Miezul iernii

de Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri este cel mai mare poet preeminescian. Omul si creatorul Alecsandri au
fost martorul unei epoci întinse din istoria Romaniei: revolutia de la 1848, Unirea Principatelor
din 1859, războiul de independență din 1877. Aceste evenimente și-au găsit reflectarea lor în
lirica lui Alecsandri astfel, încât ea poate fi considerată o cronică a epocii în care a trăit poetul.
Pastelul este o specie a liricii pesiagistice în care se descrie un aspect din natură, prin
intermediul căruia sunt exprimate sentimentele poetului.
Elemente de pastel apar în literatura română înainte de Vasile Alecsandri, în creația lui
Vasile Cârlova (Înserare) sau a lui Ion Heliade Rădulescu (Zburătorul). Vasile Alecsandri este
însă creatorul speciei. Ulterior specia a fost cultivată și de alți poeți români care îi modifică
specificul classic-obiectiv în sensul subiectivității sau alegorizării: George Coșbuc, St. O. Iosif
Octavian Goga, Bacovia, Ion Pillat, Lucian Blaga.
„Pastelurile sunt un șir de poezii, cele mai multe lirice, de regulă descrieri, câteva idile,
toate însuflețite de o simțire așa de curată și de puternica naturii, scrise într-o limbă așa de
frumoasă, încât au devenit fără comparare cea mai mare podoabă a poeziei lui Alecsandri, o
podoabă a literaturii române îndeobște (Titu Maiorescu, Direcția nouă în poezia și proză
română, 1872).
Pastelurile aparțin clasicismului, prin viziunea asupra naturii, prin expresie și echilibru
compositional, prin impersonalitate și optimist comic. Ciclul pastelurilor cuprinde două părți: o
parte omogenă, grupează 30 de poezii cu dublu principiu de coerență: organizarea tematică
(peisajul autohton sub semnul rotației celor patru anotimpuri) și structura discursului liric
(stereotipul strofic și prosodic- 4 catrene cu versuri de 15-16 silabe, ritm trohaic și rimă
împerecheată). Altă parte eterogenă cuprinde 10 poezii și este rezultatul purei contingențe, bazat
pe o clasificare arbitrară a materiei (cf. Paul Cornea).
Pastelurile lui Alecsandri au fost publicate în 1868-1869 în revista Convorbiri Literare,
iar in 1875, au apărut în ,,Opere complete”, într-o selectie unitara. Ele reprezintă o operă de
maturitate, poezii ale senzorialității și ale relației nemijlocite cu natura.
 Vasile Alecsandri reprezintă un model pentru mentalitatea scriitorului pașoptist. Opera sa
se află la întretăierea romantismului cu clasicismul, ca expresia a încercării de recuperare,
întru-un timp relativ scurt a diferențelor dintre literatura română și cea occidentală.
Deși sunt publicate mai târziu, Pastelurile reflectă o trăsătură a literaturii pașoptiste,
coexistența curentelor literare (clasicismul, romantismul) și au o temă specifică acestei perioade,
tema naturii. În general poeziile aparțin clasicismului prin viziunea asupra naturii, prin
impersonalitate și optimism cosmic, prin expresia și echilibru compositional. Însă ciclul se
deschide cu o poezie meditativă de atmosferă, Serile de la Mircești, în care atitudinea eului liric
se apropie de aceea eminesciană din poezia Singurătate.
Miezul iernii este un pastel reprezentativ, datorită viziunii poetice clasiciste, a
compoziției și prin faptul că înfățișează frumusețea iernii, anotimp evocat în mai multe creații ale
ciclului Iarna, Gerul, Viscolul, Bradul.
Tema poeziei este natura încremenită sub încleștarea gerului, care compune tabloul
fantastic al nopții de iarnă. Atitudinea poetică este admirația față de măreția cosmică, de liniștea
absolută.
Impersonalitatea vocii lirice este motivată de faptul că accentul se pune pe spectacolul
naturii contemplate, magnifică panoramă înregistrată obiectiv. Mărcile lexico gramaticale ale
eului liric sunt minime: un verb la persoana I singular „văd” și o interjecție „o!” punctele de
suspensie și propoziții exclamative sau interogative. Ipostaza poetică este aceea a unui spectator
îndrăgostit de natură.
Titlul sugerează încremenirea naturii și atotputernica iernii.
Compozițional, poezia este alcătuită din patru catrene cu caracter descriptive, organizate
în două secvențe poetice, în funcție de alternanța static-dinamică specifică pastelurile lui
Alecsandri. Primele trei strofe surprind predominant planul obiectiv, static-dinamic al naturii
neclintite. Ultima strofă, predominant subiectivă (prin secvență mărcilor eului liric) constituie a
doua secvență poetică, dinamică prin prezența imaginii de micșare a unui element însuflețit din
natură, lupul.
Descrierea zonei de câmpie, întinderea copleșiță de zăpadă, sugestia infinitului prin
orizontalitate, predominarea cromatică a albului, evitarea extremelor sălbăticie excesive (muntele
sau marea) constituie o imagine emblema echilibrului clasic și a veșnicei naturii.

1
 Prima strofă din secvența statică este tabloul nopții de iarnă cu natura mineralizată de
gerul atotputernic. Alternează imagini vizuale și auditive ale pădurii și câmpiei. Propozițiile
exclamative dau plasticitate tabloului: „În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!”
Verbele „trăsnesc”, „scârțâie” au valoare onomatopeică sugerând încremenirea naturii. Epitetul
dublu „ger amar cumplit” are efect personificator. Epitetle „zăpadă cristalină”, „câmpii
strălucitoare” și metafore „Ian de diamante” realizează imaginea feerică a nopții de iarnă în
planul terestru.
Această imagine este dezvoltată în strofele a doua și a treia, în tabloul grandios al
naturii proiectate în plan cosmic. Tabloul naturii-templu este de o frumusețe solemnă și se
realizează prin imagini artistice ale elementelor templului: coloane, făclii, altare, orgă. Procesul
de abstractizare se produce la nivelul figurilor de stil prin trecerea de la comparative, „Fumuri
albe se ridică în văzduhul scânteios/ Ca înalte coloane unui templu maiestos”, la epitet „O!
tablou măreț, fantastic…! până la metaforă „nemărginitul templu”. Feeria nopții de iarnă,
grandiosul sublimul, fantasticul se realizează cu ajutorul epitetelor și al personificărilor: „luna își
aprinde farul tainic de lumină”, „crivățul pătrunde scoțând note-ngrozito,are”. Tabloul
nocturne, misterul nopții motivul lunii și utilizarea hiperboi sunt elemente romantic.
Ultimul catren constituie a doua secvență poetică, tabloul dinamic relizat în antiteză
(procedeu romantic de compoziție) cu încremenirea din secvența static, continuată și aici, în
primele două versuri: „Totul e în neclintire, fără viață, fără glas.” Prepoziție interogativă
introdusă prin conjuncție adversativă „Dar ce văd? impune perspectiva subiectivă și aduce
elementul dinamic, imaginea lupului și a prăzii sale, chiar dacă și aceasta poartă sugestia morții.
Miezul iernii de Vasile Alecsandri este un pastel reprezentativ prin echilibru
compozițional și claritate, tablou fantasticii grandios al nopții de iarnă.

2
 Bibliografie
https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Alecsandri
Grecu Marius Valeriu- sinteze de literature română veche și modernă, Ed. Sitech, Craiova, 2005