SCOALA GIMNAZIALA NANOV

REFERAT LA FIZICA
ELEV:SANDA ANDREEA CARLA
Arhimede este cel mai cunoscut matematician si inventator al Greciei antice. Cea mai importanta
contributie a lui este descoperirea relatiei dintre suprafata si volumul unei sfere si cilindrul
circumscris ei. A enuntat principiul hidrostaticii, cunoscut si ca principiul lui Arhimede, si i se
atribuie inventarea unui dispozitiv de transportare a apei, folosit inca in tarile in curs de
dezvoltare, numit surubul lui Arhimede.

Viata

Arhimede a trait probabil un timp in Egipt, la inceputul carierei, dar cea mai mare parte din viata
si-a petrecut-o la Siracusa, principalul oras-stat grec din Sicilia, unde a fost prieten cu regele
Hieron II. Arhimede si-a scris lucrarile sub forma unei corespondente cu cei mai buni
matematicieni ai timpului, inclusiv cu carturarii alexandrini Conon din Samos si Eratostene din
Cyrene. A jucat un rol important in apararea Siracusei impotriva atacului romanilor din 213 i.e.n,
contruind masini de razboi eficiente, care au impiedicat mult timp cucerirea orasului. In cele din
urma, Siracusa s-a predat generalului roman Marcus Claudius Marcellus, in toamna lui 212 i.e.n,
sau in primavara lui 211 i.e.n, iar Arhimede a fost ucis in timpul pradarii orasului.

Despre viata lui Arhimede se cunosc mai multe amanunte decat despre orice alt savant al
Antichitatii, dar ele sunt mai curand anecdotice, reflectand faptul ca geniul sau in ale mecanicii a
impresionat imaginatia populara. Astfel, i se atribuie inventarea surubului care ii poarta numele
si se presupune ca ar fi creat doua „sfere” pe care Marcellus le-a dus cu sine la Roma – una fiind
un glob stelar si cealalta un dispozitiv care reprezenta mecanica miscarilor Soarelui, ale Lunii si
ale planetelor.

Opera

S-au pastrat noua tratate scrise de Arhimede. Ideile de baza ale lucrarii „Despre sfera si cilindru”
sunt ca suprafata oricarei sfere cu raza r este de patru ori cat a celui mai mare cerc al sau si ca
volumul unei sfere reprezinta doua treimi din cel al cilindrului in care este inscrisa. Arhimede a
fost atat de mandru de aceasta ultima descoperire, incat a cerut ca mormantul lui sa fie marcat
cu o sfera inscrisa intr-un cilindru. Marcus Tullius Cicero (106-42 i.e.n) a gasit mormantul, napadit
de buruieni, la un secol si jumatatea de la moartea lui Arhimede.

Masurarea cercului este un fragment dintr-o lucrare mai lunga, in care pi, raportul proportie al
circumferintei la diametrul unui cerc, este prezentat ca fiind limitele 3×10/71 si 3×1/7. Abordarea
la care a recurs Arhimede pentru a determina valoarea lui pi, ce consta in a inscrie si a
circumscrie poligoane regulate cu un mare numar de laturi, a fost urmata de toata lumea pana la
dezvoltarea unei serii infinite in India in timpul sec. XV si in Europa in sec. XVII. Aceasta lucrare
contine, de asemenea, aproximari corecte ale radacinii patrate a numarului 3 si a altor catorva
numere mari.

In „Despre canoide si sferoide”, Arhimede a incercat sa determine volumele segmentelor

solidelor formate de revolutia unei sectiuni conice in jurul axei sale. In termeni moderni, este
precursorul calculatorului integral. In „Spirale” dezvolta multe proprietati ale tangentelor si ale
zonelor asociate spiralei lui Arhimede – cum ar fi locul geometric al unui punct care se misca cu
viteza uniforma in jurul unui punct fix. Aceasta a fost una dintre cele cateva curbe cunoscute in
Antichitate pe langa linia dreapta si sectiunile conice.

In „Despre echilibrul planurilor” a fost preocupat de stabilirea centrelor de gravitatie ale

diferitelor figuri plane rectilinii si segmente ale parabolei si paraboloidului. Prima carte avea
drept scop sa stabileasca „legea parghiei”; datorita acestui tratat, Arhimede a fost considerat
fondatorul mecanicii teoretice. Totusi, mare parte din acest tratat nu este, fara indoiala, autentic,
fiind format in realitate, din adaosuri ulterioare sau reformulari, iar principiul de baza al legii
parghiei si – posibil – conceptul centrului gravitatiei sa fi fost stabilite matematic de catre
matematicienii dinaintea lui Arhimede. Contributia sa a constat, mai degraba, in extinderea
acestor concepte la sectiunile conice.

„Cvadratura parabolei” demonstreaza, intai prin mijloace mecanice, apoi prin metode
geometrice conventionale, ca suprafata oricarui segment al unei parabole este 4/3 din suprafata
triunghiului ce are aceeasi baza si greutate ca acel segment. Din nou, aceasta este o problema
inca in discutie.

„Calculatorul de nisip” este un scurt tratat, un „jeu d’esprit” scris pentru profani – i se adreseaza
lui Gelon, fiul lui Hieron – care contine totusi unele notiuni originale profunde de matematica.
Scopul sau este sa remedieze inadvertentele din sistemul de notare numeric grec, aratand cum
poate fi exprimat un numar urias: numarul de fire de nisip care ar fi necesare pentru a umple
intregul univers. De fapt, Arhimede nu face decat sa creeze un sistem de notare a valorii locului,
cu baza de 100 000 000. Aceasta era o idee complet originala pentru greci, care nu cunosteau
sistemul de notare a valorii locului cu baza 60 al babilonienilor.

Lucrarea este interesanta si intrucat ofera cea mai detaliata descriere a sistemului heliocentric al
lui Aristarh din Samosl si deoarece contine cateva proceduri ingenioase pe care Arhimede le-a
folosit ca sa determine diametrul posibil al Soarelui prin observarea lui cu un instrument.

„Metoda privind teoremele mecanice” descrie un proces al descoperirii in matematica. Este

singura lucrare care ne-a parvenit din Antichitate si una dintre putinele de acest fel din orice
perioada. Arhimede relateaza cum a folosit o metoda „mecanica” pentru a ajunge la unele dintre
descoperirile sale cheie, precum suprafata si volumul unei sfere.

Tehnica este impartirea fiecareia dintre cele doua figuri intr-un numar infinit, dar egal, de fasii
imperceptibil de subtiri, ca apoi sa „cantareasca” fiecare pereche corespondenta a acestor fasii
una impotriva alteia pe o balanta notionala, pentru a obtine raportul proportional al celor doua
figuri originare. Arhimede atrage atentia ca aceasta procedura nu constituie o dovada riguroasa,
chiar daca este folositoare ca metoda euristica.

„Despre corpurile plutitoare” a supravietuit doar partial in greaca, restul aflandu-se intr-o
traducere in latina medievala. Este prima lucrare cunoscuta de hidrostatica, disciplina al carei
fondator este considerat Arhimede. Scopul sau este de a stabili pozitiile pe care le iau diferite
solide cand plutesc intr-un lichid, conform formei lor si variatiei in centrele lor de greutate
specifice. In primul volum, sunt stabilite diferite principii generale, in special ceea ce a devenit
cunoscut ca fiind principiul lui Arhimede: un corp scufundat intr-un lichid este impins ascendent
pe verticala cu o forta egala cu greutatea volumului de lichid dislocat. Al doilea tom al lucrarii
este un tur de forta matematic neegalat in Antichitate si rareori egalat mai tarziu. In acesta,
Arhimede determina pozitiile diferite de stabilitate pe care le ia un paraboloid atunci cand
pluteste intr-un fluid cu un centru de greutate mai mare, conform variatiilor hidrostatice si
geometrice.
Demonstratiile matematice ale lui Arhimede si prezentarea arata o mare indrazneala si
originalitate a gandirii, pe de o parte, si rigoare extrema, pe de alta parte, atingand cele mai
inalte standarde ale geometriei contemporane.

In timp ce „Metoda” arata ca a ajuns la formule pentru suprafata si volum din motive „mecanice”
care includeau infinitezimalele, in demonstratiile rezultatelor din Sfera si cilindru, foloseste doar
metodele riguroase ale aproximarii finite succesive, care a fost inventata de Eudoxus din Cnid in
sec. IV i.en. Aceste metode, in care Arhimede era maestru, reprezinta procedura standard in
toate lucrarile sale de geometrie, care se ocupa cu demonstrarea rezultatelor referitoare la
suprafete si volume. Rigoarea lor matematica este in puternic contrast cu „demonstratiile”
primilor profesionisti in calculul integral din sec. XVII, cand au fost reintroduse infinitezimalele in
matematica. Totusi, rezultatele lui Arhimede nu sunt mai putin impresionante decat ale lor.
Aceeasi libertate fata de modurile conventionale de a gandi apare in campul aritmetic din
Calculatorul de nisip, ceea ce indica o intelegere adanca a naturii sistemului numeric.

In Antichitate, Arhimede a fost cunoscut si ca astronom exceptional: observatiile sale asupra

solstitiilor au fost folosite de Hiparh (cca 140 i.en) cel mai de seama astronom antic. Se stie
foarte putin despre aceasta latura a activitatii lui Arhimede, desi „Calculatorul de nisip” dezvaluie
interesul sau deosebit pentru astronomie si puterea de observatie practica. Totusi, exista un set
de numere atribuite lui care dadeau distantele de la Pamant pana la diferite corpuri ceresti,
despre care s-a demonstrat ca nu s-au bazat pe date astronomice observate, ci pe o teorie
„pitagoreica” in care intervalele spatiale dintre planete erau asociate cu intervalele muzicale.
Insa este surprinzator sa gasim aceste speculatii metafizice in lucrarea unui astronom practic,
deci este un bun motiv sa credem ca atribuirea lor lui Arhimede este corecta.