Mezul iernii

de Vasile Alecsandri

-comentariu-

Poezia Mezul iernii de Vasile Alecsandri este un pastel ce aparine genului

liric.

Vestitul poet i exprim gndurile, opiniile i sentimentele de uimire, admiraie

i n acelai timp de tristee fa de nfiarea naturii n timpul anotimpului iarna. El ne

transmite mesajul direct, eul liric, vocea autorului, fiind regsita n formele de

persoana nti ale verbelor i ale pronumelor: vd. Prin descriere, poetul creeaz

imagini artistice vizuale pduri, stejari, stele, luna, imagini artistice motorii

trosnesc, se ridic i imagini artistice auditive note-ngrozitoare.

Acesta recurge la un limbaj artistic, personificarea, prin care

surprinde mabinarea dintre fumul hurubelor i bolta cereasc. Prin epitetele (ger)

amar, cumplit, poetul descrie gerul aspru care aduce frigul n anotimpul friguros.

Comparaia fumuri albe ca naltele coloane are rol de a sugestiona densitatea fumului

din hurubele caselor, asemnate, astfel, coloanelor unui templu miestos.

 Discursul liric este organizat n patru strofe, cu msur de 15-16 silabe i cu rim

mperecheata. Albastrul nchis oelit mbrca ntregul plan cosmic, n timp ce planul

terestru este zugrvit ntr-un alb pur.

La nceput, totul cpta un aspect rece i ngheat, iar pe pmnt zpad

strlucete i scrie sub picioare ca i cristalul. Tabloul nocturn al iernii este

ncremenit, pustiu i tcut. n cele din urm, eului liric uimit i ncreztor i se dezvluie

urm de via, n lumina lunii, sub forma unei fantasme: lupul care alearg dup prad.

Cu ajutorul limbajului expresiv i muzicalitii poeziei, poetul

d via acestui tablou plin de miestrie al unei nopi de iarn.

Avnd n vedere caracteristicile prezentate, pot afirma c Mezul iernii de

Vasile Alecsandri este o creaie liric, n versuri.

Vasile ALECSANDRI Miezul iernii
"in paduri trasnesc stejarii!.E un ger amar, cumplit! Stelele par
inghetate, cerul pare otelit, Iar zapada cristalina pe campii
stralucitoare Pare-un lan de diamanturi ce scartaie sub picioare.

Fumuri albe se ridica in vazduhul scanteios Ca inaltele coloane

unui templu maiestos, Si pe ele se asaza bolta cerului senina
Unde luna isi aprinde farul tainic de lumina.

O! tablou maret, fantastic! Mii de stele argintii in nemarginitul

templu ard ca vecinice faclii. Muntii sunt a lui altare, codrii
organe sonoare Unde crivatul patrunde, scotand note-
ngrozitoare.

Totul e in neclintire, fara viata, fara glas; Nici un zbor in

atmosfera, pe zapada nici un pas; Dar ce vad? in raza lunei o
fantasma se arata E un lup ce se alunga dupa prada-i
spaimantata!"

Vasile Alecsandri (1818 - 1890), reprezentant de seama al

generatiei de scriitori pasoptisti, a abordat in creatia sa o mare
varietate de specii literare, intre care un loc aparte il ocupa
pastelurile, al caror creator este. in pastelurile sale, Vasile
Alecsandri ilustreaza natura cu toate frumusetile ei, in toate
anotimpurile, realizand un adevarat calendar in versuri, "o lirica
a linistii si fericirii rurale". (G.CalinescU)

Pastelul "Mezul iernei" de Vasile Alecsandri a aparut in revista

"Convorbiri literare" la 1 februarie 1869.
Titlul semnifica esenta ideatica a pastelului, descrierea
anotimpului friguros, deja instalat si in plina manifestare,
zapada oferind un spectacol sclipitor, iar fiarele salbatice
cutreierand nestanjenite alba intindere pustie.

Structura, semnificatii, limbaj artistic

Pastelul "Mezul iernei" de V.Alecsandri este alcatuit din patru

catrene dispuse simetric, conform celor doua planuri: prima si
ultima strofa apartin planului real, iar strofele a doua si a treia
tin de planul transfigurat.

O trasatura specifica tuturor pastelurilor, care se manifesta si in

"Mezul iernei" este imbinarea spatiului terestru cu spatiul
cosmic, Alecsandri compunand tabloul anotimpului descris prin
imagini vizuale, imagini auditive si figuri de stil care-i
particularizeaza lirismul creatiei.

Prima strofa ilustreaza planul real, conturat din elemente

terestre si cosmice. Procedeul artistic folosit pentru a crea
efecte muzicale este cezura (pauza ritmica in interiorul unui
vers, care-1 imparte in doua sau mai multe emistihuri - A.A.),
care imparte versul lung in doua emistihuri (fiecare dintre cele
doua jumatati ale unui vers, despartite de cezura - n.n.).
Primele doua versuri sunt impartite fiecare in cate doua
emistihuri, propozitiile sunt scurte, sacadate, pentru a exprima
concentrat caracteristicile anotimpului hibernal, conturand o
natura statica, incremenita, intr-o noapte foarte geroasa: "in
paduri trasnesc stejarii! E un ger amar, cumplit! / Stelele par
inghetate, cerul pare otelit". Poezia incepe cu un complement
circumstantial de loc - "in paduri" - pentru a fixa spatiul
peisajului hibernal si a exprima atitudinea de contemplatie
obiectiva a poetului, care inregistreaza ca spectator si descrie
pentru cititor tabloul naturii. Elementele terestre - padurile si
"stejarii" - se intrepatrund cu cele cosmice - "stelele", "cerul" -
formand o imagine vizuala unitara prin manifestarea gerului si a
zapezii care acopera intreaga natura. Forta gerului este
sustinuta de imagini auditive, redate prin verbe sugestive -
"trasnesc", "scartaie" - si epitetul dublu "amar, cumplit".
Semnele exclamarii din primul vers sugereaza emotia puternica
a poetului, atitudinea de uimire si incantarea care il cuprind in
fata frumusetii acestei naturi incremenite de gerul aspru.
Urmatoarele doua versuri amplifica viziunea poetului,
deschizand mai larg spatiul catre imensitate, sugerata de
intinsele "campii stralucitoare". Albul, culoarea specifica iernii,
este sugerat de neaua care acopera intreaga fire -"zapada", de
epitetele "cristalina" si "stralucitoare", precum si de metafora
"lan de diamanturi". Comparatiile din versul al doilea -"Stelele
pai inghetate, cerul pare otelit" - completeaza imaginea
anotimpului geros care a cuprins deopotriva teluricul si
cosmicul. Imaginea vizuala a tabloului din prima strofa este
dominata de o lumina ireala, fascinanta, facand trecerea de la
planul real la planul transfigurat din strofele urmatoare. in
strofa a doua, se compune o imagine vizuala monumentala a
iernii, conturandu-se un tablou maret prin enumerarea detaliilor
cu efect fabulos, exprimate prin epitete sugestive: "Fumuri
albe", "vazduhul scanteios", "templu maiestuos", "bolta ()
senina" si epitetul prin inversiune "inaltele coloane". Trasatura
dominanta a tabloului este lumina stralucitoare, ireala care
imbraca deopotriva teluricul si cosmosul - cerul isi sprijina bolta
pe fumurile care ies din hornurile caselor - "Si pe ele se asaza
bolta cerului senina", iar luna, personificata, straluceste
misterios peste intreaga fire: "Unde luna isi aprinde farul tainic
de lumina". Prezenta oamenilor este numai sugerata in cadrul
acestei naturi feerice, prin fumurile albe ce se inalta in vazduh,
imaginea fiind construita printr-o comparatie: "Fumuri albe ()/
Ca inaltele coloane". Desi geros, peisajul hibernal sta sub
semnul incantarii si al luminozitatii, stralucirea zapezii sub
lumina lunii creand o iluzie diurna (care se petrece in timpul
zilei, de zi - n.n.), chiar daca tabloul este nocturn.

Strofa a treia debuteaza printr-o interjectie urmata de semnul

exclamarii -"O!" - sugerand sentimentele de admiratie si uimire
ale poetului in fata acestui tablou ireal si incantator, exprimate
printr-un epitet dublu: "tablou maret, fantastic/ ". Emotia
poetului este amplificata de semnul exclamarii si de punctele de
suspensie, care indeamna la meditatie si reflectie, accentuand
extazul in fata maretiei naturii. Dimensiunea cosmica a
peisajului este redata prin stralucire cereasca, imagine vizuala
realizata prin epitetele"Mii de stele argintii" si "nemarginitul
templu", ultima fiind si o metafora sugestiva pentru imensitatea
boltii ceresti. Comparatia "stele argintii () ard ca vecinice faclii"
si metaforele "Muntii sunt a lui altare" si "codrii organe
sonoare", creeaza o imagine sacra, impunand o stare de
religiozitate eului liric, in fata acestui tablou al naturii. Linistea
incremenita de gerul nemilos este strapunsa de suieratul
crivatului, care, personificat prin verbele "patrunde" si
"scotand", realizeaza o imagine auditiva impresionanta si prin
epitetul "note-ngrozitoare".

Ultima strofa reia imaginea din strofa intai, aceea a naturii

statice, incremenite -"Totul e in neclintire"-, realizata printr-o
enumeratie gradata ascendent - "fara viata, fara glas"; "nici un
zbor (), nici un pas". Peisajul inghetat este dinamizat in finalul
poeziei prin prezenta unei fiinte care s-a incumetat sa iasa din
adapost, starnind uimirea si teama poetului: "Dar ce vad? in
raza lunei o fantasma se arata / E un lup ce se alunga dupa
prada-i spaimantata". Imaginea motorie este introdusa de
interogatia retorica "Dar ce vad?", sugerand surprinderea
poetului in fata tabloului fabulos, prin ivirea unui lup, care, in
inchipuirea sa, este exprimata prin metafora "o fantasma".

Prozodia. Poezia "Mezul iernei" de Vasile Alecsandri are ritm

trohaic, rima imperecheata, iar versurile sunt lungi, ca in
majoritatea pastelurilor sale, de 15-16 silabe.

Imaginea naturii este construita cu o adevarata "tehnica

picturala", Alecsandri reusind sa ajunga prin pasteluri "la gradul
cel mai inalt de arta si la culmea talentului sau"