Comentarii la poieziile lui Vasile Alecsandri

VISCOLUL
Poezia ,,Viscolul de Vasile Alecsandri,este un pastel,poetul exprimandu-si in mod
direct gandurile,emotiile si surpriderea unui tablou de natura
Poezia se structureaza pe patru strofe a cate patru versuri.Fiecare strofa este o parte
componenta a tabloului de natura.
Prima strofa pune in valoare puterea viscolului,numite ,,crivatul de miazanoaptecare are
puterea de a ridica zapada de pe intunsul tarii(deal,campie ,,pana in inaltul cerului)Imaginea
vizuala este creara printr-o extragere.
Zapada rascolita se aseaza in troiene lungi comparate cu nisipurile din pustiul African.
Sentimentele care se desarind dupa lectura aceastor versuri sunt de emotie,
teama,neliniste.Predomninanta este imaginea vizuala-cromatica a zapezii,dar infioara imaginea
auditiva sugerata de suierul viscolului care ,,vajaie prin vijelie.
Strofa a doua sugereaza agitatia pe care o produce viscolul in lumea animala
(lupi,turma,corbi) si lumea vegetala (rachitile).
Atmosfera care se desarinde din aceste versuri este aceea de agitatie , nesiguranta
,neputinta , in fata tariilor naturii , toate acestea fiind sugerate de verbele ,,alergand, urland,
tremurand, indoindu-se si lovindu-se de pamant, caderea lor sugernad neputinta.
Cromatica tabloului este alb-negru data de lupii suri, corbii, rachitile.
Strofa a treia atrage prin vacarmul miilor de glasuri inspaimantate. Intreg pamantul
sugerat de enumeratia codrii, dealuri, sate, da glas prin ,,zbierat, raget, tipat, vaiet-enumeratie
care motiveaza spaima, teama si nelinistea miilor de vietuitoare expuse pricolului mortii.
Caderea notpii si urletul lupilor intregesc tabloul dezolant al iernii.
Ultima strofa adduce linistea, sigruanta si caldura unei case primitoare, asa incat calatorul
ratacit intr-un asemenea moment sa se poata declara pe deplin fericit.
Idea poetica este ca in ciuda oricaror intemperii ale naturii, speranta omului nu moare
niciodata, acesta luminand etern omul ratacitor prin timpuri si vremi.

MIEZUL IERNEI
Vasile Alecsandri (1818 - 1890), reprezentant de seama al generatiei de scriitori
pasoptisti, a abordat in creatia sa o mare varietate de specii literare, intre care un loc aparte il
ocupa pastelurile, al caror creator este. in pastelurile sale, Vasile Alecsandri ilustreaza natura cu
toate frumusetile ei, in toate anotimpurile, realizand un adevarat calendar in versuri, "o lirica a
linistii si fericirii rurale". (G.CalinescU)
Pastelul "Mezul iernei" de Vasile Alecsandri a aparut in revista "Convorbiri literare" la 1
februarie 1869.
Titlul semnifica esenta ideatica a pastelului, descrierea anotimpului friguros, deja instalat
si in plina manifestare, zapada oferind un spectacol sclipitor, iar fiarele salbatice cutreierand
nestanjenite alba intindere pustie.
Structura, semnificatii, limbaj artistic
Pastelul "Mezul iernei" de V.Alecsandri este alcatuit din patru catrene dispuse
simetric, conform celor doua planuri: prima si ultima strofa apartin planului real, iar strofele a
doua si a treia tin de planul transfigurat.
O trasatura specifica tuturor pastelurilor, care se manifesta si in "Mezul iernei" este
imbinarea spatiului terestru cu spatiul cosmic, Alecsandri compunand tabloul anotimpului descris
prin imagini vizuale, imagini auditive si figuri de stil care-i particularizeaza lirismul creatiei.
Prima strofa ilustreaza planul real, conturat din elemente terestre si cosmice. Procedeul
artistic folosit pentru a crea efecte muzicale este cezura (pauza ritmica in interiorul unui vers,
care-1 imparte in doua sau mai multe emistihuri - A.A.), care imparte versul lung in doua
emistihuri (fiecare dintre cele doua jumatati ale unui vers, despartite de cezura - n.n.). Primele

doua versuri sunt impartite fiecare in cate doua emistihuri, propozitiile sunt scurte, sacadate,
pentru a exprima concentrat caracteristicile anotimpului hibernal, conturand o natura statica,
incremenita, intr-o noapte foarte geroasa: "in paduri trasnesc stejarii! E un ger amar, cumplit! /
Stelele par inghetate, cerul pare otelit".
Poezia incepe cu un complement circumstantial de loc - "in paduri" - pentru a fixa spatiul
peisajului hibernal si a exprima atitudinea de contemplatie obiectiva a poetului, care
inregistreaza ca spectator si descrie pentru cititor tabloul naturii.
Elementele terestre - padurile si "stejarii" - se intrepatrund cu cele cosmice - "stelele",
"cerul" - formand o imagine vizuala unitara prin manifestarea gerului si a zapezii care acopera
intreaga natura. Forta gerului este sustinuta de imagini auditive, redate prin verbe sugestive "trasnesc", "scartaie" - si epitetul dublu "amar, cumplit".
Semnele exclamarii din primul vers sugereaza emotia puternica a poetului, atitudinea de
uimire si incantarea care il cuprind in fata frumusetii acestei naturi incremenite de gerul aspru.
Urmatoarele doua versuri amplifica viziunea poetului, deschizand mai larg spatiul
catre imensitate, sugerata de intinsele "campii stralucitoare". Albul, culoarea specifica iernii, este
sugerat de neaua care acopera intreaga fire -"zapada", de epitetele "cristalina" si "stralucitoare",
precum si de metafora "lan de diamanturi".
Comparatiile din versul al doilea -"Stelele pai inghetate, cerul pare otelit" completeaza imaginea anotimpului geros care a cuprins deopotriva teluricul si cosmicul.
Imaginea vizuala a tabloului din prima strofa este dominata de o lumina ireala,
fascinanta, facand trecerea de la planul real la planul transfigurat din strofele urmatoare. in strofa
a doua, se compune o imagine vizuala monumentala a iernii, conturandu-se un tablou maret prin
enumerarea detaliilor cu efect fabulos, exprimate prin epitete sugestive: "Fumuri albe",
"vazduhul scanteios", "templu maiestuos", "bolta () senina" si epitetul prin inversiune "inaltele
coloane".
Trasatura dominanta a tabloului este lumina stralucitoare, ireala care imbraca
deopotriva teluricul si cosmosul - cerul isi sprijina bolta pe fumurile care ies din hornurile
caselor - "Si pe ele se asaza bolta cerului senina", iar luna, personificata, straluceste misterios
peste intreaga fire: "Unde luna isi aprinde farul tainic de lumina". Prezenta oamenilor este numai
sugerata in cadrul acestei naturi feerice, prin fumurile albe ce se inalta in vazduh, imaginea fiind
construita printr-o comparatie: "Fumuri albe ()/ Ca inaltele coloane". Desi geros, peisajul
hibernal sta sub semnul incantarii si al luminozitatii, stralucirea zapezii sub lumina lunii creand o
iluzie diurna (care se petrece in timpul zilei, de zi - n.n.), chiar daca tabloul este nocturn.
Strofa a treia debuteaza printr-o interjectie urmata de semnul exclamarii -"O!" sugerand sentimentele de admiratie si uimire ale poetului in fata acestui tablou ireal si incantator,
exprimate printr-un epitet dublu: "tablou maret, fantastic/ ". Emotia poetului este amplificata de
semnul exclamarii si de punctele de suspensie, care indeamna la meditatie si reflectie,
accentuand extazul in fata maretiei naturii. Dimensiunea cosmica a peisajului este redata prin
stralucire cereasca, imagine vizuala realizata prin epitetele"Mii de stele argintii" si "nemarginitul
templu", ultima fiind si o metafora sugestiva pentru imensitatea boltii ceresti. Comparatia "stele
argintii () ard ca vecinice faclii" si metaforele "Muntii sunt a lui altare" si "codrii organe
sonoare", creeaza o imagine sacra, impunand o stare de religiozitate eului liric, in fata acestui
tablou al naturii. Linistea incremenita de gerul nemilos este strapunsa de suieratul crivatului,
care, personificat prin verbele "patrunde" si "scotand", realizeaza o imagine auditiva
impresionanta si prin epitetul "note-ngrozitoare".
Ultima strofa reia imaginea din strofa intai, aceea a naturii statice, incremenite -"Totul e
in neclintire"-, realizata printr-o enumeratie gradata ascendent - "fara viata, fara glas"; "nici un
zbor (), nici un pas". Peisajul inghetat este dinamizat in finalul poeziei prin prezenta unei fiinte
care s-a incumetat sa iasa din adapost, starnind uimirea si teama poetului: "Dar ce vad? in raza
lunei o fantasma se arata / E un lup ce se alunga dupa prada-i spaimantata". Imaginea motorie
este introdusa de interogatia retorica "Dar ce vad?", sugerand surprinderea poetului in fata
tabloului fabulos, prin ivirea unui lup, care, in inchipuirea sa, este exprimata prin metafora "o

fantasma".

PASTELUL SFRIT DE TOAMN - opera lirica

In operele lirice, autorul isi exprima in mod direct gandurile, ideile, sentimentele,
atitudinile si convingerile, imbracandu-le intr-o forma poetica, prin utilizarea figurilor de stil.
Pastelul Sfarsit de toamna , de Vasile Alecsandri, are ca tema sentimentele de tristete si
melancolie provocate de venirea toamnei si apropierea iernii.
In prima strofa, este conturat tabloul plecarii pasarilor calatoare cocostarci, randunele,
cocori. Succesiunea de verbe, toate la timpul trecut ( parasit-au, au fugit, pribegit-au ), creeaza
sentimentul de tristete provocat de aceasta despartire, culminand cu exprimarea sentimentului de
jalnic dor. Aversiunea poetului fata de iarna, anotimp asociat mortii, reiese din numirea acesteia
prin expresia zile rele.
In strofa a doua, este conturat, in contrast cu inaltul cerului, tabloul sosirii toamnei pe
pamant: disparitia vegetatiei si producerea brumei. Versurile dezvaluie nostalgia poetului dupa
zilele luminoase si verdeata verii.
Strofa a treia revine la descrierea semnelor toamnei in vazduh: carduri de cocori zboara pe un
cer innorat, cu un soare palid.
Ultima strofa descrie, combinand planurile celest si terestru, apropierea iernii: ziua
scade, noaptea se mareste, bate un vant rece, anuntand crivatul si nelinistind animalele (boii,
caii, cainii).
Din tot acest tablou, se detaseaza omul. Daca pe tot parcursul pastelului a strabatut,
discret, prezenta sa prin sentimentele exprimate - , in final apare ca fiinta superioara care
cugeta la evolutia fenomenelor de necontrolat din jurul sau. Pare ca se gandeste, in tihna, in fata
focului, la trecerea timpului pentru natura (succesiunea anotimpurilor) si pentru sine (curgerea
anilor). De altfel, Vasile Alecsandri a scris pastelurile dupa varsta de 40 de ani, trecand de la
poezii de dragoste la poezii descriptive.