Arhimede (în greacă:Αρχιμήδης) este un mare savant grec, principalele lui interese fiind matematica,

fizica, astronomia şi ingineria. Fiu al astronomului Fidas, el s-a născut în Siracuza, Sicilia, în anul 287 î. Hr.
Totuşi, data naşterii este aproximativă, find bazată pe raţionamentul unui savant bizantin, John Tzetzes. A
existat şi o biografie a lui Arhimede scrisă de un prieten de-al său, însă aceasta s-a pierdut, astfel
neştiindu-se unele lucruri despre el, cum ar fi dacă a fost vreodată căsătorit sau dacă a avut copii.

Arhimede a studiat în Alexandria, Egipt, unde i-a cunoscut pe marii matematicieni Conon din Samos,
Dositheos din Pelusion şi Eratostene. A murit în anul 212 î.Hr, în timpul celui de-al Doilea Război Punic,
când oraşul Siracuza a fost capturat de romanii conduşi de Generalul Marcus Claudius Marcellus. Se
spune că Arhimede studia o diagramă matematică atunci când un soldat a venit la el să îl ducă în faţa
Generalului, însă acesta a refuzat, spunând că trebuie mai întâi să îşi termine treaba. Soldatul s-a înfuriat
şi l-a ucis pe Arhimede, ale cărui ultime cuvinte ar fi fost:“Nu-mi deranja cercurile", făcând referire la
diagrama sa.

Cea mai cunoscută lucrare a sa este „Măsurarea cercului” (în greacă: Κύκλου μέτρησις, Kuklou metrēsis),
ea conţinând trei teoreme,O altă lucrare de care Arhimede era foarte mândru este „Despre sferă şi
cilindru”, motiv pentru care a cerut ca în mormântul lui să fie desenate cele două figuri geometrice.
Arhimede demonstrează că raportul dintre aria unei sfere şi cea a cilindrului circumscris este egală cu
raportul dintre volumele celor două corpuri (şi anume exact 2/3).

A enuntat principiul hidrostaticii, cunoscut si ca principiul lui Arhimede, si i se atribuie inventarea unui
dispozitiv de transportare a apei, folosit inca in tarile in curs de dezvoltare, numit surubul lui Arhimede.

Opera

S-au pastrat noua tratate scrise de Arhimede. Ideile de baza ale lucrarii „Despre sfera si cilindru” sunt ca
suprafata oricarei sfere cu raza r este de patru ori cat a celui mai mare cerc al sau si ca volumul unei sfere
reprezinta doua treimi din cel al cilindrului in care este inscrisa. Arhimede a fost atat de mandru de
aceasta ultima descoperire, incat a cerut ca mormantul lui sa fie marcat cu o sfera inscrisa intr-un
cilindru. Marcus Tullius Cicero (106-42 i.e.n) a gasit mormantul, napadit de buruieni, la un secol si
jumatatea de la moartea lui Arhimede.

Masurarea cercului este un fragment dintr-o lucrare mai lunga, in care pi, raportul proportie al
circumferintei la diametrul unui cerc, este prezentat ca fiind limitele 3×10/71 si 3×1/7. Abordarea la care
a recurs Arhimede pentru a determina valoarea lui pi, ce consta in a inscrie si a circumscrie poligoane
regulate cu un mare numar de laturi, a fost urmata de toata lumea pana la dezvoltarea unei serii infinite
in India in timpul sec. XV si in Europa in sec. XVII. Aceasta lucrare contine, de asemenea, aproximari
corecte ale radacinii patrate a numarului 3 si a altor catorva numere mari.
In „Despre canoide si sferoide”, Arhimede a incercat sa determine volumele segmentelor solidelor
formate de revolutia unei sectiuni conice in jurul axei sale. In termeni moderni, este precursorul
calculatorului integral. In „Spirale” dezvolta multe proprietati ale tangentelor si ale zonelor asociate
spiralei lui Arhimede – cum ar fi locul geometric al unui punct care se misca cu viteza uniforma in jurul
unui punct fix. Aceasta a fost una dintre cele cateva curbe cunoscute in Antichitate pe langa linia dreapta
si sectiunile conice.

In „Despre echilibrul planurilor” a fost preocupat de stabilirea centrelor de gravitatie ale diferitelor figuri
plane rectilinii si segmente ale parabolei si paraboloidului. Prima carte avea drept scop sa stabileasca
„legea parghiei”; datorita acestui tratat, Arhimede a fost considerat fondatorul mecanicii teoretice.
Totusi, mare parte din acest tratat nu este, fara indoiala, autentic, fiind format in realitate, din adaosuri
ulterioare sau reformulari, iar principiul de baza al legii parghiei si – posibil – conceptul centrului
gravitatiei sa fi fost stabilite matematic de catre matematicienii dinaintea lui Arhimede. Contributia sa a
constat, mai degraba, in extinderea acestor concepte la sectiunile conice.

„Cvadratura parabolei” demonstreaza, intai prin mijloace mecanice, apoi prin metode geometrice
conventionale, ca suprafata oricarui segment al unei parabole este 4/3 din suprafata triunghiului ce are
aceeasi baza si greutate ca acel segment. Din nou, aceasta este o problema inca in discutie.

„Calculatorul de nisip” este un scurt tratat, un „jeu d’esprit” scris pentru profani – i se adreseaza lui
Gelon, fiul lui Hieron – care contine totusi unele notiuni originale profunde de matematica. Scopul sau
este sa remedieze inadvertentele din sistemul de notare numeric grec, aratand cum poate fi exprimat un
numar urias: numarul de fire de nisip care ar fi necesare pentru a umple intregul univers. De fapt,
Arhimede nu face decat sa creeze un sistem de notare a valorii locului, cu baza de 100 000 000. Aceasta
era o idee complet originala pentru greci, care nu cunosteau sistemul de notare a valorii locului cu baza
60 al babilonienilor.

Lucrarea este interesanta si intrucat ofera cea mai detaliata descriere a sistemului heliocentric al lui
Aristarh din Samosl si deoarece contine cateva proceduri ingenioase pe care Arhimede le-a folosit ca sa
determine diametrul posibil al Soarelui prin observarea lui cu un instrument.

„Metoda privind teoremele mecanice” descrie un proces al descoperirii in matematica. Este singura
lucrare care ne-a parvenit din Antichitate si una dintre putinele de acest fel din orice perioada. Arhimede
relateaza cum a folosit o metoda „mecanica” pentru a ajunge la unele dintre descoperirile sale cheie,
precum suprafata si volumul unei sfere.
Tehnica este impartirea fiecareia dintre cele doua figuri intr-un numar infinit, dar egal, de fasii
imperceptibil de subtiri, ca apoi sa „cantareasca” fiecare pereche corespondenta a acestor fasii una
impotriva alteia pe o balanta notionala, pentru a obtine raportul proportional al celor doua figuri
originare. Arhimede atrage atentia ca aceasta procedura nu constituie o dovada riguroasa, chiar daca
este folositoare ca metoda euristica.

„Despre corpurile plutitoare” a supravietuit doar partial in greaca, restul aflandu-se intr-o traducere in
latina medievala. Este prima lucrare cunoscuta de hidrostatica, disciplina al carei fondator este
considerat Arhimede. Scopul sau este de a stabili pozitiile pe care le iau diferite solide cand plutesc intr-
un lichid, conform formei lor si variatiei in centrele lor de greutate specifice. In primul volum, sunt
stabilite diferite principii generale, in special ceea ce a devenit cunoscut ca fiind principiul lui Arhimede:
un corp scufundat intr-un lichid este impins ascendent pe verticala cu o forta egala cu greutatea
volumului de lichid dislocat. Al doilea tom al lucrarii este un tur de forta matematic neegalat in
Antichitate si rareori egalat mai tarziu. In acesta, Arhimede determina pozitiile diferite de stabilitate pe
care le ia un paraboloid atunci cand pluteste intr-un fluid cu un centru de greutate mai mare, conform
variatiilor hidrostatice si geometrice.

De la alti autori, se stie ca Arhimede a scris si alte lucrari care nu au supravietuit. De un interes special se
bucura tratatele despre catopica in care se discuta, printre altele, fenomenul refractiei; pe 13 poliedre
neregulate; si Problema vitelor, pastrata intr-o epigrama greaca, care pune o problema in analiza
nedefinita cu opt necunoscute. Pe langa acestea, au supravietuit cateva lucrari traduse in limba araba,
atribuite lui Arhimede, care nu ar fi putut fi scrise de el in forma transmisa, desi pot contine elemente
„arhimedice”. Printre ele se afla o lucrare despre inscrierea unui heptagon regulat intr-un cerc, o colectie
de leme (propozitii presupuse a fi adevarate, daca sunt folosite pentru a demonstra o teorema) si o
carte, „Despre cercurile care se ating”, ambele de geometrie plana elementara, si „Stomahion”, in care se
vorbeste despre un patrat impartit in 14 piese pentru un joc sau un puzzle.

Demonstratiile matematice ale lui Arhimede si prezentarea arata o mare indrazneala si originalitate a
gandirii, pe de o parte, si rigoare extrema, pe de alta parte, atingand cele mai inalte standarde ale
geometriei contemporane.

In timp ce „Metoda” arata ca a ajuns la formule pentru suprafata si volum din motive „mecanice” care
includeau infinitezimalele, in demonstratiile rezultatelor din Sfera si cilindru, foloseste doar metodele
riguroase ale aproximarii finite succesive, care a fost inventata de Eudoxus din Cnid in sec. IV i.en. Aceste
metode, in care Arhimede era maestru, reprezinta procedura standard in toate lucrarile sale de
geometrie, care se ocupa cu demonstrarea rezultatelor referitoare la suprafete si volume. Rigoarea lor
matematica este in puternic contrast cu „demonstratiile” primilor profesionisti in calculul integral din
sec. XVII, cand au fost reintroduse infinitezimalele in matematica. Totusi, rezultatele lui Arhimede nu sunt
mai putin impresionante decat ale lor. Aceeasi libertate fata de modurile conventionale de a gandi apare
in campul aritmetic din Calculatorul de nisip, ceea ce indica o intelegere adanca a naturii sistemului
numeric.

In Antichitate, Arhimede a fost cunoscut si ca astronom exceptional: observatiile sale asupra solstitiilor
au fost folosite de Hiparh (cca 140 i.en) cel mai de seama astronom antic. Se stie foarte putin despre
aceasta latura a activitatii lui Arhimede, desi „Calculatorul de nisip” dezvaluie interesul sau deosebit
pentru astronomie si puterea de observatie practica. Totusi, exista un set de numere atribuite lui care
dadeau distantele de la Pamant pana la diferite corpuri ceresti, despre care s-a demonstrat ca nu s-au
bazat pe date astronomice observate, ci pe o teorie „pitagoreica” in care intervalele spatiale dintre
planete erau asociate cu intervalele muzicale. Insa este surprinzator sa gasim aceste speculatii metafizice
in lucrarea unui astronom practic, deci este un bun motiv sa credem ca atribuirea lor lui Arhimede este
corecta.

In ciuda importantei si originalitatii realizarilor lui Arhimede, influenta matematicii lui in Antichitate a fost
mai degraba mica. Unele dintre teoremele sale care puteau fi doar exprimate – cum ar fi formulele
pentru aria suprafetei si pentru volumul unei sfere – au devenit banalitati matematice, iar una dintre
limitele pe care le-a stabilit pentru pi, 22/7, a fost adoptata ca fiind aproximatia obisnuita a acestuia in
Antichitate si Evul Mediu. Totusi, directia stabilita de el in domeniul matematicii nu a fost continuata sau
dezvoltata, din cate se stie, in Antichitate, in ciuda sperantei sale – exprimate in Metoda – ca publicarea
acesteia va permite celorlalti sa faca noi descoperiri. Insa, atunci cand unele dintre tratatele sale au fost
traduse in araba la sfarsitul sec. VIII sau IX e.n, cativa matematicieni musulmani medievali au gasit in ele
imboldul sa-i egaleze ori sa-i imbunatateasca realizarile.

Interesul lor s-a manifestat mai ales fata de determinarea volumelor solidelor de revolutie, dar influenta
sa este, de asemenea, evidenta in determinarea centrelor de greutate si in problemele de constructii
geometrice. Astfel, cateva lucrari meritorii ale matematicienilor musulmani medievali au fost inspirate de
studierea lucrarilor lui Arhimede.

Cel mai mare impact al lui Arhimede asupra matematicienilor de mai tarziu a venit in sec. XVI si XVII
odata cu tiparirea textelor traduse din greaca si, in cele din urma, ale textelor grecesti originale,
cunoscute ca Editio Priceps, la Basel, in 1544.
Traducerea in latina a multora dintre lucrarile lui Arhimede de catre Federico Commandino in 1558, a
contribuit in mare masura la raspandirea cunostintelor pe care le cuprindeau, fapt reflectat in lucrarile
celor mai importanti matematicieni si fizicieni ai vremii, printre care Johannes Kepler (1571-1630) si
Galileo Galilei (1564-1642).

Editia si traducerea in latina a operelor complete, facuta de David Rivault (1615), inclusiv comentariile
antice, a avut o extrem de mare influenta asupra unor dintre cei mai mari matematicieni din sec. XVII, in
special Rene Descartes (1596-1650) si Pierre de Fermat (1601-1665). Fara fundalul matematicienilor
antici redescoperiti, dezvoltarea matematicii in Europa in perioada 1550-1650 este de neconceput.

bibliografie

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/arhimede-un-mare-invatat-al-lumii-antice

https://www.descopera.org/viata-si-opera-lui-arhimede/