GÂNDĂCELUL

 este o foarte scurtă povestire alegorică, în versuri, în care autoarea, personificând unul dintre
animalele care populeaza universul inconjurator al copiilor (un catel) incearca sa sensibilizeze
copii in legatura cu violenta, care poate fi o drama
 Constructia poeziei are la baza personificarea ca figura de stil

TEMA - vietati din universul apropiat al copiilor; universal minuatural

CONTINUT
 intrebarea retorica de la inceputul poeziei are scopul a capta atentia copilului si a-l implica
De ce m-ai prins în pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca mă doare
De ce mă strangi asa de rău?
 Continutul poeziei este concis descrie pledoaria unui copil “ gandacelul”, catre alt copil, pentru a nu
il maltrata gandacelul ii sugereaza micutului care-l strange in pumn sa se puna in situatia lui si
aconstientizeze durerea lui si a familiei sale
De ce să vrei să mă omori?
Ca am si eu părinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,
Si-ar plange tata mult de tot
Căci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasa-mă, ca nu mai pot!…

 poezia continua cu parerea de rau tardiva a copilului: gandacelul murise deja pentru ca il
stransese prea tare in pumnul sau si nu-l mai putea invia
Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum, copile,

 in final, poezia contine un indemn , firesc catre copil: sa-si recunoasca fapta rea in fata
parintilor si sa promita ca va fi bun cu orice vietate, indiferent cat de mica sau neinsemnata
ar fi
Si zi-le ca de-acum ai vrea
Să ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea!
 Mesajul este usor de receptat de copii, discursul mizand pe sensibilitatea deosebita a copiilor
fata de durerea vietatilor care ii inconjoara si are un puternic caracter educativ
COMPOZITIE
 Compozitional poezia de bazeaza pe monologul gandacelului
 Are la baza personificarea
 Versificatia asigura muzicalitate
 Ritm:
 Rima:
 Masura: vers cu 8 silabe
- De ce m-ai prins în pumnul tau,

Gândăcelul,
de Elena Farago, este o poezie asemănătoare cu Căţeluşul şchiop.

Cuprinde două părţi: prima parte înfăţişează drama unui gândăcel strivit în pumn de inconştienţa unui
copil. Reproşul său îndurerat este atât de uman, prin asemănările dintre copil şi gândăcel: plăcerea
jocului, durerea şi jalea părinţilor şi a surorilor la moartea lui: „Copil ca tine sunt şi eu, / Şi-mi place să
mă joc şi mie Şi milă trebuie să-ţi fie / De spaima şi de plânsul meu. / Şi de ce vrei să mă omori? / Că am
şi eu părinţi ca tine / Şi-ar plânge mama după mine / Şi-ar plânge bietele surori”. În această primă parte,
drama gândăcelului este înfăţişată ca în Căţeluşul şchiop prin monolog. Spre deosebire însă de această
poezie care este în întregime constituită din monolog, Gândăcelul alternează monologul cu povestirea
autoarei: în felul acesta plângea un gândăcel chinuit de un copil, care-l eliberează prea târziu din
strânsoarea pumnului. Şi acest copil are, ca şi cel din Căţeluşul şchiop regrete tardive, încercând să-l
reînvie: „A încercat să-l mai învie / Suflându-i aripile-n vânt; / Dar a căzut în ţărnă frânt / Şi-nţepenit
pentru vecie”.

 Ultima parte a poeziei, cuprinde tot vocea autoarei, de data aceasta un îndemn stăruitor la o schimbare
de comportament faţă de animale, ocrotind cu bunătate aceste mici vieţuitoare. Dacă regretele sunt
tardive şi inutile, el, copilul care a ucis fără voia lui un nevinovat gândăcel trebuie să-şi mărturisească
fapta părinţilor făcând legământ să ocrotească „cu bunătate / în cale-ţi orice vietate / Oricât de făr-de-
nsemnătate / Şi-oricât de mică ar fi ea!” Micul cititor sau preşcolarul înţelege că „legământul” copilului
trebuie să fie al său, iar învăţătura ce se desprinde este asemănătoare cu cea dinCăţeluşul şchiop: micile
vieţuitoare trebuie ocrotite cu grijă, pentru că adeseori o joacă inconştientă poate provoca stâlcirea sau
chiar moartea lor.