REVEDERE de MIHAI EMINESCU

-- Codrule, codrutule, Ce mai faci, dragutule, Ca de cand nu ne-am vazut Multa vreme au trecut Si de cand ma-m departat, Multa lume am imblat. -- Ia, eu fac ce fac de mult, Iarna viscolu-l ascult, Crengile-mi rupandu-le, Apele-astupand-le, Troienind cararile Si gonind cantarile; Si mai fac ce fac demult, Vara doina mi-o ascult Pe cararea spre izvor Ca le-am dat-o tuturor, Implandu-si cofeile, Mi-o canta femeile.

-- Codrule cu rauri line Vreme trece, vreme vine, Tu din tanar precum esti Tot mereu intineresti. Ce mi-i vremea, cand de veacuri Stelele-mi scanteiepe lacuri, Ca de-i vremea rea sau buna, Vantu-mi bate,frunza-mi suna; Si de-i vremea buna, rea, Mie-mi curge Dunarea. Numai omu-i schimbator, Pe pamant ratacitor, Iar noi locului ne tinem, Cum am fost asa ramanem: Marea si cu raurile, Lumea cu pustiurile, Luna si cu soarele, Codrul cu izvoarele.

Mihai Eminescu s-a nascut in anul 1850 si a murit in anul 1889. A fost si este, cel mai mare poet si scriitor roman,,ultimul mare poet national. Eminescu este un romantic, un poet liric prin excelenta. Creatia sa reflecta nemarginita sete de cunoastere, aspiratia catre absolut. Cele mai multe lucrari ale sale au fost inspirate din natura; natura fiind pentru Eminescu un loc atat de refugiu cat si de relexare. Aceasta tema, a naturii, o regasim si in poezia ``Revedere`` unde poetul pune accentul pe comuniunea omului cu natura. Poezia Revedere apare la 1876 in revista Convorbiri literare si este o poezie plina de lirism reflexiv pentru ca in tonalitatea de elegie Eminescu mediteaza pe tema timpului. y1n21nj Tema poeziei este vremelnicia omului in contrast cu eternitatea naturii. Poezia are la baza antiteza dintre efemeritate si eternitate, dintre soarta trecatoare a omului si vesnicia naturii. Poezia este alcatuita din patru strofe, in care se combina un plan al poetului si un plan al naturii. In poezie apar doua intrebari ale poetului si doua raspunsuri lae codrului. Punctul de plecare al acestei poezii este doina, iar modelul este poezia lui Vasile Alecsandri. Tema o constituie conditia tragica a omului muritor, in opozitie cu natura eterna.

Titlul -Sugereaz bucuria rentlnirii poetului cu unprieten de care i-a fost dor, cuvntul avnd, din punct de vedere semantic, rezonane afective, implicnd totodat i sensul de scurgere a timpului . Revedere" este o elegie filozofic n care timpul este elementul de referin care domin ntreaga poezie. Timpul filozofic are la Eminescu dou valene, : individual (care marcheaz cu scurgerea sa implacabil i reversibila condiia omului murilor) i universal (care semnific eternitatea, venicia proprie numai Universului). Compoziional, poezia este structurat n dou planuri distincte: unul uman i celalalt al naturii i patru secvene lirice corespunztoare celor dou ntrebri i celor doua rspunsuri, ale poetului i, respectiv, ale codrului. Planul I. Poezia ncepe printr-o ntrebare adresat de ctre poet, direct codrului personificat n care se simte intimitatea tonului, sentimentul de dragoste pentru acesta, precum i bucuria revederii, concretizata prin diminutivele care sugereaz un ton intim, familiar: "- < Codrule, codruule,/ Ce mai faci, drguule". Ideea timpului este sugerat de "multa lume am mblat", cu sensul scurgerii unei perioade lungi de vreme n care poetul s-a simit departe. Strofa II reprezint rspunsul codrului, formulat n acelai stil popular, ncepnd cu o interjecie specific: "- Ia, eu fac ce fac de mult", ideea scurgerii timpului fiind- sugerat aici de succesiunea anotimpurilor principale: "Iarna viscolu-l ascult,/ (...) Vara doina mi-o ascult/". Trinicia i fora de rezisten a naturii este dat de asprimea gerului n timp de iarna ("larna viscolu-l ascult/Crengile-mi rupndu-le,/ Apele-astupndule,/ Troienind crrile/ i gonind cntrile;"), iar armonia afectiv perfecta dintre om i natura este ilustrat prin bucuria codrului la auzul doinelor populare ("Vara doina mi-o ascult/ (...) mplndu-i cofeile,/ Mi-o cnt femeile."). Planul personificat al codrului, mai extins, e predominant afirmativ, fiind alctuit dintr-o succesiune de constatri despre ceea ce rmne ca permanent n micarea naturii: rotaia anotimpurilor: "Iar, eu fac ce fac de mult / Iarna viscolul ascult / Crengile-mi rupndu-le / Apele astupndule / Troienind crrile / i gonind cntrile / i mai fac ce fac de mult / Vara doina mi-o ascult" i statornicia stelelor: "Iar noi locului ne inem / Cum am fost aa rmnem / Marea cu rurile / Lumea cu pustiurile / Luna i cu soarele / Codrul cu izvoarele". Pornind de la metafora codrului etern, a temporal, Eminescu prezint n poezie codrul ca simbol al veniciei regenerrii a materiei, al permanenei n antitez cu omul trector, fiin perisabil: "Numai omu-i schimbtor / Pe pmnt rtcitor". Revedere este aadar o elegie pe tema efemeritii omului, un cntec melancolic despre fragilitatea condiiei umane n faa timpului. Punctul de plecare este doina popular, dar Eminescu rescrie totul din perspectiva poetului romantic cutremurat de spectacolul universului venic, ce-l face s se simte mrunt i trector. Poezia capt astfel un substrat filozofic, care nu mai e de origine folcloric. Ultima parte cuprinde 14 versuri: Ce mi-i vremea, cand de veacuri Stele-mi scanteie pe lacuri, Ca de-i vremea rea sau buna, Vantu-mi bate, frunza-mi suna; Si de-i vremea buna, rea Mie-mi curge Dunarea. Numai omu-i schimbator, Pe pamant ratacitor, Iar noi locului ne tinem, Cum am fost asa ramanem: Marea si cu raurile, Lumea cu pustiurile, Luna si cu soarele, Codrul cu izvoarele".

Pentru codrul eminescian, vremea" este eternitatea. Asistand, in fiecare seara, la nasterea" stelelor pe lacurile sale (ca si cand fiecare dintre ele ar fi marea primordiala), codrul devine element de mit (ca Haosul sau Pamantul). Versul Mie-mi curge Dunarea" contine sugestii din Heraclit: timpul curge asemeni raului; numai codrul priveste impasibil la lenta lui lunecare. Poezia Revedere reda evolutia de la bucuria reintalnirii la melancolia meditativa, de la elegie spre meditatia filosofica, de la efemeritatea omului la eternitatea naturii.