Literatura Franceză

Elevi:
Artenie Iustina Iuliana
Bălteanu Carmen Mihaela
Ciocan Andra Cătălina
clasa a XI-a E
STENDHAL
Scriitorul francez Stendhal, pe
numele său adevărat Henri
Beyle, s-a născut la 23 ianuarie
1783, la Grenoble, într-o familie
burgheză. Cunoscut în special
pentru romanele “Roșu și negru”
și „Mănăstirea din Parma”, este
considerat unul dintre pionierii
curentului realist. 
 Excelent matematician, a fost atras de
cariera științifică, dar, venind în
contact cu lumea teatrelor, a început să
frecventeze saloanele literare ale
vremii și să scrie comedii. Eșecurile,
însă, l-au determinat să intre în
armată, ca ofițer, luând parte la
campania generalului Bonaparte din
Italia. 
 În 1802, a demisionat, dar patru
ani mai târziu a acceptat o slujbă în
armată, urmându-l pe Napoleon în
Prusia, Austria, Saxonia și în
Rusia. După căderea lui Napoleon,
a plecat la Milano, unde a rămas
șapte ani. Între timp, a publicat
lucrarea ”Viețile lui Haydn, Mozart
și Metastasio”(1814).
Trei ani mai târziu, a publicat
”Roma, Neapole și Florența”,
semnând pentru prima oară
Stendhal.
 În 1827, apare primul său roman
”Armance”, în care strecoară
observații ironice la adresa
societății din vremea Restaurației.
 Anul 1830 este cel al publicării
romanului ”Roșu și Negru”, cu
subtitlul ”Cronica sec. XIX”.
Scriitorul s-a inspirat din fapte
reale, anume procesele Berthet și
Lafargue. Pe scurt, cartea descrie
încercările unui tânăr de a-și
depăși condiția socială modestă
printr-o combinație de talent,
muncă, înșelătorie și ipocrizie,
doar pentru a se găsi trădat de
propria pasiune. 
 Nouă ani mai târziu, a publicat
romanul ”Mănăstirea din
Parma”, scris în doar șapte
săptămâni, care, prin densitatea
sa, constituie o puternică frescă a
unei lumi și a unor pasiuni
năvalnice. Cartea a fost admirată
de autori precum Tolstoi, Balzac,
Andre Gide sau Henry James. A
fost și ecranizată în repetate
rânduri, atât sub formă de film
(”Prima della rivoluzione”, 1964)
cât și ca serial (”La Certosa di
Parma”, 1981 și 2012).  
În 1839, Stendhal moare de o criză
cardiacă în noaptea de 22 spre 23
martie 1842 și este înmormântat în
Cimitirul Montmartre din Paris.
HONORE DE BALZAC
Născut la 20 mai 1799 , a fost un romancier,
critic literar, eseist, jurnalist și
scriitor francez. 
El este considerat unul dintre cei mai mari
scriitori francezi în domeniul romanului
realist, romanului psihologic și al romanului
fantastic. El a creat un adevărat monument,
"Comedia umană" ciclu în a cărui componență
intră 95 de lucrări terminate (nuvele, romane
și eseuri) și 48 lucrări neterminate.
 La 20 mai 1799 se naște în
orașul Tours Honoré de Balzac
fiind primul copil al familiei.
Acesta primește un singur
nume, Honoré, fapt destul de rar
pentru Franța acelei perioade.
Noul născut va fi încredințat
unei doici, unde va rămâne până
la vârsta de patru ani, după
obiceiul timpului. În anul 1800,
la 29 septembrie se naște sora
lui Honorė, care va fi
întotdeauna prietena apropiată și
confidenta preferată a acestuia. Casa lui Honore de Balzac
În 1805 este luat de la doică și dat la internatul Leguai din
Tours. După doar doi ani este trecut la internatul unui colegiu
,actualul liceu Ronsard. Viața din internat este, după cum va
apărea mai apoi ilustrată în romanul ”Louis Lambert”, foarte
severă folosindu-se pedepse ca bătaia cu vergi și închiderea la
carceră. În contrast cu duritatea vieții din internat însă,
acesta i-a dat ocazia tânărului Balzac de a citi mult, în special
lucrări de știință și filozofie, scriind chiar un ”Tratat al
voinței”, care a fost confiscat de către un supraveghetor. În
afară de versurile pe care le compunea neobosit, ”Tratatul
voinței” dovedește preocupările copilului, una dintre laturile
firii sale. Odată cu anul 1815, Balzac terminându-și studiile,
se înscrie la Facultatea de Drept în urma unui compromis
între el și tatăl său care l-ar fi dorit în Școala politehnică.
 În 1819, odată cu împlinirea vârstei de 20 de ani,
familia tânărului Honoré deschide o discuție asupra
viitorului său. Când acesta își expune hotărârea fermă
de a se consacra literaturii, tatăl îl apostrofează.
Din cauza insuficienței banilor, tânărul Balzac s-a
văzut în ipostaza de a se abține de la multele plăceri
ale tinereții. Cu toate acestea, trăind într-o mansardă
închiriată, ducându-și traiul de pe o zi pe alta, a
gustat plăcerile începuturilor meseriei sale.Avid de
bani, Balzac se lansează în afaceri. Planurile sale nu
sunt rele, un realist putând face avere speculând ideile
respective: o editură menită să tipărească în condiții
excepționale, folosind toate inovațiile moderne din
tehnica grafică, operele marilor clasici francezi, însă
el a eșuat.
 1830 a fost primul an de glorie din viața lui.
Ușile lumii mondene îi sunt larg deschise,
astfel, ajunge în cele mai strălucite saloane ale
epocii.
Primul succes al lui Balzac “Les Chouans”
1829, a fost urmat de “Pielea tristeții” (1831).
În următorii 20 de ani el a scris o vastă
colecție de romane și scurte povești cunoscută
sub numele “Comedia umană”. Aceasta, cea
mai de seamă lucrare a sa, este o reproducere
a societății franceze a timpului său, ilustrând
în detaliu peste 2000 de personaje specifice
fiecărei clase sociale și profesii.
A murit în ziua de 8 august 1850 din
cauza unei boli de inimă în fază
terminală, complicată fiind de
hidropizie și cangrenă.
  Scriitorul suporta cu greu
inactivitatea la care îl condamna
boala: „Opt zile de febră. Aș fi avut
timp să mai scriu o carte!” suspina
el.
CHARLES-PIERRE
BAUDELAIRE
Născut la 9 aprilie 1821,a fost un poet
francez  care a produs, de asemenea,
lucrări notabile ca eseist, critic de artă și
unul dintre primii traducători ai lui
Edgar Allan Poe. Poeziile sale prezintă
măiestrie în folosirea rimei și a ritmului,
și conțin un exotism moștenit de la
romantici, dar se bazează pe observații
ale vieții reale. 
 Cea mai cunoscută lucrare a sa,
opera sa de căpătâi, o carte de
poezie lirică intitulată ”Florile
Răului”, exprimă natura
schimbătoare a frumuseții în Parisul
care se industrializa rapid la
mijlocul secolului al XIX-lea.
 Stilul său extrem de original de
poezie în proză a influențat o
întreagă generație de poeți, printre
care Paul Verlaine, Arthur
Rimbaud și Stéphane Mallarmé,
printre mulți alții. I se atribuie faptul
că a inventat termenul
de modernitate (modernité) pentru a
desemna experiența trecătoare și
efemeră a vieții într-o metropolă
urbană și responsabilitatea expresiei
artistice de a surprinde acea
experiență.
 Charles Baudelaire a fost singurul
copil din a doua căsătorie a unui
înstărit, iubitor de artă și literatură,
fost funcționar public Joseph-
François Baudelaire (1759-1827) și
soția sa cu 34 ani mai tânără,
Caroline Archimbaut-Dufay (1793 -
1871), născută în Londra din mamă
englezoaică. Caroline Archimbaut-
Dufay
La vârsta de șase ani rămâne orfan prin
moartea tatălui în vârstă de aproape 68
de ani. În plus, traumatizat de
recăsătorirea rapidă a mamei (1828) cu
un ofițer autoritar și ambițios, precum
și prin mutarea din Paris la Lyon
(1832) și din nou la Paris (1836),
devine un băiat dificil, simțindu-se
neiubit și fără rădăcini, de multe ori
depresiv. Între (1832-1835) învață în
Lyon, în garnizoana în care colonelul
(tatăl vitreg) l-a trimis, iar între 1836 –
1840 studiază la Paris.
La îndemnul mamei sale și, mai
ales al tatălui vitreg, care între
timp a devenit general, acceptă
în iunie 1841 o călătorie cu
vaporul care îl duce în India și
care ar trebui să-i aducă la alte
gânduri. El a mers însă numai
până în
insulele Mauritius și Réunion în
Oceanul Indian, unde a petrecut
câteva săptămâni și fiind
influențat de natura tropicală,
care îi va fi inspirație pentru
poezii.
La întoarcere, după mai bine de
opt luni, ajungând la majorat
(1842) va cere partea de
moștenire după tată, o avere
considerabilă ce-i va permite să
ducă o viață de dandy parizian.
Începe să iubească hainele și își
petrece zilele în galeriile de artă
și cafenelele din Orașul
luminilor. Începe să folosească
drogurile, în
special hașiș și opium.
 Pentru a-și suplimenta venitul
Baudelaire scrie critică de artă,
eseuri, și cronici pentru diverse
jurnale. În 1846 și 1847 îi apăreau
în reviste două povești: „Tânărul
vrăjitor”, o poveste de dragoste
și ”Fanfara”, o nuvelă
autobiografică.
Drame scrise între 1843-1854,
precum ”Sfârșitul lui Don Juan”, au
rămas doar la faza de proiect,
asemenea multor schițe de proză ce
îi aparțin
 În luna august, are loc
procesul "Florilor răului" cu
un rechizitoriu susținut de
același procuror care în anul
precedent se ocupase de
"Madame Bovary". Poetul și
editorii sunt condamnați, iar
șase dintre poeme care
descriau dragostea lesbiană
sau vampiri au fost excluse din
cadrul volumului. Interdicția a
fost ridicată în Franța abia în
1949.
În 1861, Baudelaire a adăugat 36 de poeme noi la
această colecție. Florile răului i-au adus lui Gustave Flaubert
Baudelaire un oarecare grad de popularitate;
scriitori ca Gustave Flaubert și Victor Hugo i-au
lăudat poemele. Flaubert i-a scris lui Baudelaire
"Ați găsit o cale de a injecta o nouă viață
Romantismului, sunteți diferit de toți, și aceasta e
cea mai mare calitate". Spre deosebire însă de
poeții romantici, Baudelaire se inspira din viața
citadină a Parisului. El argumenta că arta trebuie
să creeze frumusețe chiar și din cele mai josnice și
non-poetice situații. Florile răului l-au
transformat pe Baudelaire într-un poet blestemat.
Conține poezii precum Pisica, Vinul asasinului,
Călugărul nevrednic, Albatrosul.
 În anii 1860, Baudelaire a continuat să
scrie articole și eseuri ocupându-se de o
mare varietate de figuri și teme.
În 1869 a publicat și poeme în proză,
care au fost adunate postum în
volumul Petits poémes en prose (Mici
poeme în proză). Prin faptul că a
denumit aceste compoziții în vers alb
poeme, Baudelaire a fost primul poet
care a spart forma tradițională a
versificației.
 În 1862, Baudelaire a început
să aibă coșmaruri și temeri,
iar sănătatea i s-a șubrezit
brusc. A plecat la Bruxelles să
țină o serie de conferințe, dar
a avut câteva atacuri cerebrale
care s-au finalizat printr-o
paralizie parțială. În iulie
1866, mama sa îl aduce în
Paris și îl internează în
diverse sanatorii pentru
tratament
Pe 31 august 1867, la 46 de ani, după o
lungă agonie, Charles Baudelaire a
murit la Paris. Chiar dacă doctorii nu
au declarat-o, moartea sa a fost
provocată de sifilis.
 L'ALBATROS
Souvent, pour s'amuser, les hommes d'équipage
Prennent des albatros, vastes oiseaux des mers,
Qui suivent, indolents compagnons de voyage,
Le navire glissant sur les gouffres amers.
A peine les ont-ils déposés sur les planches,
Que ces rois de l'azur, maladroits et honteux,
Laissent piteusement leurs grandes ailes blanches
Comme des avirons traîner à coté d'eux.
Ce voyageur ailé, comme il est gauche et veule!
Lui, naguère si beau, qu'il est comique et laid!
L'un agace son bec avec un brûle-gueule,
L'autre mime, en boitant, l'infirme qui volait!.
Le Poète est semblable au prince des nuées
Qui hante la tempête et se rit de l'archer;
Exilé sur le sol au milieu des huées,
Ses ailes de géant l'empêchent de marcher.
ALBATROSUL
Din joacă, marinarii pe bord, din când în când
Prind albatroşi, mari păsări călătorind pe mare
Care-nsoţesc, tovarăşi de drum cu zborul blând
Corabia pornită pe valurile-amare.
Pe punte jos ei care sus în azur sunt regi
Acuma par fiinţe stângace şi sfiioase
Şi-aripile lor albe şi mari le lasă, blegi
Ca nişte vâsle grele s-atârne caraghioase.
Cât de greoi se mişcă drumeţul cu aripe!
Frumos cândva, acuma ce slut e şi plăpând
Unu-i loveşte pliscul cu gâtul unei pipe
Şi altul fără milă îl strâmbă şchiopătând.
Poetul e asemeni cu prinţul vastei zări
Ce-şi râde de săgeată şi prin furtuni aleargă
Jos pe pământ şi printre batjocuri şi ocări
Aripele-i imense l-împiedică să meargă.
ALEXANDRE DUMAS
Alexandre Dumas (1802-1870) cunoscut
și ca Alexandre Dumas tatăl, a fost un
autor de romane istorice de aventuri, prin
care a devenit cel mai popular scriitor 
francez din lume. Operele sale au fost
traduse în aproximativ o sută de limbi şi
au inspirat aproape două sute de filme,
acestea fiind produse chiar de la începutul
secolului XX, odată cu dezvoltarea filmului
de ficțiune. 
  Dumas a câștigat o reputație
grozavă mai întâi ca dramaturg și
apoi ca scriitor de romane istorice.

Fără a obţine vreodată un merit

literar incontestabil, Dumas a reuşit
să câştige o mare reputaţie mai întâi
ca dramaturg şi apoi ca romancier
istoric, în special pentru lucrări
precum "Contele de Monte Cristo"
şi “Cei trei mușchetari”.
 Memoriile sale, cu un amestec
de candoare, minciună şi
lăudăroşie, povestesc
evenimentele vieţii sale
extraordinare şi oferă, totodată,
o perspectivă unică asupra
vieţii literare franceze din
perioada romantică. 
Debutul literar al lui Alexandre
Dumas a avut loc la 22
septembrie 1825 cu vodevilul
"Vânatoarea și dragostea",
scris în colaborare cu Adolphe
de Leuven. Acesta nu a fost
întâmpinat cu succes.
 Continuă să scrie teatru
și cunoaste succesul în
1829,  la data de 11
februarie, când  a avut
loc premiera dramei în
proză "Henric al III-lea
și curtea sa" la Comedia
franceză
Au urmat și alte opere: "Cristina",
dramă în versuri, "Antony", inspirat
din romanul "Suferințele tânărului
Werther", "Turnul Nesle", care s-a
bucurat de mare succes. 
 La data de 2 iulie 1837
Alexandre Dumas a fost numit
cavaler al Legiunii de onoare,
iar anul următor au fost
publicate primele sale romane:
"Căpitanul Paul" și "Sala
armelor".
 Celebritatea romancierului Dumas va
întrece de acum înainte cu mult pe cea a
dramaturgului. Dumas devine un specialist
al romanului-foileton, asigurând zeci de mii
de cititori ziarelor şi revistelor care reuşeau
să obţină colaborarea lui. Succesul uluitor
al “Celor trei muşchetari” îl încurajează să
persevereze pe aceeaşi cale. 
Având o mare putere de
muncă, Dumas îşi crează
însă şi un adevărat
atelier de fabricare a
romanelor în serie.
Numeroşi colaboratori
aştern pe hârtie şi
dezvoltă ideile
principale, planul,
sugestiile date de
Dumas.
Alexandre Dumas moare la 5 decembrie 1870,
în vârstă de şaizeci şi opt de ani. În vâltoarea
războiului franco-german care pârjolea
Franţa, moartea lui trece aproape neobservată.
ARTHUR RIMBAUD 
Jean Nicolas Arthur Rimbaud s-
a născut pe 20 octombrie 1854
la Charleville, fiind fiul unui
ofițer de carieră, decorat cu
Legiunea de onoare. Copilul a
început să scrie poezii la vârsta
de 10 ani, iar în 1870 publică
prima sa scriere, “Les étrennes
des orphelins”. 
 În același an, la 29 august, fuge de
acasă la Paris, unde vagabondează și
este închis într-o casă de corecție
pentru minori. Este eliberat de un
prieten al familiei, Georges Izambart,
care-l readuce acasă. 

Georges Izambart
 La vârsta de 17 ani, în 1871, scrie
poemul “Corabia beată”, pe care i-l
prezintă poetului Paul Verlaine. La
propunerea acestuia, care era la acel
moment căsătorit cu Mathilde Mauté de
Fleurville și avea un fiu, pe Georges
Verlaine, Arthur se mută în locuința
familiei și un an mai târziu mai
vârstnicul poet se separă de soția sa și
începe o relație tumultuoasă cu tânărul
Rimbaud, din care nu lipsesc petrecerile
cu absint, opiu și hașiș. Pleacă
împreună la Londra, dar curând se
ajunge la o ruptură în relația dintre cei
doi poeți.
Tânărul a lucrat ca prezentator
de circ, mercenar și
supraveghetor la o carieră de
piatră pentru a-și câștiga
existența. Din 1880 devine
negustor de cafea, piei de
animale și arme în Africa de
Nord și ia parte la expediții în
Etiopia și Somalia. 

Arthur Rimbaud-1883
Aflat în februarie 1891 la Aden, în Yemen, Rimbaud se plânge de dureri la
genunchiul drept. A fost consultat de un medic englez care l-a
diagnosticat greșit cu artrită tuberculoasă și i-a recomandat amputarea
imediată a piciorului. Tânărul a luat un vapor spre Marsilia și a îndurat
o călătorie îngrozitoare timp de 13 zile. Ajuns în Franța, a fost internat la
Hôpital de la Conception unde, o săptămână mai târziu, pe 27 mai, i s-a
amputat piciorul drept.
Diagnosticul postoperator a fost
cancer osos, probabil
osteosarcoma și au urmat câteva
luni groaznice, rana i s-a
cangrenat, iar durerile îi
produceau suferințe cumplite. 
Pe 10 noiembrie 1891 Arthur
Rimbaud a murit în brațele
surorii sale, Isabelle, după ce a
primit maslul de la un preot
catolic.
Poetul avea doar 37 de ani. 
LE ADORMEUR DU VAL
C’est un trou de verdure où chante une rivière,
Accrochant follement aux herbes des haillons
D’argent ; où le soleil, de la montagne fière,
Luit : c’est un petit val qui mousse de rayons.
Un soldat jeune, bouche ouverte, tête nue,
Et la nuque baignant dans le frais cresson bleu,
Dort ; il est étendu dans l’herbe, sous la nue,
Pâle dans son lit vert où la lumière pleut.
Les pieds dans les glaïeuls, il dort. Souriant
comme
Sourirait un enfant malade, il fait un somme :
Nature, berce-le chaudement : il a froid.
Les parfums ne font pas frissonner sa narine ;
Il dort dans le soleil, la main sur sa poitrine,
Tranquille. Il a deux trous rouges au côté droit.
ADORMITUL DIN VÂLCEA
E o vâlceà în care doineşte-un pârâiaş,
Smulgând, ca un bezmetic, din iarbă şi sulfină,
Făşii de-argint. Deasupra, pe muntele trufaş,
Stă soarele. Musteşte vâlceaua de lumină.
Cu capul gol, cu gura deschisă, un soldat
Culcat în iarbă doarme, cu ceafa năpădită
De frunze de lăptucă. E ca-ntr-un verde pat.
Lumina plouă-asupră-i, din bolta împâclită.
Cu tălpile în irişi, el doarme, surâzând
La fel cum ar surâde un prunc bolnav, plăpând.
Mi-l leagănă, Natură, căci are frigu-n oase!
Cu tălpile în irişi, el doarme, surâzând
La fel cum ar surâde un prunc bolnav, plăpând.
Mi-l leagănă, Natură, căci are frigu-n oase!
PAUL VERLAINE

S-a născut în ziua de 30 martie

1844, tatăl lui fiind militar în
garnizoana orașului.
În urma demisiei tatălui său,
familia Vermaine locuiește în
Paris.
 Paul Verlaine a fost un
renumit poet francez,
amintit pentru contribuția
sa la „mișcarea
decadentă” și poeziile din
epoca „fin de siècle”,
caracterizată de cinism.
 S-a implicat cu numeroși
bărbați și femei în viața
sa, apoi i-a transformat în
muzele sale.
Paul Verlaine și prietenul său,
Arthur Rimbaud
 Verlaine cultiva o lirică a
sentimentelor intime, a
variatelor stări sufleteşti, într-o
atmosferă crepusculară şi vagă.
Sunt versuri care se sustrag
retoricii, de o armonie muzicală
sugestivă, aşa cum o
demonstrează volumele sale:
"Romanţe fără cuvinte" (1874),
considerat cel mai valoros,
"Înţelepciune" (1881),
"Odinioară şi altădată" (1885),
"Iubire" (1888), "Elegii"
În 1866, Paul a publicat în revista
Modern Parnassus. Publică și
colecția ”Poezii Saturn” din banii
săi. În Verlaine, se poate urmări
influența asupra autorului poeților
parnasieni, care au abandonat
„versurile confesionale” și
romantica „focoală de sentimente
În opinia lor, principalul criteriu
al frumuseții este perfecțiunea
formei, „armonia dintre
subiectiv și obiectiv”. Poeziile
timpurii ale lui Paul Verlaine
reflectă foarte clar acest
principiu. Paul Verlaine afirma
că ,,Arta înseamnă a fi absolut
tu însuţi.”.
 Verlaine a lăsat cea mai
profundă amprentă asupra
poeziei, zdruncinând
temeliile până acum de
nezdruncinat ale
romantismului și
clasicismului. Dorința de
repetare a consonanțelor, un
unghi neobișnuit de
reprezentare a experiențelor
emoționale, armonia
muzicală - acestea sunt
trăsăturile distinctive ale
stilului Verlaine. 
 Verlaine este o personalitate
complexă, contradictorie, în
mare măsură de neînțeles
pentru contemporanii săi. El a
oferit poeziei propriul său stil
unic, bazat pe contrastul dintre
muzicalitate și disonanța
sunetelor. Exact ca în propria
lui viață. 
Colecțiile sale de poezii 
 deschid lumea tristă a
existenței intangibile, universul
realității mereu evasive.
Toată viața a suferit de
loviturile crude ale sorții,
aproape fără rezistență.
Alcoolul era tovarășul lui
constan și în ciuda faimei
și talentului, el s-a
scufundat în cele din
urmă și și-a încheiat
zilele într-o sărăcie
teribilă.
 Din păcate, și-a petrecut
ultimii ani din viață luptându-
se cu probleme financiare,
dependența de droguri și
alcoolism. A murit la Paris la
vârsta de 52 de ani( 8 ianuarie
1896), dar cu toate acestea, el
continuă să trăiască prin
numeroasele sale poezii, care
au inspirat lucrările multor
compozitori, realizatori și Monument în memoria lui Paul
autori. Verlaine, Jardin du Luxembourg, Paris
VIS
Las baltă toată poezia!
Că mâine o să fiu bogat.
Să vină alţii la-ncercat.
Zău, care îmi va fi Sosia?
E-o treabă bună! Martori sunt
Hoinarele lungi escapade
Când mâzgăleam şontâc balade
Prin nopţi târzii, dus craina-n vânt.
A lunii limpezi străluciri
Loveau în punţi înşelătoare
Şi undele scăldau uşoare
Parisul – vesel cimitir.
Las baltă fericirea toată
Şi tinerilor lira-n dar!
Să-mi moşteniţi delirul-har,
Eu voi doar punga ce desfată.
BIBLIOGRAFIE
https://www.radioromaniacultural.ro/documentar-175-de-ani-de-la-moartea-scriitorului-francez-stendhal/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Stendhal
https://dosaresecrete.ro/arthur-rimbaud-aventura-poetului-vagabond-prin-viata/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Arthur_Rimbaud

https://ik-ptz.ru/ro/diktanty-po-russkomu-yazyku--4-klass/pol-verlen-kratkaya-biografiya-biografiya-polya-gogena-i
-opisanie-kartin.html
 
https://ro.wikipedia.org/wiki/Paul_Verlaine 
  
https://historia.ro/sectiune/portret/alexandre-dumas-tatal-o-viata-ca-un-roman-de-587122.h
tml
https://istoriiregasite.wordpress.com/2014/01/28/alexandre-dumas-tatal-o-viata-ca-un-rom
an-de-aventuri/
https://www.agerpres.ro/documentare/2020/12/05/o-personalitate-pe-zi-scriitorul-alexandre
-dumas-tatal--621753

https://istoriiregasite.wordpress.com/2017/05/21/cum-a-murit-balzac/ 
https://ro.wikipedia.org/wiki/Honor%C3%A9_de_Balzac 

https://ro.wikipedia.org/wiki/Charles_Baudelaire 
https://www.versuri.ro/versuri/charles-baudelaire-albatrosul/