Sunteți pe pagina 1din 29

Miezul iernii-V.

Alecsandri

Tema Poezia "Miezul iernei" de Vasile Alecsandri este unul dintre cele mai valoroase pasteluri ate bardului de la Mircesti. Poetul descrie tabloul plin de mareie al unei nopi de iarna, n care se simte coplesit de perfeciunea si grandoarea naturii, ncremenita de un ger naprasnic. Universul poeziei n strofa ntai prinde contur tabloul naturii mpietrit de "un ger amar, cumplit". Efectele gerului sunt nspaimantatoare: n paduri trosnesc stejarii, plesnind zgomotos, stelele "par ngheate" lucind pe cerul care "pare otelit", iar pe campii, zapada "cristalina" si "stralucitoare" "Pare-un lan de diamanturi ce scarie sub picioare. Tabloul dobandeste alta nfaisare sub biciuirea ngheat a gerului, totul capatand un aspect rece si nghetat "stelele par ngheate", bolta cereasc este rece, cu un luciu ca al otelului, iar pe pamant zapada nu mai este pufoasa si moale, ci capat stralucirea si taria cristalului, a diamantului, scrind sub picioare. Strofa a doua. In aceasta strofa, natura este surprinsa n ntregime sub forma unui templu maiestuos, legatura tainic ntre cer si pamant. "Fumurile albe" ce se inalta spre vazduhul stralucitor, "scanteios", sunt asemuite cu "naltele coloane" ale unui templu maret unind cerul cu pamantul. Pe ele se asaza ca o cupola "bolta cerului senin / Unde luna si aprinde farul tainic de lumina". Lumina lunii izvorand tainic de pe bolta cereasca face s straluceasca si mai mult comorile iernii. Singurul semn de via si de caldura n acest univers stralucitor si rece este fumul, nlndu-se n vazduh sub forma unor colonade albe si subfiri. Strofa a treia. Vederea acestui templu grandios, aproape ireal, starneste admiratia si uimirea poetului: "O! tablou mare, fantastic!" El se simte coplesit de frumusetea si grandoarea naturii hibernale: "Mii de stele argintii /In nemarginitul templu ard ca vecinice faclii." Purtatoare ale luminii vesnice, stelele par niste faclii stralucitoare care ard pentru eternitate. Continuand descrierea naturii ca un templu urias, poetui compara muntii cu altarele acestuia, iar codrii cu niste "organe sonoare" n care crivatul face sa rasune o muzica ce trezeste spaima: "Muntii sunt a lui altare, codrii organe sonoare / Unde crivatul patrunde, scotand note-ngrozitoare". Strofa a patra. Tabloul nocturn al iernii este ncremenit, pustiu si tacut: "Totui e n neclintire, fara viaa, fara glas; / Nici un zbor n atmosfera, pe zapada nici un pas". Aspectul naturii lipsite de viata si de miscare este accentuat de repetiia cuvintelor: "fara viata, fara glas" sau a cuvintelor "nici un", accentuand absena oricarui zbor n vazduh sau a urmelor pe zapada: "Nici un zbor n atmosfera, pe zapada nici un pas". In acest peisaj neclintit si tacut, poetului uimit si nencrezator i se dezvaluie urma vieii, in lumina lunii, ca o fantasma apare un lup alergand dupa prada nspimntat: "Dar ce vd?... n raza lunei o fantasm se arat... / E un lup ce se alung dupa prada-i spimntat!". Aparia vieii si a miscarii dinamizeaz tabloul, l face mai puin nspaimantator. Sentimentul de ncordare si teama se risipete, poetul admir privelistea nocturn care se nsufleete. Realizarea artistica Cuvintele poeziei par simple, dar ele alcatuiesc combinatii redand surprinzatoare si emoionante imagini. Predomina imaginile vizuale conturand tabloul grandios al naturii hibernale, ntr-o ngemnare a cerului cu pamantul, n culori si nuane de alb stralucitor, otelit, rece. Intregul tablou nemiscat si tacut este rareori cuprins de zgomotul stejarilor care trosnesc de ger, de scritul pasilor

pe zapada sau de muzica 'ngrozitoare" scoasa de criva n adancul codrilor. 0 singura imagine dinamica aduce prezenta vieii n finalul poeziei: goana lupului flamand dup prada nspimntat. In concluzie, imaginile vizuale predominante se mpletesc cu cateva imagini auditive si de miscare. Figurile de stil creeaza un tablou surprinztor prin maretie, dar si terifiant totodata prin prezenta gerului care nghea totul, alungand orice urma de via. Epitetele simple sau duble scot n evidena caracteristicile tabloului: "ger amar, cumplit", "stelele par nghetate", "cerul pare otelit, "zapada cristalin", "cmpii strlucitoare", "vazduh scanteios", "tablou maret, fantastic" etc. Enumerrile reprezinta figuri de stil centrale pe care se bazeaza structura pastelului, n descrierea elementelor componente ale acestui templu urias, fantastic: "Muntii sunt a lui altare, codrii organe sonoare"; "Totul e n neclintire, fara viaa, fara glas" etc. Comparaiile accentueaz trsturi uimitoare ale peisajului: "Fumuri [...] / Ca naltele coloane"; "stele... / ard ca vecinice fclii. Repetiiile subliniaza ncremenirea si lipsa vietii din acest tablou: "fara viata, fara glas. / Nici un zbor [...], nici un pas". Metaforele dau mai multa expresivitate versului, conturand imaginea acestui templu al naturii n care fiecare element dobandeste un anume rol: "Munii sunt a lui altare, codrii organe sonoare", "templu maiestos", "farul tainic de lumina". Antiteza subliniaza contrastul dintre imagini: "Fumuri albe se ridica [...]/ i pe ele se asaza; "Totul e n neclintire" "E un lup ce se alung [...]". Personificarea subliniaza nsusiri umane atribuite naturii: "luna si aprinde","o fantasma se arata...". Prozodia Versurile ample, cu o masur de 15 silabe, aduc o muzicalitate de profunda vibraie, n care rima mperecheata si ritmul trohaic au un rol important. Muzicalitatea versurilor creeaza o orchestraie a naturii care subliniaza sugestiv grandoarea tabloului.

Publicate n 1868-1869, n revista Convorbiri literare, Pastelurile lui Alecsandri reprezint o oper de maturitate. Prin acest ciclu de poezii ale senzo-rialitii i ale relaiei nemijlocite cu natura, Vasile Alecsandri impune o nou specie n literatura romn. FORMULAREA ARGUMENTELOR Vasile Alecsandri reprezint un model pentru mentalitatea scriitorului paoptist. Opera sa se afl la ntretierea romantismului cu clasicismul, ca expresie a ncercrii de recuperare, ntr-un timp relativ scurt, a diferenelor dintre literatura romn i cea occidental. ARGUMENTARE Dei sunt publicate mai trziu, Pastelurile reflect o trstur a literaturii paoptiste, coexistena curentelor literare (clasicism, romantism), i o tem specific acestei perioade, tema naturii. n general, poeziile aparin clasicismului, prin viziunea asupra naturii, prin impersonalitate i optimism cosmic, prin expresie i echilibru compoziional. Diferena fa de precursori n abordarea temei naturii reflect diferena ntre romantism i clasicism, ntre proiecia sensibilitii n exterioritatea lumii i nregistrarea obiectiv a universului, cu armoniile, ritmurile i dinamismul lui. ns ciclul se deschide cu o poezie meditativ, de atmosfer, Serile la Mirceti, n care atitudinea eului liric se apropie de aceea eminescian din poezia Singurtate. Mezul iernei este un pastel reprezentativ, datorit viziunii poetice clasiciste, a compoziiei (alternana static-dinamic) i prin faptul c nfieaz frumuseea iernii, anotimp evocat n mai multe creaii ale ciclului: Iarna, Gerul, Viscolul, Bradul. Tema poeziei este natura ncremenit sub ncletarea gerului, care compune tabloul fantastic" al nopii de iarn. Atitudinea poetic este admiraia fa de mreia cosmic, de linitea absolut.

Impersonalitatea vocii lirice este motivat de faptul c accentul se pune pe spectacolul naturii contemplate, magnific panoram nregistrat obiectiv. Mrcile lexico-gramaticale ale eului liric sunt minime: un verb la persona I singular, vd, o,interjecie, o!", punctele de suspensie i propoziii exclamative sau interogative. Ipostaza poetic este aceea a unui spectator ndrgostit de natur. Titlul sugereaz ncremenirea naturii i atotputernicia iernii. Compoziional, poezia este alctuit din patru catrene cu caracter descriptiv, organizate n dou secvene poetice, n funcie de alternana static-dinamic, specific pastelurilor lui Alecsandri. Primele trei strofe surprind predominant planul obiectiv, static, al naturii neclintite. Ultima strof, predominant subiectiv (prin frecvena mrcilor eului liric), constituie a doua secven poetic, dinamic prin prezena imaginii de micare a unui element nsufleit din natur, lupul. Descrierea zonei de cmpie, ntinderea copleit de zpad, sugestia infinitului prin orizontalitate, predominarea cromatic a albului, evitarea extremelor slbticiei excesive (muntele sau marea) constituie o imagine-emblem a echilibrului clasic i a veniciei naturii. Prima strofa din secvena static este tabloul nopii de iarn cu natura mineralizat de gerul atotputernic. Alterneaz imagini vizuale i auditive ale pduri i cmpiei. Propoziiile exclamative dau plasticitate tabloului: n pduri trsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit?. Verbele trsnesc", scrie" au valoare onomatopeic sugernd ncremenirea naturii. Epitetul dublu ger amar, cumplit are efect personificator. Epitetele zpada cristalin", cmpii strlucitoare" i metafora lan de diamanturf realizeaz, imaginea feeric a nopii de iarn n planul terestru. Aceast imagine este dezvoltat n strofele a doua i a treia, n tabloul grandios al naturii proiectate n plan cosmic. Tabloul naturii-templu este de o frumusee solemn i se realizeaz prin imagini artistice ale elementelor templului: coloane, fclii, altare, org. Procesul de abstractizare se produce la nivelul figurilor de stil prin trecerea de la comparaie, Fumuri albe se ridic n vzduhul scnteios/ Ca naltele coloane unui templu maiestos", la epitet O! tablou mre, fantastic!...", pn la metafor nemrginitul templu". Feeria nopii de iarn, grandiosul, sublimul, fantasticul, se realizeaz cu ajutorul epitetelor i al personificrilor: luna i aprinde farul tainic de lumin", crivul ptrunde, scond note-ngrozitoare". Tabloul nocturn, misterul nopii, motivul lunii i utilizarea hiperbolei sunt elemente romantice. Ultimul catren constituie a doua secvena poetic, tabloul dinamic, realizat n antitez (procedeu romantic de compoziie) cu ncremenirea din secvena static, continuat i aici, n primele dou versuri: Totul e n neclintire, fr via, fr glas". Propoziia interogativ introdus prin conjuncie adversativ Dar ce vd?" impune perspectiva subiectiv i aduce elementul dinamic, imaginea lupului i a przii sale, chiar dac i aceasta poart sugestia morii. Nivelul fonetic i prozodic - pauzele marcate de punctele de suspensie; - muzicalitatea conferit de frecvena unor vocale (e n prima strof, i i u n strofele a doua i a treia). Particulariti prozodice clasice: - patru catrene; - msura versurilor: 15-16 silabe; - ritm trohaic; - rim mperecheat. Nivelul morfosintactic - verbele la timpul prezent sugereaz venicia naturii; - expresivitatea adjectivului cu rol de epitet; adjective fr grad de comparaie; - conjuncia adversativ dar, n strofa a JV-a - marcheaz alternarea static-dinamic, obiectivsubiectiv; - topica afectiv (inversiuni). Nivelul lexico-semantic - cmpul semantic al iernii: ger", zpada", ,fiimuri albe"; - cmpul semantic al nopii: luna", stele", fclif; - cmpul semantic al templului: coloane", Jaclif, altare", org". Nivelul stilistic - puternicul imagism realizat prin cultivarea epitetului, adesea n inversiune, a metaforei, a

comparaiei, a personificrii i a hiperbolei. CONCLUZIA Mezul iernei de Vasile Alecsandri este un pastel reprezentativ prin echilibru compoziional i claritate, tablou fantastic i grandios al nopii de iarn. FORMULAREA IPOTEZEI Testament de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii romne din perioada interbelic, alturi de Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga i Joc secund de Ion Barbu. Poezia este aezat n fruntea primului volum arghezian, Cuvinte potrivite (1927), i are rol de program (manifest) literar, realizat ns cu mijloace poetice. ENUNAREA ARGUMENTELOR Este o art poetic, deoarece autorul i exprim propriile convingeri despre arta literar, despre menirea literaturii, despre rolul artistului n societate. Este o art poetic modern, pentru c n cadrul ei apare o tripl problematic, specific liricii moderne: transfigurarea socialului n estetic, estetica urtului, raportul dintre inspiraie i tehnica poetic. Se poate vorbi despre o permanen a preocuprii argheziene de a formula crezul poetic, Testament fiind prima dintre artele poetice publicate n diferite volume: Flori de mucigai, Epigraf, Frunze pierdute etc. DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR Tema poeziei o reprezint creaia literar n ipostaza de meteug, creaie lsat ca motenire unui fiu spiritual. Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de tat unui fiu spiritual cruia i este lsat drept unic motenire cartea", metonimie care desemneaz opera literar. Discursul liric avnd un caracter adresat, lirismul subiectiv se realizeaz prin atitudinea poetic transmis n mod direct i, la nivelul expresiei, prin mrcile subiectivitii: pronumele personale, adjectivele posesive, verbele la persoana I i a Ii-a singular, alternnd spre difereniere cu persoana a IlI-a, topica afectiv (inversiuni i dislocri sintactice), n poezie, eul liric apare n mai multe ipostaze: eu/ noi, eu/ tatl -fiul (n dialogul imaginar iniial), de la strbunii mei pn la tine" (n relaia strbunii" - eu - tu), Robul - Domnul (n finalul poeziei). Titlul poeziei are o dubl accepie: una denota-tiv i alta conotativ. n sens propriu (denotativ), cuvntul-titlu desemneaz un act juridic ntocmit de o persoan prin care aceasta i exprim dorinele ce urmeaz a-i fi ndeplinite dup moarte, mai cu seam n legtur cu transmiterea averii sale. Aceasta este ns accepia laic a termenului. n accepie religioas, cuvntul face trimitere la cele dou mari pri ale Bibliei, Vechiul Testament i Noul Testament, n care sunt concentrate nvturile proorocilor i apostolilor adresate omenirii. Din aceast accepie re ligioas deriv i sensul conotativ al termenului pe care l ntlnim n poezie. Astfel creaia arghezian devine o motenire spiritual adresat urmailor-cititori sau viitorilor truditori ai condeiului. Textul poetic este structurat n ase strofe cu numr inegal de versuri, nclcarea regulilor prozodice fiind o particularitate a modernismului. Discursul liric este organizat sub forma unui monolog adresat/ dialog imaginar ntre tat i fiu, ntre strbuni i urmai, ntre rob i Domn, tot attea ipostaze ale eu-lui liric. Metafora carte" are un loc central n aceast art poetic, fiind un element de recuren. Termenul carte" are rol n organizarea materialului poetic i semnific, pe rnd, n succesiunea secvenelor poetice: realizarea ideii poetice a acumulrilor spirituale; poezia este rezultatul trudei, treapt", punct de legtur ntre predecesori i urmai, valoare spiritual, rezultat al sublimrii experienei naintailor - hrisovul cel dinti; cuvinte potrivite"; Slova de foc i slova furit/ mperecheate-n carte se mrit" (definiie metaforic a poeziei, n egal msur har i meteug); Robul a scris-o, Domnul o citete" (relaia autor - cititor). Cartea"/ creaia poetic i poetul/ creatorul/ eu" se afl n strns legtur, verbele la persoana I singular avnd drept rol definirea metaforic a actului de creaie poetic, a rolului poetului: am ivit, am prefcut, fcui, am luat, am pus, am fcut, grmdii, iscat-am. Concreteea sensului verbelor red truda unui meteugar dotat cu talent i plasticizeaz sensul abstract al actului creator n plan spiritual. Determinantele verbale (pronume, substantive) sunt n general la genul feminin, desemnnd

produsul: poezia {domnia") i cartea". Organizarea materialului poetic se realizeaz i prin seria relaiilor de opoziie n care intr cartea" sau ipostaze ale sale: - Ca s schimbm acum ntia oar / Sapa-n condei i brazda-n climar" (instrumentele muncii rneti i ale muncii intelectuale); - izvoarele creaiei poetice i poezia nsi sunt redate prin metafore/ sintagme poetice dispuse n serii opuse: Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/ Eu am ivit cuvinte potrivite"; Fcui din zdrene muguri i coroane"; Veninul strns l-am preschimbat n miere", cenua morilor Dumnezeu de piatr; - Din bube, mucegaiuri i noroi/ Iscat-am frumusei i preuri no?; - Slova de foc i slova furit/ mperecheate-n carte se mrit" (definiie metaforic a poeziei, n egal msur har i meteug); - Robul a scris-o, Domnul o citete" (relaia autor -cititor). Incipitul, conceput ca o adresare direct a eului liric ctre un fiu spiritual, conine ideea motenirii spirituale, un nume adunat pe-o carte", care devine simbol al identitii obinute prin cuvnt. Condiia poetului este concentrat n versul: dect un nume adunat pe-o carte", iar poezia apare ca bun spiritual i peren: Nu-i voi lsd drept bunuri dup moarte...". Metafora seara rzvrtit" face trimitere la tre- figuri cutul zbuciumat al strmoilor, care se leag de geDE stil neraiile viitoare, prin carte", creaia poetic, treapt a prezentului: In seara rzvrtit care vine/ De la strbunii mei pn la tine". Enumeraia rpi i gropi adnci, ca i versul urmtor Suite de btrnii mei pe brnci, sugereaz drumul dificil al cunoaterii i al acumulrilor strbtut de naintai. Formula de adresare, vocativul fiule", desemneaz un potenial cititor, poetul identificndu-se, n mod simbolic, cu un tat, cu un mentor al generaiilor viitoare. De asemenea, poetul se nfieaz ca o verig n lanul temporal al generaiilor, crora, ncepnd cu fiul evocat n poem, le transmite motenirea, opera literar. Cartea este o treapt" n desvrirea cunoaterii. n strofa a doua, cartea", creaia elaborat cu trud de poet, este numit hrisovul vostru cel dinti, cartea de cptai a urmailor. Cartea" - hrisov" are pentru generaiile viitoare valoarea unui document fundamental, asemeni Bibliei sau unei mrturii istorice, un document al existenei i al suferinei strmoilor; Al robilor cu saricile pline/ De osemintele vrsate-n mine". Ideea central din cea de-a treia strofa este transformarea poeziei ntr-o lume obiectual. Astfel sapa", unealt folosit pentru a lucra pmntul, devine condei, unealt de scris, iar brazda" devine climar", munca poetului fiind numai ca material ntrebuinat altfel dect a naintailor lui rani; asupra cuvintelor el aplic aceeai trud transformatoare prin care plugarii supuneau pmntul. Poetul este, prin urmare, un nscocitor, care transform graiul lor cu-ndemnuri pentru vite", n cuvinte potrivite", metafor ce desemneaz poezia ca meteug, ca trud, i nu ca inspiraie divin. Efortul poetic presupune ns un timp ndelungat, necesar transfigurrii artistice i trudei asupra cuvintelor, sugerat prin paralelismul dintre munca fizic (Sudoarea muncii sutelor de ani) i aceea spiritual (frmntate mii de sptmni). n viziunea lui Arghezi, prin art, cuvintele se metamorfozeaz, pstrndu-i ns fora expresiv, idee exprimat prin oximoronul din versurile: Veninul strns l-am preschimbat n miere, / Lsnd ntreag dulcea lui putere". Strofa a patra debuteaz cu o confesiune liric: Am. luat ocara i torcnd uure/ Am pus-o cnd s-mbie, cnd s-njure". Poetul poate face ca versurile lui s exprime imagini sensibile, dar i s stigmatizeze rul din jur (s njure"), arta avnd funcie cathartic i, n acelai timp, moralizatoare. Prin intermediul poeziei, trecutul se sacralizeaz, devine ndreptar moral, iar opera literar capt valoare justiiar: Am luat cenua morilor din vatr/ i am fcut-o Dumnezeu de piatr, / Hotar nalt, cu dou lumi pe poale, / Pzind n piscul datoriei tale". n strofa a cincea apare ideea transfigurrii socialului n estetic prin faptul c durerea, revolta social sunt concentrate n poezie, simbolizat prin vioar", instrument mult mai reprezentativ pentru universul rnesc dect clasica lir: Durerea noastr surd i amar/ O grmdii pe-o singur vioar, / Pe care ascultnd-o a jucat/ Stpnul ca un ap njunghiat. Arghezi introduce n literatura romn estetica urtului, concept pe care l preia de la scriitorul fran-

cez Charles Baudelaire. Prin unicul su volum de poezie, Florile rului, Baudelaire lrgete conceptul de frumos, integrndu-i nelegerea rului, a urtului. Arghezi, la rndul lui, consider c orice aspect al realitii, indiferent c este frumos sau urt, sublim sau grotesc, poate constitui material poetic: Din bube, mucegaiuri i noroi/ Iscat-am frumusei i preuri nof. Prin Mersurile sale, Arghezi este un poet modern, potrivit opiniei lui Hugo Friedrich, care afirma n cartea Structura liricii moderne, capitolul Estetica urtului, referitor la poetica baudelaireian: diformul produce surpriza, iar acesta declaneaz atacul neateptat. Mai violent dect pan acum, anormalitatea se anun ca principiu al poeziei moderne, odat cu una din cauzele ei: iritarea mpotriva banalului i tradiionalului care, n ochii lui Baudelaire, sunt coninute i n frumuseea stilului mai vechi. Noua frumusee, care poate coincide cu urtul, i dobndete nelinitea prin includerea banalului odat cu deformarea n bizar - i prin mpletirea oribilului cu bufonescuh?. De asemenea, pentru Arghezi, poezia reprezint i un mijloc de rzbunare a suferinei naintailor: Biciul rbdat se-ntoarce n cuvinte/ i izbvete-ncet pedepsitor/ Odrasla vie-a crimei tuturor". Ultima strofa evideniaz faptul c muza, arta contemplativ, Domnia", pierde" n favoarea meteugului poetic: ntins lene pe canapea,/ Domnia sufer n cartea mea". Poezia este att rezultatul inspiraiei, al harului divin slova defod, ct i rezultatul meteugului, al trudei poetice slova furit": Slova de foc i slova furit/ mprechiate-n carte se mrit/ Ca fierul cald mbriat n clete". Condiia poetului este redat n versul Robul a scris-o, Domnul o citete"; artistul este un rob", un truditor al condeiului i se afl n slujba cititorului, Domnul. Relevarea unor elemente nnoitoare ale limbajului poetic, prezente n poezie: Nivelul lexico-semantic - acumularea de cuvinte nepoetice, care dobndesc valene estetice (de exemplu: bube, mucegaiuri i noroi, ciorchin de negf); - valorificarea diferitelor straturi lexicale n asocieri surprinztoare: arhaisme (hrisov), regionalisme (grmdii), cuvinte i expresii populare (gropi, rpi, pe brnci, plvani, vite, zdrene), termeni religioi (cu credin, icoane, Dumnezeu, izbvete), neologisme (obscur); seriile antonimice: cnd s-mbie, cnd s-njure" sugereaz diversele tonaliti ale creaiei poetice argheziene; Fcui din zdrene muguri i coroane" exprim ideea transfigurrii artistice a unor aspecte ale realitii degradate sau efectul expresiv al cuvintelor triviale (ambiguitatea expresiei poetice); obiecte ale existenei rneti arhaice confer tonului solemnitate: hrisov, sarici, oseminte; instrumente de munc/ viaa rural: sapa, brazda, plvani, vite; instrumentele poetului/ viaa spiritual: condei, climar; metafore asociate termenului poezie: cuvinte potrivite, leagne, versuri i icoane, muguri i coroane, miere, cenua morilor din vatr, hotar nalt, o singur vioar, biciul rbdat, ciorchin de negi, slova de foc i slova furit. Termeni care desemneaz elemente spaiale: metaforele spaiului slbatic, haotic, rpi i gropi adnci, exprim truda, cutarea, efortul acumulrilor treptate i plaseaz cartea - treapt (spaiu determinat al cunoaterii, univers coerent) ntr-o scar evolutiv; spaii deschise; muntele {piatra, piscul, hotar nalt, cu dou lumi pe poale"), pdurea (ramura); spaiul nchis, interiorul (vatr, canapea). Nivelul morfosintactic dislocarea topic i sintactic: i dnd n vrf, ca un ciorchin de negi,/ Rodul durerii de vecii ntregi; jocul timpurilor verbale; un singur verb la viitor, form negativ: nu-i voi lsa", plasat n poziie iniial n poezie (incipitul) susine caracterul testamentar (programatic) al poeziei; negaia are sens afirmativ; verbele persoana I singular alterneaz cu persoana I plural, ceea ce red relaia poetului cu strmoii, responsabilitatea creatorului fa de poporul al crui reprezentant este (s schimbm - eu am ivit); utilizarea frecvent a verbelor la persoana I singular, timpul trecut, pentru definirea metaforic a actului de creaie poetic, rolul poetului: am ivit, am prefcut, fcui, am luat, torcnd, am pus-o, am fcut-o, o grmdii, iscat-am, a scris-o. Concreteea sensului verbelor red truda unui meteugar dotat cu talent i plasticizeaz sensul abstract al actului creator n plan spiritual. Determinantele verbale (pronume, substantive) sunt n general la genul feminin, desemnnd produsul: poezia {domnia) i cartea; - verbele la prezent nfieaz efectele i esena poeziei.

Nivelul stilistic - materialitatea imaginilor artistice, conferind fora de sugestie a ideii, se realizeaz prin fantezia metaforic, asocierile semantice inedite; - nnoirea metaforei, comparaia inedit (mperecheate-n carte se mrit/ Ca fierul cald mbriat n clete"), epitetul rar (seara rzvrtit", dulcea lui putere", torcnd uure", Dumnezeu de piatr", durerea... surd i amar"), oximoronul (Veninul strns l-am preschimbat n miere,/ Lsnd ntreag dulcea lui putere"); - enumeraia ca figur de stil (de exemplu: bube, mucegaiuri i noroi) i principiul enumerativ ca modalitate de juxtapunere a succesivelor definiii poetice ale actului de creaie sau al surselor de inspiraie. Nivelul fonetic; elemente de prozodie - sonoriti dure ale unui lexic coluros, sugernd asprimea existenei i truda cutrii; - versificaia (ntre tradiie i modernitate): strofe inegale ca numr de versuri, cu metrica i ritmul variabile, n funcie de intensitatea sentimentelor i de ideile exprimate, dar se conserv rima mperecheat. CONCLUZIE Opera literar Testament de Tudor Arghezi este o art poetic modern pentru c poetul devine, n concepia lui Arghezi, un nscocitor, iar poezia presupune meteugul, truda creatorului. Pe de alt parte, creaia artistic este att produsul inspiraiei divine, ct i al tehnicii poetice. Un alt argument n favoarea modernitii poeziei este faptul c Arghezi introduce n literatura romn, prin aceast creaie literar, estetica urtului, arta devenind un mijloc de reflectare a complexitii aspectelor existenei i o modalitate de amendare a rului. Valorificarea diferitelor straturi lexicale n asocieri surprinztoare, strofele inegale ca numr de versuri, cu metrica i ritmul variabile, sunt tot attea argumente n favoarea modernitii poeziei. Poezia Testament de Tudor Arghezi este o arta poetic de sintez pentru orientrile poeziei interbelice, cu elemente tradiionaliste i moderniste.

Creatia poetica a lui George Cosbuc este expresia existentei si aspiratiilor poporului roman. Privita in ansamblu, opera lui G. Cosbuc se inscrie printre operele clasice ale literaturii romane. Originalitatea poetului se afla in versurile de inspiratie din viata satului, in inventia poetica, in modalitatea in care constiinta artistului se acorda cu istoria existentei si aspiratiile poporului nostru, cu functia social-educativa si estetica a epocii in care a trait scriitorul. Poezia lui Cosbuc este de aspect monografic: Satul, inconjurat de munti, este surprins in viata lui obisnuita, cu pitorescul lui etnografic. Dincolo de sat, e paraul, lunca ,campul, cu holda, vuiet de codru si dumbrava. Satele, reprezentabile, sunt ale satului transilvanean, ale locurilor de bastina ale scriitorului, specialitatea sub aspect uman, este a intregului nostru popor. Sunt, in poezia cosbuciana, momente din viata satului. Optica e taraneasca, elementele, resorturile intime ale gestului, vorbei sau simtirii rustice. Imaginea satului se comunica astfel prin oameni, prin modul lor de existenta, cu bucurii si necazuri, cu aspiratiile lor de implinire. Satul lui G. Cosbuc este o entitate sociala si nationala cu pitoresc geografic si etnografic, cu datini si credinte, cintec de dor, dar si de razvratire sociala si de lupta pentru libertatea si demnitatea nationala. Poezia iubirii si a naturii. Cele mai multe dintre poeziile lui G. Cosbuc sunt erotice. Lirismul poetului este insa obiectiv, in sensul ca poezia exprima sentimentele flacaului sau ale fetei, in criza erotica a virstei, a nelinistilor tulburatoare si a dorurilor de implinire. Vibratia lirica a poetului se comunica prin ceea ce evoca poezia: sfiala, candoare, saga, incertitudini, patima sau vrajba. Decorul este rustic, iar idila rezulta din manifestarea elementara, spontana, a instinctului erotic. De un spectaculos folcloric, ea se desfasoara real cand la o poveste de dragoste, pe care o recunoaste flacaul

sau fata, idila devine balada. Criza puberala este ilustrata in poezia "La oglinda". Fata e singura in casa, caci"mama-i dusa-n sat". In fata oglinzii, desprinsa din cui, isi priveste chipul si este surpinsa, naiv-nedumerita , pentru ca se vede frumoasa. si-a pus naframa, floare la ureche si-i place cum arata. "Ma gandeam eu ca-s frumoasa! Dar cum nu! si mama-mi coasa sort cu flori,minune mare -- Nu-s eu fara ca oricare, Mama poate fi faloasa Ca ma are." E inocenta si gratie copilareasca in ceea ce-si spune si gandeste fata. Stie multe, dar "nu cum stau cei dragi de vorba / Gura-n gura" si, cochetand in fata oglinzii, isi inchipuie cum o va imbratisa flacaul. "Bratul drept daca-l intinde Roata peste brau te prinde si te-ntreaba: Draga strangu-l? si tu-l certi ,dar el ,natangul , Ca raspuns te mai cuprinde si cu stangul." De aceea ca sa se convinga ca nu mai este ceea ce a fost, isi pune salba, brau, de toate, ca sa vada cum i-ar sta nevasta. Acestea sunt gadurile intime ale fetei. Poetul sugereaza starea ei sufleteasca, curiozitatea juvenita, incantarea, teama de a nu fi descoperita, graba inocenta de a face ordine, cand isi da seama ca mama se intorsese si e in ograda. Fata de la oglinda, in alta ipostaza feminina e "Rea de plata". Ea vine de la moara. Punandu-si sacul jos in ulcioara, nu-l poate ridica. Ca sa i-l duca acasa, flacaul cere plata trei sarutari. Dar fata se tocmeste:"Ca-s scump,ca ea nu poate/Ca prea sunt multe trei". Cu doua se-nvoieste: plateste unul, pe celalalt promite sa-l dea pe inserat, desi flacaul stie ca-i va duce sacul pe-un singur sarutat. Pana sa iubeasca cu adevarat, impulsul erotic este mai mult saga; siretenia fetei, instinctiva, cheama si refuza, nedumerind naivitatea flacaului:"Nu te-ai priceput!/Am fost rea si n-as fi vrut/Sa te las,ca alta fata/ Sa ma strangi tu sarutata./Dar m-ai intrebat vreodata?/Ma-nvingea sa te sarut /Eu pe tine ! Pe-ntrecut Chip catam cu viclenie,/Sa te fac sa-ntrebi,si mie/Mi-a fost luni intregi manie/Ca tu nu te-ai priceput!" In poezia "Nu te-ai priceput" poetul surprinde obida fetei care s-ar fi vrut sarutata de flacaul iubit, dar acesta a ramas insensibil la trairile sufletesti ale fetei, nu s-a priceput. Exista insa, in eposul erotic cosbucian , si poezii in care dragostea naste durere. In "Cantecul fusului", de pilda, e glasul inlacrimat al unei iubiri pierdute. O plange jeluind o fata parasita de cel ce i-a fost drag. In cantec isi descarca suferinta, iar cantecul e suflet ravasit de ceea ce acum o infioara. Aducerile- aminte ii sporesc durerea, si cand se lasa inserarea si bate vantul pe afara, si cand priveste ceata morii sau cand asculta duiosul fosnet al frunzelor de plop. In alte poezii, insa, momentele critice nasc indirjire in sufletul fetei sau a flacaului cu inima indurerata. In "Dusmancele", o fata saraca, insa frumoasa si harnica, se plange mamei sale ca-i sta in cale, pentru Lisandru al ei, o fata bogata, Leana, hada, rea, birfitoare. In durerea fetei biruie gandul ca flacaul va ramane al ei, ca dragostea adevarata nu se impiedica de saracie:"Ca boii-s buni, bine-i bogata; / Dar daca pui flacai odata / S-aleaga dinsii cum socot / O fata; / Bogata-si pupa boii-n hot / Imbatranind cu boi cu tot!". Aceeasi atitudine hotarata impotriva mentalitatii dupa care casnicia se intemeiaza, cand flacaul sau fata sunt saraci, pe zestrea celuilalt, mai bogat, o exprima flacaul din poezia "Numai una". Acesta iubeste "Numai una" si-asa saraca cum e ea, ar vrea s-o stie nevasta sa, si e in stare sa infrunte pentru ea dezacordul satului si al intregii familii. Oricare ar fi insa ipostaza, ea intruchipeaza vitalitatea poporului nostru. Poetul, obiectand, traieste emotia si comunica firesc, fara artificiu, in stil direct, in expresie

taraneasca, ridicata la rang de poezie. Homografica este si poezia naturii: "grupata pe indeletniciri omenesti, e sociala, calendaristica" (G. Calinescu); social - prin rusticitatea indeletnicirilor, care leaga pe om de naturas calcularistica - prin imaginea anotimpurilor, ce sugereaza miscarea ciclica, sociala, a vietii satului. Cosbuc e mai putin pictoral decat V. Alecsandri; poetul sugereaza insa privelisti de larga perspectiva, fixand in centrul tabloului modul de existenta al taranului. In natura lui Cosbuc e viata rustica, bucuria de a trai optimismul ce naste dor de viata si de munca. Mai izbutite sunt poeziile care canta vara si iarna. Poate nu intamplator poezia "Noapte de vara" deschide primul volum de versuri al lui G. Cosbuc inaintea baladelor si a idilelor. Sugestiv e tabloul vietii campenesti si al satului, surprins in inserare si in linistea noptii. Noaptea de vara se constituie dintr-o succesiune de tablouri, fiecare, in parte, putand constitui motive pictorale, in genul panzelor lui N. Grigorescu. Amurgul, in iradierea de lumina a apusului in perspectiva departarilor stralucind in luminis, in umbra inserarii, din cidru, deschide tabloul. Imaginile sunt vizuale, iar perceptia este auditiva, in alte tablouri, pe masura ce ne apropiem de sat, carele, scartiind de povara roadelor culesului, mugetul turmelor ce se indreapta spre sat, flacaii, haulind pe lunca; apoi nevestele, cu cofita la rau, si fetele,"cu poala-n brau", de la secerat! Satul e zugravit in datinele indeletnicilor inserari; fiecare element sugereaza rosturile gospodaresti si, prin schimbarea perspectivelor, scurgerea timpului, pana se aseaza noaptea peste satul adormit. Tablourile sunt bucolice, impresia de farmec se comunica prin insumarea detaliilor si miscarea ce se stinge o data cu lasarea noptii . Impresia de liniste, de calm nocturn e admirabil sugerata in ultimele versuri:"Dintr-un timp si vantul tace / Satul doarme ca-n mormant / Tatu-i plin de Duhul sfant: / Liniste - n vazduh si pace / Pe pamant / Numai dorul mai colinda, / Dorul tanar si pribeag. / Tainic se- ntalneste- n prag, / Dar cu dar sa se cuprinda / Drag cu drag". In faptul zilei, in miez de vara, din poezia "Miezul Verii", privelstea e alta. De prea multa caldura:"O farie nesfarsita / Dintr-o panza pare calea, / Printre holde ratacita / Toata culmea- i adormita, / Toata valea" si totusi, in tabloul acesta torid, in care"nu se-ngana nici o boare", emotioneaza imaginea unui gest de mama, truditoare a pamantului. E o femeie sarmana strangand la piept copilul in scutece, grabeste sa ajunga la fantana. A ajuns, isi lasa odorul pe pajistea saraca, se pleaca, scoate apa, racoreste obrajorul copilului, bea si ea, si- apoi, franta de arsita, il hraneste, in timp ce pe dealuri, e liniste"ca- ntr- o manastire arsa / Doru si arinii de pe maluri / si caldura valuri- valuri / Se revarsa". Cu perspectiva mai larga, poezia "Vara" este un imn inclinat frumusetilor perene ale tarii, ale pamantului romanesc. Ne imaginam poetul privind pe undeva, dinspre campia cu holde de grau, Ceahlaul, simbol al maretiei si straja de veacuri pamantului si spatiului romanesc, si simtim emotia coplesitoare a unui gand al poetului, din sentimentul de contopire a fiintei sale cu meleagurile strabune al patriei:"Mi- e inima de lacrimi plina", exclama poetul, pentru ca natura, atat de frumoasa a tarii"... s- au ingropat mereu / Ai mei si- o sa ma- ngrop si eu / O mare e, dar mare lina / Natura, in mormantul meu, / E totul cald ca e lumina!". In poezia "Iarna pe ulita" privelistea este pictoral- narativa. in prim- plan, se afla un copil care urca anevoie pe ulita troienita, maturand zapada cu haina- i in care pot sa- ncapa cinci ca el". Frematand de insufletire, de la sanius, alti copii mai mari inchid drumul "micului Barba- Cot", facand haz de caciula lui, ce li se pare"cat o zi de post". O batranica, incinsa peste cojocul rupt cu sfori de tei, scoate copilul din harjoana celor mari. Ca si in alte poezii, si in "Iarna pe ulita", compozitia e dinamica si exceleaza prin imagini de miscare, prin ritmul clar alert, ce comunica o molipsitoare bunavoie si bucurie spontana, nevinovata.

Revedere,

Mihai Eminescu La baza poeziei stau unele doine populare cunoscute de poet, ale caror versuri Eminescu le stilizeaza iarlirismul este aprofundat. Unificand motivele folclorice, poetul creaza un cantec nou, in tonalitate de doina. Poezia devine o elegie filozofica pe tema vremelniciei si al caracterului perisabil al omului in contrast cu perenitatea naturii, simbolizata de codrul vesnic. Compozitional, 'Revedere' este structurata in doua planuri distincte, marcate prin dialog si desfasurate in patru secvente. Din perspectiva ideilor filozofice cuprinse in vesmant poetic, se poate observa ca in primele doua secvente teza despre scurgerea treptata a timpului este sugerata prin succesiunea anotimpurilor; iar in celelalte doua unitati semantice sunt puse in antiteza doua concepte filozofice: omul trecator - codrul etern. Timpul este elementul de referinta al intregii poezii, caci toate datele planului natural si ale celui uman stau sub cupola lui. Repetarea unor cuvinte si sintagme ce cuprind notiunea de timp ('Ca de cand nu ne-am vazut / Multa vreme a trecut / Si de cand m-am departat / Multa lume am imblat'), sugestiile oferite prin titlul poeziei si prin frecventa unor cuvinte-cheie ('vreme trece, vreme vine') potenteaza caracterul filozofic si tonalitatea elegiaca a versului eminescian. Daca in primele secvente perceptia timpului se face cu detasare si obiectivitate, punandu-se accentul pe comuniunea om-natura, in partea a doua a poeziei, atat intrebarea cat si raspunsul codrului dezvaluie miscarea spatiului din afara spre vibratia dinauntru si transferul notiunii obiective in substanta de suflet. Stilul metaforic din ultima strofa evidentiaza capacitatea poetului de a concentra ideile filozofice in formele artistice specifice creatiei populare. In aceste versuri se creaza un tablou dinamic, prin alternanta planului terestru cu cosmicul, si a spatiului naturii cu orizontul uman. Tendinta de abstractizare si generalizare a ideilor este sustinuta artistic prin enumerarea si cuplarea substantivelor cu valoare de simbol pentru planul terestru si cosmic ('Marea si cu raurile / Lumea cu pustiurile / Luna si cu soarele / Codrul cu izvoarele'). Urmarind elementele ce sustin sursa folclorica (relatia om-natura, adresarea directa, aspecte ale oralitatii stilului, folosirea formelor diminutivale, repetarea conjunctiei 'si', rolul pronumelui personal la persoanele I si a II-a, etc.) putem observa fuziunea perfecta intre sursele populare si lirismul poetic eminescian. Dac poemul Luceafrul este chintesen a ntregii creaii eminesciene, putem aprecia c Revedere este cea mai reprezentativ pentru inspiraia din literatur popular, pe care a cunoscut-o nemijlocit i din care s-a inspirat, convins fiind c numai acolo putea gsi cuvntul ce exprim adevrul i c o adevrat literatur trainic *...+ nu se poate ntemeia dect pe graiul viu al poporului nostru, pe tradiiile, obiceiurile i istoria lui, pe geniul lui. Plecnd de la afirmaia lui George Clinescu, conform creia cea mai mare nsuire a lui Eminescu este de a face poezii populare fr s imite i cu idei culte, s urmrim ce elemente a preluat poetul din folclorul nostru literar i cum s-au interferat cu propriile sale idei izvorte din cultura sa att de profund i vast. Conceput ntr-o prim variant n 1875 i publicat n Convorbiri literare din 1 octombrie 1879, poezia Revedere face parte din categoria acelor creaii ce-i dezvluie cu uurin semnificaiile oricrui cititor. Pentru cel neavizat, care rmne la modul inocent de receptare, poezia apare ca un dialog oarecare ntre poet i codru. Depind ns aparenele, poezia este de o profunzime cu totul deosebit, dialogul poet-codru fiind, n fapt, un pretext pentru evidenierea unor cugetri de care sunt capabile doar marile spirite umane. Utilizarea dialogului dintre poet i codru este, n felul ei, un procedeu de sorginte popular. Codrul apare ca o permanen n majoritatea creaiilor folclorice, el fiind ntotdeauna frate cu romnul.

Elementele mprumutate din modelul folcloric se gsesc att n vocabular, ct i n versificaie. Din prima categorie face parte folosirea diminutivelor: substantivele (codruule), unele provenite din adjective (drguule). Se folosesc, de asemenea, forme verbale vechi sau regionale: am mblat, mi-i vremea, au trecut (astzi aflat n dezacord de numr i persoan cu subiectul vreme), cuvinte din sfera ocupaiilor rurale (cofeile). Deosebit de sugestiv este, de asemenea, ntrebuinarea interjeciei ia (Ia, eu fac). n domeniul versificaiei remarcm metrica specific popular, cu versuri scurte de 78 silabe, ritmul trohaic i rima mperecheat. n ceea ce privete structura i semnificaiile poeziei, dialogul dintre poet i codru trebuie vzut ca un pretext pentru exprimarea propriilor gnduri i atitudini ale poetului n faa spectacolului vieii. Cei doi protagoniti (poetul i codrul) sunt, de fapt, simboluri ale celor dou ipostaze ale existenei umane: una a poetului (i, prin extensie, a condiiei umane) i alta a codrului care, n final, se va extinde la scara ntregii naturi (terestre i universal-cosmice). Ipostaza poetului ni se relev ca una ce s-a nstrinat o vreme de natura ocrotitoare. Regsirea codrului strnete poetului o bucurie reinut, dar real (prima strof). Cea de a doua intervenie a poetului nu mai are caracterul interogativ al celei dinti, ci tonaliti grav-melancolice produse de contiina scurgerii timpului i de sentimentul permanenei naturii: Vreme trece, vreme vine, / Tu din tnr precum eti, / Tot mereu ntinereti. Adncimea cugetrii eminesciene se regsete, ns, n ceea ce numeam planul codrului, n fapt, adevrata ipostaz a eului poetic eminescian. Codrul se definete prin atemporalitate (Ia, eu fac ce fac de mult; i mai fac ce fac de mult; de veacuri / Stelele-mi scnteie pe lacuri), prin permanena n acelai perimetru i prin caracterul su neschimbtor ( Dar noi locului ne inem, / Cum am fost, aa rmnem). Folosirea pluralului noi extinde observaia poetului de la codrul singular la scara ntregii naturi, terestre i cosmice: Marea i cu rurile / Lumea cu pustiurile, / Luna i cu soarele, / Codrul cu izvoarele Replica final pus pe seama codrului conine dou versuri ce dau, de fapt, substan ntregii poezii: Numai omu-i schimbtor, / Pe pmnt rtcitor. Aceste versuri exprim adevrata i cea mai puternic manifestare a cugetrii poetului; ele confer poeziei caracterul de meditaie filozofic, ntruct exprim gnduri i atitudini despre una dintre cele mai grave probleme ale existenei, n general: relaia dintre permanena naturii i vremelnicia, efemeritatea fiinei umane. ntruct aceste constatri grave strnesc poetului o atitudine profund melancolic, meditaia filozofic conine i elemente de elegie. Revedere este una dintre cele mai reprezentative din ntreaga creaie naional.

Dorinta de Eminescu - comentariu de Mihai EMINESCU


Mihai Eminescu (1850-1889) s-a nscris n romantismul european prin tema iubirii i a naturii, care este predominant n lirica sa. Poezia Dorina aparine genului liric i este o idil clasic, o poezie de dragoste i de natur. Titlul este exprimat prin substantivul comun dorina format cu sufixul -ina de la substantivul dor, cuvnt cu o mare ncrctur afectiv. Tema poeziei este aspiraia de mplinire a iubirii ireal n mijlocul naturii.

n primul catren, intensitatea chemrii este evideniat de verbul vino la modul imperativ. Cadrul naturii ocrotitoare i misterioase unde poetul dorete s-i triasc fericirea este codrul cu izvorul care tremur pe prund, cu prispa de brazde i copaci aplecndu-i crengile ca un gest binevoitor i primitor. Codrul simbol al permanenei vegetale sugereaz eternitatea iubirii. Personificarea izvorului cu ajutorul verbului tremur, metafora prispa cea de brazde i epitetul crengi plecate red legtura dintre om i natura ocrotitoare, prta la bucuria dragostei. Imaginile vizuale se contopesc cu cele auditive pentru a reda mai expresiv tabloul locului ocrotitor pentru poet (care tremur pe prund, crengi plecate o ascund). Iubirea e trit n planul visului. Verbele la modul conjunctiv din strofa a doua s alergi, s cazi, s desprind, s ridic sugereaz posibilitatea mpliniri aspiraiei. ndrgostitul i imagineaz clipa ateptat. Deoarece sunt prezente verbe de micare, acestea relev intensitatea sentimentelor. Prin expresia brae ntinse se surprinde nerbdarea mbririi. Iubirea tainic se evideniaz prin repetiia din strofa a treia singurei-singurei i prin epitetul personificator flori nfiorate. Teiul i cerne floarea n prul fetei, ca o binecuvntare i mngiere a naturii venic tinere. Forma verbal inversat edea-vei i cuvntul popular singurei schieaz o atmosfer familial. Versurile poeziei sunt scurte, organizate n ase catrene, cu msura de opt silabe, rit trohaic i rima ncruciat la nivelul versurilor 2 i 4. Armonia poeziei este accentuat de structura fonic a cuvintelor. Se remarc frecvena vocalelor o, a i a unor cuvinte cu o muzicalitate deosebit (izvorul, brazde, nfiorate, tei, adormind, armonie). Dorina este un imn al naturii eterne i frumuseii iubirii mbinnd cu miestrie motivul dorului, al visului, al codrului i al izvorului

Motivul chemarii in codru, paradis care conditioneaza fericirea, deschide poemul setei de iubire desavarsita. Locul e un ascunzis in singuratatea vasta a padurii, a carei umanizata delicatete ocrotitoare este singura potrivita vrajei ce stapaneste sufletele Aindragostite: jzvorul tremura pe prund, crengile plecate ascund prispa cea de brazde, florile de tei vor cadea infiorate. Natura insasi nu-i decat fior si tandrete. intalnirea e fara cuvinte pentru ca patrunzand in tacerea sonora a codrului, indragostitii imprumuta la randul lor blandetea acesteia ca pe un altfel de limbaj.Ridicareaa vaJujuit^d_ereaJlqrijor de tei in parul iubitei, chipul ei aureolat de galbenul ppdoabeiflorale, plin de lumina, senzualitatea nevinovata a imbratisarii, sunt dorite cu intensitatea linistii interioarej adanci, dobandita prin evocarea locului privilegiat: codrule (De_ la conjunctivul dorintei", care modeleaza strofa. a douajSe trece ia certitudinea indicativului din urmatoarele strofe, altefnand cu atemporalul gerunziu (lasand, adorminD)Jj>erechea e treptat eliberata de timp si de identitate. Visul de dragoste ii absoarbe pe cei doi in feeria muzicala a naturii. Perfecta armonizare cu intreaga fire transpare in constructia ingana-ne-vor c-un cant, e ca si cum natura ar prelua diafanul acord al perechii indragostite. Aceasta trecere, pregatita de ritualul intalnirii, se face prin vis. Visul ferice nu este, desigur, un termen propriu, el preceda adormirea , de asemenea termen figurat. Visul e starea prin care perechea accede la eternitatea universului.|Prin iubire omul reintra in armonia primordiala, altminteri pierduta,. Adormirea constiintei comune (mereu dureroase, fiindca e oglinda imperfectiuniI), gratie RuxitaUijdephne a sufletelor contopite,, reface edenul, perechea putand sa (dispara sub ploaia galben-aurie si inmiresmata a florilor de tei. cazute randuri-randuri, eliberata nu numai de timp dar si de spatiu. Locul tainic in care e ascuns visul ferice permite o magica trecere spre o alta lume, sub cupolele codrului mereu fosnitor, ca si cum ar fi preluat gandurile, lasandu-le celor doi in schimb seninatatea lui netulburata, ca un somn in parfumul teiului - alt agent magic al iubirii. Descifram astfel esenta mirifica a codrului, numit la inceputul si la sfarsitul poemului. in mod progresiv imaginea codrului capata amploare - de la functia de determinant spatial general la metafora

personificatoare din final. Ca in multe poezii eminesciene pe aceasta tema, elementele cinetice prefac un posibil peisaj intr-o inlantuire ritmica de miscari naturale ametitor de linistitoare. Fericirea suprema a iubirii e pacea care covarseste toata faptura. intalnim in Dorinta o adevarata mistica a naturii si a iubirii. Perechea dispare in final, imperceptibil confundata cu sufletul vegetal. Ea pare imbratisata de codru prin florile de tei, o imagine vizuala, olfactiva, tactila, trecuta intr-un timp nelimitat. Intensitatea dorintei" de iubire, reflectata verbal de initialul imperativ Vino, de repetitia anaforica a marcii conjunctivului, se preface, sub miscarile diafane cu sonuri dulci ale apei si vantului, in imobilitatea perfectei contopiri cu nemarginirea. Poezia a fost publicata in Convorbiri literare la inceputul toamnei lui 1876, impreuna cu alte poeme, intre care Lacul, de care se apropie ca viziune a implinirii imaginate in beatitudinea respiratiei silvestre: Vantu-n trestii lin fosneasca. / Unduioasa apa sune!"

Pentru Eminescu iubirea este leagn de gingii erotice, o necesitate spiritual de a tri viaa speei cu toate deliciile de ordin sufletesc, superior. *+ El este un idealist, nici vorb, un om cu mini ntinse spre fantasma femeii desvrite, pe care n-o va gsi niciodat, pentru c dragostea este cutare, ns idealitatea lui nu e simbol cu aripi, ci o apariie concret i tangibil (George Clinescu, Viaa lui Mihai Emienscu ) Tema iubirii este o constant n poezia eminescian, asociindu-se cu o gam larg de sentimente; erosul eminescian oscilnd ntre spiritualizare i pasiune. Sentimentul erotic este ilustrat n mai multe ipostaze: legat de dorul folcloric ( T.Vianu ); n legtur cu natura n devenire i cu ntrupri feminine ( Edgar Papu ); n legtur cu peisajul micro i macro cosmic, care ocrotete iubirea ( G.Clinescu ). Publicat la 1 septembrie 1876 n Convorbiri literare, Dorina este o poezie definitorie pentru viziunea lui Eminescu asupra iubirii i a naturii. Ca specie, Dorina este un mic poem pastoral, n genul idilei clasice, complicat n spiritul romantic prin intensitatea visului de dragoste. Poetul aspir spre o iubire mplinit, proiectnd pe fundalul unei naturi feerice o poveste de dragoste ideal, n care gesturile se mpletesc ntr-un ritual al nelegerii i al armoniei depline. Dragostea lor este tcut, neprefcut i inocent, e un joc de iniiere solemn. n Dorina, dragostea nu e realitate, ci aspiraie spre mplinire prin iubire. n visul secret al omului, iubirea ideal este ntotdeauna a brbatului i a femeii pind alturi, fericii, prin grdina mirific a universului, asemenea perechii mitice. Poezia are o compoziie linear, fiind o succesiune de cinci tablouri. Fiecare strof fixeaz o secven ntr-o idil cu ceremonial stereotip, alctuit din acelai lan de fapte erotice: o chemare n cadru, o imagine a ateptrii, alta a ntlnirii, jocul gesturilor de tandree, apoi somnul i visul n acord cu micarea naturii. Iubitul i cheam iubita ( sau iubirea ) ntr-un peisaj ocrotitor, intim ( Lacul, Dorina ) sau iubita i ateapt iubitul ( Sara pe deal ); visul de fericire copleete realitatea, asigurnd eternitatea sentimentului (Departe sunt de tine, Att de fraged ). Starea generala este elegiac, pornind de la puterea de iluzionare, n perioada de tineree, i ajungnd la ideea c iubirea este un mijloc viclean al naturii care ne nconjoar cu iluzii ,n perioada de maturitate; influena filozofiei schopenhauriene conduce la satir ( Scrisoarea V ).Iubita este cald, luminoas, galnic ( De-a avea, O clrire n zori, Povestea teiului ), n lirica de tineree i statuar, rece ( Amorul unei marmure ), n lirica de maturitate.

Poezia eminescian dezvolt un eros reflexiv (sentimentul este dublat de un substrat filozofic), inspirat de mituri ( Floare albastr, Lacul, Sonete). n strofa nti, care este o chemare, imaginea cadrului se constituie doar din trei elemente: izvorul care tremur pe prund (personificare), prispa cea de brazde (metafor), crengi plecate (epitet metamorfozant). La fel procedeaz poetul n a doua strof, unde suita de verbe nuaneaz puternic micarea, dar o i individualizeaz n uniti stereotipe. n ultimele dou strofe, imaginea se completeaz cu detalii (cntul singuraticelor izvoare, blnda batere de vnt, armonia codrului btut de gnduri, cderea florilor de tei), care confer naturii o not uman, meditativ. Aceast interferen de planuri, om-natur, ne ngduie s descoperim ideea poetului: codrul btut de gnduri pare o fiin ce a ajuns s reflecteze asupra semnificaiei povetii de dragoste pe care o tinuiete; pereche n spaiul lui ocrotitor este un simbol mitic al perpeturii vieii. Comuniunea omnatur este o modalitate de a nega fatalitatea omului ca fiin trectoare. Natura este venic i, aspirnd prin contemplaie la o contopire organic cu ea, omul caut o cale de acces spre eternitate. Sfiat de dorina de a fi fericit, omul aspir n permanen spre desvrire, cu mini ntinse spre fantasma femeii desvrite, pe care n-o va gsi niciodat, pentru c dragostea este cutare, ns idealitatea lui nu e simbol cu aripi, ci o apariie concret i tangibil (George Clinescu, Viaa lui Mihai Emienscu ), adic o imagine supus efemeritii i morii. Iubirea, ca sentiment plenar, poate substitui orice alt sentiment, asigurnd mplinirea. Dispariia iubirii ns pustiete i determin mutilarea spiritual definitiv.

ELENA FARAGO Subcapitolul dedicat literaturii pentru copii relev importana poetei n acest domeniu ginga, destinat micilor fiine. n lumea literaturii pentru copii, Elena Farago deine un loc nsemnat, fiind una dintre poetele care a cunoscut faima. Universul poetic destinat copiilor surprinde n primul rnd prin naivitate i simplitate expresiv. Rolul educativ al creaiilor e incontestabil, valorile umane, fiind cultivate ntr-un mod elegant. Acest moment al creaiei autoarei este fundamental, cci poezia ei devine lecie de via, o lecie pe care nici un copil nu o va uita. Aceste scrieri, fascineaz, emoioneaz i educ, poeta bucurndu-se de notorietate. Este admirat de micii cititori, dar i de critic, recunoscndu-i-se valoarea n unanimitate. Elena Farago rmne ca i scriitoarea ieeanc Otilia Cazimir, un punct de referin major n cadrul literaturii pentru copii. C. D. Papastate n lucrarea sa dedicat Elenei Farago vorbete pe larg despre momentul tranzitoriu de la poezia de dragoste la scrierile pentru copii. Criticul analizeaz detaliat ciclul n preajma leagnului i Legendele, ns poeziilor i povestirilor pentru cei mici le ofer un spaiu destul de restrns n lucrarea sa. Am considerat c e binevenit o completare legat de acest aspect, fiindc poeziile i povestirile pentru copii reprezint partea cea mai interesant a acestui tip de literatur scris de Elena Farago. n studiul de fa am insistat pe analiza textelor, subliniind trsturile specifice, care i confer Elenei Farago un loc binemeritat n cadrul literaturii pentru copii. Am fcut referire att la creaiile ce formeaz volumele de versuri ale autoarei, ct i la proza delicat i emoionant. n cadrul acestei analize, am mers pe principiul unei critici comparative, stabilind unele similitudini ale scrierilor autoarei cu alte opere ale diverilor scriitori de literatur pentru copii. De pild, am surprins unele asemnri ntre poezia Porumbel a Elenei Farago i Puiorul cafeniu a Otiliei Cazimir. Limbajul simplu, firesc, stilul degajat, ludic le apropie pe aceste poete. Poezia Bondarul lene educ n spiritul unei conduite bazat pe principiul hrniciei. Aceast creaie se apropie din punct de vedere thematic de bine cunoscuta fabul Greierele i furnica, a lui Jean de la Fontaine. Acelai simbol al hrniciei furnica l ntlnim i n creaia intitulat Balada unui greier mic, a lui George Toprceanu sau n poezia Otiliei Cazimir, intitulat

Gospodina. Acest model al hrniciei prezentat n creaia mai multor autori, devine simbolul general al hrniciei i al cinstei. Furnica devine un model demn de urmat, iar lectura unor astfel de creaii la vrsta copilriei, cu siguran vor modela caracterul. Poezia intitulat Vine o bab se apropie de poezia Cntec, a lui George Cobuc. Se desprinde aceeai moral de a tri n cinste i adevr, ambii poei militnd pentru o conduit corect n via. Poeziile pentru copii ale Elenei Farago sunt fundamentate pe morala cretin a buntii i a milei. Simplitatea versurilor le confer acestora un farmec aparte, copiii de toate vrstele citind-o i apreciind-o pe poet cu o dragoste nemrginit. Multe dintre poeziile Elenei Farago au avut un pronunat caracter religios. A scris poezii dedicate Sfintelor Pati i Crciunului, poezii care promoveaz valorile cretine, cu care orice copil trebuie s le cunoasc de la o vrst fraged pentru a avea o conduit etic i moral sntoas. n acest gen sunt scrise poeziile: n ajunul Patelui, n ziua de Pati, A ciocnit cu un ou de lemn, i creaiile poetice reunite n volumul Din traista lui Mo Crciun. Proza are aceleai caliti stilistice, fiind apreciat att de micii cititori, ct i de critic. Scrierile sunt construite pe acelai principiu al exemplului moralizator, personajele fiind exemple demne de urmat. Tema buntii i a milei e una esenial n proza scriitoarei, fiind o tem regsibil n ntreaga literatur universal pentru copii. Am gsit unele similitudini ntre creaia S fim buni! a Elenei Farago i Dorothea salveaz o sperietoare, parte component a lucrrii Vrjitorul din Oz, a scriitorului L. Frank Baum. Din punct de vedere compoziional i stilistic, cele dou creaii sunt diferite, ns tema le apropie cu siguran. Ambele scrieri se adreseaz fondului emoional al copiilor, vorbind despre mil i buntate ntr-un context adecvat puterii de nelegere a copilului. Creaia Ziarul unui motan o consacr pe poet definitiv n cadrul literaturii pentru copii. Elena Farago primete pentru aceast scriere premiul Neuschotz, fiind prima scriitoare romn care a primit un premiu pentru literatura pedagogic. Legendele Elenei Farago nu s-au bucurat de aceeai notorietate ca celelalte creaii pentru copii, ns ele rmn valoroase, fiindc nu sunt simple reluri ale unor teme folclorice, ci sunt originale, sunt creaii nscute dintr-o contiin artistic nalt. Creaiile Siminoc, floare de pai, Poveste pentru Mihnea i Blestemul aurului sunt scrise ntr-o manier care o difereniaz de toi ceilali scriitori sau culegtori de balade. C. D. Papastate gsete anumite similitudini ntre ideea exprimat n Siminoc, floare de pai i tema idealului, a absolutului din poemul eminescian, Luceafrul. Eu am mers mult mai departe cu analiza, observnd anumite apropieri de viziune ale autoarei cu ale poetului Al. Macedonski. Fiul de mprat, personajul legendei Elenei Farago atinge idealul prin revelaia morii, asemenea emirului din Bagdad, din Noaptea de decemvrie, a lui Macedonski. n ansamblu, literatura pentru copii a Elenei Farago este mrturia vie a unei dragoste nesfrite pentru copii, e dovada clar a
unui talent nscut dintr-un suflet cald, capabil s druiasc ntregii omeniri, o oper educativ.

CANTEC-N. STANESCU
Poezia "Cantec" face parte din volumul "O viziune a sentimentelor" (1964) si este o poezie de dragoste care enunta starea de jubilatie a postului altfel de pana acum. E o rostire aparte, un stil nou plin de prospetime si de parfumul unui spirit original. De fapt toate poeziile de inceput ale poetului Nichita Stanescu stau sub semnul mirarii, al iesirii din hibernare, al renasterii postului odata cu adolescenta. E o trezire la nivelul senzatiilor, o explozie a fiintei ca prezenta, a sufletului in cosmos, a intregii organizari plasmatice a trupului. Fericirea de a iubi e mai puternica decat fiinta. Intalnim in primele versuri ale poeziei "Cantec" un plus de energii afective enuntate simplu dar rascolitor "E o intamplare a fiintei mele:/ si-arunci fericirea dinlauntru! meu/ e mai puternica d

ecat mine/ decat oasele mele." Intalnim aici alte mijloace de expresivitate, un alt stil, de fapt absenta unui sul, care devine un stil nou. Imaginatia postului este ea insasi expresivitate. Lucrurile sunt spuse simplu Fericirea dinlauntru depaseste fiinta, oasele, durerea Dispar limitele, apar energiile fericirii unite care nu sunt altceva decat energiile pasionale si energiile spirituale. Imbratisarea indragostitilor este dureroasa prin scrasnetul oaselor si minunata prin fiorul apropierii, al contopirii, al indumnezeirii prin iubire: "mereu dureroasa, minunata mereu". Dar dragostea la Nichita Stanescu sta si sub semnul cuvantului, al rostirii, al faptuirii prin cuvant: "Sa stambe vorba, sa vorbim, sa spunem cuvinte/ lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart/ fluviul rece in delta fierbinte/ ziua de noapte, bazaltul de bazalt". Iata forta magica a cuvantului, puterea de a separa prin cuvant ziua de noapte, dar mai ales bazaltul de bazalt, deci elementul divers, dar si acelasi element, care numai aparent este identic. Altfel spus, dragostea separa dar sj uneste, identifica doua realitati care deriva din una singura - androginul, care este atat de iubit de poeti, el semnificand in preistorie perfectiunea. In strofa a treia, Nichita Stanescu se avanta ca fiinta plina de fericire intr-o anumita lume, o lume tasnita in sus, o lume prelunga si in nesfarsire, o lume in coloana care duce la irrvesnicire: "Du-ma fericire, in sus, si izbeste-mi/ tampla de stele, pana cand/ lumea mea prelunga si in nesfarsire/ se face coloana sau altceva/ mult mai inalt si mult mai curand". Dragostea aici, inseamna pentru poet aspiratie catre puritate, catre inalt, dar ea inseamna sj provocarea poetului catre creatie, plasarea lui in vesnicie. Ultima strofa a poeziei "Cantec" este sub semnul mirarii ca atitudine exemplara in fata existentei noastre ca fiinte intamplatoare. Contrariile se estompeaza se armonizeaza limitele se rup, are loc transcenderea de la unul la altul: "Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!/ Doua cantece diferite, lovindu-se, amestecandu-se/ doua culori ce nu s-au vazut niciodata/ una foarte de jos, intoarsa spre pamant/ una foarte de sus, aproape rupta/ in infrigurata neasemuita lupta/ a minunii ca esti, a-ntamplarii ca sunt" Metaforele sunt abstracte, nonfigurative "doua cantece... doua culesi..." Ele decanteaza fiinta umana de orice impuritate atunci cand de fapt poetul cauta atractia contrariilor. Poezia se inchide cu un vers ce pune fiintarea fiintei la nivelul intamplarii: "a minunii ca esti, a-ntamplarii ca sunt".

Legenda randunicai - Vasile Alecsandri


LEGENDELE lui VASILE ALECSANDRI Consecvent promotor al celebrei Introductii a Daciei literare (1840), el insusi fondator alaturi de Kogalniceanu si Negruzzi , Vasile Alecsandri a considerat ca folclorul si istoria nationala ca surse de inspiratie, dau nota de originalitate literaturii romane atat prin subiect, cat si prin expresie. In poezia de inspiratie

istorica, poetul roman preia tehnici stilistice si motive de la romanticii francezi si le autohtonizeaza. Prelucrand motive din legendele populare romanesti, din care percepe o anumita simbolistica, asumandu-si tehnici de configuratie a personajelor din literatura eroica populara, Alecsandri creeaza in Legende un univers medieval proiectat in mit. Impreuna cu ciclul Pasteluri , volumele Legende si Legende noua alcatuiesc piatra de rezistenta estetica a liricii lui Alecsandri. Publicate succesiv, intre 1872 si 1874, legendele au caracter istoric, fantastic sau etiologic. Chiar printre Doinele sale, poetul pasoptist introduce si cateva balade( Andrii Popa, Groza, Tatarul, Altarul monastirii Putna , Marioara Florioara), la care se adauga inca cinci in volumul Margaritarele. Din 1865, este stapanit de ideea unui proiect epopeic, dupa modelul Legendei secolelor de Victor Hugo. Balade ca Stefan-Voda si codrul sau Stefan-Voda si Dunarea(187?) au pregatit marele poem istoric in 8 parti Dumbrava rosie. Aceasta legenda este cel mai important fragment de epopee din literatura romana, superior din toate punctele de vedere fragmentelor de acelasi fel ale lui Heliade si Bolintineanu ( Al. Piru, Surazatorul Alecsandri.). Acestui poem istoric di eroic, Alecsandri i-a adaugat: Dan, capitan de plai; CuzaVoda; Oda statuiei lui Mihai Viteazul ; Razbunarea lui Statu-palma; Grui-Sanger; Toamna tesatoare; Pohod na Sibir; Legenda ciocarliei; Legenda randunicai. Legenda randunicai Scrisa la Mircesti in 1874 si publicata in volumul Pasteluri si legende in 1875, este dedicata d-nei Nyka Petre Gradisteanu Prelucreaza un text folcloric referitor la metamorfoza unei tinere printese in pasare pentru a respinge iubirea Zburatorului. Ca sa scape de imbratisarea nedorita a fapturii demonice, fata si-a abandonat vesmantul protector si s-a transformat in floarea denumita rochita-randunicii Explicand regresiunea pe scara biologica a unei fiinte omenesti intr-un element vegetal, legenda culta are un caracter etiologic, ca si basmele prelucrate de Al Odobescu si integrate in structura eseului erudit Pseudo-kinegetikos Imbinand mitul folcloric propriu-zis cu cel al eroului supranatural si malefic, Alecsandri le-a integrat in splendide tablouri descriptive diurne si nocturne, inrudite cu spectaculosul natural din pastelurile sale. Legenda este precedata de un moto, care reproduce un fragment de cantic poporal rezumand nucleul epic al intamplarii extraordinare. Poemul legendar evoca, in 4 fragmente succesive, copilaria , adolescenta si devenirea spectaculoasa a unei frumoase fete intr-o vietate destinata spatiului celest. Eroina este o copila dragalasa avand un nume predestinat -Randunica. Perfectiunea trasarurilor sale o face comparabila cu zambetul de soare cu albul unui crin, cu stralucirea unei stele pe cer. Ursitoarea ii menise o soarta exceptionala, ca va ramane vesnic tanara si fericita, atragandu-i pe numerosii muritori prin farmecele ei. I s-a mai oferit o rochita alba, tesuta din razele lunii si brodata cu stele in forma de altite. Cromatica subliniaza castitatea si puritatea morala pe care copila le respecta. Ursitoarea a avertizat-o ca frumusetea ei va atrage si incercarea malefica a Zburatorului de a-i castiga iubirea si de a o amagi prin simularea unei afectiuni reciproce. Zana i-l descrie ca pe o faptura nestatornica, superficiala si infidela, care simuleaza dragostea, incapabil s-o traiasca de fapt. Eroul fantastic mimand doar conditia umana nu are preferinte sentimentale, ne se poate darui unei iubiri unice, nu pretuieste feminitatea in sine, ci in stadiul ei primar, neprihanirea. Copila asculta indemnurile protectoarei divine si nu se lasa amgita de inflcarata declaratie a personajului demonic. Cuvintele lui de dragoste anticipeaza, prin impetuozitatea lor romantica si bogata figuratie retorica, dialogurile erotice din Calin (file din poveste). Respins de fata si avand un caracter razbunator, precum cel al zmeului din poveste,

Zburatorul pandeste momentul propice pentru a-i fura fetei ce se scalda in lac rochita protectoare. Pastelistul Alecsandri se vadeste in legendele sale, imaginand un seducator tablou nocturn. Pentru prima oara in lirica romaneasca, un poet indrazneste sa picteze in cuvinte nudul feminin, trupul fetei fiind comparat cu o dalba feerie si divina incantare. Aparitia ei de vis trezeste elementele de natura personificate, care se comporta ca niste virtuali indragostiti. Natura inzestrata cu atribute senzualomenesti ia parte la euforia erotizata. Iesind la mal, infioarata de adierea noptii estivale, frumoasa copila se contempla ca Narcis in oglinda acvatica. Nemaifiind aparata de haina vrajita, printesa isi pierde unicitatea si norocul in lume, incalcand promisiunea facuta zanei bune. Cand Zburatorul, sigur de izbanda apropiata, a vrut sa o cuprinda in bratele sale, fata s-a metamorfozat instantaneu intr-o randunica, scapand imbratisarii fatale. O data cu ea, se inalta in vant si straiul fermecat din care au cazut pe pamant florile ce vor purta de atunci numele pasarii : Odoare-a primaverei: Rochiti de randunele! Povestirea Puiul, capodopera a literaturii ro mane", dupa cum o considera Garabet Ibrailea-nu, prezinta
drama unui pui de prepelita, care este ranit de alice la o aripa si, neputand sa zboare, este abandonat, cu durere, de catre pre-pelita-mama, atunci cand trebuie sa plece cu ceilalti pui, sanatosi, catre tarile calde. Naratiunea incepe cu momentul sosirii prepelitei, venita de departe, tocmai din Africa, sfarsita de oboseala, intr-un lan de grau. Aici, de indata ce-si recapata fortele, isi cladeste cu grija cuibul, pe care il asaza mai sus, ca sa nu i-l inece ploile". Cu aceeasi dragoste nemarginita. prepelita-mama isi cloceste ouale, pentru ca nu cumva vreo picatura de ploaie sa i le atinga. Prepelita va scoate sapte puisori, imbracati cu puf galben", parca erau sapte gogosi de matase". De indata ce se fac mai marisori, prepelita-mama le ofera puilor adevarate lectii de comportament, invatandu-i cum sa-si caute hrana, cum sa se ascunda de vanatori si, mai ales, cum sa zboare, prega-tindu-i astfel pentru lunga lor calatorie ce avea sa inceapa odata cu venirea toamnei. Drama prepelitei se declanseaza atunci cand cel mai mare dintre pui, neascultator. in loc sa stea pitulat cum i se spusese, zboara in bataia alicelor trase de un vanator si este ranit la o aripa. Durerea prepelitei la vederea puiului suferind este fara margini. Sfasietor este momentul in care prepelita trebuie sa ia decizia de a-si salva ceilalti pui, plecand in tarile calde, caci altfel acestia riscau sa moara la venirea iernii. Ea ar fi vrut sa se rupa in doua: sa poata pleca cu puii sanatosi si, in acelasi timp, sa ramana cu puiul ranit. Prepe-lita-mama, J ara sa se uite inapoi, ca sa nu-si slabeasca hotararea", isi ia zborul. Povestirea, insorita de un moto sugestiv (Sandi, sa asculti pe mamica!"), are o profunda valoare educativa si moralizatoare. **************** Puiul de I. Al. Bratescu Voinesti impresioneaza prin induiosatoarea nefericire a unui puisor, de prepelita, ranit la o aripa si lasat sa moara singur, de gerul iernii, de catre prepelita-mama, care nu-l mai poate lua in marea calatorie spre tarfle calde. Aceasta povestire se potriveste perfect unei lecturi naive, sentimentale, fara nici o intentie de intelegere mai adinca ori de studiere a textului sub aspectul frumusetii artistice. Prozatorul apeleaza la cele mai firesti sentimente ale cititorului, precum curiozitatea fata de viata necuvintatoarelor si mila fata de o biata pasare ranita. Textul se adreseaza in primul rind copiilor, caci puisorul este si el un copil" al prepelitei, iar autorul aseaza ca moto al povestirii un semnificativ indemn: Sandi, sa asculti pe mamica!" De la aceste vorbe, pe care le vom pune in legatura cu titlul, va trebui sa incepem o lectura putin mai atenta a povestirii. Daca o istorisire care priveste numai-viata pasarilor e precedata de un sfat adresat lui Sandi sau oricarui copil, inseamna ca ea este pilduitoare pentru puiul de om, intocmai ca o fabula pentru adulti.

Pe de alta parte, scriitorul putea imagina si altfel o intimplare cu tilc, fara sa-si aleaga personajele din universul natural. Prin urmare, descoperim un dublu interes al autorului: curiozitatea fata de intimpmrite marunte, nestiute, din natura, fata de modul de viata al pasarilor, fata de obiceiurile lor, fata de dramele lor posibile si analogia (corespondenta, asemanarea) cu lumea oamenilor. Morala, invatatura care se detaseaza din text priveste, desigur, universul uman, nu pe acela al prepelitelor. Dar o opera literara nu se scrie inainte de orice pentru a transmite sfaturi si principii de viata. Autorul umanizeaza vietuitoarele inaripate, caci tot ceea ce priveste omul cu interes si participare sufleteasca se umanizeaza, capata trasaturi omenesti. Or, acest lucru nu se mai intimpla in fabule, unde animalul nu este decit o caricatura a unor soiuri de oameni. In Puiul sintem impresionati, pe de o parte, de faptul ca scriitorul se lasa cucerit de infinitele aspecte ale naturii, de farmecul tainic al infatisarii si obiceiurilor vietuitoarelor, incit aceste obiceiuri, de fapt instinctive, par dictate de o constiinta, iar pe de alta parte, de exemplele pe care le ofera natura, exemple ce se constituie in adevarate modele de comportament uman. Pentru aceasta este necesara cunoasterea adinca a ambelor lumi: aceea.a vietuitoarelor si aceea a oamenilor. Nu mai putin adevarat este faptul ca exista instincte care le unesc, precum instinctul matern, atu de fin nuantat in Puiul. Sa observam in text imaginile concrete ale iubirii de mama. Ea transpare inca din grija pentru cladirea cuibului, viitor adapost al J uisorilor. L-a facut indata ce si-a recapatat fortele dupa lungul rum, si l-a asezat mai sus, ca sa nu i-1 inece ploile". O nemarginita grija are pasarea-mama si fata de oua, mici ca niste cofeturi" - noteaza autorul cu acea tandrete de care vorbeam, in legatura cu viata zburatoarelor. El se adreseaza unui copil, ajutmdu-i intelegerea prin exemple cunoscute din universul domestic: Ai vazut cum sta gaina pe oua? Asa sta si ea..." Cu dragoste paterna, povestitorul indruma conoasterea copilului, ii arata tainele vietii, ii invata, mai ales, sa observe cu atentie, sa nu treaca superficial peste aspecte ale vietii care par banale, d$r care, privite indeaproa-pe, pot destepta un mare interes. Prepelita indura obositoarea veghe a clocitului pentru ca nici o picatura de ploaie sa nu atinga ouale. Pentru a convinge mai bine pe cititor (si pe ascultator) de dragostea prepelitei, scriitorul descrie cu o gingasie care tradeaza propria lui dragoste pentru puii de pasare, dragalasenia vlastarelor prepelitei. Cum sa nu fie acestia iubiti cind sint atit de draguti", goi ca puii de vrabie" (o alta comparatie care-1 ajuta pe copil sa inteleaga, sa si-i inchipuie, vrabia fimdu-i foarte cunoscuta), imbracati cu puf galben, parca erau sapte gogosi de matase". In general, obiectele si fiintele mici sirnesc duiosia (astfel se explica existenta diminutivelor in limba puisor"). Puii tuturor vietui-toarelor, chiar ai celor mai dizgratioase sint draguti" pentru ca sint neajutorati, cerind ocrotire, pentru ca sint nevinovati, intocmai ca puiul de om. Gingasia si candoarea puilor apare si in felul in care erau hraniti. O lacusta e farimitata de prepelita in bucatele mici", ei o maninca cu cioculetele. Imitarea ciugulitului e so-nora": pic! pic! pic!" (onomatopeea). Lumea celor mici este o lume a diminutivelor", totul este marunt in acest univers, este adus la dimensiunea lor.

FAT-FRUMOS DIN LACRIMA - comentariu literar - Semnificatii artistice :: FAT FRUMOS DIN LACRIMA de Mihai EMINESCU
Basmul cult Definitie: Basmul este specia epicii populare si culte, cu larga raspandire, in care se nareaza intamplari fantastice ale unor personaje imaginare (feti-frumosi, zane, animale si pasari nazdravane etC), aflate in lupta cu forte malefice ale naturii sau ale societatii, simbolizate prin balauri zmei, vrajitoare etc, pe care ajung sa le biruiasca in cele din urma.

Termenul de "basm" vine din slava veche, de la "basni", care inseamna "nascocire", "scornire"."FatFrumos din lacrima" de Mihai Eminescu este un basm cult, avand ca sursa de inspiratie basmul popular romanesc. A aparut in 1870 in revista "Convorbiri literare", fiind publicat apoi in volumul postum "Versuri si proza" din 1890, editie ingrijita de V.G.Mortun. Semnificatia titlului Basmul lui Eminescu incepe cu ilustrarea ideii ca in vremea veche oamenii erau numai "in germenii viitorului", iar Dumnezeu calatorea pe pamant, calcand "cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pamantului". In acele vremuri stravechi, traia un imparat "intunecat si ganditor ca miaza-noapte" si o imparateasa "tanara si zambitoare ca miezul luminos al zilei". De 50 de ani imparatul se afla in razboi cu imparatia vecina si cu toate ca imparatul vecin, cu care incepuse acest conflict, murise, fiii si nepotii lui continuau vrajba, iar ura dintre ei nu se stingea. imparatul nostru era sleit de lupte si de suferinte si, pentru ca "nu rasese niciodata" si nimic din jurul sau nu ii aducea zambetul pe fata, nici macar "surasul plin de amor al sotiei lui tinere", arata acum ca "un leu imbatranit". Simtindu-si sfarsitul aproape, imparatul era trist pentru ca nu avea copii, "se scula din patul imparatesc, de langa imparateasa tanara - pat aurit, insa pustiu si nebinecuvantat" si tot "trist mergea la razboi cu inima neimblanzita". imparateasa era frumoasa, "cu parul ei cel galben ca aurul", dar "din ochii ei albastri si mari curgeau siroaie de margaritare apoase pe o fata mai alba ca argintul crinului". Intr-o dimineata, imparateasa inalta rugi fierbinti la icoana Fecioarei Maria si, la un moment dat "o lacrima curse din ochiul cel negru al mamei lui Dumnezeu". imparateasa "atinse cu buza si seaca lacrima cea rece sl o supse in adancul sufletului sau . Dupa noua luni, imparateasa nascu un baiat "alb ca spuma laptelui, cu parul balai ca razele lunei" si-i puse numele Fat-Frumos din Lacrima, care, ca orice erou al basmelor populare crestea "intr-o luna cat altii intr-un an", era viteaz si bun, generos si inteligent, cum altul nu se mai vazuse. Subiectul basmului In vremuri de demult, pe cand Dumnezeu mai umbla pe pamant, traia un imparat posomorat "ca miazanoapte" si o imparateasa vesela "ca miezul luminos al zilei", dar erau suparati ca nu aveau si ei copii, imparatul purta razboaie cu imparatia vecina si, desi dusmanul sau murise, acesta lasase vrajba drept mostenire urmasilor sai si bataliile continuau cu aceeasi ura. imparatului ii slabisera puterile si "se simtea murind", fiind mai trist ca niciodata ca nu va avea urmas, caruia sa-i lase mostenire ura lui. Tanara si frumoasa imparateasa ingenunche intr-o dimineata la icoana "Maicii durerilor" care se indupleca la rugaciunile ei si "o lacrima curse din ochiul cel negru al mamei lui Dumnezeu". imparateasa sorbi lacrima Maicii Domnului, iar peste noua luni nascu un baiat frumos si alb "ca spuma laptelui, cu parul balai ca razele lunei" si-i puse numele Fat-Frumos din Lacrima. Bucuria a fost atat de mare, incat chiar imparatul zambi pentru prima oara in viata, ba chiar "soarele surase" in insangerata imparatie, "trei zile n-a fost noapte, ci numai senin si veselie () si chiotele despicau bolta cerului". Flacaul crestea ca Fat-Frumos din basmele populare, "intr-o luna cat altii intr-un an", iar cand se simti destul de mare "puse sa-i faca un buzdugan de fier, il arunca in sus de despica bolta cerului, il prinse pe degetul cel mic, si buzduganul se rupse-n doua". Nemultumit, el puse sa i se faca alt buzdugan, care nu se mai rupse atunci dand feciorul il prinse pe deget. Luandu-si ziua buna de la parinti, Fat-Frumos din lacrima pleca sa se bata el singur cu ostile

imparatului cu care se dusmanea tatla sau. El se imbraca in straie de pastor, cu "camesa de borangic, tesuta in lacrimile mamei sale, mandra palarie cu flori, cu cordele (panglici - n.n.) si cu margele rupte de la gaturile fetelor de-mparati", si-a pus la braul verde un fluier de doine si altul de hore si "a plecat in lumea larga si-n toiul lui de voinic". Pe drum, "vaile si muntii se uimeau auzindu-i cantecele, apele-si ridicau valurile mai sus, ca sa-l asculte, izvoarele isi turburau adancul () steteau toate uimite pe cand trecea pastorasul imparat doinind si horind", care-si arunca buzduganul inainte cale de o zi. in seara celei de a treia zile, buzduganul se izbi "de o poarta de arama" pe care o sfarama, voinicul intra in imparatia dusmana si se duse in sala tronului. Fat-Frumos din lacrima fu intampinat de un imparat "frumos ca luna unei nopti de vara" si de boierii imbracati in haine aurite, care sedeau pe scaune de catifea rosie si erau "frumosi ca zilele tineretii si voiosi ca horele", dar mult "mai mandru era Fat-Frumos". Gazda il primi cu urari de bine si cu bucurie, desi Fat-Frumos ii spune ca venise ca "sa ne luptam greu, ca destul ai viclenit asupra tatalui meu". imparatul refuza sa se bata cu el si-i propune sa lege "fratie de cruce pe cat om fi si-om trai". Bucuria tuturor a fost mare, cei doi feciori de-mparati sarutandu-se "in urarile boierilor si baura si se sfatuira". Fat-Frumos marturiseste ca el nu se teme de nimeni pe lume, in afara de Dumnezeu, dar imparatul recunoaste ca in afara de Dumnezeu se teme de Mama-padurilor, "o baba batrana si urata" care ii naruie imparatia: "Pe unde trece ea, fata pamantului se usuca, satele se risipesc, targurile cad naruite". intrucat nu reusisera sa o invinga, au fost siliti sa se invoiasca a-i da ca bir "tot al zecilea din copiii supusilor mei", iar astazi urma sa vina sa-si ia plata. Pe la miezul noptii, vine urland Mama-padurilor, "cu fata zbarcita ca o stanca buhava si scobita de paraie, c-o padure-n loc de par", cu ochii ca doua nopti tulburi, cu gura ca "un hau cascat" si cu dintii ca niste "siruri de pietre de mori". Fat-Frumos o apuca de mijloc si, trantind-o cu toata puterea, o lega cu sapte lanturi de fier intr-o piua de piatra, de unde baba se zbatea in zadar sa scape. Si atunci, baba o lua la fuga, "cu piua cu tot", peste dealuri, taindu-si cale prin paduri, pana se facu nevazuta in noapte. Dupa ce ospatara si se veselira ca scapasera de Mama-padurilor, Fat-Frumos isi lua buzduganul si pleca pe urmele ei, mergand "pe dara trasa de piua" pana ce ajunse la o casa frumoasa si alba care stralucea in mijlocul unei gradini cu flori. Pe prispa, torcea o fata frumoasa, imbracata cu o haina alba si lunga ce "parea un nor de raze si umbre, iar parul ei de aur era impletit in cozi lasate pe spate, pe cand o cununa de margaritarele era asezata pe fruntea ei neteda". Langa prispa se gaseau doua butii cu apa. Fata ii ureaza bun venit lui Fat-Frumos si ii spune ca in timp ce degetele torceau firul de matase alba, gandurile ei "torceau un vis frumos, in care eu ma iubeam cu tine". Ea voia sa-i teasa "o haina urzita in descantece, batuta-n fericire; s-o porti sa te iubesti cu mine", iar din zilele ei sa-i faca lui "o viata plina de dezmierdari". Fat-Frumos, mirandu-se de frumusetea fetei, se indragosteste de ea desi afla ca este fiica Mamei-padurilor. Fata-i propune sa fuga impreuna, pentru ca daca afla mama ei 1-ar omori "si dac-ai muri tu, eu as nebuni ori as muri si eu". Fata-i spune ca muma-sa se zbuciuma in piua in care o incuiase el, incercand sa roada cu dintii lanturile. Ca sa-1 ajute in lupta pe care FatFrumos urmeaza sa o dea cu baba, fata ii propune sa schimbe butiile aflate langa prispa intre ele, intrucat una este plina cu apa, iar alta cu putere, iar cand mama ei va vrea sa bea putere, ea sa ia numai apa, iar el putere. Zis si facut, iar atunci cand baba, plina de venin, se smulge din piua, il apuca pe Fat-Frumos, se repede cu el pana-n naltul norilor si-1 baga in pamant pana la glezne. Fat-Frumos o ia pe baba si o izbeste, bagand-o in pamant pana la genunchi. Atunci baba striga ostenita: "Stai, sa mai bem apa"; ea bea apa, iar Fat-Frumos bea putere si, "cu brate de fier, o smuci pe baba de mijloc si-o baga-n pamant pana-n gat", apoi o izbi cu buzduganul in cap "si-i risipi creierii". intreaga natura se zbuciuma ingrozitor, "serpi rosii rupeau trasnind poala neagra a norilor, apele pareau ca latra, numai tunetul canta adanc, ca un proroc al pierzarii". Fata lesina, iar Fat-Frumos o aduce la viata

doinind din fluier si culcand-o pe ierburile proaspete si pe florile inviorate de soarele ce straluceau pe cerul limpezit acum. Fat-Frumos isi duce mireasa la fratele de cruce, imparatul cel tanar, care ii spune, cu lacrimi in ochi, lui Fat-Frumos ca este indragostit pe viata de fata Genarului, "om mandru si salbatic ce isi petrece viata vanand prin paduri batrane". Pe cat era el de aspru, pe atat de frumoasa era fata lui si orice incercare de a o rapi fusese sortita esecului. Atunci, Fat-Frumos, ca un adevarat frate de cruce, isi lua cai ageri "cu suflet de vant" si porni la drum ca s-o rapeasca pe fata Genarului si s-o aduca tanarului imparat, iar pe Ileana, mireasa lui, o lasa plangand cu lacrimi amare de dorul lui.

Cand se luminase de ziua, voinicul ajunse la portile maretului castel al Genarului, asezat intr-un peisaj feeric, "sirul muntilor da intr-o mare verde si intinsa". O fata oachesa ii deschise portile castelului in care "locuia singura ca un geniu intr-un pustiu" si-i marturisi ca asta-noapte o stea ii spusese ca va veni Fat-Frumos, din partea imparatului care o iubea. Un motan cu sapte capete veghea fata si-1 anunta pe Genar de orice primejdie s-ar fi ivit: "cand urla dintr-un cap s-auzea cale de-o zi, iar cand urla din cate septe, s-auzea cale de septe zile". Genarul avea un cal nazdravan cu doua inimi si, afland ca fata ii fusese rapita, ii ajunge din urma, iar Fat-Frumos nu se putea lupta cu el "pentru ca Genarul era crestin si puterea lui nu era in duhurile intunericului, ci in Dumnezeu", adica nu se puteau infrunta doua forte ale binelui. Fat-Frumos se intoarse la castel, Genarul era plecat la vanatoare "cale de doua zile", asa ca voinicul lua alti cai "din chiar grajdul Genarului si, impreuna cu fata, o luara la fuga "prin noaptea pustie si rece ca doua visuri dragi", auzind mieunatul motanului fermecat. "Genaru venea in fuga calului, de rupea pamantul", cu fata"infricosata, privirea crunta" si, fara sa spuna vreo vorba, il apuca pe Fat-Frumos "si-1 azvarli in norii cei negri si plini de furtuna ai cerului", apoi disparu cu fata cu tot. Ars de fulgere, Fat-Frumos cazu la pamant sub forma de cenusa, din care se facu un izvor limpede, "ce curgea pe un nisip de diamant, pe langa el arbori nalti, verzi, stufosi raspandeau o umbra racorita si mirositoare". Daca cineva ar fi inteles murmurul izvorului, ar fi auzit doina jeluitoare a Ilenei, "imparateasa cea balaie a lui Fat-Frumos". Pe vremea aceea, Dumnezeu si Sfantul Petre umblau pe pamant: "intr-o zi se vedeau doi oameni calatorind prin pustiu. Hainele si fata unuia stralucea ca alba lumina a soarelui; celalalt, mai umilit, nu parea decat umbra celui luminat. Era Domnul si sf.Petrea". Picioarele lor infierbantate de nisipul pustiului calcara in apa racoroasa a izvorului, Domnul bau apa "si-si spala fata sa cea sfanta si luminata", gandindu-se la tatal sau din cer, iar sf. Petre, ascultand "doina izvorului plangator", il ruga sa faca acest izvor ce fusese mai inainte. Rostind "Amin!", Domnul ridica "mana sa cea sfanta, dupa care apoi se departara inspre mare, fara a mai privi inapoi". Ca prin farmec, pieri izvorul si copacii, iar Fat-Frumos se trezi ca dintr-un somn lung, vazand "chipul cel luminat al Domnului, ce mergea pe valurile marei, care se plecau inaintea lui, intocmai ca pe uscat; si pe sf.Petrea, care, mergand in urma lui si invins de firea lui cea omeneasca, se uita inapoia sa si-i facea lui Fat-Frumos din cap". Flacaul intelese minunea invierii sale si ingenunche spre "apusul acelui soare dumnezeiesc". intorcandu-se la castelul Genarului, Fat-Frumos o gasi pe fata acestuia plangand. Fata il prefacu intro "floare rosie inchisa ca visina coapta" ca el sa poata auzi raspunsul Genarului, pe care ea isi pusese in gand sa-1 descoase cu privire la locul de unde acesta isi luase calul nazdravan. Genarul povesteste ca, aproape de mare sade o baba care are sapte iepe, pe care le pazeste cine se incumete, timp de un an, care acolo tine numai trei zile. Drept rasplata, ea da celui ce reuseste sa le pazeasca, un manz, iar pe cel care nu reuseste, il omoara si-i pune capul intr-un par. Totusi, vicleana baba scoate toate inimile din toti caii si le pune intr-unui singur, incat, cel ce-i pazeste iepele, alege aproape mereu un

cal fara inima, care este mai neputincios decat unul obisnuit. Dupa ce-si termina spusele, Genarul ii arunca in fata o batista rosie mirositoare si fata uita totul, trezindu-se ca dintr-un vis. Fat-Frumos, vrajit in floarea rosie din fereastra, auzise totul si tinuse minte, asa ca a doua zi, cand Genarul pleca iarasi la vanatoare, voinicul incaleca si pleca spre casa babei, care-1 intampina stand culcata pe prispa "cu capul ei sur ca cenusa in poalele unei roabe tinere si frumoase, care-i cauta in cap". El se angaja sa-i pazeasca iepele, care pasteau numai noaptea, toate fiind de un negru stralucitor ca "sapte nopti". Fat-Frumos manca ce-i gatise baba si se duse cu iepele la pascut. Simti cum il doboara "un somn de plumb () si cazu ca mort in iarba pajistei". Cand se trezi de dimineata, iepele nicaieri, dar un roi de tantari alungau din spate cele sapte iepe, asa ca flacaul se intoarse cu ele la baba, care, ca turbata, se repezi sa bata fata si iepele, tipand: "Ascundeti-va mai bine, bata-v-ar mama lui Dumnezeu, ca sa nu va mai gaseasca, uciga-1 crucea si mance-1 moartea!". A doua zi, povestea se repeta intocmai, dar de data asta iepele fusesera aduse de catre o multime de raci, iar baba fu inca mai turbata. Tanara care o servea pe baba ii spuse tainic lui Fat-Frumos sa nu mai manance din bucatele ce-i fierbe baba, pentru ca "sunt facute cu somnoroasa", voinicul o asculta si in noaptea urmatoare nu mai adormi si aduse iepele acasa la baba. Gasind baba intepenita, ca si moarta, el afla ca - in somn "ea suge inimile celor ce mor, ori pustieste sufletele celor nenorociti. Fata il ruga s-o ia cu el si-i dadu, din fundul unei lazi harbuite, "o cute, o perie si o naframa". Baba trebui sa-si tina cuvantul si sa-l lase pe Fat-Frumos sasi aleaga o iapa, ea scotand intre timp inimile din toti caii si punandu-le pe toate intr-unui singur, "caruia-i priveai prin coaste" de slab ce era. Fat-Frumos pe acesta il alese, iar baba, scrasnind din dinti "ca apucata", n-avu incotro si ii dadu "calul cel slab". intr-o padure il astepta fata fugita si plecara impreuna spre casa Genarului. Deodata, ei simtira ca-i arde in spate, fata ii spuse flacaului sa arunce peria si, in spatele lor "se ridica o padure neagra, deasa, mare, infiorata de un lung freamat de frunze si de un urlet flamand de lupi. A doua oara, flacaul arunca in spate cutea (piatra de ascutit coasa, gresie -..) si "se ridica din pamant un colt sur, drept, neclintit, un urias impietrit ca spaima, cu capul atingand de nori". Cand arunca naframa. in spatele lor se ivi o apa mare intinsa si adanca. Baba, care era Miazanoapte, "inota smintita", dar Fat-Frumos "arunca buzduganu-n nori si lovi Miazanoaptea in aripi", care cazu ca plumbul la pamant si "croncani jalnic de douasprezece ori". O data scapati de baba, calul cu sapte inimi il sfatui pe Fat-Frumos sa se opreasca pentru odihna, deoarece treceau pe meleaguri in care erau ingropate schelete si aerul "ce| inveninat si rece al sufletelor lor moase v-ar putea omori", timp in care fllje Va |ntoarce la-mama lui, "crsaTnai sug inc-o data laptele cel de vapaie alba a tatelor ei, pentru ca sa ma fac iar frumos si stralucit". Fetei i se facuse rau, iar voinicul vedea - ca prin vis -"schelete naltecu capete seci de oaseincalite in lungi mantale albe, tesute rar din fire de argint, incat prin mantale se zareau oasele albite de secaciune". Fata se ridica si ea incet si se duse "in turbarea imparatie a umbrelor, de unde venise pe pamant, momita de vrajile babei". Fat-Frumos se indrepta spre castelul Genarului, care era plecat la vanatoare petru sapte zile. El hia fata pe cal si zburau atat de iute, "incat i se parea ca pustiul si valurile marei fug, iar ei stau pe loc", auzind motanul mieunand din toate cele sapte capete. Calul Genarului avea numai doua inimi, iar calul lui Fat-Frumos avea sapte inimi. Genarul promite calului lui Fat-Frumos ca, daca-si arunca stapanul in nori, il va hrani cu miez de nuca si-1 va adapa cu lapte dulce. Fat-Frumos promise atunci calului Genarului, ca il va adapa cu para de foc si-1 va hrani cu jaratec. Atunci, calul il arunca pe Genar in inaltul cerului, pana in nori, care "inmarmurira si se facura un palat sur si frumos, iar din doua gene de nouri se vedea doi ochi albastri ca cerul"; erau ochii Genarului, care fusese "exilat in

imparatia

aerului".

Scapati de Genar, fata si Fat-Frumos se indreapta spre cetatea imparatului tanar, care credea ca flacaul murise, de aceea vestea intoarcerii ii bucura pe toti, "oamenii asteptau murmurand la faima venirei lui, cum vuieste un lan de grau la suflarea unui vant", iar "ziua-si muie aerul in lumina de sarbatoare". in aceasta vreme, Ileana se inchisese intr-o gradina cu ziduri de fier si plansese "intr-o scalda de aur () lacrimi curate ca diamantul" pana orbise. La aflarea vestii, "fata ei se-nsenina", iar cu lacrimile stropi gradina sterpa si, ca prin minune, se ivira flori gingase ca "margaritarul cel stralucit, si din botezul de lacrimi luara numele lacarmioare". Dupa ce facu un pat de flori, imparateasa cea oarba se arunca de gatul lui Fat-Frumos, iar el ii spala fata in baia de lacrimi. Fata visa ca Maica Domnului "desprinsese din cer doua vinete stele ale diminetii si i le asezase pe frunte". A doua zi, cand se trezi, Ileana isi recapatase vederea.

Semnificatii artistice Mihai Eminescu pastreaza din basmul popular numai filonul epic si elementul fabulos, dar spre deosebire de creatia folclorica scriitorul foloseste tehnica detaliului pentru creionarea romantica a portretelor, a peisajelor, precum si pentru descrierea palatelor si castelelor imparatesti. Personajele basmului eminescian sunt descrise cu detalii sugestive pentru ilustrarea trasaturilor, creand portrete literare prin folosirea mijloacelor stilistice specifice limbajului sau artistic. O atentie deosebita acorda Eminescu crearii personajelor feminine. Astfel, portretul imparatesei este unul romantic, scriitorul zabovind asupra trasaturilor fizice, pe care le descrie detaliat si care au semnificatii in starile sufletesti ale eroinei: "Parul ei cel galben ca aurul cel mai frumos cadea pe sanii ei albi si rotunzi - si din ochii ei albastri si mari curgeau siroaie de margaritare apoase pe o fata mai alba ca argintul crinului. Lungi cearcane vinete se trageau imprejurul ochilor si vine albastre se trageau pe fata ei alba ca o marmura vie". Eminescu zaboveste rabdator asupra interioarelor pataturilor sau castelelor imparatesti, descriind amanuntit luxul fastuos si impresionant al acestora: "candelabre cu sute de brate, si-n fiecare brat ardea cate o stea de foc () sala era nalta, sustinuta de stalpi si de arcuri, toate de aur, iar in mijlocul ei stetea o mandra masa, acoperita cu alb, talgerele toate sapate din cate-un.singur margaritar mare; iar boierii ce sedeau la masa in haine aurite, pe scaune de catifea rosie, erau frumosi ca zilele tineretii si voiosi ca horele". Natura este personificata, in totala armonie cu sentimentele si trairile eroilor, participand la emotiile acestora, fiind ea insasi un personaj fabulos: "Vaile si muntii se uimeau auzindu-i cantecele, apele-si ridicau valurile mai sus ca sa-l asculte, izvoarele isi tulburau adancul ca azvarle afara undele lor, pentru ca fiecare din unde sa-l auda, fiecare din ele sa poata canta ca dansul cand vor sopti vailor si florilor". Limbajul basmului este asadar artistic, in maniera specific eminesciana, cu metafore si epitete surprinzatoare, "Serpii rosii rupeau trasnind poala neagra a norilor", "aurul noptii"; comparatii, "Florile triste si turburi se nalbira ca margaritarul cel stralucit", "Luna limpede inflorea ca o fata de aur pe seninul cel adanc al cerului", "lacrimi curate ca diamantul". De remarcat si in acest basm prezenta astrului tutelar eminescian, luna, care observa si participa la toate intamplarile, ocrotind

iubirea, precum si mitul oniric, "visa in vis ca Maica Domnului desprinsese din cer doua vinete stele ale diminetii" care sugereaza starea spirituala superioara a iubirii. Basmul contine si idei ce ilustreaza inalte cugetari filozofice, cu trimiteri la haosul primordial, "oamenii () nu erau decat in germenii viitorului" si la scurgerea ireversibila a timpului individual ori la eternizarea omului prin iubire, "pentru fetii-frumosi vremea nu vremuieste". CPRIOARA, de Emil Grleanu Miznd pe un profund spirit de observaie i pe fora de seducie avieuitoarelor n lumea copiilor, prozatori precum: M. Sadoveanu, G.Galaction, I. Agrbiceanu, C. Petrescu, I. Al. BrtescuVoineti i E. Grleanuau creat adevrate capodopere demne de a sta alturi de scrieri dinliteratura universal.Emil Grleanu este autorul celebrului volum din 1910 Din lumea celorcare nu cuvnt, volum alctuit din mici monografii ale necuvnttoarelor, dela gze la animale domestice, pn la vegetale, acest parc de vieti cuprinde: Gndcelul, Mrinimie, Srcuul, Grivei, Frunza, Fricosul,Cprioara. TEMA SCRIERII Autorul convertete un instinct din lumea animalelor ntr-o puternicdragoste matern capabil chiar de sacrificiul suprem. COMPOZIIA. EXPRESIVITATEA VALORILOR ESTETICE Creaia debuteaz ntr-o atmosfer de pace care nu prea a prevestideznodmntul tragic. Tabloul este construit pe fondul unei naturigrandioase: pe muchiul gros, cald, ca o blan a pmntului, cprioara st joslng iedul ei. Acesta i-a ntins capul, cu botul mic, catifelat i umed pespatele mamei lui, i cu ochii nchii se las dezmierdat. Cprioara l linge ilimba ei subire alunec uor pe blana moale, mtsoas a iedului.Este o scen de familie plin de duioie i graie, elemente sugerateprin epitete duble, triple i o comparaie. Armonia, linitea i mpcarea suntpunctate pentru a scoate i mai bine n relief lupta sfietoare din sufletulde fugarnic al cprioarei, care de fapt nu mai pare s fie un animal ci o mama adevrat, copleit de mil pentru fiina fraged creia i-a dat via,pe care a hrnit-o cu laptele ei, dar de care trebuie s se despart.Detaat de textul schiei, acest fragment ne duce cu gndul la ofiin uman, la mam, la eterna noastr mam.Acesta este momentul cnd puiul de cprioar trebuie s-i ia destinulpe cont propriu.Un muget nbuit de durere puse capt frmntrii luntrice, i, nvingndu-i dragostea matern, cprioara se hotr s-i duc puiul laancurile de stnc din zri, unde va fi n afar de orice pericol. Acolo, pemuchiile prpstiilor era mpria caprelor, peste care stpneau fr nici ogrij, i acolo, l-ar fi tiut ca lng dnsa.Scena moale de pn aici se dinamizeaz, drumul pn la ancuri oimpune, singura ei arm de aprare o constituie micarea rapid, fugafulgertoare, salturile ndrznee prin locuri pline de primejdie i iedultrebuie s fac dovada c are fora acestor micri. Iedul, se inevoinicete i se avnt ca o sgeat .Ameninarea plutete n aer, lupul st la pnd, cprioara simtecontenete fuga, pete ncet. Natura slbatic, grandioas i nspimnttoare este descris admirabil, ca un drum ntre via i moarte.De la luminozitatea poienilor viaa, se ajunge n inima ntunecat ca un iad apdurii moartea. ntr-o grandoare impresionant lumina se mpuineaz ispaiul se ngusteaz treptat. Ieir la un alt lumini i continuarea drumuluieste posibil numai pentru ied, cprioara se va sacrifica pentru acesta.Momentul culminant este descris cu miestrie, dar cu economie demijloace stilistice pentru ca sacrificiul s nu devin patetic. Finalul estemagistral, ncheind o evocare narativ prin ochii cprioarei muribunde, n care imaginea realitii se stinge treptat, ultima fiind aceea a iedului care setopete n adncul pdurii simbol al salvrii.Prbuit n snge, la pmnt, sub colul fiarei, cprioara rmne cucapul ntors spre iedul ei. i numai cnd acesta, nspimntat, se topete nadncul pdurii, cprioara simte durerea, iar ochii i se tulbura n apa morii.Limba folosit de Emil Grleanu este cu

totul potrivit fondului de idei,cu expresii plastice i epitete sugestive. Stilul este concis i red cu precizieideea, fiind totui bogat n epitete i comparaii. Schiele lui Grleanu au o nsemnat valoare instructiv i educativ. Ele constituie un mijloc decunoatere a unor aspecte ale vieii animalelor, psrilor, insectelor i chiar aplantelor, redate ntr-o form literar accesibil. Lectura acestor schie letrezete copiilor dorina de a observa mai atent viaa din natur i mreteinteresul pentru cunoaterea vieuitoarelor, contribuind la dezvoltareaspiritului de observaie. Prin forma lor artistic, schiele lui Grleanucontribuie i la dezvoltarea sentimentelor estetice ale copiilor.Schia este o oper epic - o naraiune n proz, de mici dimensiuni, n care se relateaz o singur ntmplare semnificativ din viaa unorpersonaje. Aciunea dintr-o schi se petrece ntr-un interval de timp scut,cel mult o zi, i ntr-un spaiu restrns.Pentru ca lectura operei lui Grleanu s-i ating scopul educativ i, nspecial, s contribuie la dezvoltarea spiritului de observaie, educatorultrebuie s-i stimuleze pe copii, pentru a observa amnuntele redate descriitor i a le putea reproduce.

LEGENDA FLORII SOARELUI, Calin Gruia Dintre legende, cele etiologice sunt cele mai accesibile pentru colari i precolari.Legendele psrilor i plantelor i au locul lor n operele unor scriitori care s-au inspirat dincreaia popular: Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Mihail Sadoveanu, Clin Gruia,Alexandru Mitru etc. Acetia dau via i prospeime unor adevruri tiinifice, adevruritransfigurate prin modaliti artisitice originale, bogate n resurse morale. Semnificativ e legenda Povestea florii soarelui, de Clin Gruia, cu o structur complex, asemntoare basmului, n care sunt folosite modaliti artistice variate pentru a explica originea i trsturile plantei.Din punct de vedere ideatic, legenda transfigureaz, prin alegorie, destinul tragic al fetei luitefan-Vod, al omului afectat de lupta forelor opuse. estura metaforic i hiperbolic amotivelor mueniei, blestemului, predestinrii, Soarelui i Lunei, din perspective real isupranatural, reprezint un pretext pentru a nuana, n reverberaii lirice i dramatice, trsturigeneral umane opuse: bine ru, via moarte, buntate rutate, lumin ntuneric. Compoziia Legenda este organizat n episoadenarrative, ntretiate de pasaje descriptive. Aciunea e structurat pe dou planuri ce se ntreptrund: planulconcret i cel transfigurat, care pstreaz datele existeniale. Evenimentele sunt circumstaniale n spaiul acestui pmnt, folosindu-se timpul trecut (pre vremea lui tefan cel Mare).Naraiunea legendei Povestea florii-soarelui ncepe firesc, aducnd n prim plan imaginea fetei luitefan Vod. Fata, dei este de o frumusee unic, e mut, fapt ce provoac o tristeecopleitoare voievodului. Acesta caut leac, sftuindu-se cu crturarii i vracii cei mai vestii aitimpului, dar fr rezultat. ntrun trziu, o btrn aude de necazul domnului i se prezint n faaacestuia cu gnd s-l ajute.De la episodul venirii btrnei la domnul ntristat, intriga se nuaneaz. Btrna l povuiete petefan s cheme Soarele la un osp, unde odrasla sa avea s prind grai, dac l va sruta pealesul invitat. Acest moment determin imprevizibilul ntmplrilor i al episoadelor. Sfatulbtrnei prea, pentru moment, c adduce o raz de speran n sufletul voievodului. Dar Piaz-Rea, personaj malefic, for a rului, symbol al intrigii i vicleniei, prin vorbe meteugite ncurci zdrnicete dezlegarea fetei de blestem, annnd Luna de necredina Soarelui.

Reaciile Lunii zn rea sunt surprinse n imagini ntunecoase, exprimate n stil direct iindirect, cu tonalitate de ur bocet i imprecaie. Ea i blestem condiia de zn, i nu cea defemeie, ce i-ar fi adus mai mult fericire. Jur c se va rzbuna pe vod.nsuirile supranaturale i contrastante ale personajelor dau pregnan mesajului, n gradareaepisoadelor, ncepnd cu noaptea ospului. Astfel, Luna s-a ascuns sub sprnceana codruluica s-o zdrobeasc pe fat, iar Soarele, un Ft-Frumos de lumin, petrecea cu Vod i cu toicurtenii.Punctul culminant al naraiunii se realizeaz prin suprapunerea planurilor i a forelor conflictuale:Cnd la sfrit, veni la osp i fata Domnului, ea cade n genunchi n faa Soarelui i-I cere ogur de mntuire, dar Luna furioas s-a aruncat asupra fetei ca o ploaie de bluestem, i i-a topitchipul n floarea glben. Vod i mesenii plng pentru povestea trist a fetei.Deznodmntul legendei e nfiat prin mpletirea planului fantastic cu cel real. Astfel, Soarelefurios face vnt Lunei, iar pe copil o ia n palm i-o sdete n grdin, ca s-o aib aproape ica s se mai mngie tatl ei.n finalul legendei, cititorul este readus n planul concret, explicndu-se cu maxim precizie isimplitate, originea i metamorfoza florii soarelui, trsturile ei: De atunci, floarea-soarelui, cufaa ei galben i nfiorat de durere, i ntoarce chipul ntristat nspre strlucirea craiului zilei,cerndu-i srutarea mntuitoare.

Ciuboelele

Ogarului,

de

Clin

Gruia

(repovestire)

Era ntr-o toamn. Iepurele se ducea la iarmaroc, ca s cumpere nite ciuboele. El avea doar doi galbeni. Pe drum s-a ntlnit cu Ogarul, care avea ub i ciuboele noi. Iepurele l-a ntrebat ct a dat pe ciuboele, ca s tie un pre. Ogarul i-a spus c doi galbeni. Cei doi au pornit la drum mpreun, pn s-a nserat. De aceea au poposit la hanul Ursului. Ogarul a mncat foarte mult, dar neavnd bani, Iepurele a trebuit s dea cei doi galbeni ai si, dei el nu mncase nimic. Cnd Ogarul a adormit, Iepurele nu putea dormi, de suprare. Cum i mai lua el ciuboele? El a stat pe gnduri pn la miezul nopii, cnd i-a venit o idee... nu tocmai frumoas...: s-a dus n camera Ogarului i acolo, lng sob, a zrit ciuboelele Ogarului... Atunci el a luat ciuboelele, s-a nclat cu ele i a fugit! Dimineaa, cnd s-a trezit Ogarul, a vrut s se ncale cu ciuboelele... Dar a vzut c nu mai sunt lng sob! S-a luat dup urmele ciuboelelor, a fugit, a tot fugit, dar nu a putut s-l prind pe Iepure. i n ziua de azi mai alearg dup el, iar Iepurele, cnd vede Ogarul, fuge de el.

Cenusareasa , fratii Grimm


Cenusareasa este cea mai cunoscuta poveste de dragoste care nu are nevoie de nici o prezentare. Ceea ce e mai frumos in toata acesta povestire e cum cei doi, din doua lumii complet diferite reusesc sa cunoasca dragostea adevarata.Cenusareasa e o frumoasa fata care ramane singura pe lume si trebuie sa se mute cu masa sa vitrega fiind scoasa din familie si devenind o servitoare... in propria ei casa. Cand ea vrea sa mearga la bal mama ei vitrega nu o lasa sa se imbrace cu hainele ei mai vechi desi erau foarte frumoase... ci le da fiicelor sale sa se gate de mers la bal pentru ca ele sa fie cele mai frumoase in felul acesta sa reuseasca macar una sa-l impresioneze pe print. Ramanand singura si plangandu-si amarul fetei i se arata o zana buna care reuseste sa o faca frumoasa pentru balul care abia incepuse. O imbraca foarte frumos, dintr-un dovleac ii face caleasca si din niste soareci amarati ii face doi cai grandiosi care sclipeau parca la cat erau de albi. Ajunsa la bal frumusetea ei nu putea trece ne remarcata, toata lumea vedea cat era de minunata, si ceea ce li se

parea mai interesant e ca avea niste pantofi ca de cristal ceea ce nimeni nu mai vazuse pana atunci. Printul o priveste neintrerupt chiar daca toate fetele care se gaseau acolo incercau sa il cucereasca.

Alba ca zapada, Fratii Grimm A fost odat o copil de mprat cu pielia obrazului alb ca neaua proaspt, buzele roii ca sngele tnr i prul negru ca abanosul. . Se numea Alb-ca-zpada. Dar mama copilei muri curnd i tatl ei, mpratul, i lu o alt soie. Aceasta se voia cea mai frumoas de pe lume. ntrebnd ns o oglinjoar fermecat, afl c Alb-ca-zpada era mult mai frumoas dect ea. De ciud, porunci unui vntor de la curte s duc fata n pdure. S-o rpun i s-i aduc, drept mrturie a faptei sale, inima copilei. Vntorul, micat de lacrimile nevinovatei fete, nu se simi n stare s-o ucid, Dobor n schimb un pui de mistre, i lu inima i i-o duse materei. Rmas n pdure singur, Alb-ca-zpada nimeri la csua celor apte pitici fauri ai munilor. Acetia o luar s rmn pentru totdeauna la ei. mprteasa era mulumit acum c Alb-ca-zpada pierise i rmsese astfel ea cea mai frumoas. Cu att mai mare i fu suprarea cnd - ntrebnd ntr-o zi oglinjoara afl c fata n-a murit, i gospodrete csua piticilor iar acetia o iubesc nespus, ca pe o surioar mai mic. Mnioas, se hotr s-o ucid ea nsi. nvemntat ca o negutoreas btrn, se duse la csua piticilor i o mbie pe fat s cumpere o cingtoare. i puse chiar ea cingtoarea peste mijloc. O strnse ns att de tare, c Alb-ca-zpada i pierdu rsuflarea. Piticii o gsir seara czut pe podele. Dup ce i desfcur cingtoarea, o rugar s fie pe viitor mai prevztoare cu cine bate la u. mprteasa ntreb iar oglinjoara. Afl c Alb-ca-zpada nc triete. i, preschimbat din nou n negutoreas, izbuti s-i vre copilei n prul ei bogat, negru, un pieptene otrvit. Fata fu iari readus n simiri de piticii cei buni. A treia oar, nfuriat peste msur, mprteasa cea rea se prefcu n negutoreas de mere. i drui fetei un mr verde pe-o parte i rumen pe alta. Cnd Alb-ca-zpada muc din mr, se nec i czu ca moart. De ast dat, piticii, orict se strduir, nu mai izbutir s-o readuc la via. O plnser ndelung i, ndurerai peste msur, o culcar ntr-un sicriu de cletar. Sicriul l aezar ntr-o poian fermecat pe culmea unui munte. Un fiu de mprat trecu ntr-o zi pe-acolo. Vzu copila care rmsese la fel de frumoas ca atunci cnd era vie. O ndrgi i-i rug fierbinte pe pitici s-i dea sicriul. Dorea s-l pstreze ca pe o comoar nepreuit n palatul lui. n cele din urm, piticii se nduplecar. Slujitorii prinului luar sicriul dar, cum mergeau pe cale, unul dintre acetia se mpiedic. Sicriul se zgudui, fetei i sri din gt bucata de mr otrvit, i ea se ridic, teafr i la fel de frumoas ca mai-nainte. Mare a fost bucuria fiului de mprat. Au fcut o nunt mare. Iar matera, neputnd ndura fericirea fetei, fugi n lumea larg i se pierdu pentru totdeauna.