George Coşbuc ”Trei, Doamne şi toţi trei”.

Poezia face parte din volumul „Cântece de vitejie”(1904), în ea se

glorifică eroismul poporului în Războiul de Independenţă din 1877.
Autorul redă starea sufletească a unui tată îndurerat de pierderea celor
trei feciori dragi şi scumpi: Radu, George, Mircea care au căzut vitejeşte
pe câmpul de luptă. Bătrânul tată este zdrobit de durere şi protestează
împotriva asprimii absurde a războiului: „Blestem pe tine, braţ duman!”
Ca un Hristos bătut în cuie , tatăl nu poate înțelege voia lui Dumnezeu.
Durerea lui este imensă.
Poetul sugerează ideea că războiul aduce nefericire şi deznădejde.
Ultimele cuvinte ale tatălui sunt adresate cerului (lui Dumnezeu) ”Trei,
Doamne, şi toţi trei....”

========

Стихотворение входит в сборник «Песни о мужестве» (1904 г.), оно

прославляет героизм народа в Освободительной вой не 1877 г.

Автор изображает душевное состояние отца, скорбящего о трех дорогих и

драгоценных сыновьях: Раду, Георгии и Мирче, мужественно павших на поле
боя. Старый отец подавлен горем и протестует против нелепой жестокости
вой ны: «Проклинаю тебя, вражеская рука!»

Подобно распятому Христу, отец не может понять волю Божью. Его боль
безмерна.

Поэт выдвигает мысль о том, что вой на приносит несчастье и безысходность.

Последние слова отца обращены к небу (Богу) «Три, Господи, и все три...»