Sunteți pe pagina 1din 3

Mezul Iernii de Vasile Alecsandri Publicate n 1868-1869, n revista Convorbiri literare, Pastelurile lui Alecsandri reprezint o oper de maturitate.

Prin acest ciclu de poezii ale senzorialitii i ale relaiei nemijlocite cu natura, Vasile Alecsandri impune o nou specie n literatura romn. Vasile Alecsandri reprezint un model pentru mentalitatea scriitorului paoptist. Opera sa se afl la ntretierea romantismului cu clasicismul, ca expresie a ncercrii de recuperare, ntr-un timp relativ scurt, a diferenelor dintre literatura romn i cea occidental. Dei sunt publicate mai trziu, Pastelurile reflect o trstur a literaturii paoptiste, coexistena curentelor literare (clasicism, romantism), i o tem specific acestei perioade, tema naturii. n general, poeziile aparin clasicismului, prin viziunea asupra naturii, prin impersonalitate i optimism cosmic, prin expresie i echilibru compoziional. Diferena fa de precursori n abordarea temei naturii reflect diferena ntre romantism i clasicism, ntre proiecia sensibilitii n exterioritatea lumii i nregistrarea obiectiv a universului, cu armoniile, ritmurile i dinamismul lui. ns ciclul se deschide cu o poezie meditativ, de atmosfer, Serile la Mirceti, n care atitudinea eului liric se apropie de aceea eminescian din poezia Singurtate. Mezul iernei este un pastel reprezentativ, datorit viziunii poetice clasiciste, a compoziiei (alternana staticdinamic) i prin faptul c nfieaz frumuseea iernii, anotimp evocat n mai multe creaii ale ciclului: Iarna, Gerul, Viscolul, Bradul. Tema poeziei este natura ncremenit sub ncletarea gerului, care compune tabloul fantastic" al nopii de iarn. Atitudinea poetic este admiraia fa de mreia cosmic, de linitea absolut. Impersonalitatea vocii lirice este motivat de faptul c accentul se pune pe spectacolul naturii contemplate, magnific panoram nregistrat obiectiv. Mrcile lexico-gramaticale ale eului liric sunt minime: un verb la persona I singular, vd, o,interjecie, o!", punctele de suspensie i propoziii exclamative sau interogative. Ipostaza poetic este aceea a unui spectator ndrgostit de natur. Titlul sugereaz ncremenirea naturii i atotputernicia iernii. Compoziional, poezia este alctuit din patru catrene cu caracter descriptiv, organizate n dou secvene poetice, n funcie de alternana static-dinamic, specific pastelurilor lui Alecsandri. Primele trei strofe surprind predominant planul obiectiv, static, al naturii neclintite. Ultima strof, predominant subiectiv (prin frecvena mrcilor eului liric), constituie a doua secven poetic, dinamic prin prezena imaginii de micare a unui element nsufleit din natur, lupul. Descrierea zonei de cmpie, ntinderea copleit de zpad, sugestia infinitului prin orizontalitate, predominarea cromatic a albului, evitarea extremelor slbticiei excesive (muntele sau marea) constituie o imagine-emblem a echilibrului clasic i a veniciei naturii. Prima strofa din secvena static este tabloul nopii de iarn cu natura mineralizat de gerul atotputernic. Alterneaz imagini vizuale i auditive ale pduri i cmpiei. Propoziiile exclamative dau plasticitate tabloului: n pduri trsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit?. Verbele trsnesc", scrie" au valoare onomatopeic sugernd ncremenirea naturii. Epitetul dublu ger amar, cumplit are efect personificator. Epitetele zpada cristalin", cmpii strlucitoare" i metafora lan de diamanturf realizeaz, imaginea feeric a nopii de iarn n planul terestru. Aceast imagine este dezvoltat n strofele a doua i a treia, n tabloul grandios al naturii proiectate n plan cosmic. Tabloul naturii-templu este de o frumusee solemn i se realizeaz prin imagini artistice ale elementelor templului: coloane, fclii, altare, org. Procesul de abstractizare se produce la nivelul figurilor de stil prin trecerea de la comparaie, Fumuri albe se ridic n vzduhul scnteios/ Ca naltele coloane unui templu maiestos", la epitet O! tablou mre, fantastic!...", pn la metafor nemrginitul templu". Feeria nopii de iarn, grandiosul, sublimul, fantasticul, se realizeaz cu ajutorul epitetelor i al personificrilor: luna i aprinde farul tainic de lumin", crivul ptrunde, scond note-ngrozitoare". Tabloul nocturn, misterul nopii, motivul lunii i utilizarea hiperbolei sunt elemente romantice. Ultimul catren constituie a doua secvena poetic, tabloul dinamic, realizat n antitez (procedeu romantic de compoziie) cu ncremenirea din secvena static, continuat i aici, n primele dou versuri: Totul e n neclintire, fr via, fr glas". Propoziia interogativ introdus prin conjuncie adversativ Dar ce vd?" impune perspectiva subiectiv i aduce elementul dinamic, imaginea lupului i a przii sale, chiar dac i aceasta poart sugestia morii. Nivelul fonetic i prozodic - pauzele marcate de punctele de suspensie; - muzicalitatea conferit de frecvena unor vocale (e n prima strof, i i u n strofele a doua i a treia). 1

Particulariti prozodice clasice: - patru catrene; - msura versurilor: 15-16 silabe; - ritm trohaic; - rim mperecheat. Nivelul morfosintactic - verbele la timpul prezent sugereaz venicia naturii; - expresivitatea adjectivului cu rol de epitet; adjective fr grad de comparaie; - conjuncia adversativ dar, n strofa a JV-a - marcheaz alternarea static-dinamic, obiectiv- subiectiv; - topica afectiv (inversiuni). Nivelul lexico-semantic - cmpul semantic al iernii: ger", zpada", ,fiimuri albe"; - cmpul semantic al nopii: luna", stele", fclii; - cmpul semantic al templului: coloane", Jaclif, altare", org". Nivelul stilistic - puternicul imagism realizat prin cultivarea epitetului, adesea n inversiune, a metaforei, a comparaiei, a personificrii i a hiperbolei. Mezul iernei de Vasile Alecsandri este un pastel reprezentativ prin echilibru compoziional i claritate, tablou fantastic i grandios al nopii de iarn. Vasile Alecsandri a fost cel mai mare poet al epocii preeminesciene, insusi criticul Titu Maiorescu numindu-l cap al poeziei noastre literare in generatia trecuta. Ciclul sau de Pasteluri reflecta succesiunea anotimpurilor, intr-un peisaj romanesc de coline si campii, animat de prezenta oamenilor. Poezia Miezul iernii este alcatuita din patru strofe, descriind tabloul unei naturi incremenite, intr-o noapte geroasa de iarna, autorul exprimandu-si teroarea de fenomenul boreal (G.Calinescu). In paduri trasnesc stejarii! E un ger amar cumplit! Stelele par inghetate, cerul pare otelit, Iar zapada cristalina pe campii stralucitoare Pare-un lan de diamanturi ce scartaie sub picioare. Fumuri albe se ridica in vazduhul scanteios Ca inaltele coloane unui templu maiestuos si pe ele se asaza bolta cerului senina Unde luna isi aprinde farul tainic de lumina. O! tablou maret, fantastic!...Mii de stele argintii In nemarginitul templu ard ca vecinice faclii. Muntii sunt a lui altare, codrii organe sonoare Unde crivatul patrunde, scotand note-ngrozitoare. Totul e de neclintit, fara viata, fara glas; Nici un zbor in atmosfera, pe zapada nici un pas; Dar ce vad?...in raza lunei o fantasma se arata... E un lup ce se alunga dupa prada-i spaimantata! In prima strofa, joasa temperatura usuca padurea in sunetul de orga al vantului, prefacand totul in diamante (G.Calinescu). Intr-o noapte cu ger napraznic, stejarii se aud traznind, stelele par a fi inghetate, cerul insusi devenind de otel, ca si cand intreaga natura, pana in inaltul cerului, s-ar fi pietrificat, ar fi coborat in regnul mineral. In lumina zilei zapada a capatat straluciri si duritati de pietre pretioase, oferind privirii un tablou diamantin infinit. Dintre mijloacele folosite de poet pot fi mentionate; forma nearticulata a substantivului campie, la plural, procedeu care creeaza impresia de nelimitat; verbul onomatopeic trasnesc; dublul epitet amar, cumplit care da masura spaimei autorului in fata anotimpului friguros; epitetele ornante cristalina si stralucitoare (care contribuie la lumina ireala a tabloului). Imaginile se constituie la intretaierea planului real cu planul iluzoriu, prin repetarea verbului a parea. 2

In strofa a II-a, natura este privita prin transfigurare: ea devine un templu, ale carui coloane sunt fumurile albe care se ridica din cosurile caselor. Sustinuta de aceste coloane albe, bolta cerului este luminata de farul tainic al lunii. Daca in prima strofa, tabloul era vast pe orizontala, de data aceasta dimensiunea nemarginita se realizeaza pe verticala. Metafora centrala a strofei este farul tainic de lumina. Ea imprima peisajului o nota de mister sacru si atrage dupa sine comparatiile din strofa urmatoare: muntii sunt altare, codrii par a fi o imensa orga la care canta crivatul, iar stelele sunt faclii. Cateva epitete (fumuri albe, vazduhul scanteios , templu maiestuos, bolta senina) contribuie la realizarea unui tablou fascinant si plin de grandoare. Strofa a III-a se deschide prin exclamatia O! Tablou maret, fantastic! prin care poetul isi arata admiratia (ba, chiar extazul) in fata naturii templu. Cateva epitete (stele argintii, vecinice faclii) ca si inversiunea nemarginitul templu contribuie la fiorul de sacralitate care cuprinde natura infinita si plina de mister. Strofa a IV-a cuprinde doua secvente: In prima, natura incremenita este solemna si lipsita de viata, asa cum era, poate, inainte de nasterea Lumii. In cea de a doua secventa, apare elementul insufletit, un lup aplecat dupa prada, iar tabloul aluneca din nou spre fabulos: in raza lunei , in lumina argintata, lupul devine o fantasma venita parca dintr-o alta era. Masura versului este de 15-16 silabe, ritmul trohaic, iar rimele sunt perechi. (aa bb). Sentimentele poetului sunt exprimate prin intermediul peisajului descris; prezenta sa se simte prin folosirea verbului a parea ca si din interogatia din strofa finala.