mitologic, cei doi mparati reprezinta doua principii subordonate unul altuia ce guverneaza o lume primitiva. nsa, principiile Yin si Yang nu sunt singurele care pot explica denumirea eroului, faptul ca fiul de Crai este numit "Harap" =rob corespunde din punct de vedere epic, planului logic: el devine sclavul Spnului; dar si planului spiritual : el devine sclavul propriului sau pacat, " fazele prin care trece relatia de subordonare dintre Harap-Alb si omul spn sunt regasite n relatia om-pacat de-a lungul vietii" (A. Oisteanu, Gradina de dincolo ). Revenind nsa la opera, aflam ca Verde-mparat, ajuns la batrnete si fara a avea descendenti n linie masculina, i scrie fratelui sau, Craiul, cerndu-i unul dintre feciori ca urmas la tron : "Amu cica mparatul acela, aproape de batrnete, caznd la zacare, a scris carte fratine-sau Craiul, sa-i trimita grabnic pe cel mai vrednic dintre nepoti, ca sa-l lase mparat n locul sau dupa moartea sa... ". Aceasta cerere constituie factorul perturbator al situatiei initiale si determina parcurgerea drumului (initiatic) de cel mai bun dintre fiii Craiului, pe lnga motivul mparatului fara urmasi, ntlnindu-se acum si motivul superioritatii mezinului.

Astfel, lund ca premisa caracterul primordial al calatoriei, precum si implicatia sa afectiva, putem interpreta initierea ca fiind drumul pe care eroul l parcurge, de la starea de profan la cea de initiat, trecnd prin mai multe etape prezentate alegoric n basm sub forma unor probe, fiecare superioara celei precedente. Aceste trei probe sunt precedate nsa de o minima proba de curaj pusa la cale de Crai. Mare initiat, devenit initiator, el si supune fiii la o proba fundamentala , esentiala n procesul de initiere : le iese fiilor n cale , mbracat n haina de urs si i ndeamna la lupta, speriindu-i pe fiii sai cei mari care, mndri si orgoliosi, pleaca n calatorie fara nici un fel de pregatiri si se ntorc dupa primul obstacol ntlnit n cale. Mezinul, ranit de cuvintele mustratoare ale tatalui sau, pleaca n gradina sa mediteze. Aici o ntlneste pe Sfnta Duminica, deghizata ntr-o batrna cersetoare. nzestrat cu calitatile cele mai alese, onest si nobil, feciorul ramne uimit n fata calitatilor de clarvazatoare ale acesteia, caci prin capacitatea acesteia de a vedea n viitor si prin cele ce i le spune n legatura cu tot ceea ce se va petrece, feciorul o milostiveste cu un ban, acum legndu-se ntre ei o alianta simbiotica. Lund seama la vorbele acesteia, eroul ia calul, hainele si armele pe care tatal sau le avusese n tinerete, acestea simboliznd nu numai patrimoniul stramosesc, ci si calitatile spirituale ereditare, pe care Craiul, la rndul sau initiat, le-a transmis fiului sau. Gasirea calului tine de metamorfoza sub semnul focului care rennoieste, renvie, purifica acest continut al lucrurilor esentiale, avnd scopul de a dezvalui esenta dincolo de aparenta. Podul, locul unde se desfasoara ncercarea pusa la cale de catre Crai, leaga sfrsitul mparatiei de nceputul unui spatiu enigmatic, nesfrsit, amenintator, plin de paduri si drumuri ntortocheate, ce sugereaza n cod mitologic obstacolele si labirintul. Despartirea tatalui de fiu se face la pod si este una ritualica. Craiul si supune si fiul cel mic la proba curajului, aceasta fiind trecuta cu bine datorita ajutorului primit de la calul nazdravan. ncercarea feciorilor se face la pod, simbolismul trecerii si caracterul sau primejdios fiind specific unui nceput de calatorie initiatica. Craiul le verifica ntr-un fel fiilor sai sentimentele, caracterul, capacitatea de a face fata unei astfel de probe pentru a vedea daca vreunul dintre ei se dovedeste vrednic de a patrunde tainele necunoscutului ce i asteapta dincolo de pod. Simbolismul podului sau al puntii, care ngaduie trecerea de pe un mal pe celalalt, este unul dintre cele mai larg raspndite. Aceasta trecere nseamna si trecerea de la pamnt la cer, de la starea omeneasca la cele supraomenesti, de la contingenta la nemurire, "de la lumea sensibila la cea supersensibila" (R. Gunon). Diferite legende din Europa de Est pomenesc despre poduri de metal pe care eroii le trec unul dupa altul: Lancelot trece un pod-sabie; podul sinvat, cel care desparte, dupa traditia iraniana, constituie un loc de trecere anevoios; el este lat pentru cei drepti, dar ngust ca un tais de sabie pentru cei nelegiuiti. Aceste punti nguste taioase, se reduc uneori la o biata liana subtire. Orientul antic, Vedeniile Sf. Pavel, "Upanisadele", pomenesc despre simboluri asemanatoare. Calatoria initiatica din societatile secrete chineze se realizeaza tot prin trecerea unor poduri: trebuie sa treci podul ("gujias") - fie un pod de aur, nchipuit printr-o fsie de stofa alba, fie un pod de fier de arama, reminiscenta alchimica, fierul si arama corespunznd culorilor negru si rosu, apei si focului, nordului si sudului, principiilor yin si yang. Traditiile Islamului descriu trecerea peste pod sau sirat, adica intrarea n rai care se face trecnd pe deasupra iadului. Acest pod , mai subtire dect ascutisul sabiei, poarta un nume ce aminteste de acela ce desemneaza, n "Coran", cnd calea Iadului, cnd calea cea dreapta pe care o urmeaza credinciosii. n alte traditii continua sa vorbeasca despre un pod cu sapte arce corespunznd fiecare uneia dintre cele sapte ndatoriri: credinta, practica rugaciunii, a pomenii, a postului, a pelerinajului la Mecca, a curatiei rituale si a dragostei filiale. "Cine va fi ncalcat vreuna din ele va cadea din iad" (Dominique Sourdel, in Souj, 188-189, 199, 200). Toate aceste traditii confirma simbolistica podului, loc de trecere si de ncercare. Ele i confera nsa o dimensiune morala, rituala, religioasa. Aducnd aceasta

directie a analizei, putem spune ca podul simbolizeaza tranzitia ntre doua stari interioare, ntre doua dorinte n conflict: el poate indica iesirea dintr-o stare conflictuala. Podul trebuie traversat, ocolirea trecerii nu rezolva nimic. Se cunosc de asemenea numeroase legende cu Podul dracului. Avem multe exemple de acest fel n ntrega Europa si ndeosebi n Franta: celebrele poduri de la Valentr si Saint-Cloud. Denumirea lor ar putea constitui o recunoastere a extraordinarelor dificultati legate de construirea unor asemenea opere de arta, ca si a frumusetii si trainiciei lor. Ca si cum arhitectii si zidarii, incapabili de o asemenea reusita singuri, ar fi avut nevoie de ntreaga iscusinta a lui Lucifer. n jurul acestor poduri s-au tesut nenumarate povestioare si superstitii n care apar pacaliti, rnd pe rnd, dracul si bunul Dumnezeu sau supusii lor. Sufletul celui care trece primul podul trebuie sa apartina diavolului: asta-i plata; altminteri, va trebui sa munceasca degeaba pentru oameni; printr-o sumedenie de tertipuri, el este nsa n cele din urma pacalit. Se mai spune ca primul om care va trece podul va muri pna-ntr-un an. Legendele zugravesc, n orice caz, nelinistea pricinuita de o trecere anevoioasa printr-un loc primejdios si ntaresc simbolistica generala a podului si a semnificatiei lui onirice: o primejdie ce trebuie depasita, dar si necesitatea de a face un pas important. Podul l pune pe om pe cale strmba, unde el ntlneste n mod ineluctabil obligatia de a alege. Iar alegerea facuta l va osndi sau l va mntui. n interpretarea psihanalitica moderna, podurile, asemeni linistitorului Pont St. Benezet, simbolizeaza tranzitia dintr-o stare n alta si oportunitatea pentru schimbare. Partea cea mai apropiata podului reprezinta trecutul, partea opusa un viitor misterios, n timp ce apele care curg pe sub el semnifica haosul mintii inconstiente. nca din antichitate, podurile sugerau niste legaturi: de exemplu ntre viata si moarte. Cnd un pod este greu de traversat, acesta reprezinta dificultatile implicate n respingerea trecutului si nazuinta pentru obtinerea progresului. Reprezentnd un acces spre alt univers, poarta, pragul, podul, trecatoarea , sunt simboluri de factura mitica. Rostul omului este de a se elibera de lumea infernala, de aceea o punte, o trecere, moartea nsasi indica nemijlocit si concret solutia de continuitate a spatiului; de aici marea lor importanta religioasa, deoarece sunt simboluri si totodata vehicule ale trecerii. n credintele romnesti apare des viziunea existentei unei punti foarte lungi, nguste ca muchia cutitului, dedesubtul careia se afla apa infernala. "Legatura ntre lumi si stari ale fiintei, loc al plecarilor si al sosirilor, puntea si podul sunt simboluri ale ambiguitatii care fixeaza fiinta ntr-un spatiu de nesigura tranzitie ".(Doina Rusti) Proba podului este una cruciala n desfasurarea procesului de initiere al tnarului fiu de crai, deoarece este o prima verificare, fara de care el nu ar fi putut demonstra ca este capabil sa-si duca misiunea la bun sfrsit. Tatal este martorul indiscutabil al acestui fapt, el este cel care afirma cu multa siguranta ca Harap-Alb va fi negresit demn de a savrsi aceasta menire: "Fatul meu, bun tovaras ti-ai ales; de te-a nvatat cineva, bine ti-a priit, iara de-ai facut-o din capul tau, bun cap ai avut. Mergi de-acum tot nainte, ca tu esti vrednic de mparat." Trecerea podului este urmata de ratacirea n padurea-labirint, simbol ambivalent, loc al mortii si al regenerarii, caci pentru tnar se va ncheia o etapa si alta va ncepe: "de la un loc i se nchide calea si ncep a i se ncurca cararile". Simbolul padurii, un simbol larg raspndit, altfel dect arborele ca entitate, al unui univers care, ca spatiu exterior, se opune micului univers al tinutului destelenit. n legende si basme padurea este locuita de fapturi misterioase, cel mai adesea amenintatoare care ntruchipeaza toate acele pericole cu care omul tnar trebuie sa se confrunte atunci cnd, n perioada initierii sale, vrea sa devina un om pe deplin responsabil. Padurea ntunecata simbolizeaza o faza a dezorientarii, zona inconstientului, n care omul constient poate patrunde doar sovaind. Lumina care apare n calea personajelor din basme si licareste printre trunchiurile copacilor simbolizeaza speranta n existenta unui loc de refugiu. Padurea nsasi, ca natura salbatica, dezordonata, este perceputa ca neprimitoare si amenintatoare, iar fantezia o populeaza cu fiinte salbatice si duhuri, dar si cu zne care se pot dovedi binevoitoare. Pe de alta parte , pentru oamenii spirituali ea poate deveni locul n care si pot apara singuratatea de agitatia si framntarile lumii. n general, n padure domneste o lumina verde clar-

obscura care alterneaza cu ntunericul, o viata necunoscuta ce nu poate fi vazuta din afara; padurea, ca simbol oniric, are "felurite fapturi - inofensive sau periculoase - si n ea se poate aduna tot ceea ce e posibil sa scoata cndva la lumina zilei peisajul personalitatii noastre" (Aeppli). n acest sens, padurea pe care o traverseaza Harap-Alb poate fi privita ca un labirint, al carui centru l reprezinta aici chiar iesirea rezervata initiatului, celui care n timpul ncercarilor initiatice se va fi aratat demn sa aiba acces la revelatia misterioasa. Ritualurile labirintice pe care se ntemeiaza ceremonia de initiere au tocmai drept scop sa-i arate neofitului, n chiar timpul vietii sale pamntesti, felul de a patrunde, fara a se rataci, n teritoriile mortii. Traversarea labirintului devine deci o calatorie initiatica, ce cu ct este mai grea, cu ct obstacolele sunt mai numeroase si mai grele, cu att mai mult adeptul se transforma si, n cursul acestei initieri itinerare, dobndeste un nou sine. Transformarea eului care se opereaza n centrul labirintului si care se va afirma fara echivoc la capatul calatoriei de ntoarcere, la sfrsitul trecerii de la ntuneric la lumina, va nsemna victoria spiritualului asupra materialului si, n acelasi timp, al vesnicului asupra efemerului, al inteligentei asupra instinctului. Se pare nsa ca eroul lui Creanga nu se dovedeste capabil sa duca la bun sfrsit calatoria sa initiatica, nu poate nlatura obstacolele survenite pe parcursul traversarii padurii, el lasndu-se nselat de puterea de convingere a Spnului, ncalcnd sfatul parintesc. nca naiv, "boboc n felul sau la trebi de aiste", Harap-Alb cade n cursa ce-i fusese ntinsa, nerecunoscndu-l pe (acelasi) spn, lasndu-se nselat, mai mult dect de spn, de nencrederea n sine, de ndoiala profunda ce-l macina n privinta unei reusite bazate doar pe fortele proprii. Spnul desemneaza un om fara barba, lovit de o strpiciune congenitala a sistemului capilar al fetei sale, "o specie de castrat". Cresterea barbii este rezultatul unei posibilitati fiziologice expansive; lipsit total de ea, Spnul este exclusiv constrictiv, neted, lustruind ca o gresie, "dar pe asemenea piele se ascut taisurile de brici. Cnd este stapnul unei fiinte vii, nu poate avea prin fire, dect un rol vampiriccomprehensiv fata de ea; cnd nsa aceasta fiinta paseste pe calvarul unei realizari initiatice, i subtiaza toate elementele individuale din ea, pna dispar. Or, aceste elemente, sunt prin definitie limitative si de aici se vede rolul eminamente pozitiv al Spnului, fara ca el sa-si dea seama".(Vasile Lovinescu) n sens restrns, Spnul poate fi socotit Diavolul, fiinta de dincolo, asa cum nsusi se prezinta "Chima rului pe malul prului" - sau cum l avertizeaza craiul pe fiul sau la plecare: - "n calatoria ta ai sa ai trebuinta si de rai si de buni, dar sa te feresti de omul ros, iar mai ales de cel spn, ct i pute; sa nai de-a face cu dnsii, caci sunt foarte sugubeti", aici "sugubat" nsemnnd "rau" sau "amagitor". El pune stapnire pe feciorul craiului si i ncearca puterile sufletesti, pentru aceasta folosindu-se de toate armele ntunericului: capacitatea de a se preschimba: "Mai merge el nainte prin codru ct merge, si, la o strmtoare, numai iaca ce Spnul iar i iesa nainte, prefacut n alte straie, si zice cu glas suptiratic si necunoscut... ", apoi ipocrizia " - Ct despre inima mea, s-o dea Dumnezeu oricui, zice Spnul oftnd...Numai ce folos? Omul bun n-are noroc... ", nselatoria (scena capturararii printului n fntna), mndria (se lauda n fata mparatului Verde, dar mereu pe socoteala lui Harap-Alb: " - Doamne, mosule! zise atunci Spnul; sa nu te superi, dar nu stiu ce fel de oameni aveti pe aici. Eu pun ramasag pe ce vrei ca sluga mea are sa-mi aduca pielea cerbului acela, cu cap cu tot, asa mpodobit cum este"), rautatea (si palmuieste sluga, vorbeste "rastit" cu Harap-Alb, amenintndu-l permanent cu moartea). Ca de fiecare data nsa, Creanga nlatura aspectul grotesc al diavolului, atribuindu-i calitati omenesti: Spnul mprumuta graiul moldovenesc, e stapnit de limbutie si nclinat spre ironie ("si cnd ai ave ncaltea un cal bun, calea-valea, dar cu smrtogul ista ti duc vergile"). Oglindirea Diavolului n Spn este regasita mai nti n scena n care Spnul "se preface ca-i e sete si cere plosca cu apa de la stapnul sau. Fiul craiului i-o da si Spnul, cum o pune la gura, pe loc o si ia otarndu-se si varsa toata apa dintr-nsa " sub cuvnt ca e veche si bahlita. si aduce stapnul ntr-o poiana n care era ofntna "cu ghizdele de stejar si cu un capac deschis n laturi. Fntna era adnca si nu avea nici roata, nici cumpana, ci numai o scara de cobort pna la apa". n treacat spus, nicaieri n lumea asta nu exista o astfel de fntna; caracterul el simbolic nu are nevoie sa fie solicitat, se impune de la sine.

Aici apare scena n care Spnul se desemneaza pe el nsusi: "Chima rului pe malul prului", adica "schema, figura raului pe fata apelor care le ntruchipeaza fiinta", dar din cauza bivalentei cuvntului "schima" avem doua sensuri purtate de personaj n basm. Primul este cel negativ: "sunt pocitura, schimonositura raului, urciunea pustiirii, oglindita pe fata apelor, adica asupra ntregii creatii, Diavolul", iar al doilea cel pozitiv, acela de mistagog, rau necesar n initiere: "nu sunt Raul, ci schema, Arhetipul Raului, deci "Principium Individuationis", principiul extremei distinctivitatii, al Egoismului Radical, care da rigoare Manifestarii, dar si sfrseste prin a o distruge; nu se poate pune o limita compresiunii, care se macina, se mistuie pe ea pna la atomizare, adica pna la reintegrare pasiva n Principiu, finalitate necesara, deci eminamente pozitiva". (Vasile Lovinescu) Tocmai manifestarea esentei Raului determina aparitia personalitatii spirituale a lui Harap-Alb. "Prin proba Spnului, printul plateste un pacat stramosesc, cum se si spune la un moment dat."(Doina Rusti) Coborrea n fntna este asemanata n conceptia unora cu mitul catabasei, facnd trimitere la ntoarcerea la origini. Astfel Spnul l-a adus pe fiul de crai la o fntna al carui pazitor se pare ca este, o fntna cu apa limpede, apa vie, dar nu n totalitatea sensului ei. Aici ntlnim apa vie prin aspectul sau de apa coroziva, asa cum este numita n Alchimie. Fiul de crai o gaseste, calauzit fiind de Spn, coborndu-se nlauntru pamntului, conform poruncii oraculare a Tabulei Smaragdine ce spune: "Visitando Inferiora Terrae Rectificando Invenies Occultum Lapidem Veram Medicinam" . Citind initialele obtinem:VITRIOLUM. Cobornd n fntna, fiul de crai vine n contact cu un vitriol care corodeaza superfluitatile. Harap-Alb traieste aici, de fapt, prima sa moarte simbolica si nviere caci, si pierde rangul, statutul, devine sluga celui care l va salva. Fiul de crai moare dizolvat n "Vitriol" si apoi e expulzat "renascut", "regenerat" de catre Uterul Universal ("fons terriblis") ntr-o noua fiinta, "Harap-Alb". Fntna este matricea miracolelor transmutatiilor. Recipient inepuizabil, spatiu de captare a izvorului , fntna ntruneste sensurile cercetarii, pe cel ale victoriei. Fntna apare n diverse traditii ca izvor de apa vie, fntna vietii, fntna nemuririi, a tineretii vesnice. Prin apele ei mereu schimbatoare, fntna simbolizeaza nu att nemurirea ct o perpetua ntinerire. n diverse mituri si traditii fntna apare sub diverse, dar asemanatoare interpretari. n traditia orientala apare ca o fntna a vietii hiperboreana, n traditia crestina ea este asemuita cu sngele si apa care au tsnit din rana lui Hristos si care au fost strnse n Sfntul Graal. n traditia irlandeza se vorbeste despre o fntna cu apa tamaduitoare. La germani, fntna lui Mimir continea apa cunoasterii. Se poate observa o nclinatie catre actiunile benefice ale apei fntnilor. Dar aceasta apa, ca sa ramna egala cu ea nsasi trebuie sa fie mereu nsufletita, pritocita de "Duhul care sufla deasupra apelor". Cnd o carapace o izoleaza de suflul creatot, apa se corupe, iar fntna devine Iad, matrice de balauri. Iata ce nteles schematic da Vasile Lovinescu, episodului cu fntna: "Avem o dubla miscare n interiorul fntnii: cnd se coboara Spnul n fntna, eroul nostru ramne sus; cnd la rndul sau, coboara el n put, Spnul se ridica la fata pamntului. Harap-Alb imprima apei o miscare expansiva, Spnul una constructiva; complementarismul lor transforma apa statuta ntr-o apa vie. n Traditia extremorientala, Universul este reprezentat de un ciindru (Putul din basmul nostru), n care planurile de existenta sunt simbolizate de cercuri evolutive care se convertesc unul n altul, n sensul ascendent, sub influenta Cerului, imprimnd astfel cercului o miscare elicoidala, n asa fel, ca atunci cnd elicea a ajuns la punctul de plecare, a descris un element de spirala, nsurubndu-se astfel n ciclul imediat urmator, cele doua extremitati ale elicei sunt reprezentate de Harap-Alb si Spn. Pasul infinitezimal al elicei este conditionat de o coborre a unei extremitati." Conform acestei teorii, putem considera yin-yang-ul ca o sectiune orizontala a fntnii-cilindru. Harap si Alb, cele doua jumatati, negrul si albul, tendintele, compactnta si dilatanta, ale miscarii elicoidale, iar elicea este nsusi sinusoidul care desparte si uneste cele doua jumatati. ntr-un sens imediat, mai restrns, Spnul este Dragonul, Pazitorul Pragului, pentru ca poate fi gasit la cele doua capete, la cele doua parti initiatice ale eroului. Spnul, din partea caruia Harap-Alb sufera a doua moarte, l face pe acesta sa treaca de la Micile Mistere peste pragul Marilor Mistere, caci,

n toate traditiile, conefirea unui nou nume nseamna moartea vechii individualitati si dreptul de a-l oferi apartine exclusiv maestrului spiritual. Inclus n acest episod, regasim si simbolul juramntului pe palos. Devenit sluga, pierzndu-si toate atu-urile dobndite prin nastere, eroul si ncepe ascensiunea de pe cea mai de jos treapta. Intrarea sa n slujba Spnului se face sub juramnt cavaleresc-printul jura pe palos si si va tine acest juramnt, ca un adevarat cavaler. Spnul l va nvata umilinta, l va supune la probe decisive, dar mai presus de orice i pune la ncercare cuvntul dat, adica onoarea sa de om. La aceasta ncercare Harap-Alb va face fata, caci el si va respecta juramntul facut, anume de a-l sluji pe Spn pna cnd va muri si va nvia. Se poate observa nsa si o anumita complementaritae a celor doi eroi fapt ce i-a deteminat pe unii comentatori sa creada ca Spnul ntruchipeaza pacatele lui Harap-Alb, pe care acesta le ntlneste de-a lungul calatoriei n propriul suflet si le nvinge cu ajutorul virtutilor morale personificate de personaje fabuloase ca Regina furnicilor, Ochila, Gerila, s.a (Andrei Osteanu): "Spnul reprezinta ceea ce este mai rau si mai urt ntr-un om, n cazul nostru n Harap-Alb. Omul spn ar fi unul, mai multe sau toate Pacatele din sufletul eroului, precum Egoismul, Ura, Ignoranta, Dorinta, etc. Dupa parerea lui G.Calinescu, acest personaj este spn pentru ca n popor exista o credinta straveche, potrivit careia o deficienta sau o anomalie fiziologica e nsotita de o deficienta morala corespunzatoare. De obicei acestia sunt considerati rai, cruzi, perfizi, lingusitori, n stare de a deochia. Fazele prin care trece relatia HarapAlb - omul spn de-a lungul basmului, ni se par similare cu fazele prin care trece relatia Om - Pacat de-a lungul vietii." Copil fiind, Harap-Alb nu auzise de Spn, deci era pur si nevinovat, necunoscnd patima si pacatul. La pubertate, Harap-Alb afla despre Spn de la tatal sau, care-l previne ca e un om rau si primejdios, deci sa se fereasca de el ct poate. ntr-adevar, n viata, parintii sunt cei care ncearca prin educatie sa tina departe Pacatele de fiii lor. n timpul calatoriei, Spnul devine sluga la Harap-Alb, dar nu peste mult timp situatia se rastoarna, fiul Craiului devenind robul Spnului, alegorie a faptului ca a ajuns robul propriilor sale Pacate. La sfrsitul basmului, dupa ce initierea s-a savrsit, Spnul este ucis de calul nazdravan. Aceasta ar reprezenta ideea ca dupa trecerea treptelor de initiere, Harap-Alb obtine starea de Puritate, nfrngndu-si definitiv Pacatul. Cu alte cuvinte "Spnul reprezinta pe Principium Individuationis, Egoismul Radical, egoismul pentru egoism, prezent n fiul de crai ca n toti oamenii, si care trebuie ras pentru ca posibilitatile universale ale erolui sa fie descatusate, producndu-i apoteoza finala, adica, foarte precis, ndumnezeirea. Operatia nu e posibila dect prin deconditionare, prin moartea Spnului si a doua nviere a lui Harap-Alb. Cele doua fiinte sunt indisolubil solidare n viata si n moarte."(Vasile Lovinescu) E vorba, desigur, de scena finala, unde Spnul se descopera ca un sacerdot ce nfaptuieste al doilea botez al eroului, cel al mortii: "Iara Spnul [...] se rapede ca un cne turbat la Harap-Alb si-i zboara capul dintr-o singura lovitura de palos... ". Actiunea calului ce urmeaza acestui gest suprem de a-l preface pe Spn n "praf si pulbere" e numai reintegrarea principiului negativ n Haosul de unde a purces. Drumul lui Harap-Alb nu este numai un drum geografic, fizic, ci si un drum spiritual, de perfectionare si purificare, presupunnd o trecere a neofitului de la un mod de viata la altul. Pe de alta parte, Spnul poate fi considerat un maestru spiritual, un guru. Functia lui formativa, de mistagog, e recunoscuta chiar de cal: "si unii ca acestia [spnul] sunt trebuitori pe lume cteodata, pentru ca fac pe oameni sa prinda la minte" - "Spnul este o piatra sub nfatisare de om, care poate fi piatra de poticnire, dar si piatra de temelie..." (Vasile Lovinescu). El este cel care regizeaza ntreg scenariul devenirii feciorului de crai, fiind vorba de o initiere, ritualul presupune trecerea unor probe, prezente sub umbra Pacatului, marcate nsa de morti si nvieri succesive.

Desi toata calatoria ar putea fi perceputa ca fiind o aventura a unui fecior de Crai plecat n cautarea fericirii sale lumesti, de fapt ea este o purcedere a lui Harap-Alb n spatiul microcosmic interior, n care oamenii, animalele si obiectele sunt reprezentate simbolic prin virtuti, patimi si experiente, cu scopul de a nvinge ntunericul, patima si pacatul cu ajutorul luminii si al virtutii, purificndu-se si obtinnd starea finala de initiat. Pentru obtinerea acestei purificari, eroul trebuie sa treaca prin probe simbolice, ajutat de mistagog, ntruchipat de Sfnta Duminica. nsa, la o observare mai atenta a basmului, se poate remarca independenta probelor la care eroul este supus: ele nu se continua una pe cealalta, neexistmd vreo aluzie referitoare la ceea ce va urma, iar personajele adjutante apar si dispar odata cu nceperea si terminarea ncercarilor. Toate aceste caractere sustin ideea conform careia, fiecare ntmplare este, de fapt, o povestire n basm. ntr-o prima proba, Harap-Alb este nevoit sa aduca salati din gradina ursului, aceasta constituind prima piedica n drumul sau. Tot acum el primeste de la dascalul sau o intiere complexa, dar nici pe departe completa, a trupului si a sufletului. Orice calatorie presupune nsa si un popas, de acesta data eroul nu se opreste oriunde, ci ajunge n zbor la o casuta singuratica, secreta, apta pentru un ritual, unde o gaseste pe vrajitoarea care va urma sa duca la bun sfarsit acest proces : Sfnta Duminica, " singura care stie ce-i de facut". Faptul ca locul initierii se gaseste pe o insula nu este de loc ntamplator, caci insula este cea care "reuneste simbolurile vietii si sensurile mortii" (Mircea Eliade). n timp ce apa reprezinta haosul primordial, insula este oaza din mijlocul ei, locul n care Manifestarea, Creatia poate avea loc. Harap-Alb sta n casa initierii cam o zi si o noapte, timp n care Sfnta Duminica prepara o licoare magica ce i va aduce ursului, spirit pazitor, duh al rodniciei si simbol al longevitatii si nemuririi, somnul cel lung. Se realizeaza o iesire din universul normal si o trecere prin perdeaua de foc a timpului, adormirea ursului din basm corespunzan cu intrerea n hibernare a ursului mitic, simbol al amortirii naturii si a vegetatiei pe timpul iernii. nsa, elementul nou al operei n sine este, nu numai consistenta licorii, alcatuita din lapte si miere, cele promise de catre Dumnezeu poporului lui Israel, alaturi de "somnoroasa", ci si faptul ca neofitul reuseste sa "mbuneze" ursul, transformndu-l ntr-un duh benefic, necesar initierii. nsa, cnd efectul dispare, ursul se repede la Harap-Alb, care e nevoit sa fuga, mbracat n haina de urs primita de la tatal sau. Aceasta mbracare a eroului n blana animalului simbolizeaza moartea si patrunderea sa "n lumea de dincolo". De asemenea, acesta moarte este urmata de o "nviere", caci o data obtinuta salata, eroul trebuie sa-si continuie calatoria initiatica, de acesta data nsa, beneficiind de puterea magica a obiectului cautarii, cu toate ca n opera nu sunt prezentate aspectele benefice ale salatilor. Astfel ,n basm, prima proba ia sfarsit n momentul n care eroul arunca blana de urs si se ntoarce nvingator la coliba initiatica, unde mistagogul i povesteste ce trebuie sa faca n continuare, pas cu pas, pregatindu-l pentru urmatoarele probe. Urmatoarea ncercare prin care Harap-Alb trebuie sa treaca este constituita din vnarea cerbului mirific, mpodobit cu pietre pretioase: " si cerbul acela este batut tot cu pietre pretioase, mult mai mari si mai frumoase dect acestea. Mai nti cica are una n frunte, de straluceste ca un soare.Dar nu se poate apropia nime de el, caci este solomonit si nici un fel de arma nu-l poate prinde..." Datorita coarnelor sale care se schimba periodic, cerbul simbolizeaza atat arborele vietii ct si arborele primordial, ntlnirea pe care mezinul o are cu aceste putnd fi interpretata ca o noua trecere a acestuia prin moarte-nviere simbolica.

Actiunea se petrece n padure , unde eroul, asemenea primului om, care primeste fructul din copacul cunoasterii binelui si raului de la animalul satanic; primeste de la Statu-Palma- Barba- Cot arma cu care va vna cerbul nazdravan. Astfel, drumul cosmic spre initiere este continuat, eroul fiind din ce n ce mai aproape de statutul de initiat si, alegoric, de cel de initiator. Se poate observa puternica asemanare a Satanei cu Statu-Palma- Barba- Cot, care i da eroului masca si palosul cu care va vna cerbul ce poarta " Soarele" ntre coarne. Dar , Harap-Alb depaseste aceasta proba tot cu ajutorul Sfintei Duminici, ajunsa astfel la statutul de de maestru siritual, care l trimite din nou pe tarmul celalalt pentru a-si cauta ntelepciune. Aceasta e conform opiniei lui Andrei Oisteanu, moarte simbolica, prezentata n basm prin faptul ca, pe tot parcursul vnarii cerbului, Harap-Alb sta cu masca pe fata, ntr-o groapa adnca de un stat de om pe care si-a sapat-o singur. Groapa nu este altceva dect propriul sau mormnt, intrarea n ea este " moartea neofitului", sngele ce se scurge este viata nsasi, iar iesirea din groapa, o data cu atingerea scopului propus, obtinerea pietrelor reprezinta renasterea simbolica. Aceasta renastere, necesara continuarii drumului initiatic este precedata de obtinerea cunostintelor: neinitiatul trebuie sa fie vrednic de ele si sa dobndeasca pe parcurs puteri si virtuti speciale.El trebuie sa nteleaga ca orice haos precede Creatia, repetnd istoria si strea de dinainte de istorie, sa-si asume acest haos ca sa se paota ntoarce la origini prin iesirea din timp si prin atingerea libertatii absolute. Se poate vorbi astfel de o noua alegorie, n afara de cea a patrunderii sacrului n profan: alegoria viata-moarte, de acesta data la un nivel n totalitate simbolic. Calatoria de intiere ncepe cu "moartea n fntna" a fiului de Crai, urmata de "nasterea" lui Harap-Alb, din fiecare astfel de incursiune la origine nascndu-se un erou nou, care dobndeste de fiecare data, cunostinte noi. Ritualul sacrificarii, prezent n aceasta proba, este nsa cel care cere o "mascare" a eroului, pe lnga coborrea acestuia n Infern fiind nevoie de o camuflare, mai mult ca si capacitate de a ascunde dect ca o putere hierofanica a lumii, caci, nca n stadiul de neofit, are nevoie de puritatea sa ancestrala. El nu este pregatit sa ucida si, de aceea cauta sa faca acest lucru ntr-un mod ct mai ndepartat. Iesind nvingator din aceasta proba, Harap-Alb si continua drumul, soarta punndu-l m fata unor noi mcercari, de aceasta data, esentiale si definitorii pentru conditia sa de neofit- viitor intiat . Desi pna acum maestrul sau spiritual a fost Sfnta Duminica, acum se face simtita prezenta unor altfel de creaturi , pe care eroul le ajuta si care, la rndul lor l vor ajuta, traseul sau fiind de acum nainte lipsit de ostilitate, de provocari si de ispite. n basm, alegoria unei astfel de initieri si pregatiri asceto-mistice este simbolizata de drumul prin padure, strabatut de Harap-Alb ntre Verde-mparat si Ros-mparat, cel de care Harap-Alb ar fi trebuit sa se pazeasca, conform sfatului primit de la tatal sau, iar puterile initiatice pe care le dobndeste sunt reprezentate de personajele ce i se alatura pe parcurs. Credinta n maleficitatea Omului Rosu este generala, ca si punerea n garda contra lui. n general rosul este perceput ca agresiv, vital si datator de putere, nrudit cu focul si simbolizeaza att iubirea ct si lupta pe viata si pe moarte, n simbolistica generala avnd variate semnificatii. Considerat pretutindeni ca fiind simbolul fundamental al principiului vital, cu forta, puterea si stralucirea lui, "rosul, culoare a focului si sngelui", prezinta totusi, din punct de vedere simbolic, aceeasi ambivalenta ca si aceasta din urma - desigur, dupa cum este el, ca nuanta, deschis sau nchis. Rosul deschis, exploziv, centrifug, este diurn, masculin, tonic, ndemnnd la actiune si aruncndu-si stralucirea peste tot, aidoma unui soare, cu o putere uriasa si de nenvins (KANS). Rosul nchis este, dimpotriva, nocturn, feminin, tainic si la limita, centripet ; el reprezinta nu expresia, ci misterul vietii. Primul nsufleteste, ncurajeaza, strneste, pe cnd celalalt alerteaza, retine, ndeamna la vigilenta si, la limita, nelinisteste.

Precum numele ce-l poarta, asa este si mparatul, avnd caracter ambivalent. Pe de o parte numele de rezonanta solara al lui Ros mparat, precum si faptul ca n multe basme acest personaj este regasit sub numele de Soare mparat, "ne aduc n memorie faptul ca Sufletul Universal - cel nenascut, etern, imuabil, pur, esenta realitatii absolute - este simbolizat prin Soare n textele vedice, dar si n cele egiptene antice. De fapt, <<Soarele - simbol al realitatii absolute, astru etern, egal cu sine, caci nu se schimba si nu devine >>, simbolizeaza si la Dante, spiritul absolut, divinitatea"(Andrei Oisteanu). Din valenta pozitiva extragem caracterul de luptator, de mparat, el este rege suprem n mparatia sa asa cum Soarele este Zeul suprem n universul astral. Valenta negativa dezvaluie partea ntunecata a mparatului, nsusire reflectata si n conditia lui de om nsemnat ce atrage asupra celorlalti teama, instinctul de a se feri, proteja, a-l ndeparta pe ct posibil. Acest lucru se poate observa cel mai bine n sfatul pe care l primeste Harap-Alb de la tatal sau privitor la necesitatea de a se feri de un astfel de om nsemnat ("sa te feresti de omul ros [...] ct i pute"). Simbolistica omului "rosu" si gaseste radacini nca din cele mai vechi timpuri, fiind prezenta n multe din mitologiile lumii. n religia crestina, Iuda era ros, precum si Irod urmnd n viitor si Antihristul. Neron, considerat ca Antihrist de crestinii din vremea lui, autorul primei persecutii, avea parul rosu, ceea ce se pare, era cazul ntregului sau neam. Rosul este si culoarea infernului si a diavolului, precum si a animalelor "presupus" subordonate acestui tarm, cum ar fi vulpea si veverita. "Blonzii sunt marinimosi, caci tin la leu, rosii sunt foarte rai, caci tin la vulpe" - pseudo Aristot - "Physiognomonie". Culoarea are nsasi semnificatie pozitiva ca expresie a iubirii biruitoare n scenele creatiei si ale nvierii lui Hristos. n mitologia egipteana, Typhon-Set, fratele si victima lui Osiris, avea parul rosu. Culoarea hieratica a lui Osiris era Verdele, ca principiu al vegetatiei, n primul rnd de origine spirituala, pe cnd rosul era culoarea nisipului din pustiu. De aici si coexistenta n basme a lui Verde si Rosu-mparat cu caracter net benefic si respectiv malefic. Baal se vopseste cu ocru rosu ca sa se coboare n Infern, la fel Marduk ca sa se lupte cu Tiamat. Esau, fratele lui Iacov care si vinde dreptul de nti nascut pentru un blid de linte era "ros de tot ca o manta de par"(Facerea,25,25). El este parintele Edomitilor si Edom nseamna rosu. Lovinescu sustine chiar ca mparatia Rosie prezenta n basm, este mparatia vechii Atlantide considerate leaganul rasei rosii, iar fata mparatului Ros este singurul lucru "ce mai merita a fi scapat", menita sa fie salvata chiar de eroul n curs de initiere. "Privitor la mparatia Rosie, nu mai e vorba de o descriere, ci de o subversiune, nu o ligaturare a contactelor cu Syria primitiva, ci o rupere deliberata. mparatia Rosie desfiintase voit tot ce o lega cu inutul Suprem, de unde pe vremuri si t rasese legitimitatea si justificarea ei.[...] fiind aplicata asa de bine la civilizatia moderna, ct si la ndepartata civilizatie rosie a Atlantidei.[...] Cel dinti simptom, n basmul nostru, al acestei agresivitati, e aparitia pasarii nazdravane care este Fenixul rosu, volatil sacru atlant; mesajul este o invitatie deghizata sa fie trimis cineva sa salveze ce se mai poate salva din civilizatia rosie, chintesenta ei, adica fata mparatului Ros, <<farmazoana cumplita>>, lichidnd n acelasi timp rezidurile inutile din civilizatia satanizata". nsa, din toata aceasta ultima proba, eroul reuseste sa mearga mai departe cu ajutorul unor fiinte fantastice care, prin puterea lor aparent inexistenta, se fac utile. Harap-Alb ajuta fiinte aparent nensemnate, furnici si albine, facndu-le un bine neconditionat. Cu toate acestea inima lui buna l va ajuta,fiind rasplatit. Pe parcurs eroul accepta nsotirea ctorva nazdravani ce l vor ajuta sa treaca peste probele la care este supus pentru a-i fi ncredintata fata mparatului Rosu. Albina este considerata (n credintele multor popoare) o miraculoasa ntrupare a spiritului; ea poarta mesajul divin si este asociata cunoasterii si initierii; n mitologia romneasca, albina ramne mesagerul nvestit cu puteri magice, deoarece "face miere/mierea se face ceara/ceara se face fadie/fadia se aprinde/raiul se deschide/Maica Domnului n brate pe toti ne cuprinde", dupa cum se spune ntr-un text popular. n multe legende, povesti sau colinde, albinele sunt legate de crearea lumii; ele apar ca ajutoarele creatorului. Simbol solar, albina s-a nascut din lacrimile Maicii Domnului si este ocrotita de Snziene sau de alte fapturi miraculoase, dar poate fi socotita si un nsemn nefast caci i-a fost sortit acul nveninat,aducator de moarte. Albinele si furnicile sunt idealuri terimofere ale umanitatii, furnicareprezentnd idealul de munca, iar albina idealul de harnicie.

Animalele, simboluri ale vietii instinctuale, sunt proiectate n numeroase sectoare ale existentei; unele sunt benefice, l ajuta pe erou sa treaca diferite probe, sa nvinga obstacolele aparute n drumul sau: de multe ori o albina i da aripa sa, o pasare i aduce vestea cea buna, furnicile selecteaza gramezi de seminte, n locul eroului, altele sunt rau-prevestitoare sau amenintatoare. Cele cinci aparenete bizare reprezinta ntruchipari ale fortelor cosmice: gerul( Gerila), foamea(Flmanzila), setea(Setila), Ochila este ciclopul din epopeea homerica, iar Pasari-LatiLungila este un sagetator cobort pe Pamnt. Portretele acestor prieteni sunt realizate grotesc, caricatural, trasatura dominanta fiind ngrosata pna la limita absurdului si capata dimensiuni fantastice.Gerila este ,,o dihanie de om", ,,care se perpelea pe lnga un foc de douazeci si patru de stnjini si tot atunci striga [.] ca moare de frig, Flamnzila o ,,namila de om",Setila o ,,aratanie de om", Ochila o ,,schimonositura de om", iar Pasari-Lati-Lungila este o ,,pocitanie de om". Astfel ipostaza umana este vazuta n oglinzile buclucase ale simturilor. Pe fiecare l ntalneste n plenitudinea manifestarilor specifice. Cei cinci traiesc ntr-o deplina singuratate, fiind respinsi din zona umanului. Toti formeaza parca un ntreg bazat pe solidaritate si comunicare.n existenta lor se sugereaza civilizatia arhaica, rurala, marcata de cuvintele: "plug", "mugur", "brazda", "moara", "vite". Fiecaruia Harap-Alb i face cte un portret n care se mbina caricatura, hazul, grotescul, fabulosul cu realul. Portretele lor sunt hiperbolizate. Fiecare dintre nazdravani stie de probele imparatului Rosu, n trecut ei fiind ajutoarele tatalui sau. Namilele (Ochila, Setila, Flamnzila, PasariLati-Lungila) sunt simboluri ce reprezinta idealurile umanitatii, dorinta de a depasi limitele. Ele pot reprezenta si principiul "lumii pe dos"(dincolo de fizicul nspaimntator se afla o bunatate uimitoare) sau renuntarea la conventii. Cei cinci nazdravani sunt personaje fantastice, niste uriasi bonomi si vorbareti. Comportndu-se ca niste tarani humulesteni, sfatosi si sugubeti, ei sunt personaje simbolice. Ei reprezinta de fapt, obstacolele pe care trebuie sa le nvinga omul n drumul sau spre fericire: propriile limite, datorate trupescului, simturilor (frigul-Gerila, foamea-Flamnzila) dar si limitele materiale, obiective (timpul-Ochila, spatiul-Pasari-Lati-Lungila). n ciuda nfatisarii hidoase, trasatura dominanta comuna este reprezentata de bunatate, compasiune fata de eroul aflat spre initiere. Cea de-a doua proba este dictata de fata mparatului Ros: "trebuie sa mearga calul tau si cu turturica mea sa-mi aduca trei smicele de mar dulce si apa vie si apa moarta de unde se bat muntii n capete" , reprezinta ultimul pas pe care eroul este nevoit sa-l faca pentru obtinerea statutului de initiat. Analiznd nsa felul si modul n care aceasta ultima calatorie are loc, observam un caracter magic al ncercarii. Distanta alergarii nu e o distanta fizica, geografica, asa cum si Oisteanu sustine, ci una mitica, suprareala, formula "unde se bat muntii n cap" aratnd locul unde se afla apa vie si apa de leac.n aceste conditii, eroul trebuie sa fie foarte abil, el folosindu-se de obiectele nazdravane, ntlnindu-se acum o suprapunere a reprezentarilor mitice: muntele ca lacas al mortilor si muntele precum un loc sacru, unde se afla apa vietii, drumul catre el fiind nu numai o apropiere de sacru, ci, mai presus de orice, o consacrare. Interesant este faptul ca ultima ncercare nu are loc ntre erou si fiica mparatului ci ntre doua animale care i reprezinta: calul si turturica, animale complementare care, desi aflate ntr-o aparenta ntrecere, se ajuta. Apogeul drumului initiatic este atins abia n momentul n care Harap-Alb atinge absolutul n maniera transcedentala, ignornd moartea ca act fizic si alegnd apropierea sa de Centru, prin nvingerea Pacatului. "Iara fata mparatului Ros, n valmasagul ista, rapede pune capul lui Harap-Alb la loc, l nconjura de trei ori cu cele trei smicele de mar dulce, toarna apa moarta sa stea sngele si sa se prinda pielea,

apoi l stropeste cu apa vie, si atunci Harap-Alb ndata nvie". Harap-Alb este omort de Spnul care i taie capul. nsa el este readus n lumea celor vii de fata mparatului Ros, prin intermediul apei moarte si apei vii. Apa, cel mai cunoscut simbol al inconstientului, apa, telurica, palpabila, snge si sete de snge, miros si corporalitate pasionala, poate fi considerata, n cazul de fata, din doua puncte de vedere diametral opuse, nicidecum ireductibile, si aceasta ambivalenta se regaseste la toate nivelurile. Element primordial, prezent cu aceasta semnificatie n aproape toate mitologiile, apa este substanta nasterii si a mortii: "...receptacul al tuturor germenilor, apele simbolizeaza substanta primordiala, din care toate formele se nasc si n care toate se rentorc prin regresiune sau prin cataclism. Ele au fost la nceput, ele revin la ncheierea oricarui ciclu istoric sau cosmic; ele vor exista nencetat desi niciodata singure, pentru ca apele sunt ntodeauna germinative, cuprinznd n unitatea lor nonfragmentara virtualitatile tuturor formelor.ele preced orice forma si suporta orice creatie." (Eliade, "Tratat de Istorie a Religiilor", 183) Apa vie si apa moarta, aduse din "tarmul de dincolo", reprezinta puterea eroului (neofitului) asupra vietii si a mortii, ncheierea unui ciclu prin moarte si inceperea unei noi etape ca initiat. Referitor la necesitatea existentei apei sub doua forme, moarta si vie, si a rolului diferit pe care l joaca n basm, filologul V.I. Propp formuleaza o ipoteza, cautndu-le originea n credintele si miturile Greciei antice. Propp face astfel referire la cele doua izvoare din lacasul lui Hades-zeul Infernului. El sustine ca unul dintre ele contine "apa moarta", iar celalalt ar contine "apa vietii". Aceasta ipoteza explica pe deplin de ce in basm, Harap-Alb este stropit nti cu apa moarta si apoi cu apa vie. Apa moarta daruieste defunctului moartea definitiva si sufletului acestuia dreptul de a intra n mparatia umbrelor. "Apa moarta-spune Propp- (...) l ucide [pe erou] pna la capat, l transforma ntr-un mort definitiv. Avem de a face cu un rit de ngropaciune sui-generis, corespunzator cu acoperirea trupului cu pamnt." Eroului i este anulata existenta n planul prezentului, ciclul vietii lui fiind ncheiat. Astfel, stropindu-l cu apa moarta pe Harap-Alb, fata Imparatului Ros l trimite deplin pe acesta n lumea stramosilor, ritual similar catabasei (coborre initiatica n Infern), ndeplinind astfel prima etapa ntru eliberarea de sub juramntul fata de Spn. Harap-Alb este stropit apoi cu apa vie, "apa vietii, apa destinata mortilor care nu patrund definitiv n Infern, ci se ntorc din el." Astfel, apa, pe lnga virtutea purificatoare, capata si o putere soteriologica. Imersiunea este regeneratoare, este un fel de renastere, n sensul ca plaseaza fiinta ntr-o stare noua. Imersiunea poate fi comparata cu punerea lui Hristos n mormnt: El renvie dupa aceasta coborre n Infern. Semn al oricarui nceput, apa are virtuti sacre: ntinereste, vindeca miraculos, ilumineaza spiritual fiinta. Apa botezului exprima explicit ideea unei noi nasteri, fiind initiatoare. n "Vechiul Testament" apa este mai presus de toate simbol al vietii. n "Noul Testament" ea devine simbol al Duhului Sfnt. Iisus Hristos i arata samariteanului ca este Stapnul apei vii (Ioan, 4, 10). El este izvorul: "Daca nseteaza cineva, sa vina la mine si sa bea" (id., 7, 37-38). Apa tsneste din pieptul Lui ca din stnca lui Moise, iar cnd, rastignit, este strapuns cu lancea , din rana i curg apa si snge. Apa vie vine de la Tatal si ea se transmite prin Hristos, Dumnezeu care S-a facut om, sau prin harul Duhului Sfnt care, potrivit unui imn de Rusalii, este font vivus (izvor de apa vie), ignis caritatis (focul iubirii), Altissimi donum Dei (dar al Atotputernicului). Sfntul Atanasie precizeaza sensul acestei doctrine: "Tatal fiind izvorul, Fiul este numit fluviu, iar noi ne adapam din Duh" (Ad Serapionem, 1, 19). Harap-Alb a jurat sa nu-si dezvaluie identitatea pna la moarte si transfigurare si el si tine cuvntul pna la moarte, conform pactului initial. Pentru ca Eul sau individual sa devina Sinea, trebuie sa se desfaca de accidentele lui. Eroul, lepadnd astfel toate limitarile individuale, murind fata de ele, atinge planurile cauzale, toate pietrele, copacii, fiintele, ntreaga fire, prin gura Fetei Imparatului Ros, i proclama

calitatea de Desavrsit, de Fiu legitim al Cerului si al Pamntului si nu pot face altfel, pentru ca ratiunea de existenta a ntregului Univers este sa marturiseasca pe supremul Brahma si pe cei care s-au identificat cu el, altfel spus, calitatea lui Harap-Alb de locotenent al divinitatii. Eroul se ntoarce n lumea celor vii ca initiat. De asemena, prin "nvierea" sa, el este eliberat de sub juramntul Spnului, caci el a jurat sa-i fie sluga pna cnd va muri si iarasi va nvia: "si atta vreme sa ai a sluji, pna cnd ai muri si iar i nvia". Cu toate ca pe tot firul povestii, Harap-Alb si Spnul sunt inseparabili ("si merg ei, si merg, cale lunga sa le-ajunga, trecnd peste noua mari si noua tari si peste noua ape mari, si ntr-o trzie vreme ajung la mparatie") si chiar interschimbabili ("Atunci Spnul pune mna pe cartea, pe banii si pe armele fiului de craiu si le ie la sine; apoi l scoate din fntna si-i da palosul sa-l sarute ca semn de pecetluirea juramntului"), aceasta alianta ia sfrsit, binele triumfnd. Pe parcursul operei se face remarcat simbolul oglinzii ce-l reflecta pe Harap-Alb exact asa cum este, desi este obligat sa ia titlul de sluga, oglinda i reflecta adevarata identitate, el este aratat precum un fiu de crai, deci nu ceea ce se vrea sa fie, ci ceea ce este cu adevarat. "Oglinda nu linguseste, ea reflecta cu fidelitate pe cel care se uita n ea, acel chip pe care nu-l aratam niciodata lumii, pentru ca l ascundem cu ajutorul persoanei[.]"(C.G.Jung). Ce reflecta oglinda? Adevarul, sinceritatea, continutul inimii si al cunostiintei"(J.Chevalier, "Dictionar de simboluri"). "Replica a realitatii, similitudine aparenta si simbol al mortii, oglinda are functii magice, ea reveleaza lumea eliberata de timp." Vechii greci considerau ca oglinda "face sa apara oameni care nca nu exista sau care executa o actiune pe care o vor savrsi mai trziu". Astfel, punndu-i fata n fata pe Crai si pe Harap-Alb, observam cum Harap-Alb se vede pe el n viitor n persoana tatalui, iar Craiul se oglindeste pe el n trecut n persoana fiului, putndu-se astfel aminti de tehnica oglinzilor paralele, care reflecta una si aceeasi persoana, dar, aici, n stadii diferite ale vietii. C. G. Jung spunea n lucrarea sa "n lumea arhetipurilor" ca "[.]ntlnirea cu sine face parte dintre acele lucruri neplacute pe care le evitam atta timp ct putem proiecta n exterior tot ceea ce este negativ". Aceasta ntlnire cu sine poate fi observata ntre Harap-Alb si Spn ca o ntlnire a unei persoane cu alter-ego-ul sau. Harap-Alb reprezinta tot ce este bun, el este curajos, cinstit si cu un suflet mare, dar naiv, pe cnd Spnul este viclean si las, deci total opusul fiului de crai, o proiectie negativa a eroului principal. Trecnd la o alta parte a simbolului oglinzii ajungem la mitul lui Narcis. Putem afirma ca moartea lui Harap-Alb este o experienta a eliberarii de narcisism, deoarece Narcis, caznd in apa, este eliberat de cautarea idealului de frumusete precum fusese blestemat, deci apa vie si apa moarta cu care este stropit fiul de crai l elibereaza de calitatea de sluga pe care a fost obligat sa o adopte. Eroul primeste puterea, cunoasterea si nemurirea, depasindu-si astfel starea de profan si apropiindu-se de sacru, de eternitatea spirituala, care se mplineste nsa n momentul n care unitatea promordiala este refacuta.Cu toate acestea, hierogamia este cea care semnalizeaza finalul drumului intiatic, contrariile fiind acum anulate si lumea reproiectata prin iubire, iar iubirea nseamna renuntarea la fiinta personala si identificarea n celalalt. Astfel, prin unirea sa definitiva cu divinitatea atinge starea de initiat, fiind acum demn de a-si primi cununa, ncheind un ciclu al vietii si deschiznd altul.